Why so serious?

De ce a strans in primul weekend peste 158 de milioane de dolari? De ce are pe imdb 9.2 din peste 200 de mii de voturi? Pentru ca merita. Este vorba binenteles de ultimul film din seria Batman, The Dark Knight ( Cavalerul Negru ).

Ce mi-a placut la acest film atat de mult? Ce nu am agreat atat de mult? Veti vedea.

Christopher Nolan a reusit sa faca ceea ce nu multi reusesc. A reusit sa faca ca 2 ore jumate sa treaca atat de repede, a reusit sa ma impiedice sa-mi privesc ceasul in timpul filmului. Cum? Printr-o actiune sustinuta, printr-un suspans bine dozat, prin replici inteligente si credibile, prin faptul ca nu e doar “another hollywood movie”, e mai mult. Mult mai mult. E un amestec intunecat, dar extrem de reusit de mai multe genuri ale cinematografiei.

E un film de actiune, presarat cu efecte speciale superbe, la care se vede ca s-a lucrat. Sunt efecte speciale realizate cu bun gust, fara exagerari inutile, dar care lasa cu gura cascata audienta (Tin minte ca la faza cu camionul foarte multi spectatori au aplaudat). De aceea e necesar sa fie vazut la cinema.

Este un thriller plin de neprevazut, cu rasturnari de situatie care il scoate din sfera majoritatii productiilor din SUA la care inca de la inceput ghicesti cum vor evolua lucrurile.

Este un film psihologic, fiecare personaj fiind creionat cat mai omeneste posibil. Nu exista “the bad guy” si “the hero”. Fiecare personaj este complex, cu parti bune si parti rele, cu calitati si slabiciuni. Si tocmai de aceea, filmul deseneaza si rasete pe fetele spectatorilor, unele dialoguri fiind extrem de savuroase.

Interpretarea lui Christian Bale a fost una buna, plina de substanta, dar nu inteleg ce s-a intamplat cu vocea sa ( btw, check this ). Nu cred ca s-ar fi gasit un Batman mai potrivit.

Aaron Eckhart a fost Two-Face, rol pe care l-a interpretat cu profesionalism si talent, insa poate ca eu as fi ales un alt actor, iar ce-i mai important nu l-as fi ucis in acest film. Cred ca personajul merita un film doar pt el, asa cum Joker a avut onoarea sa aiba.

Ceea ce a impresionat si m-a impresionat profund, a fost prestatia lui Heath Ledger. Heath a fost The Joker si The Joker a fost Heath. Intradevar o interpretare de exceptie, care merita cel putin o nominalizare la Oscar. Replica sa, care da si titlul post-ului este una care va ramane intre replicile clasice ale cinematografiei, alaturi de “Tomorrow is another day”(Gone with the wind), “We’ll always have Paris” (Casablanca), “Houston we have a problem”(Apollo 13) si altele. De ce sa nu recunoastem, o mare parte din spectatori au venit doar pentru Heath, pentru a-i admira ultima prestatie. Din pacate, actorul a decedat din cauza unei supradoze de medicamente. Insa, ce mod de a incheia socotelile cu aceasta lume, prin acest rol magnific! RIP.

Ca o concluzie, nota mea pentru The Dark Knight este 9/10, fiind cu siguranta cel mai bun film al anului, pana in prezent. Vi-l recomand cu incredere.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GROmJWb-3wU]