A way of life

Am observat că în ceea ce priveşte telefoanele mobile oamenii se împart în general în două mari şi late categorii. Gadget lovers şi Gadget Haters. Unii cred că un telefon este doar ceea ce şi numele îl defineşte: un aparat cu ajutorul căruia comunici vocal prietenilor, familiei, şefului, etc. tot ceea ce ai pe suflet (sau măcar ceea ce ai curajul să spui). Ei sunt de părere că orice are în plus un telefon este un accesoriu de cele mai multe ori inutil, că telefoanele au fost lăsate de Dumnezeu să fie telefoane şi nimic mai mult. Aceste persoane, fără să fie arhaice, au o concepţie oarecum învechită. De înţeles însă în anumite cazuri. Pornind de la o logică elementară este corect să afirmăm că orice creştere în complexitate creşte direct proporţional şi probabilitatea de defectare. Adepţii noţiunii KISS (Keep it so simple), au de partea lor de cele mai multe ori experienţa multora cu aparate complicate, alambicate, pline de tehnologie dar sărace în fiabilitate. Este din păcate un trend printre constructori să nu mai pună atât de mare accent pe creşterea duratei de utilizare a produselor lor. Iar această decizie este justificată de contextul economic. Când vezi că vânzările tale sunt drastic diminuate de chinezării de proastă calitate dar cu preţuri mult, mult mai mici, nu îţi mai vine să te mai gândeşti la calitate ci doar cum să cobori standardele ca să nu fii nevoit să cobori profitul. Este o realitate tristă, dar în ritmul acesta o să ajungem să vedem în curând „televizorul de unică folosinţă” sau garanţii măsurate în ore. Exagerez, însă direcţia nu e deloc cea bună.

Apoi sunt îndrăgostiţii de tehnologie, printre care recunosc că mă număr şi eu, cei care cred că dacă un telefon e doar un telefon atunci mai bine nu e. Cei pe care nu-i interesează că bateria ţine doar 2 ore (exagerez, din nou), atâta timp cât în cele 2 ore pot să facă 100 de poze, să vadă vreo două filmuleţe, să asculte nişte mp3-uri, să mai îşi verifice email-ul, eventual să mai schimbe câte un buzz pe messenger. Aceştia sunt genul de oameni care vor merge la cel mai nou James Bond nu pentru a o vedea pe noua fată Bond ci pentru a vedea noile gizmo-uri ale super-eroului lui Fleming. Pentru ei, tehnologia este un mod de viaţă. Am să fiu avocatul lor, arătând prin exemple, cum tehnologia poate schimba vieţi. Vom vedea mărturiile unor utilizatori a excepţionalului Nokia N95 8GB, a modului cum o alăturare ingenioasă de tranzistoare, de bucăţi de cod şi de un pic de noroc poate aduce momente preţioase.

Dale Ioana, 27 ani, manager: Mi-am luat telefonul acum 6 luni, de la Oktal.ro. Pe atunci lucram la o firmă din Oradea, destul de prost plătită, fără perspective de viitor. Am aplicat pentru un post în Suedia, iar ca prin noroc am primit un telefon de la cineva din conducere chiar când eram în sat, fără să am acces la internet şi webcam. Spun că prin noroc, pentru că norocul meu s-a numit N95. Acesta beneficiind de conectivitate 3G prin HSDPA, la o viteză impresionantă, precum şi de o cameră dedicată pentru video-conferinţe a fost tocmai de ce aveam nevoie pentru a-i arăta acelui director adevărata mea faţă, ca să mă exprim aşa. Am glumit, am râs, dar şi am fost serioşi când am prezentat cererea şi oferta fiecăruia. Am acceptat fără să clipesc, la fel şi el. Şi-a creat o impresie plăcută despre mine doar dintr-o convorbire 3G făcută cu acest minunat telefon. Ce frumos e Stockholm-ul.

Demian George, 38 ani, bucătar: Da sunt bucătar, însă printre Gordon Bleu sau Cassoulet, pasiunea mea e fotografia. Am un Canon profesional cu care fac poze superbe, însă adevărata satisfacţie a venit într-o zi când mergeam spre serviciu şi nu aveam aparatul la mine. Am observat un peisaj parcă căzut din rai, o îmbinare de culori de un contrast frapant. Nu aveam la mine decât telefonul Nokia N95. Desigur, are un aparat foto de o calitate impresionantă pentru un telefon, 5 MP, lentile Carl Zeiss, autofocus, dar totuşi e doar un telefon. Am zis să încerc şi au ieşit nişte cadre magnifice. Imediat cum am ajuns la lucru m-am conectat prin Wi-Fi-ul de care dispune telefonul la o reţea wireless din zonă, am descărcat de pe site-ul lor documentele office cu regulamentul şi fiindcă N95 cu al său Symbian le poate deschide m-am pus să le studiez. Am văzut că era ultima zi de concurs, însă mi-am zis să încerc. M-am consultat prin IM şi cu un coleg de la clubul de fotografie, iar el m-a sfătuit de asemenea să risc. Ce aveam de pierdut. Am câştigat premiul special al votanţilor de pe site, premiu care a constat într-o sesiune de fotografii … în Paris. Un vis devenit realitate.

