Într-un moment de maximă inspiraţie, cineva a spus că micile detalii fac diferenţa. Avea, din păcate, mare dreptate, cum urma să o simt pe propria piele. Nu aţi păţit niciodată ca să vă doriţi să fie totul perfect, chiar să fie totul perfect, până ce un mic amănunt ruinează tot? Iar apoi să te dai cu capul de toţi pereţii pentru o decizie, ce părea bună la momentul luării ei, dar care s-a dovedit să fie un fiasco total. Dar mai bine să vă povestesc.
Cei care mă cunosc ştiu că Paris-ul e febleţea mea. E un oraş de care să te îndrăgosteşti şi mai ales în care să te îndrăgosteşti. Cred că Dumnezeu, după ce a creat lumea în 6 zile, în cea de-a 7-a, stând într-un fotoliu şi odihnindu-se şi-a zis: De ce să nu dau oamenilor posibilitatea să guste un pic din Rai înainte de a ajunge efectiv acolo? Şi a creat Paris-ul. Revenind in 2008, stând eu aşa în fotoliu şi contemplând frumuseţile OTV-ului, îmi veni geniala idee: Ela nu a văzut Paris-ul, dacă i-aş face eu o surpriză şi aş chema-o să mergem amândoi, pentru o săptămână? Sigur o să mă întrebe: cu ce ocazie Dani? Iar eu o să-i răspund mândru: nu trebuie ocazii speciale ca să invit o persoană specială din viaţa mea într-un loc special din viaţa mea. O să o uimesc. Peste vreo oră se întoarce Ela de la lucru şi deşi sunt sigur că a avut o zi grea, avea acel zâmbet parcă divin pe care îl avea tot timpul. E un adevărat miracol să râzi chiar atunci când inima îţi plânge, însă aceasta e una din calităţile pe care le-am admirat dintotdeauna la ea. –Bună iubito, zisei eu parcă anticipând marea veste. –Bună Dani, cum a fost la lucru azi? –Ela, vreau să mergem în Paris, săptămâna viitoare, zisei eu scurt, la obiect, fără pauză între cuvinte. – Dar cu ce ocazie Dani?. Zâmbii uşor. Deci chiar o cunosc pe Ela ca pe dosul mâinii drepte. – Ela, nu trebuie să existe o ocazie specială, să te invit pe tine, cea mai specială persoană din viaţa mea. Gata, m-am gândit eu, o să mă iubească o eternitate. – Super, abia aştept, sunt atât de fericită!!! Era perfect. Zilele până la plecare au trecut atât de greu, dar au trecut. În ultima zi ne-am pus pe împachetat. Eu, un ghiozdănel. Ea, două geamantane. Femeile!. Ştiu eu de ce fac flotări în fiecare dimineaţă.
Când credeam că sunt gata de împachetat, am făcut una dintre cele mai mare prostii pe care le puteam face. –Ela, pot să iau şi laptopul? Avem un notebook Asus luat de la magazinultau.ro. Un adevărat giuvaier, cu performanţe realmente senzaţionale. La cei peste 4.000 RON daţi pe el, era şi normal să fie. Oricât de splendid ar fi, decizia de a-l lua în excursie a fost una de loser autentic. Veţi vedea de ce.
Am aterizat pe aeroportul Charles de Gaulle luni dimineaţa, cu gândul la săptămâna de vis care urma în capitala Franţei. Am ajuns la hotel, unul mic, cochet, iar la cele 3 stele ale sale, chiar ieftin. Am despachetat ce aveam de despachetat, iar ca să îmi revin după job-ul de asin ( =soţ în excursie cu soţia) unde Ela m-a angajat binevoitoare pe parcursul călătoriei, am zis să joc un FIFA 2009 pe laptop. Că doar se descurcă de minune. Are un procesor Intel Core 2 DUO P8600, tactat la 2,4 Ghz, având un FSB de 1066 Mhz şi un cache de nivel 2 de 3MB. Bine, adevărul e că greul cade în sarcina plăcii video, care însă este un adevărat monstru. Nu în privinţa aspectului, ci al performanţelor. Nvdia GeForce 9600M GS, căci acesta este numele bestiei, nu are nici o problemă în a-şi pune în valoare cei 512 MB de memorie dedicată, astfel încât orice joc modern nu-l poate pune în dificultate. Ok, unde am rămas? Da, la FIFA 2009. Încep eu să joc, când vine Ela de la duş, face o faţă de zici că l-a văzut pe Superman în pat cu Batman în timp ce Spiderman le ţinea lumânarea: – Dani, ce faci? Am venit în Paris să vizităm iar tu te joci? Nici nu ştiu de ce am acceptat să aducem laptop-ul cu noi. Evident m-am enervat. Cred în conceptul de viaţă în cuplu, însă sunt trei lucruri sacre pentru un bărbat, unde femeia trebuie să înţeleagă să nu se bage: berea, berea şi FIFA. –Fac ce vreau, după ce m-ai pus să car toate bagajele alea, e dreptul meu să mă relaxez. Apropo, vezi că ai uitat să pui maşina de spălat, că văd că fierul de călcat a avut loc. –Dar nu mai bine ne relaxăm la o cafenea în zonă? Aşa putem gusta şi din aroma cafelei pariziene. Avea dreptate Ela, dar eu sunt prea orgolios (a se citi fraier) ca să cedez. –Nu, mă joc FIFA şi gata. – OK, eu atunci mă duc să vizitez un pic, zise ea cam tristă. –Bine, zic eu mândru că mi-am arătat masculinitatea. Ela a plecat să viziteze, iar eu am rămas singur în cameră. După vreo oră m-am săturat să iau bătaie de la calculator. Cred că procesorul, placa video sau cei 4 GB de memorie RAM DDR 2 sunt de vină, că altfel nu îmi explic scorurile de 10-0 la care pierdeam. Parcă ar fi fost doar meciuri Barcelona vs. Progresul Cucuieţi. Cred că ghiciţi eu cu cine eram.
Seara, după ce am privit pereţii de plictiseală, recunoscându-mi totodată prostia, apare şi Ela. Cu o plasă. – Ce ai în plasă Ela? –Dani, fiindcă laptopul e al amândurora şi fiindcă tu l-ai folosit toată ziua, cred că merit şi eu să-l folosesc. – Da, desigur, bolborosii eu cu juma’ de gură. – În timp ce mă plimbam pe Champs-Élysées, am văzut un centru de închiriei Blu-Ray şi ştiu că Asus-ul nostru are unitate blu-ray, aşa că am închiriat câteva filme să le văd acum seara. Am luat Pretty Woman şi Autumn in New York. Great, filme cu Richard Gere, nu pot să mă uit la aşa ceva. – Sunt cu Richard Gere, unul din preferaţii mei, zise Ela, turnând gaz pe foc. Eram deja la culme de enervat, dar fără să o arat. –Bine, cum vrei tu, eu ies atunci să mă plimb. Să vezi ce superb e Paris-ul noaptea, sigur nu vrei să vii? –Nu, îmi răspunse tăios ea. E o orgolioasă, exact ca mine. Am plecat să văd Parisul noaptea, e superb într-adevăr, însă … am uitat harta acasă. Şi fiindcă ştiu atâta franceză cât au uitat francezii, am ajuns acasă pe la vreo 3 noaptea. Rupt. Exact când să-l văd pe Richard pupând-o pe Winona. Disguisting. – Cum a fost plimabarea Dani? -Excelent, am replicat eu. Cum să recunosc că a fost un fiasco? Dar nu mă las eu la ea. Eu sunt cocoşul aici, ce naiba!
A doua zi, de dimineaţă, am ieşit repede din cameră, am mers la un magazin IT din apropiere şi am cumpărat două boxe mari, arătoase, dar mai ales zgomotoase. Am venit tiptil în cameră, le-am cuplat la placa audio Intel High Definition, mi-am descărcat via bluetooth câteva melodii house de pe telefon şi am dat Play. Trezită de party-ul meu, Ela se uită la mine cu nişte ochi criminali: -Ceeee faci?!? –Ascult un pic de muzică, te-am trezit? Scuze. Zisei astea abia abţinându-mă să nu izbucnesc în hohote de râs. –Bine, audiţie plăcută. Eu merg să văd Eiffel-ul, mi-a răspuns ea, vizibil iritată de fondul sonor. Mission Accomplished. Bineînţeles, ascultatul de muzică m-a plictisit foarte repede. Asta chiar dacă am mai pus şi câteva melodii de pe un card SD, Asus-ul fiind dotat cu un cititor de carduri 8 in 1. Poate ziua era distrusă, dar mândria mea era pe culmi înalte. Sosi după câteva ore şi Ela. – Ai folosit destul laptopul? Vreau să vorbesc cu sora mea. –Desigur, dragă. Mă bosumflai un pic. Aşa nu-mi place când vorbeşte cu sora sa. Vorbeşte 10 ore şi nu spune nimic. – Ok, merci, pot să mă leg la internet de aici nu? – Da, sigur, hai să căutăm o reţea wireless, i-am răspuns eu. Asus-ul are evident, pe lângă LAN-ul 10/100/1000 şi modemul de 56K, capabilitate wireless Intel WIFI LINK 5100 A/G/N. Am găsit imediat o reţea free. Şi bineînţeles Elei nu-i ajungea doar audio, a vrut să se folosească şi de camera de 1.3 MP, rotativă cu care este dotat notebook-ul. A trebuit să fug până jos să-i cumpăr un microfon. Pentru ce? Ca să aud apoi discuţii interminabile despre cât de bine arată Orlando Bloom, despre ce bine a dansat Bănică Jr habar n-am cine la habar n-am ce emisiune sau cât de mult s-au scumpit produsele Avon în ultima perioadă. Dar pot să afirm că nu am stat degeaba. Nu, deloc. Am aflat cu cine mai umblă vărul Elei, George, am aflat că se poate face şi supă de roşii şi carne şi cum se face, am aflat şi ce trebuie să facă fetele în acea perioadă delicată a lunii. NU MAI POT!, mi-am zis, evident în gând. Trebuia să acţionez. Când Ela a mers la baie, am deconectat-o pe sora-sa cea limbută şi am fugit afară cu laptopul. Pe baterie. M-am folosit de cele 6 celule, 4800mAh şi am reuşit să văd, în Jardin du Luxermbourg, Terminator 3. Arnold, ce bărbat! Mai aveam multe filme pe cei 320 GB ai hard-ului, dar am decis să mă întorc la hotel. Doar să văd faţa Elei când m-o vedea. Surprinzător, s-a comportat normal. Ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ciudat.
Mă trezesc dimineaţa, fresh. Evident, înainte de cafea aprind laptopul. Să-mi citesc email-urile doar. Dar, NU POT SĂ INTRU! Ce naiba! Îmi pică repede fisa. Ela a activat cititorul de amprente. În timp ce eu dormeam ca un urs după o noapte sălbatică. Enervat la culme, merg să o trezesc. – Ela, Ela, de ce mi-ai blocat laptopul? – Pentru că acum e rândul meu să-l folosesc, ieri l-ai furat tocmai când eu vorbeam cu Diana. Îmi zise astea cu o voce senină, fără nici o urmă de înverşunare. – Dar Ela, vreau doar să-mi verific email-ul! Atât, zise-i eu, deja cu o voce disperată. – Să ţi-l verifici mâine. Acum lasă-mă te rog să mai dorm un pic. Eram în pragul unei crize. Gânduri negre îmi tulburau judecata. Într-un momente de sminteală, m-am uitat pe fereastră, apoi am luat laptopul şi l-am aruncat cu furie, aşa că dacă eu nu pot să-l folosesc, să nu-l folosească nici ea. Na. Am aflat atunci, că oricât de mult s-au gândit inginerii Asus la construcţia sa, oricât efort au depus, nu s-au gândit cum să-l protejeze de certurile conjugale. Aş fi vrut atunci ca cineva de la Asus, într-o dimineaţă, la o cafea, să fi zis: Hai să facem laptopurile noastre rezistente unei căzături de la etajul 3. Dar nu a fost aşa. S-a făcut ţăndări.
Dar tot răul spre bine, nu? În cele 4 zile rămase am văzut tot Paris-ul. Doamne, ce oraş frumos! Însă ca să parafrazez un film arhicunoscut, 4 zile nu e o săptămână. Acum îmi reţin din proprie iniţiativă 1000 RON din salariu, lunar ca să adun pentru un nou laptop. Am început deja să mă obişnuiesc cu pâinea unsă cu margarină, cu mersul pe jos până la job, cu colecţia de haine de acum 2 ani, iar în club îmi iau o singură bere, din care sorb încet, foarte încet, ca să-mi fie toată noaptea. Dragii mei, luaţi aminte. Dacă aveţi cumva un Asus M50VM-AS002 şi plănuiţi să mergeţi într-o excursie, vă rog eu să-l lăsaţi acasă. O să fie tot acolo când vă întoarceţi. Promit.
Pentru SuperBlog 2008.
P.S. Sucker-ul din titlu e subsemnatul, sau mă rog ipoteticul subsemnat. Notebook-ul Asus, cel puţin după specificaţii, pare de vis. De fapt şi după preţ pare de vis, pentru mine.
