Tag Archives: magazinultau.ro

Made in Suckerland

Într-un moment de maximă inspiraţie, cineva a spus că micile detalii fac diferenţa. Avea, din păcate, mare dreptate, cum urma să o simt pe propria piele. Nu aţi păţit niciodată ca să vă doriţi să fie totul perfect, chiar să fie totul perfect, până ce un mic amănunt ruinează tot? Iar apoi să te dai cu capul de toţi pereţii pentru o decizie, ce părea bună la momentul luării ei, dar care s-a dovedit să fie un fiasco total. Dar mai bine să vă povestesc.

Cei care mă cunosc ştiu că Paris-ul e febleţea mea. E un oraş de care să te îndrăgosteşti şi mai ales în care să te îndrăgosteşti. Cred că Dumnezeu, după ce a creat lumea în 6 zile, în cea de-a 7-a, stând într-un fotoliu şi odihnindu-se şi-a zis: De ce să nu dau oamenilor posibilitatea să guste un pic din Rai înainte de a ajunge efectiv acolo? Şi a creat Paris-ul. Revenind in 2008, stând eu aşa în fotoliu şi contemplând frumuseţile OTV-ului, îmi veni geniala idee: Ela nu a văzut Paris-ul, dacă i-aş face eu o surpriză şi aş chema-o să mergem amândoi, pentru o săptămână? Sigur o să mă întrebe: cu ce ocazie Dani? Iar eu o să-i răspund mândru: nu trebuie ocazii speciale ca să invit o persoană specială din viaţa mea într-un loc special din viaţa mea. O să o uimesc. Peste vreo oră se întoarce Ela de la lucru şi deşi sunt sigur că a avut o zi grea, avea acel zâmbet parcă divin pe care îl avea tot timpul. E un adevărat miracol să râzi chiar atunci când inima îţi plânge, însă aceasta e una din calităţile pe care le-am admirat dintotdeauna la ea. –Bună iubito, zisei eu parcă anticipând marea veste. –Bună Dani, cum a fost la lucru azi? –Ela, vreau să mergem în Paris, săptămâna viitoare, zisei eu scurt, la obiect, fără pauză între cuvinte. – Dar cu ce ocazie Dani?. Zâmbii uşor. Deci chiar o cunosc pe Ela ca pe dosul mâinii drepte. – Ela, nu trebuie să existe o ocazie specială, să te invit pe tine, cea mai specială persoană din viaţa mea. Gata, m-am gândit eu, o să mă iubească o eternitate. – Super, abia aştept, sunt atât de fericită!!! Era perfect. Zilele până la plecare au trecut atât de greu, dar au trecut. În ultima zi ne-am pus pe împachetat. Eu, un ghiozdănel. Ea, două geamantane. Femeile!. Ştiu eu de ce fac flotări în fiecare dimineaţă.

Când credeam că sunt gata de împachetat, am făcut una dintre cele mai mare prostii pe care le puteam face. –Ela, pot să iau şi laptopul? Avem un notebook Asus luat de la magazinultau.ro. Un adevărat giuvaier, cu performanţe realmente senzaţionale. La cei peste 4.000 RON daţi pe el, era şi normal să fie. Oricât de splendid ar fi, decizia de a-l lua în excursie a fost una de loser autentic. Veţi vedea de ce.

Am aterizat pe aeroportul Charles de Gaulle luni dimineaţa, cu gândul la săptămâna de vis care urma în capitala Franţei. Am ajuns la hotel, unul mic, cochet, iar la cele 3 stele ale sale, chiar ieftin. Am despachetat ce aveam de despachetat, iar ca să îmi revin după job-ul de asin ( =soţ în excursie cu soţia) unde Ela m-a angajat binevoitoare pe parcursul călătoriei, am zis să joc un FIFA 2009 pe laptop. Că doar se descurcă de minune. Are un procesor Intel Core 2 DUO P8600, tactat la 2,4 Ghz, având un FSB de 1066 Mhz şi un cache de nivel 2 de 3MB. Bine, adevărul e că greul cade în sarcina plăcii video, care însă este un adevărat monstru. Nu în privinţa aspectului, ci al performanţelor. Nvdia GeForce 9600M GS, căci acesta este numele bestiei, nu are nici o problemă în a-şi pune în valoare cei 512 MB de memorie dedicată, astfel încât orice joc modern nu-l poate pune în dificultate. Ok, unde am rămas? Da, la FIFA 2009. Încep eu să joc, când vine Ela de la duş, face o faţă de zici că l-a văzut pe Superman în pat cu Batman în timp ce Spiderman le ţinea lumânarea: – Dani, ce faci? Am venit în Paris să vizităm iar tu te joci? Nici nu ştiu de ce am acceptat să aducem laptop-ul cu noi. Evident m-am enervat. Cred în conceptul de viaţă în cuplu, însă sunt trei lucruri sacre pentru un bărbat, unde femeia trebuie să înţeleagă să nu se bage: berea, berea şi FIFA. –Fac ce vreau, după ce m-ai pus să car toate bagajele alea, e dreptul meu să mă relaxez. Apropo, vezi că ai uitat să pui maşina de spălat, că văd că fierul de călcat a avut loc. –Dar nu mai bine ne relaxăm la o cafenea în zonă? Aşa putem gusta şi din aroma cafelei pariziene. Avea dreptate Ela, dar eu sunt prea orgolios (a se citi fraier) ca să cedez. –Nu, mă joc FIFA şi gata. – OK, eu atunci mă duc să vizitez un pic, zise ea cam tristă. –Bine, zic eu mândru că mi-am arătat masculinitatea. Ela a plecat să viziteze, iar eu am rămas singur în cameră. După vreo oră m-am săturat să iau bătaie de la calculator. Cred că procesorul, placa video sau cei 4 GB de memorie RAM DDR 2 sunt de vină, că altfel nu îmi explic scorurile de 10-0 la care pierdeam. Parcă ar fi fost doar meciuri Barcelona vs. Progresul Cucuieţi. Cred că ghiciţi eu cu cine eram.

Seara, după ce am privit pereţii de plictiseală, recunoscându-mi totodată prostia, apare şi Ela. Cu o plasă. – Ce ai în plasă Ela? –Dani, fiindcă laptopul e al amândurora şi fiindcă tu l-ai folosit toată ziua, cred că merit şi eu să-l folosesc. – Da, desigur, bolborosii eu cu juma’ de gură. – În timp ce mă plimbam pe Champs-Élysées, am văzut un centru de închiriei Blu-Ray şi ştiu că Asus-ul nostru are unitate blu-ray, aşa că am închiriat câteva filme să le văd acum seara. Am luat Pretty Woman şi Autumn in New York. Great, filme cu Richard Gere, nu pot să mă uit la aşa ceva. – Sunt cu Richard Gere, unul din preferaţii mei, zise Ela, turnând gaz pe foc. Eram deja la culme de enervat, dar fără să o arat. –Bine, cum vrei tu, eu ies atunci să mă plimb. Să vezi ce superb e Paris-ul noaptea, sigur nu vrei să vii? –Nu, îmi răspunse tăios ea. E o orgolioasă, exact ca mine. Am plecat să văd Parisul noaptea, e superb într-adevăr, însă … am uitat harta acasă. Şi fiindcă ştiu atâta franceză cât au uitat francezii, am ajuns acasă pe la vreo 3 noaptea. Rupt. Exact când să-l văd pe Richard pupând-o pe Winona. Disguisting. – Cum a fost plimabarea Dani? -Excelent, am replicat eu. Cum să recunosc că a fost un fiasco? Dar nu mă las eu la ea. Eu sunt cocoşul aici, ce naiba!

A doua zi, de dimineaţă, am ieşit repede din cameră, am mers la un magazin IT din apropiere şi am cumpărat două boxe mari, arătoase, dar mai ales zgomotoase. Am venit tiptil în cameră, le-am cuplat la placa audio Intel High Definition, mi-am descărcat via bluetooth câteva melodii house de pe telefon şi am dat Play. Trezită de party-ul meu, Ela se uită la mine cu nişte ochi criminali: -Ceeee faci?!? –Ascult un pic de muzică, te-am trezit? Scuze. Zisei astea abia abţinându-mă să nu izbucnesc în hohote de râs. –Bine, audiţie plăcută. Eu merg să văd Eiffel-ul, mi-a răspuns ea, vizibil iritată de fondul sonor. Mission Accomplished. Bineînţeles, ascultatul de muzică m-a plictisit foarte repede. Asta chiar dacă am mai pus şi câteva melodii de pe un card SD, Asus-ul fiind dotat cu un cititor de carduri 8 in 1. Poate ziua era distrusă, dar mândria mea era pe culmi înalte. Sosi după câteva ore şi Ela. – Ai folosit destul laptopul? Vreau să vorbesc cu sora mea. –Desigur, dragă. Mă bosumflai un pic. Aşa nu-mi place când vorbeşte cu sora sa. Vorbeşte 10 ore şi nu spune nimic. – Ok, merci, pot să mă leg la internet de aici nu? – Da, sigur, hai să căutăm o reţea wireless, i-am răspuns eu. Asus-ul are evident, pe lângă LAN-ul 10/100/1000 şi modemul de 56K, capabilitate wireless Intel WIFI LINK 5100 A/G/N. Am găsit imediat o reţea free. Şi bineînţeles Elei nu-i ajungea doar audio, a vrut să se folosească şi de camera de 1.3 MP, rotativă cu care este dotat notebook-ul. A trebuit să fug până jos să-i cumpăr un microfon. Pentru ce? Ca să aud apoi discuţii interminabile despre cât de bine arată Orlando Bloom, despre ce bine a dansat Bănică Jr habar n-am cine la habar n-am ce emisiune sau cât de mult s-au scumpit produsele Avon în ultima perioadă. Dar pot să afirm că nu am stat degeaba. Nu, deloc. Am aflat cu cine mai umblă vărul Elei, George, am aflat că se poate face şi supă de roşii şi carne şi cum se face, am aflat şi ce trebuie să facă fetele în acea perioadă delicată a lunii. NU MAI POT!, mi-am zis, evident în gând. Trebuia să acţionez. Când Ela a mers la baie, am deconectat-o pe sora-sa cea limbută şi am fugit afară cu laptopul. Pe baterie. M-am folosit de cele 6 celule, 4800mAh şi am reuşit să văd, în Jardin du Luxermbourg, Terminator 3. Arnold, ce bărbat! Mai aveam multe filme pe cei 320 GB ai hard-ului, dar am decis să mă întorc la hotel. Doar să văd faţa Elei când m-o vedea. Surprinzător, s-a comportat normal. Ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ciudat.

Mă trezesc dimineaţa, fresh. Evident, înainte de cafea aprind laptopul. Să-mi citesc email-urile doar. Dar, NU POT SĂ INTRU! Ce naiba! Îmi pică repede fisa. Ela a activat cititorul de amprente. În timp ce eu dormeam ca un urs după o noapte sălbatică. Enervat la culme, merg să o trezesc. – Ela, Ela, de ce mi-ai blocat laptopul? – Pentru că acum e rândul meu să-l folosesc, ieri l-ai furat tocmai când eu vorbeam cu Diana. Îmi zise astea cu o voce senină, fără nici o urmă de înverşunare. – Dar Ela, vreau doar să-mi verific email-ul! Atât, zise-i eu, deja cu o voce disperată. – Să ţi-l verifici mâine. Acum lasă-mă te rog să mai dorm un pic. Eram în pragul unei crize. Gânduri negre îmi tulburau judecata. Într-un momente de sminteală, m-am uitat pe fereastră, apoi am luat laptopul şi l-am aruncat cu furie, aşa că dacă eu nu pot să-l folosesc, să nu-l folosească nici ea. Na. Am aflat atunci, că oricât de mult s-au gândit inginerii Asus la construcţia sa, oricât efort au depus, nu s-au gândit cum să-l protejeze de certurile conjugale. Aş fi vrut atunci ca cineva de la Asus, într-o dimineaţă, la o cafea, să fi zis: Hai să facem laptopurile noastre rezistente unei căzături de la etajul 3. Dar nu a fost aşa. S-a făcut ţăndări.

Dar tot răul spre bine, nu? În cele 4 zile rămase am văzut tot Paris-ul. Doamne, ce oraş frumos! Însă ca să parafrazez un film arhicunoscut, 4 zile nu e o săptămână. Acum îmi reţin din proprie iniţiativă 1000 RON din salariu, lunar ca să adun pentru un nou laptop. Am început deja să mă obişnuiesc cu pâinea unsă cu margarină, cu mersul pe jos până la job, cu colecţia de haine de acum 2 ani, iar în club îmi iau o singură bere, din care sorb încet, foarte încet, ca să-mi fie toată noaptea. Dragii mei, luaţi aminte. Dacă aveţi cumva un Asus M50VM-AS002 şi plănuiţi să mergeţi într-o excursie, vă rog eu să-l lăsaţi acasă. O să fie tot acolo când vă întoarceţi. Promit.

Pentru SuperBlog 2008.

P.S. Sucker-ul din titlu e subsemnatul, sau mă rog ipoteticul subsemnat. Notebook-ul Asus, cel puţin după specificaţii, pare de vis. De fapt şi după preţ pare de vis, pentru mine.

Stimate cumpărătorule,

Subsemnatul, Dell Studio 1535, domiciliat la magazinultau.ro, secţiunea notebook, născut în august 2008, fiul corporaţiei Dell, domiciliată în Austin, Texas încă din 4 noiembrie 1984, având un capital social de 45,09 miliarde de dolari, în 2008.

Aş dori să-mi prezint în faţa dumneavoastră motivele pentru care sunt sigur că nu veţi regreta o eventuală achiziţie serviciilor mele. Fiind conştient de competenţa dumneavoastră în alegerea celor mai bune produse care să se plieze pe nevoile existente, aş dori să vă prezint, cu acceptul dumneavoastră desigur, în următoarele rânduri calităţile care, zic eu, vă vor convinge că într-adevăr merit această achiziţie. Fiindcă corectitudinea e o calitate în opinia mea, vă voi enumera şi defectele existente, încercând să creez în ochii dumneavoastră o imagine obiectivă, în ton cu realitatea, astfel încât să puteţi lua o decizie având toate informaţiile necesare, corect livrate dumneavoastră.

Ştiu că designul e o chestie de gust, iar frumuseţea stă în ochii celui care priveşte şi nu neapărat în calităţile fizice ale celui privit, însă, cu voia dumneavoastră, voi prezenta câteva detalii legate de aspect. Astfel, culoarea mea e negru „Jet Black Matte Finish”, o culoare care inspiră eleganţă şi seriozitate, calităţi pe măsura competenţelor tehnice afişate. Deşi foarte sensibilă la amprente, carcasa este foarte uşor de curăţat, iar retuşarea sa de excepţie denotă munca depusă de ingineri şi designeri pentru a-mi imprima acest design modern, în contrast oarecum cu fraţii mei mai mari, „recunoscuţi” pentru formele nu prea reuşite. Cele aproape 3 Kg la naştere nu sunt degeaba. Sunt 3 Kg de performanţă, de „muşchi” încordaţi la maxim. Iar corpul bine făcut place oricui. Tastatura luminată pe timp de vizibilitate scăzută, nu doar este de o utilitate dincolo de orice dubiu, însă are şi un aspect estetic pronunţat, care mă detaşează oarecum de concurenţa monotonă, impregnată poate prea mult în sobrietate.

Aş dori să încep în prezentarea mea, cu „motorul”, pentru că până la urmă sufletul e cel ce contează, restul sunt detalii. „Motorul” este un Intel Core 2 DUO T8100, având numele de cod Penryn. Sunt mândru, realmente mândru că pot să vă prezint caracteristicile acestuia: frecvenţă de 2,1 Ghz, FSB de 800 Mhz, cache nivelul 2 de 3MB, tehnologie de fabricaţie în 45nm. Poate aceste cifre par seci pentru dumneavoastră, aşa încât le voi alătura şi promisiunea mea că, ajutaţi de acest procesor veţi putea rula cele mai noi aplicaţii, puterea de procesare fiind la cote foarte înalte. Tot pentru o performanţă de invidiat vă ofer şi o memorie DDR2 667Mhz de capacitate 2GB. Asigurându-vă că această cantitate este suficientă pentru orice aplicaţie modernă, trebuie să vă precizez că mai puteţi să îmi faceţi cadou încă 2 GB de memorie, pentru care vă voi fi veşnic recunoscător. Nu o să refuz nici un joc pe care voi avea onoarea să-l rulez pentru dumneavoastră, atuul meu în această privinţă fiind placa video ATI Mobility Radeon HD 3450. Aceasta se poate mândri pe bună dreptate cu cei 256 MB de memorie video dedicată, pe o lăţime de bus de 128 biţi şi cu suport nativ DirectX 10. Ca o notă, acel HD (High Definition) se traduce prin uşurinţa cu care procesorul video se descurcă în redarea filmelor High Definiţion, chiar la rezoluţia maximă a acestora, 1980×1080, progresiv. Prin faptul că aceste capabilităţi HD sunt integrate direct în placa video, procesorul este degrevat de această sarcină. Între noi fie vorba, sunt sigur că şi T8100-le s-ar descurca cu brio. Procesorul grafic la 600 Mhz, viteza memoriei GDDR2 de 500 Mhz, suportul Crossfire, conectivitatea HDMI, consumul incredibil de scăzut de energie sunt tot atâtea motive care mă fac extrem de fericit că am fost echipat cu această placă video. Poate că placa video m-a făcut să îmi pierd luciditatea, pentru că am uitat să vă spun că sunt echipat de asemenea cu un hdd de 160 GB, pe interfaţă SATA, având 7200 rotaţii pe minut. O cifră impresionantă pentru un laptop, sunt sigur că mulţi mă invidiază pentru acest hard disk. Acesta era o verigă slabă pentru multe configuraţii de înaltă ţinută, cele mai multe notebook-uri având hdd cu viteza de până la 5400 rpm. Cu acest hdd, vă puteţi lua adio de la sacadările generate de fişierele swap create de Windows pe hard disk. Adio nervi irosiţi degeaba, adio dorinţe criminale faţă de monitorul din faţa dumneavoastră. 160 GB este o capacitate mare, însă un minim al standardelor de azi. Nu e nimic. Eu vă ofer şi o unitate DVD-RW, pentru a scrie dvd-uri cu ce doriţi dumneavoastră, vă ofer de asemenea o reţea 10/100/1000 folositoare când aveţi şi un alt calculator, precum şi indispensabila reţea wireless 802.11n. Cred că prin aceasta, problema spaţiului de stocare şi a conectivităţii este exhaustiv prezentată. Nu, mă înşel, trebuie să vă prezint şi porturile cu care sunt dotat: 4 USB 2.0, 1 port Firewire, 2 jack-uri pentru căşti, port pentru microfon. De asemenea conectivitatea bluetooth este foarte utilă când aveţi un telefon cu suport bluetooth, transferul fişierelor făcându-se la viteze evident mai mari decât cele prin tradiţionalele cabluri de telefoane.

Ecranul. Îmi place să strălucesc pentru dumneavoastră cu acest glosy de 15.4”, Truelife. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă culori vii, puternice, contrast emoţionant, luminozitate pe măsură. Înseamnă din păcate şi reflecţii mai puternice, însă, de ce să lăsăm micile detalii să ne strice ziua? Nu mai bine să vă povestesc despre micuţul cadou de 2 MP cu care vă răsfăţ? Este un webcam deosebit de performant, coroborat cu microfoanele de fond care prind şi cele mai bine păstrate secrete. Sau poate veţi să vedeţi ce e în spatele uşii nr 2, un cititor de amprente, supranumit şi coşmarul hoţilor. Sau poate vreţi să auziţi de acordul făcut cu Bill pentru Windows Vista Home Premium cu Service Pack 1 inclus. Bill Gates, desigur, deşi oficial nu mai e viaţa şi consiliul de administraţie al companiei din Redmond.

Dacă caracteristicile tehnice de mai sus v-au impresionat, poate aţi vrea să aflaţi că vă veţi putea bucura de ele timp îndelungat, mulţumită bateriei cu 6 celule, domeniu în care majoritatea concurenţilor vă oferă doar 4 celule. Ca un punct negativ, nu mă veţi putea utiliza pe post de calorifer, deoarece elimin foarte puţină căldură, în ciuda celor 7200 de învârteli pe minut ale platanelor hdd. În plus, sunt mai puţin vorbitor decât o soacră cu căluş la gură. Singurul lucru care îl veţi auzi de la mine vor fi notele muzicale impecabil generate de placa de sunet Intel High Definition şi redate de boxele încorporate. Fiindcă m-am gândit la liniştea vecinilor dumneavoastră, volumul acestora nu este unul foarte ridicat. Însă, cu riscurile de rigoare, puteţi monta un alt set de boxe, exprimându-mi pe această cale dubiile faţă de calmul vecinilor.

În încheiere aş dori să vă mulţumesc că aţi avut bunăvoinţa să citiţi aceste rânduri. Sper că specificaţiile prezentate v-au convins de oportunitatea achiziţiei, iar dacă nu, măcar sper că vi-am captat atenţia, iar această lectură sper că vi-a fost utilă în vederea unor viitoare achiziţii. Poate ca un ultim argument, în caz că sunteţi în dilema, este promisiunea că voi fi alături de dumneavoastră, ajutându-vă să îmbinaţi munca cu distracţia, utilul cu plăcutul. Nu voi fi alături de dumneavoastră doar pe toată perioada garanţiei, ci mult mai mult, până când caracteristicile mele nu vă vor mai satisface. Iar atunci voi fi fericit să fiu înlocuit cu un model mai tânăr, mai vânjos, mai inteligent.

Cu respect,

Dell Studio 1535

Supeblog 2008, Etapa a 17-a

Doar amintiri …

Nici nu ştiu cum să încep această scrisoare. Cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie ceea ce simt. Parcă e doar iarnă în viaţa mea de când ai plecat, însă nu acea iarnă albă, plină de copii veseli care se bat cu bulgări de nea de dimineaţa până seara sau de schi-uri care străbat falnice pârtiile staţiunilor. Nu, e o iarnă cenuşie fără tine, o iarnă fără speranţa unei primăveri viitoare. În aceste momente sunt sigur că aş fi o sursă de inspiraţie pentru Bacovia, care dacă ar compune o poezie în care să exprime starea mea, ar compune cu siguranţă cea mai tristă creaţie a sa.

De ce oare ai plecat?

Îmi amintesc cât de mic erai, mic dar atât de drăguţ. Toţi doreau să te privească, să te atingă, dar eu te păstram doar pentru mine. Bijuteriile nu se împrumută. Mie îmi plăcea enorm, trebuie să recunosc când erai alb, un alb ca de scoică. Pentru că pentru mine ai fost o adevărată perlă. Dar şi albastrul de safir, sau maroniul asemănător unui apus de soare, sau poate rozul plin de viaţă, sau negrul elegant, sobru, dar sofisticat. Oamenii râdeau de tine, că eşti prea mic, că fiind aşa mic nu eşti, vezi Doamne, şi deştept. Le-ai râs în faţă şi aveai dreptate. Ce dacă ai doar 249 x 170 x 29 mm, ce dacă ai doar 0,99 Kg ? Eu ştiu că lucrurile preţioase se ţin în ambalaje mici. Aşa, ca să fie ferite de ochii curioşilor. Eu ştiu că un corp mic ascunde o inimă mare, iar inima ta era uriaşă. Fiind aşa uşor, îmi plăcea să te duc oriunde vroiam, era o delectare să mă plimb cu tine, nu ca şi cu „ex-ul”, care avea aproape 3 Kg, şi între noi fie vorba nu îi eşti cu nimic mai prejos. Şi ştii că nu mă comportam chiar ca un gentleman, când te aruncam în geantă alături de alte mărunţişuri, fără să îmi pese că vei păţi ceva. Dar tu nu păţeai nimic, pentru că ai fost construit să rezişti, sunt sigur că mii şi mii de alţi testeri te-au aruncat de ici-colo doar pentru a-ţi testa rezistenţa.

Îmi amintesc, că deşi erai atât de mic şi de drăgălaş, aveai o forţă imensă, generată şi de procesorul Intel Atom N270, la 1,6 Ghz, cu un cache de 512 KB, impresionant pentru căldura disipată şi pentru consumul de energie, de doar 2.5 Watts. Da, tehnologia de fabricaţie de 45nm şi-a spus cuvântul, iar FSB-ul de 533Mhz, chiar făcea minuni. Nu aveam nici o problemă să rulez Linux-ul Linpus, să ascult muzică cu Songbird-ul, să navighez cu Firefox-ul sau să-ţi scriu cât de mult te apreciez, folosind OpenOfice.org. Sunt sigur că la asta au contribuit şi cei 512 MB Memorie Ram DDR2 la 533Mhz. Totul rula atât de fin, fără cel mai mic efort. Credeam că îţi cer prea multe când te-am rugat să rulezi Half-Life la 640×480. Dar, nu, l-ai rulat şi mi-ai făcut o imensă bucurie să-l joc fără să sacadeze deloc. Placa video Intel GMA 950 s-a comportat mai mult decât decent. Când credeam că nu pot fi mai fericit, mi-ai propus şi un film, unul de acţiune, pe care mi l-ai redat fără probleme. Nu te oboseai pentru nimic, însă nici nu erai pretenţios la programele rulate. Tot ce ţi-am dat să faci ai făcut cu obedienţă, iar acum îmi dau seama cât de puţin te-am apreciat. Poate cine ştie, aceste rânduri ….

Cât de mult îmi plăcea să-ţi privesc ecranul CrystalBrite, de o calitate ireproşabilă. Parcă îmi zâmbeai în continuu prin cei 1024×600 de pixeli dispuşi pe doar 8,9 inch. Faptul că e luminat LED nu doar că ajută la menţinerea unui consum scăzut, pentru că noi ştim ce impact are display-ul asupra consumului, dar şi oferă o luminozitate şi un contrast care l-ar face invidios şi pe Monet. Ştiai că sunt obsedat de unghiurile de vizualizare, dar tu mi-ai îndeplinit şi chiar depăşit orice expectanţe. Chiar dacă ştiam că trebuie să te feresc de lumină, din cauza monitorului glosy, tu tot mă răsfăţai cu niveluri de culoare pe care le-am văzut doar la monitoare mai pretenţioase şi mult, mult mai scumpe. Dar şi tu ai fost un scump. Nu mă refer la bani, ci la ce emoţii mi-ai produs, la ce satisfacţii şi momente de neuitat mi-ai oferit.

Cât adoram să-ţi ating tastatura, cât de uşor tastam gândurile mele chiar dacă mulţi ar fi crezut că vei avea probleme în această privinţă. Nu ai, tastele sale sunt atât de moi, însă cu un feedback ferm, se pliază atât de bine pe modul de scris al unui utilizator, încât de multe ori mă trezeam scriind tâmpenii doar pentru plăcerea de a tasta. Chiar dacă, tu încercai să mă păcăleşti, să nu mai scriu, ci să folosesc webcam-ul de 0.3 MP când doream să vorbesc cu cineva. Şi chiar dacă nu-ţi plăcea să vorbeşti prea mult prin difuzoarele micuţe ale tale, mă lăsai, fără să protestezi, să montez căştile mele favorite. Şi microfonul meu favorit. Şi mai îmi ofereai şi 3 porturi USB, aşa ca să-mi aduc şi prietenii, că tu nu te supărai niciodată. Nu te-ai supărat nici când am venit acasă cu un card SD, mi-ai zis că ai loc şi pentru el, doar tu ai nu un cititor de carduri, ci chiar două. Unul îl foloseşti pentru a-ţi mări capacitatea unităţii SSD cu ajutorul unor carduri SD sau mai performantele SDHC. Iar cel de-al doilea e ca o casă pentru orice card de la camera foto, video, sau alte dispozitive. Te-ai gândit la toate nu? Mulţi te-au criticat pentru unitatea de stocare de tip flash, că e înceată, că durează prea mult bootarea, sau alte critici nefondate. Dar tu niciodată nu te supărai. Ştiai că nu au dreptate, iar dacă doresc pot oricând să monteze un hdd extern pe un usb 2.0 high-speed.

Şi ce dacă hdd NAND are doar 8GB? Nu e suficient pentru un ultraportabil ca tine? OK, e adevărat că nu există unitate optică, dar chiar e nevoie de una? Unitatea optică a rămas una dintre puţinele componente foarte vulnerabile ale PC-urilor, tocmai datorită faptului că are părţi în mişcare, iar fiabilitatea mecanică nu e tocmai cea mai strălucită. Tu ai redus la minim probabilitatea de defect prin renunţarea la unitatea optică şi folosirea SSD-ului. Erai atât de sociabil, de deschis, îţi plăcea să vorbeşti cu prietenii tăi folosind LAN-ul 10/100 sau modem-ul de 56k, sau de la distanţă, cum preferai tu, folosind wireless LAN-ul 802.11 b/g. Şi ştiu că îţi plăcea şi ţie compania mea. De fapt sunt sigur. Altfel de ce stăteai cu mine aproape 3 ore bazându-te pe bateria de 3 celule şi 2400mAH ? Oricum sunt puţin supărat că mi-ai promis că-ţi ataşezi bateria cu 6 celule şi o să putem să ne jucăm, să navigăm pe internet, să edităm, etc. timp de până la 7 ore. Ce satisfăcut aş fi fost …

Poate crezi că te-am lăudat mai sus, că fac asta doar pentru că te vreau înapoi. Da, te vreau, însă ce am scris în rândurile de mai sus e adevărata mea părere despre tine, Acer Aspire One. Oare ce aş mai putea face să te aduc la mine? Poate, cine ştie, soarta va fi măcar o dată sclava mea. Poate.

SuperBlog, 2008.