Pantea Marius, 19 ani, student: Eram în drum spre cursul de Electrotehnică şi evident nu mă grăbeam. Ascultam ceva muzică pe telefon, un N95, comutând când pe radio, când pe lista mea de mp3-uri, wma-uri şi aac-uri, pe care N95-ul le redă fără să strâmbe din nas, la o calitate de auditoriu. Ca o paranteză, calitatea recepţiei radio la N95 este fantastică. Sunet stereo, clar, fără zgomot. O delectare. Bineînţeles un rol important îl au şi căştile conectate prin bluetooth, versiunea a 2-a, cu A2DP. La un moment dat îmi vine ideea de a particip la concursul „Ghiceşte melodia”. Am sunat încrezător, iar DJ-ul a ales o melodie. Am sărit în sus de bucurie când am auzit „Aicha” a celor de la Outlandish. Tocmai o ascultasem pe telefon. Nu e nici o coincidenţă. La cei 8 GB de memorie ai N95-ului pot să pun o tonă de melodii. Am câştigat un televizor LCD de 106 cm, full HD şi toate alea. Să vedeţi ce fericit am fost. De fapt o să vă arat, că prietenul meu Marcel a luat telefonul şi chiar m-a filmat în timp ce îmi manifestam zgomotos satisfacţia. Iar calitatea filmării, VGA, la 30 frame-uri pe secundă, foarte bună de altfel, e oarecum jenantă pentru mine :).

Crivaci Alexandra, 24 ani, designer vestimentar: Pentru mine, Nokia N95 a fost ca un Cupidon. Fără el nu-l mai cunoşteam pe Andrei, cel care nu e jumătatea mea, ci întreaga mea dorinţă. Eram la o festival de modă în Bucureşti, festival care s-a întins pe 2 săptămâni, el fiind de asemenea prezent acolo din partea Facultăţii de profil din Iaşi, unde era student. În prima zi, după ce s-a terminat defilarea modelelor şi ciocnirea şampaniei, trebuia să mergem fiecare la casa sa, adică pe unde stăteam fiecare cu chirie. Afară ploua infernal, iar când am ieşit afară l-am văzut pe Andrei stând descumpănit parcă sub picurii voluminoşi ai furtunii. Am zis să intru în vorbă cu el, poate îl pot ajuta. Mi-a spus că are maşină, ştie adresa, însă nu cunoaşte de loc Bucureştiul. Am zâmbit, deşi eu cunoşteam capitala doar de la gară la taxi. Am zâmbit şi m-am oferit să merg cu el, folosindu-mă de GPS-ul cu care e dotat N95-ul, precum şi de hărţile care acoperă mai mult de 100 de ţări. Evident şi România. Ne-a ghidat de minune printre străzile întortocheate ale micului Paris. Bateria a ţinut surprinzător de mult şi nu ne-a lăsat baltă. Din vorbă în vorbă, am ajuns să se cunoaştem mai bine, să ne dăm seama de compatibilitate şi … să ne îndrăgostim. Acum are şi el un N95. Încă un lucru care ne leagă.

P.S. Toate exemplele sunt fictive. Ceea ce e adevărat sunt calităţile impresionante ale acestui impresionat telefon. Scris pentru superblog 2008, etapa a 15-a.

One thought on “A way of life

  1. Ma numesc Ion Alupigus si-ti scriu de aici din Rai. Da, Rai1. Eram pe santier. Si la un moment dat mi-a trecut buldozerul peste manusa cea noua din piele. Dar cum aceasta-mi era pe mana, in mana aveam superbul telefon N95, iar telefonul imi era la ureche, fiind in toiul unei convorbiri in legatura cu niste poze de o calitate impresionanta, pe care urma sa le trimit in Antananarivo. Asa ca am dat ortul popii, in schimb extraordinarul N95 a devenit realmente o parte din mine. Din creierul meu(sau ce a mai ramas din el). Abia astept modelul N96- a’ la Jucu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *