Tag Archives: drum

Puterea de a fi puternic

Viaţa e singurul drum cu sens unic pe care îl parcurgem. Şi ca orice drum, oricât de lin ar fi, oricât de lipsit de obstacole ni s-ar părea, întotdeauna, în anumite momente, avem accidente. Poate nu atât de grave, însă oricum accidente care ne marchează. Aici toţi suntem egali în faţa sorţii, sau a divinităţii, sau a oricărui altcuiva care ne ghidează pe acest drum. Ceea ce se întâmplă mai departe însă, ne diferenţiază ca oameni. Acum se trage linia de demarcaţie între cei puternici şi cei slabi, între învingători şi învinşi, între lei şi şoareci.

Putem da vina pe orice, putem găsi milioane de scuze, de explicaţii pentru tot ceea ce ni se întâmplă, avem dreptul să acuzăm, dar oare nu avem obligaţia să ne privim? Să ne analizăm, să ne judecăm? Iar asemenea unui judecător sever, să ne condamnăm. Până la urmă, noi ne ghidăm în viaţă, noi alegem, desigur sub pecetea anturajului, a societăţii, noi ne alegem pe ce străduţă să o luăm, la stânga, ori la dreapta. Nimeni altcineva nu învârte de volan, nimeni nu schimbă vitezele. Eventual, cineva de pe scaunul din dreapta ne zâmbeşte uşor şi ne îndeamnă blând, fără însă a ne porunci. Şi cu siguranţă, persoana din dreapta nu ne va judeca, indiferent de calea aleasă, chiar dacă poate, când nu ne vom uita va scăpa o lacrimă pe obraz.

Vorbeam de accidente, dar mai ales de urmările lor. Voi fi foarte ferm: cei care zâmbesc când au toate motivele să plângă, cei care te fac să zâmbeşti când au toate motivele să aştepte de la tine o consolare, o vorbă bună, aceia sunt oamenii puternici. Aceia care iau soarta de coarne şi o azvârlă cu toată puterea izvorâtă din durerea lor. Care pun degetul pe locul unde te-ai înţepat, chiar dacă ei au o rană adâncă, în inimă. Iau mâna de acolo, lăsând parcă sângele să-şi urmeze albia stabilită, fatalmente, de la început. Sunt aceea pentru care o zi pierdută e o zi în care nu fac ceva pentru celălalt, chiar fără să aştepte recompensă, mulţumire, poate doar o apreciere tacită. Dar care ei ştiu că e acolo.

Omul, e o fiinţă egoistă. Vrea pentru el toate bucuriile, vrea pentru restul toate tristeţile. Nici milioanele de ani de evoluţie nu au reuşit să ne schimbe natura de animale prădătoare. Însă, fiindcă omul este singura fiinţă care refuză să fie ceea ce este, a inventat regulile. Ele sunt cele care ne mai menţin ca specie, fără de care orice progres e nerealizabil. Din fântâna acestor reguli, cizelate, impuse, poate chiar cu forţa, s-a născut dorinţa unora „de a face bine” şi nu „de a face ce e bine”. Pentru unii binele este o noţiune înfăşurată doar în jurul propriei persoane, fără să ţină seama de restul. Pentru alţii, în schimb, binele e în primul rând efectul satisfacţiei celor din jur, indiferent de starea personală actuală. Acei oameni sunt cu adevăraţi puternici, cei care merită stimă şi dragoste.

Nu e niciodată târziu să zâmbeşti, înger sau demon ia bucuria cu o mană şi o dă cu cealaltă; dacă priveşti doar mâna care ia bucuria, nu ai cum s-o vezi pe cea care o dă (Mariana Fulger). Dacă am sta doar puţin să le mulţumim îngerilor care ne oferă bucuria, să îi apreciem, să îi ţinem lângă noi. Pentru că în clipele cele mai grele, ai vrea să te uiţi în sus şi să vezi mâini întinse înspre tine, pentru a te ajuta să te ridici. Prin aceste cuvinte, eu vreau să spun un simplu „merci” tuturor celor care au fost lângă mine, m-au făcut să zâmbesc sau m-au consolat, fără să mă „încarce” cu problemele lor, care de multe ori erau mai mari, mai importante. Pentru ei, uşa mea o să fie mereu deschisă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=U_7DnHbcgn8]