Category Archives: Preluate

Lucruri luate din alte parti

Fericirea vine din lucrurile marete

Posted on by
2

Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri. Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare, gol, pe care l-a umplut cu mingi de tenis… I-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin şi aceştia au convenit că era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor.

Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin iar aceştia au fost de acord că era. Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul.
I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba iar aceştia au răspuns în cor ‘pliiin’! Profesorul a scos de sub catedră două ceşti cu ceai pe care le-a turnat în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au râs.

După ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: “Acum aş dori să înţelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră. Mingiile de tenis reprezintă lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sănătate, prieteni şi pasiunile voastre. Dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi: serviciul, casa, maşina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte. Dacă veţi începe cu nisipul, nu veţi mai avea unde să puneţi mingile de tenis şi pietricelele. La fel şi în viaţă, dacă îţi iroseşti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acordă atenţie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, ieşi cu soţia în oraş la cină, joacă tenis, vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine ştie ce dispozitiv. Ai, în primul rând grijă de mingiile de tenis, ele contează cu adevărat. Stabileşte-ţi priorităţile, restul e doar nisip…”

Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de ceai. Profesorul a zâmbit:
“Mă bucur că întrebi asta, ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru două căni de ceai, împreună cu un prieten…”

De aici.

Doar bucuriile mici vin din lucrurile marunte, adevarata fericire vine din marile realizari. Deci, trebuie sa ne stabilim prioritatile in viata si sa actionam pentru indeplinirea lor. Timpul e singura sosea cu sens unic sin viata noastra, trebuie deci sa avem grija cum il parcurgem.

Am aruncat nisipul, ma duc sa caut niste mingi de tenis 🙂 .

Povestea lui Fat Frumos cu upgrade-uri la zi…

Posted on by
Reply

Demult, tare demult, pe cand puricele se potcovea cu 99 de ocale, sarea cale de 7 poste si intra in coliziune frontala cu World Trade Center, traia intr-o tara ca oricare alta un imparat poreclit de supusii sai Imparatul Verde (IV), ca o ironie subtila la adresa faptului ca nu ii pasa deloc de ecosistem.
Imparatul avea, dupa cum se obisnuieste in povesti, un fiu, botezat la nastere Fat Frumos (FF) din motive deloc evidente.
Intr-o buna zi, IV il chema in sala tronului pe FF si ii zise pe un tot condescendent:
– Fiule, eu nu mai am mult de trait si va trebui sa trec fraiele regatului in mainile tale. Asa ca e timpul sa renunti la IRC, la playboyPUNCTcom si la CounterStrike si sa imi dovedesti ca iti poti intemeia o familie. E timpul sa pleci in lume si sa iti cauti o mireasa pe placul tau, pt ca nu vreau sa pier fara nepoti, m-ai inteles?

– Dar tata…

– Sa nu te aud! Ti-am taiat accesul la internet. Game over!

Pus in fatza inevitabilitatii, FF se decise sa urmeze sfatul tatalui sau.
Prima grija a fost sa treaca pe la grajduri si sa isi caute un bidiviu cu care sa plece la drum. Cu toate ca era lenes nevoie mare, feciorul nu era catusi de putin prost, ba chiar dimpotriva. Asa se face ca trecu nonsalant pe langa stalurile cu tablite pe care scria “Armasar pur-sange inside”, stiind ca are sa gaseasca o gloaba cu puteri paranormale undeva in fundul grajdului, intr-unul din stalurile paraginite aflate in penumbra. Si chiar asa se intampla. Calul era slab de i se vedeau coastele, de-abia statea in picioare, naparlea smocuri-smocuri, avea o respiratie fetida, ce mai, era vai de mama lui. Imaginea generala era completata fireste, de o atitudine vadit sinucigasa.
– Tu nu te uiti la mine FeFe? Nu vezi ca mor de-ampicioarelea? Lasa-ma in durerea mea, ii zise calul tragand cu sete dintr-un Carpati fara filtru (total nerecomandat de Asociatia Animalelor Muribunde).

– Nu-ti fa griji, replica dur FF, ma pricep la overclocking!

La auzul acestor vorbe magice, calul cazu instantaneu intr-o transa adanca si FF se apuca sa il aduca la o stare de normalitate folosind tot felul de metode mai putin ortodoxe: pasta superconductoare de ovaz, masaj cu concentrat de aer rece, hipnoza bilaterala pt corectarea miopiei si socuri cu current aproape continuu. In cele din urma, calul deschise ochii si zise cu voiciune:
– I know kung fu!
– Show me, zise FF. [Matrix, anyone? :P] Sari calul in aer, se dadu de 3 ori peste cap, tasni pe usa grajdului si odata ajuns in curte batu mar pe slujitorii care se ocupau pasnic cu plantarea de Viagra. Preventiv…
Se intoarse la FF si il intreba:
– Ei, si acum incotro, FF?
– Mergem la Ileana Cosanzeana (IC), zise acesta hotarat. IC era o tipa blonda (zicea ea) pe care o cunoscuse pe “pIRC”(IRC varianta cu porumbei) si care statea sufficient de aproape de castel incat nu exista lag in instant-messaging, decat dimineatza,cand porumbeii inca mai erau adormiti si aveau probleme cu evaluarea traiectoriei, trebuind sa fie lansati “manual” cu catapulta.
Odata ajunsi la ea, FF constata cu uimire ca IC nu era de gasit. O cauta in casa, in gradina, in poiana, ea nicaieri.
Obosit, se aseza la umbra unui corcodus sa se odihneasca si adormi. Se trezi insa brusc cand un porumbel in picaj il lovi sec in tampla.
– Incoming message, anunta tardiv calul stand sprijinit de pom cu o scobitoare in dinti.
– Neica, o fura Zmeul pe IC, iti zic, o fura, balmaji sfarsit porumbelul, si spuse ca sa te duci sa o salvezi fugutza, ca altfel o sa pupe zmeul ce n-ai vazut tu in atatia ani cat ti-a fost prea lene sa te deplasezi pana la ea, manca-ti-as ochii tai de tractorist!
Si acestea fiind zise, isi dadu duhul.
FF sari in picioare, se urca pe cal si nu se mai opri decat la fierarul satului.
– Cu ce va pot ajuta?, le iesi acesta in intampinare serviabil.
– Avem nevoie de arme, multe arme! [Matrix, anyone? :P]

– Nici o problema, replica impasibil fierarul. Puteti incerca aceasta minunata sabie laser cu alimentare pe USB…
– Ceva portabil nu ai? Il intrerupse abrupt FF.
– Am un buzdugan cu support pt memory stick, care se duce, loveste si se intoarce, dar nu tinem memorie pt el si din pacate fara memorie uita de ce a plecat si se duce…si se tot duce…
– Dar sabia si scutul ala din colt, alea ce au?
– Acelea sunt ale imparatului, tatal domniei voastre. A zis ca si-au facut datoria, a castigat destule batalii cu ele, acuma ca sunt vechi si tocite, e timpul sa devina open-source. Sunt gratis, dar nu ofer nici o garantie ca functioneaza.
– Ce bine, o sa imi incerc norocul cu ele!
Zis si facut. Lua FF scutul si sabia, incaleca si porni spre salasul zmeului. Mersera ei din zi pana in seara, si pana ajunsera se facu un frig crunt, intuneric, si un vant rece ii facu sa tremure din toate incheieturile. Fulgere sporadice luminau sporadic castelul din piatra neagra al zmeului.

FF se indrepta de spate (prietenii stiu de ce) si racnii cat il tineu bojocii:
– Am venit, zmeuleeeee, si incepu sa izbeasca frenetic in usa cu manerul sabiei, care ii afisa disperata pe toata lungimea sabiei “Illegal Operation..”. Brusc, usa se deschise, izbindu-l pe FF in plina mecla in ciuda scutului care anunta calm “General Protection Fault in module Woodows” si se facu bucati.
– FF, ai venit?! Stiam eu…Verde si matahalos, zmeul era in sort si in tricou de bumbac pe care scria: “Swords don’t kill people. I do..”. In spatele lui, IC isi privea cu speranta salvatorul.
– Zmeule, am venit dupa IC, rosti hotarat FF. Ai urmatoarele variante:
a) mi-o dai vie si nevatamata si ne lasi sa plecam
b) ne luptam pe viatza si pe moarte
c) Vadim Tudor
d) castigi o excursie de vis in Bermude.
-Aaaa….aaaa… aleg d)! mormait vexat zmeul.
– Esti sigur? Poti sa intrebi publicul, poti sa suni un prieten sau sa alegi intre ultimele doua.
– Nu,nu…d), sunt sigur ca e raspunsul correct.

– OK. Ileana, hai s-o uschim!
Si plecara calare pe cal, si avura o nunta de vis care dura 7 zile si 7 nopti. La sfarsitul celei de-a 7 nopti, un racnet inuman strabatu peretii camerei nuptiale.
– Ingerasuleeee, poti sa imi explicit si mie ce e ASTAAA?!!!, scrasni din dinti FF.
– Aaaa, o nimica toata… o centura de castitate cu octocuplori, cu cheie pe 4096 de biti si codare euristica alternativa. Te pricepi la hacking, sper…

THE END

Magicienii

Posted on by
1

Sa va reproduc un mic fragment din “Magicianul” a lui John Fowles (mersi mult Petronela) :

A fost odata un print tanar care credea in toate lucrurile in afara de 3..nu credea in printese,in insule si in Dumnezeu..Imparatul,tatal sau,ii spusese k aceste lucruri nu exista.Dar intr-o zi,printul fugi de la palat si ajunse in imparatia vecina.Un barbat imbracat in haine de seara se apropie de el..
-Insulele de acolo sunt adevarate?Dar printesele?..intreba printul
-Bineinteles,fu raspunsul..
-Atunci trebuie sa existe si Dumnezeu!
-Eu sunt Dumnezeu,raspunse omul in haine de seara..
Intors acasa,tanarul ii reprosa imparatului k a vazut insule adevarate,printese adevarate si pe Dumnezeu..Tatal il intreba dak ‘Dumnezeu’ era imbracat in haine de seara si avea manecile suflecate..Raspunsul fiind afirmativ,isi linisti fiul,spunandu-i k fusese pacalit de acest om,care era magician…
Atunci printul pleca din nou in imparatia vecina,zicandu-i omului misterios k stie k insulele si printesele nu sunt reale,pt k el nu e decat un magician..
-Nu eu te pacalesc,baiete….in imparatia tatalui tau exista multe insule si printese,dar tatal tau te tine sub vraja si nu le poti vedea..
Astfel,printul isi intreba tatal dak e adevarat k nu e imparat,ci doar un magician..Imparatul zambi si isi sufleca manecile..
-Da,fiule,sunt magician.
-Atunci barbatul de pe mal era Dumnezeu.
-Barbatul de pe mal era doar alt magician.
-Trebuie sa cunosc adevarul adevarat,dincolo de magie..
-Nu exista adevar dincolo de magie,raspunse imparatul.
Cuprins de tristete,printul vru sa se omoare,dar se infiora amintindu-si de insulele frumoase ,dar ireale si de printesele ireale,dar frumoase..
-Prea bine,zise..voi putea indura totul..
-Vezi,fiule,zise imparatul..acum esti si tu magician..

Toti suntem mici magicieni in lumea asta ireala. Unii mai priceputi, unii mai putin priceputi. Cert e ca toti vindem iluzii, sau mai precis ne vindem iluzii. Ne vindem insule frumoase, dar ireale, printese frumoase, dar ireale, suflete frumoase, dar ireale.

Totul este o iluzie, dar nu ne intristam pentru asta, ne place sa ne amagim. Si la urma urmei de ce sa nu ne amagim? De ce sa descoperim mai mult decat iluziile impachetate frumos? Daca realitatea doare, de ce sa ne trezim? Ordinea fireasca a lucrurilor e sa devenim magicieni mai buni, nici gand sa deslusim tainele magiei celorlalti. Oare cine va sparge bariera asta fireasca a lucrurilor va deveni mai intelept, mai apreciat, sau dimpotriva va deveni o paria a acestei himere frumoase?

Dumnezeu, magicianul suprem, nu vrea sa ne dezvaluie trucurile Lui, dar noua nici ca ne pasa. Ne place sa fim pacaliti. Poate ne meritam soarta.

Deci voua va urez sa scoateti cat mai multi iepurasi din palarie.

Povestea creionului

Posted on by
1

De Paulo Coelho

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:
– Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
– E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu.Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
– Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care, daca reusim sa le mentinem, vom fi totdeauna niste oameni care traiesc in buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si el ne conduce totdeauna conform dorintei lui.

A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma, va fi mai ascutit.Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau,ceea ce este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior.Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau.

Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NowEvX6DR0U]

Demisie din functia de adult

Posted on by
Reply

Subsemnatul… va aduc la cunostinta demisia irevocabila de a demisiona oficial din functia de ADULT pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si

indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand  trec oameni maturi si importanti spre serviciu si sa nu-mi pese de  stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma intereseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in  mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar. M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificari etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti… si ocupati… si ingrijorati. Eu vreau sa cresc… MIC!
Anonim

De aici