Ce e viata?

Cred ca foarte multi si-au pus intrebarea asta …. dar oare ce e viata?

Eu zic, desi e ceea ce cred acum si foarte bine in alt post o sa ma contrazic, eu zic ca viata e suma alegerilor noastre, e suma dorintelor implinite. Fara prea multe filozofii pe seama acestei notiuni. Viata e ceea ce alegem sa traim. Viata este o milisecunda de care nu am reusit sa profitam la maximum, din pacate. Viata e o plimbare in parc, e o cearta, e o impacare dupa cearta, viata e asumarea riscurilor chiar daca esti 99% ca nu vei avea sorti de izbanda, e atunci cand tii cu dintii de ceilalti 1%, de speranta. Pentru ca o data cu moartea sperantei, moare insasi viata.

Viata e o inghetata cu frisca atunci cand esti toropit de caldura, este o carte buna in niste momente cand ai nevoie doar de liniste. Este reintalnirea cu un prieten vechi cu care nu te-ai mai vazut de mult sau din contra este acea persoana pe care nu o cunosti, dar ai senzatia ca o cunosti de o viata intrega si care te impresioneaza prin fiecare cuvant.

Viata nu e scurgerea implacabila a timpului, e atunci cand facem timpul sa lucreze pentru noi, cand din stapanul nostru il facem prietenul nostru. Este atunci cand zambim chiar daca suntem tristi, cand iubim chiar daca suntem raniti, cand dansam chiar daca suntem obositi, cand ne jucam chiar daca nu mai suntem copii, cand ne ridicam chiar daca suntem jos. Viata este savurarea victoriei sau trecerea peste esec, este atunci cand toti zic ca nu poti iar tu le demonstrezi contrariul. Viata nu e un drum, e o destinatie.

Nu prea putem face mare lucru pentru a lungi viata…. dar o putem lati si o putem adanci.

Am facut o colectie cu ce au raspuns altii la aceasta intreabare, pentru care oricum raspunsul e ceva ce tine de fiecare, raspunsul e in noi:

Este o piesa ieftina de teatru…iar noi niste marionete in mainile destinului.

Viata este tot ceea ce ne inconjoara, cea care acum poate fi minunata si care in minutul urmator poate fi cea mai scarboasa. Este un dar de la Dumnezeu…este o boala cu transmitere sexuala…si totusi este extraordinara.

Viata este o scoica , si tu, perla din ea !:P

Viata este ca mersul unui acrobat pe sarma: o incercare continua de a-ti pastra echilibrul fizic, psihic si spiritual. Viata este o succesiune de suprize, una mai mare decat alta. Chiar si atunci cand crezi ca nimic nu te mai poate mira, descoperi ca imaginatia oamenilor nu are limite.

Ceva despre care toata lumea zice ca este prea …scurta.

Viata este singura chestie anti-entropica din univers, as far as we know. In timp ce toate sistemele tind sa se imprastie, sa se indeparteze, ceea ce este viu se reproduce, se mareste, supravietuieste, evolueaza, si ramane la un loc. Si se mai poate si extinde.

“N-am timp sa raspund, tocmai sunt ocupat s-o traiesc!”

viata e oportunitatea de a fi om

Viata e asa de tragica : azi esti aici, miine iarasi….

Este o strada ingusta in care trebuie sa dai din coate si sa calci in picioare pentru a supravietui
Viata este cea mai teribila boala transmisa pe cale sexuala.

Nu prea putem face mare lucru pentru a lungi viata…. dar o putem lati si o putem adanci.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=V5Ej_WQhKSI]
Later Edit: E asa de frumos spus, incat nu pot sa nu o pun aici:
eu vad viata astfel

Avem 14 ani si dorim sa avem 19. Avem 19 si ne dorim sa avem 14.
Imi amintesc de bucuria si sperantele si imaginatia cu care pornim de atate ori in viata asta. De undeva de unde drumul e mai nisipos, mai sters, mai nevazut, spre un drum care cu cat creste, cu atat avem impresia ca vom alerga mai repede si mai cu putere spre a-i intelege mesajul, spre a-i cauta noutatile si pietrele mai bine asezate si legate, crezand ca-i lipsesc gropile drumului dinainte. Credem ca e perfect, ca vom pasi cu placere pe el.. ca apoi sa intelegem ca el ascunde fisuri, tristeti, namol, intersectii si singuratate. Stiu. Nu doar asta vezi intr-un drum ce nu e al tau acum, dar care iti e rezervat mai tarziu. Nu vreau sa vad doar traficul prea greu cu care poate ma voi confrunta, dar nici nu vreau sa-l omit. Ce am crezut despre destinatia la care am ajuns acum? Vedeam in fiecare pas o inaintare, o bucurie. Nu a fost asa, am ajuns unde vroiam sa ajung si imi place ca nu au fost doar bucurii si drum perfect. Ma bucur de gropi, de pietre prea mari, de traseu prea lung pt ca prin ele am invatat cu adevarat sa urmez un drum. Da, a fost presarat cu momente frumoase, speciale scaldate de o unica raza de soare ce le-a uscat in amintiri de inlocuit. Sunt recunoscatoare fiecarui spin si fiecarui crin, si le-as spune viselor mele de la 14 ani ca au fost indeplinite mai frumos decat credeau, prin faptul ca uneori umbrela impotriva soarelui s-a topit si cea impotriva ploii a cazut.. mult mai bine ca in loc de perfectiune m-am intalnit cu slabiciuni ce au facut sa bata clopotele inghenunchierilor. Ca visele perfectiunii au fost inlocuite cu visele simplitatii frumoase.. privind inainte la anii ce se vor adauga in viata mea, nu renunt sa cred in bucuria ce este inradacinata in ei, bucurie dublata de prezenta si nu de lipsa oricarei stanci la care nu voi putea ajunge, si de fiecare nor pe care voi vrea sa-l ating , la zborul oricarei pasari pe care nu-l pot stinge si nici incepe
Ce va fi in viitor? Acelasi drum continuat cu alti pasi… Drum al vietii impletit in ani si numarat in binecuvantari

Sclavii

7:30 Te trezeşti. O nouă zi îşi deschide porţile pentru tine. Cum o să o foloseşti?

9:00 Ajungi la lucru. Atâtea ai de făcut … dar banii sunt bani

17:00 Încă lucrezi, daca vei mai sta câteva ore vei primi bani în plus (dar clipe de viaţă în minus)

21:00 Ajungi acasă. Suni prietenii. Eşti obosit, nici azi nu poţi veni la întâlnirea cu ei. Abia reuşeşti să mănânci ceva şi să te arunci la TV.

23:00 Te culci bucurându-te de câţi bani ai reuşit să aduni azi (dar cu ce preţ?)

În lumea de azi totul e centrat pe carieră, pe bani, pe materialism. Alergăm zilnic pentru un ban în plus, o apreciere a şefului, o promovare (care evident duce la bani în plus). Restul devine secundar, micul dejun se ia în fuga, distracţia se planifică, chiar şi somnul îl reducem cât mai mult cu putinţă pentru că îl socotim ca o pierdere de timp. Cineva îmi spunea că o zi în care nu ai învăţat nimic e o zi pierdută. Nu e adevărat. O zi în care nu trăieşti e o zi pierdută. Iar goana după succes, după un viitor liniştit, plin de bani, de realizări ne face să uităm clipa de acum, să nu simţim viaţa. Lumea de azi se mişcă cu o viteză uluitoare şi dacă nu-i faci faţă devii un perdant. Dar totuşi, cu toată agitaţia asta cotidiană, de ce nu avem timp pentru a trăi şi nu doar a supravieţui? Ar trebui să zâmbim mai mult, să râdem cu poftă, fără ruşinea că cineva va vedea în gestul acesta o exprimare puerilă a sentimentelor. Şi ce dacă e aşa? În fond ar trebui să reînvăţăm să fim copii. Ţin minte când stăteam ore întregi la poveşti cu prietenii, până la miezul nopţii, când mergeam la fotbal şi uitam de trecerea timpului, când plecam să ne plimbăm şi nu mai veneam decât seara târziu spre disperarea părinţilor. Cum stăteam în iarbă, sub soare, întinşi, cât doream noi, fără să vedem în asta o pierdere de timp. Lumea era a noastră, timpul era al nostru. Copiii trăiesc fără restricţii, fără presiunea timpului, a şefului, a vieţii. Ei trăiesc cu adevărat prezentul, fără grija viitorului şi fără povara trecutului. Ce aş vrea copilăria din nou.

Noi am uitat să ne exprimăm sentimentele, am devenit roboţi prinşi în rutina vieţii. Trebuie să înţelegem că viaţa noastră nu e doar cariera noastră. Nu e o agendă cu lucrurile pe care trebuie să le facem. Trebuie să nu mai planificăm totul pentru că uneori spontaneitatea condimentează viaţa. Dacă acum ne dorim să facem ceva, ce ne împiedică? Timpul? Banii? Slujba ? Nu, doar noi, pentru că noi avem puterea de a schimba totul, de a alege să ieşim din monotonie, să fim altfel, să trăim cu adevărat. Să facem ceva nou, ceva ce nu am mai făcut înainte, să fim energici, activi, să nu lenevim.

Suntem ai tuturor, suntem captivii societăţii în care trăim, a slujbei, a prietenilor dar uităm să fim ai noştri, să trăim pentru noi. Să mai facem din când în când şi ceea ce ne place, nu doar ceea ce trebuie. Avem o singură viaţă, a noastră, care aleargă cu 60 de secunde pe minut indiferent de ce facem, deci de ce nu alegem să facem ce simţim? Ar trebui să nu mai trăim în viitor, cu planuri şi speranţe, ci în prezent, deoarece prezentul poate fi controlat. Viitorul e o sumă a dorinţelor şi a modului cum acestea se vor materializa, iar trecutul e o sumă a amintirilor. Prezentul e al nostru, de ce nu profităm de el? Ioan Gyuri Pascu spunea foarte plastic că „Adevăratul timp este un punct care se numeşte “acum”, înţepat de o infinitate de drepte care se numesc alegeri în viaţă.”. Eu aş adăuga că adevărata viaţă este un punct care se numeşte „acum”.

Oare de ce nu înţelegem că timpul este măsura întâmplărilor noastre, că acţiunile noastre determină trecerea secundelor ? De ce nu înţelegem că noi suntem stăpânii timpului şi nu prizonierii lui? Şi, fiindcă noi suntem aceea care am inventat ceasul, minutarul, secundarul am devenit practic sclavii propriilor noastre fiinţe. Dar putem să facem ceva. Putem să facem din timp prietenul nostru, prietenul vieţii noastre. Putem să redevenim ai noştri.