D-Day (aka “Prima întâlnire”)

6:45. Azi trebuie să fiu devreme la lucru. E ziua cea mare şi nu vreau să văd iar mutra de „Puii mei iar pleacă ăsta devreme acasă” aruncată pe sub umăr de colegi, şefi, vecini, câine, etc. Aşa că de data asta o să fiu mai devreme acasă, o să mă pregătesc cum se cuvine şi totul o să iasă cum ar trebui.

9:15, După un cocktail de mentă gata frecată.

– Dani, Dani, eşti? Îmi transmite skype-ul cuvintele project managerului, tocmai când gândurile mele traversau mări şi ţări, oprindu-se inevitabil la ea. Oare cum o să fie? O să mă fac de râs sau dimpotrivă o s-o impresionez cu charm-ul meu de renume mondial? Oare mă va da gata cu farmecul ei sau dimpotrivă va fi mai plictisitoare decât o nuntă de pocăiţi între 2 bărbaţi? Cert era că gândurile mele erau undeva prin stratosferă, departe de lumea imediată plină de calculatoare, php, ticket-uri şi alte amănunte, prea puţin importante în acea zi.

– Da, da, vin acum, răspund abia nimerind Enter-ul. – Dani, avem o problemă cu newsletter-ul, nu se trimit bine email-urile, erori peste erori, am primit raporturi de spam cu duiumul. Ce faci? La ce te gândeşti? Mă asculţi? Dormi? – Da, da, o să mă uit peste, mă excavam eu repede, în timp ce ideile se învolburau tocmai în altă direcţie. Să nu uit să-mi pun suficienţi bani + 50%, just in case. Să nu uit să mă dau cu parfumul primit cadou, acela de miroase fain. Trebuie şi duş înainte. Neapărat. Dar cum îmi va sta părul? (paranteză: părul meu după duş e comparabil cu o căpiţă de fân proaspăt cules. În afară de culoare, of course J ).

16:55 Iar n-am făcut nimic la serviciu. Trebuie să ies tiptil tiptil să nu mă prindă cineva si evadez. 16:56:02 Să închid  Skype-ul să nu mai în ceară nimeni nimic. 16:56:05. Intră şeful pe skype. Intră în conversaţie cu mine. – Tre să facem asta, aia, bla, bla … – OK, zic eu, iar în gând izbucnea frustrant acel „WHY MEEEE, GOD, WHY MEEEEEEE” …

17:48. Nu mai pot de nervi … deja mouse-ul mai are 1 2/3 butoane, iar rotiţa e undeva pe la colegu sub scaun. Gata, nu mai pot trebuie să fug. Sub pretextul unei catastrofale căderi de Ubuntu, pretext ce îl voi împărtăşi în ziua următoare, fug repede spre casă. Atât de repede încât nimeresc 3 băltoace din 4 posibile, ceea ce nu e departe de World Record. Cred că de vină e şi mintea mea drumaşă întra-le imaginaţiei. Sunt sigur că părul ei se va undui melancolic în jurul ceştii temătoare de ceai, sunt sigur că ochii ei îmi vor face neuronii să danseze, sunt sigur că glasul ei va întoarce priviri şi-mi va creiona un surâs de fudulie: Azi e doar a mea.

18: 25. Dan + 1 jumatate de litru de apă adunată de pe drum ajung acasă. În stomac se aud zgomote suspecte. Nu pot risca ca în mijlocul unei replici de dat pe spate stomacul meu să mă deranjeze. Trebuie să mănânc ceva. Dar nu mai am timp!!!. Deschid frigiderul. Salam de vară. Bun o fi. De fapt nu e atât de bun. Un nume mai potrivit ar fi „salam de vara 2008”. Pâine. Atât de tare încât poate fi folosită cu succes în lupta antiaeriană. Un pahar cu apă de la chiuvetă şi presto.

18:45. Fuck, duşul. Mama lor de companie de apă. Doar apă rece. Iar senzaţii extreme. În situaţii de genul acesta îi înţelegi pe cei care cântă la duş. Brusc La Traviata pare chiar reuşită. Parfumul. Repede. Am uitat de deodorant. Hai şi cu ăla. De fapt două deodorante. Acum ori „o dau gata” ori o dau gata. Pe dinţi. Nu vreau să miros ca Fred Flinstone după un iaba-daba-duuuuuuuuu. Părul. După duş are suprafaţa unui mic stat african. Sunt nevoit să aplic gelul de şmecheraş. Şi dă-i frate. Dacă nu-s Alec Baldwin atunci call me Santa and feed me to the cats. Pieptenul nu mai face faţă şi îşi pierde în mod eroic anumite componente. Nu, nu mă bărbieresc. Fetele adoră bărbaţii nebărbieriţi. Să ştie cine-i şeful !!!. Credeţi că bărbaţii preistorici se bărbiereau? No way. Poate din când în când cu cuţitul mai retezau un pic, să nu fie chiar ZZ-top look-a-like.  Dar eu nu, nu acum. Oricum nu mai am timp, mă consolez eu. Dar am timp de 10 flotări rapide. O să-mi facă un piept demn de vremurile bune ale lui Steven Seagal. Sau cel puţin asta era părerea mea narcisistă despre mine. În realitate e adevărat că oglinda măreşte anumite lucruri.

19:25. Totuşi parcă aş mai îmbuca ceva, ziceam eu privindu-mi coloana vertebrală şi nu pe la spate. Deschid iar frigiderul. Iaurt nu bag că nu mă risc. Nici prăjitura aia de săptămâna trecută nu mai îmi face cu ochiul. Trebuie să fiu stăpânul domeniului meu la întâlnirea asta. Trebuie să fiu zen. Rezultă: încă vreo 3 bucăţi de salam de vară. Nici nu mai le simt gustul. Succesul cere sacrificii nu? Pe la a vreo treia bucată parcă mă loveşte un trăsnet. Eu cu ce mă îmbrac? Fuga, fuga la dulap să aleg. Blugii ăştia arată ca şi cum aş fi avut un teribil accident de motocicletă cu ei. Bluza asta verde arată ok. O pun pe mine. Nop, parcă-s Arlechino meets Saw 3. Ce puii mei să îmbrac? O cămaşă. Da, fetele adoră bărbaţii stilaţi. Dar nu e călcată. Să o iau aşa şi să mă creadă nonconformist? Sau o să mă creadă un leneş şi un împrăştiat de prima speţă? Mai bine o calc. O să apăs mai tare cu fierul şi nu trebuie să aştept până se încălzeşte. Perfect. Acum arată ca abdomenul Jessicăi Alba. Bine că-mi amintii. Să nu fac prostia să o laud pe Jessica la întâlnire. Nu, nu, nu, Dani nu faci prostia asta. Deşi, între noi fie vorba, merită nu? 😛 .

19:45: Gata. Mă mai uit o dată în oglindă şi de asemenea ea la mine, parcă şoptindu-mi suav: WFT man!!! . Pantofii arată ca după o întrunire a iobagilor ardeleni, fug repede să-i fac cu cremă. Gata, acum chiar gata. Hai încă o privire în oglindă şi acum chiar gata. Fuga la taxi. Crap, nu este Fulger, iar o sa dau o avere. Acum fie ce-o fi. –Liber? – Da, îmi răspunde o voce senină. Eu chiar sper că a înţeles contextul alocuţiunii mai sus menţionate. –Vă grăbiţi, vă rog? Şi, fără urmă de constrângere o zic: – Am o întâlnire cu o fată! –Da, atunci trebuie să ne grăbim şi o calcă. Bunăvoinţa şoferului a fost rapid sucombată de intervenţia divină care a scos în cale toate semafoarele posibile şi imposibile, unele nici nu le-am văzut de-a lungul vieţuirii mele pe plaiurile orădene.

20:10. Deja am transpirat şi fanta care am băut-o săptămâna trecută. Mă gândeam la posibilele scuze: 1. Ne-a inundat vecinul. 2. Câinele a avut o indigestie acută. 3. Am întârziat înadins ca să ne mai întâlnim o dată. Hei, asta-i chiar bună, răsuflu uşurat. Mă îndrept acum plin de mine, spre silueta ei, care treptat se transformă în … ea. Restul … e magie 🙂

Leapşa primită de la Alina. Cine vrea să o ducă mai departe, be my guest.

14 thoughts on “D-Day (aka “Prima întâlnire”)

  1. Prea tare. Chiar am ras. Sa vedem ce imi iese si mie pe tema asta. Scriu mai tarziu ca ne ducem sa ne uitam dupa materiale de constructie. Ne apucam de renovat. Eu Florin si tata. Deci revin. Salutari Dane!

  2. @ Alina txs 😛
    @krossfire … shhhh … “Be vewy vewy quiet, I’m hunting wabbits” :))
    @Marce … can’t wait
    @Travelgrove :-SS 😛

  3. Foarte tare ziua ta dinainte intalnirii :)) Am ras cu pofta si am empatizat la faza cu semafoarele. Sper ca a meritat atata “efort” intalnirea si a iesit totul bine 🙂

  4. noa… am muscat-o
    credeam ca e pe bune
    si ma gandeam ca ai curajul sa scrii toate astea cu riscul sa le citeascca si ea 😛

  5. Inca raman la parerea ca ti-ai ales gresit meseria, sau ea te-a ales pe tine ? Sau poate ca si Mutu canta la vioara in timpul liber

  6. Buna treaba Dane … e drept de ceva vreme nu am mai intrat pe blog-ul pentru ca nu am avut timp … insa dupa discutiile de aseara de la firma m-ai facut curios … si uite ca am ajuns si eu sa caut articolul si sa-l citesc =))

  7. Pingback: muzica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *