Tag Archives: film

Regele a murit, trăiască regele!

Decedatul e clasicul DVD. Dacă e să fiu corect până la capăt, Măria Sa încă nu a trecut la cele veşnice, însă dă semne de oboseală. DVD-ul (Digital Video Disk sau Digital Versatile Disk sau niciuna din variante) a preluat tronul cam pe la mijlocul anilor ’90 de la deja matusalemicul VHS. Deşi versatil, DVD-ul nu a reuşit să se impună în lumea muzicii, acolo unde CD-ul a rămas suveran până în prezent (iTunes, magazinul online al celor de la Apple a reuşit performanţa ca să devină primul retailer american de muzică , stabilind un punct de cotitură care va marca ireversibil această industrie).

Ţin minte cât de impresionat am fost când am văzut primele filme pe DVD, comparativ cu calitatea casetelor video. Era ca de la cer la pământ. Imaginea, sunetul, subtitrările, faptul că era ceva compact şi nu ceva greoi ca o casetă, durabilitatea, faptul că nu necesita derulare („be kind, rewind” : ) ), plus multe alte calităţi au impus rapid DVD-ul, formatul fiind privit mai mult ca o revoluţie decât ca o evoluţie. Însă se pare că vorba „las-o că merge şi aşa” a funcţionat foarte bine printre consumatorii de entertaiment, deoarece DVD-ul a reuşit să preia tronul complet abia în 2001. Atunci pentru prima dată, vânzările de DVD-uri le-au depăşit pe cele de casete video.

Discul Roşu ( lungimea de undă a razei care este utilizată pentru citirea DVD-ului variază între 635 şi 650 nm, de unde şi culoarea roşie; la CD-uri, aceasta este între 770 şi 830 nm, deci spectrul infraroşu), a început să prindă putere în anul 1997, Titanic fiind printre primele blockbustere ce au beneficiat de pe urma noii tehnologii. De atunci încolo a fost doar o singură direcţie pentru noul format: în sus. Dar trecerea timpului a fost proporţionala cu creşterea exigenţei consumatorilor. După mijlocul anilor 2000, era clar că trebuia să se mai producă o revoluţie. Capacitatea DVD-urilor de a stoca 4.7 GB single-layer sau 8.4 dual-layer (eu mă gândeam pe atunci ca in veci nu o să am nevoie de mai mult) a început să-şi arate limitele. Rezoluţia de 720×480 era perfectă pentru televizoarele standard (ca ex Samsung-ul meu de 54 cm), dar odată cu apariţia LCD-urilor şi plasmelor de dimensiuni considerabil mai mari, imperfecţiunile deveneau din ce în mai evidente. Alte deficienţe ale DVD-ului apăreau pe zi ce trece: de la protecţia împotriva piratării (vezi DeCSS) până la alternativele care au început să taie din profitul adus de vânzările şi închirierile de DVD-uri (de ex TiVo).

Un japonez, pe numele său Shunji Nakamura a fost primul care a pus în practică diodele cu lumină albastră, cu o lungime de undă semnificativ mai mică decât cea folosită la DVD-uri. De aici încolo drumul către HD (High Definition) era deja asfaltat. Însă, interesele, banii mai precis şi faima au făcut ca acest drum să se bifurce. Şi aşa s-a născut un război între formate, război care nu a ajutat pe nimeni, iar pe termen lung consecinţele pot fi catastrofale. Este desigur vorba despre celebra înfruntare Blu-Ray – HD-DVD încheiată târziu, sper că nu prea târziu. Mutarea Sony de a introduce un player Blu-Ray în consola sa de succes PlayStation 3 a decis practic învingătorul. De ce am spus că poate fi prea târziu? Deoarece în timp ce unii îşi disputau supremaţia HD pe suport magnetic, alţii s-au gândit cum să facă totul mult mai comod pentru consumatori prin download HD. Broadband-ul a intrat puternic în toate locuinţele facilitând acest lucru. Deşi nu toţi văd o luptă HD Fizic – HD Downloads.

Bun, ce aduce Blu-Ray-ul în plus. Doar un singur lucru în avantajul său. Capacitatea. De aici derivă toate celelalte avantaje. Un blu-ray are în standard 25 GB single layer şi 50 pe dual-layer. Dar se poate şi mai mult, mult mai mult. Ne demonstrează asta şi cei de la TDK care au ajuns până la 200 GB. Rezoluţia de până la 1920×1080 întreţesut sau progresiv e clar superioară celei DVD. Sunetul poate fi redat fără codare, ceea ce înseamnă un spor calitativ imens. Extrasele pot fi mai multe, mai mari, mai de calitate. Dezavantajul Blu-Ray e dezavantajul oricărei tehnologii noi. Preţul e prea mare, iar până nu se va ajunge la un preţ rezonabil, vor rămâne în urma dvd-ului standard. Recent a fost atins un record. Iron Man a vândut 20% de discuri blu-ray din totalul vânzărilor. Recordul precedent a fost dărâmat în doar două zile. Ceea ce înseamnă că blu-ray-ul începe să devină din ce în ce mai căutat.

La review-ul pentru film am rămas în ceaţă. Singurele filme la care am experimentat superioritatea blu-ray au fost X-men The Last Stand (X-men Ultima Infruntare) şi 300. Şi doar parţial. Am văzut că X-men 3 este distribuit de Prooptiki şi de aceea am decis să mă opresc la el. Am rămas frapat de frumuseţea unei imaginii HD pe o plasmă sau LCD (nu mai ţin exact minte), filmul rulând de pe un Playstation 3. Totul se petrecea primăvara 2007, în Franţa, când am rămas gură cască la efectele speciale însoţite de un sunet demenţial. Acest film l-aş recomanda tuturor care au acasă un player blu-ray şi nişte boxe pe măsură. Pentru că, credeţi-mă merită experienţa. Şi deşi după nume aţi crede că e ultimul în serie, nu e. Mai urmează, iar poate pe atunci când o să apară pe blu-ray o să am bani suficienţi pentru un sistem blu-ray de calitate. Până atunci vă recomand X-men 3, şi dacă doar pentru Halle Berry. Şi ce e mai frumos decât Halle Berry în HD.

Articol scris pentru Etapa a 5-a SuperBlog2008.

I Have A Dream

Am fost ieri la Mamma Mia! si am ramas impresionat de aceasta piesa, de la senzationalii Abba. Pana la urma toti trebuie sa credem in ingeri si sa ne urmam visele. Iar un “fairy tale” ne asteapta pe fiecare, dupa colt. Doar trebuie sa credem.

P.S. Un review la film, mai incolo.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qFHbwikzNds]

I have a dream, a song to sing
To help me cope with anything
If you see the wonder of a fairy tale
You can take the future even if you fail
I believe in angels
Something good in everything I see
I believe in angels
When I know the time is right for me
I’ll cross the stream – I have a dream

I have a dream, a fantasy
To help me through reality
And my destination makes it worth the while
Pushing through the darkness still another mile
I believe in angels
Something good in everything I see
I believe in angels
When I know the time is right for me
I’ll cross the stream – I have a dream
I’ll cross the stream – I have a dream

I have a dream, a song to sing
To help me cope with anything
If you see the wonder of a fairy tale
You can take the future even if you fail
I believe in angels
Something good in everything I see
I believe in angels
When I know the time is right for me
I’ll cross the stream – I have a dream
I’ll cross the stream – I have a dream

Drillbit Taylor – o comedie pentru toata familia

Am vazut recent Drillbit Taylor, o comedie usoara, deconectanta, fara sa iasa insa cu nimic in evidenta.

Povestea nu este una plina de originalitate, insa nu este nici pe departe un cliseu hollywood-ian. Trei pustani, aflati in primul an de liceu sunt “maltratati” de doi baieti mai mari, care le fac zile fripte la scoala. Wade (the skinny guy), Ryan (cel plinut) si Emmit ( The Hobbit ) au nevoie disperata de ajutor, insa nici nu isi pot permite sa plateasca un agent din Israel, sau un maistru kung-fu, sau un proaspat iesit puscarias. De aceea apeleaza la un bodyguard low-bugdet, Drillbit (burghiu) Taylor, care este interpretat in stilui caracteristic de catre Owen Wilson. Imi place la acest actor modul cum, fiind serios, incruntat, reuseste sa faca faze sau sa spuna fraze de mare haz. Are un stil unic, nemaintalnit la alt actor.

Drillbit ii ia “sub aripa sa” pe cei 3 loseri, si ceea ce porneste initial ca o afacere de unde sa-si mulga banii necesari pentru zborul spre Canada se transforma intr-un atasament reciproc intre Drillbit si baieti. Filmul se invarte in jurul confruntarii dintre cei trei tocilari protejati de Drillbit si “the bad boys”.

Filmul este chiar haios, cu multe faze care starnesc hohote de ras. Nu paseste pe panta replicilor cliseistice, sau a fazelor de prost gust. Unele faze poate ca justifica ratingul (acordul parintilor pentru copiii de sub 12 ani), dar sincer cred ca parintii pot linistiti sa-si lase copiii sa-l vizioneze. Poate doar faza de la final e un pic prea dura, dar scenaristii au reusit sa o transforme si pe aceea intr-o faza comica. Apropo, chiar in fata mea era o familie cu un copil mic, care mi se parea ca gusta din plin aceasta comedie.

Cei trei pusti joaca foarte bine, in special Ryan (faza cu rappingul e cool). Si actorii din rolurile secundare sunt comedianti pentru “The Daily Show”, deci se poate spune ca era comedie peste tot.

A rezultat un film care place, fara sa fie extraordinar, care e amuzant, insa fara sa cadem de pe scaun, care e perfect pentru o seara de relaxare, fara sa fie ceva memorabil. Ca nota, i-as da un 7 din 10. Il recomant tuturor celor ce vor sa uite pentru 1 ora jumate de stresul cotidian, fara sa-si puna insa prea mult mintea la contributie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6hdW_b6M6bM]

Why so serious?

De ce a strans in primul weekend peste 158 de milioane de dolari? De ce are pe imdb 9.2 din peste 200 de mii de voturi? Pentru ca merita. Este vorba binenteles de ultimul film din seria Batman, The Dark Knight ( Cavalerul Negru ).

Ce mi-a placut la acest film atat de mult? Ce nu am agreat atat de mult? Veti vedea.

Christopher Nolan a reusit sa faca ceea ce nu multi reusesc. A reusit sa faca ca 2 ore jumate sa treaca atat de repede, a reusit sa ma impiedice sa-mi privesc ceasul in timpul filmului. Cum? Printr-o actiune sustinuta, printr-un suspans bine dozat, prin replici inteligente si credibile, prin faptul ca nu e doar “another hollywood movie”, e mai mult. Mult mai mult. E un amestec intunecat, dar extrem de reusit de mai multe genuri ale cinematografiei.

E un film de actiune, presarat cu efecte speciale superbe, la care se vede ca s-a lucrat. Sunt efecte speciale realizate cu bun gust, fara exagerari inutile, dar care lasa cu gura cascata audienta (Tin minte ca la faza cu camionul foarte multi spectatori au aplaudat). De aceea e necesar sa fie vazut la cinema.

Este un thriller plin de neprevazut, cu rasturnari de situatie care il scoate din sfera majoritatii productiilor din SUA la care inca de la inceput ghicesti cum vor evolua lucrurile.

Este un film psihologic, fiecare personaj fiind creionat cat mai omeneste posibil. Nu exista “the bad guy” si “the hero”. Fiecare personaj este complex, cu parti bune si parti rele, cu calitati si slabiciuni. Si tocmai de aceea, filmul deseneaza si rasete pe fetele spectatorilor, unele dialoguri fiind extrem de savuroase.

Interpretarea lui Christian Bale a fost una buna, plina de substanta, dar nu inteleg ce s-a intamplat cu vocea sa ( btw, check this ). Nu cred ca s-ar fi gasit un Batman mai potrivit.

Aaron Eckhart a fost Two-Face, rol pe care l-a interpretat cu profesionalism si talent, insa poate ca eu as fi ales un alt actor, iar ce-i mai important nu l-as fi ucis in acest film. Cred ca personajul merita un film doar pt el, asa cum Joker a avut onoarea sa aiba.

Ceea ce a impresionat si m-a impresionat profund, a fost prestatia lui Heath Ledger. Heath a fost The Joker si The Joker a fost Heath. Intradevar o interpretare de exceptie, care merita cel putin o nominalizare la Oscar. Replica sa, care da si titlul post-ului este una care va ramane intre replicile clasice ale cinematografiei, alaturi de “Tomorrow is another day”(Gone with the wind), “We’ll always have Paris” (Casablanca), “Houston we have a problem”(Apollo 13) si altele. De ce sa nu recunoastem, o mare parte din spectatori au venit doar pentru Heath, pentru a-i admira ultima prestatie. Din pacate, actorul a decedat din cauza unei supradoze de medicamente. Insa, ce mod de a incheia socotelile cu aceasta lume, prin acest rol magnific! RIP.

Ca o concluzie, nota mea pentru The Dark Knight este 9/10, fiind cu siguranta cel mai bun film al anului, pana in prezent. Vi-l recomand cu incredere.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GROmJWb-3wU]