Tag Archives: ssd

WOW, just WOW!!!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=96dWOEa4Djs]

Reteta pentru un WOW de calitate:

Se iau 24 de SSD-uri MLC Samsung, fiecare cu 256GB spatiu de stocare si o viteza maxima de citire de 220MB/s si o viteza de scriere maxima de 200MB/s. Din acestea. Care se pot cumpara de aici. Alte cifre wow-iste: fiecare drive are o putere consumata in timpul utilizarii de doar 1,5 W, iar in idle de 0.15W, ceea ce face ca puterea consumata a 24 de astfel de discuri sa fie de doar 36W.  Ca o comparatie, un hard disk cu platane consuma in general intre 8-9 W, deci 24 de astfel de discuri ar consuma intre 192 si 216 W.

Aceste 24 de SSD-uri sunt cuplate intr-un RAID de la Areca. Latimea de banda este data de cele 4 SATA ale controller-ului, fiind undeva in jurul a 2GB/s. Spatiul este de 6GB, adica 24 * 256 GB.

Restul componentelor sunt de exceptie de asemenea:

  • 2 procesoare quad core, QX9775, de la Intel, viteza de 3.2 GHz, consum, 150W. Pret, in jur de 2 laptopuri performante.
  • 2 placi video ATI (AMD) HD 4870 X2 legate in crossfire.
  • 4 GB de memorie RAM la 800 Mhz
  • 2 surse de cate 1000 de W fiecare (o sa vina o facturaaaa)

Cu toate acestea, vedeta incontestabila e discul SSD. Dupa parerea mea acesta e viitorul stocarii, dezavantajele actuale fata de hdd clasice se vor estompa intr-un timp scurt, mai ales dupa ce marii jucatori au inceput sa investeasca in tehnologie. Prin aceasta miscare, dezavantajul principal, pretul mult mai mare, va fi repede eliminat de asemenea. Iar castigurile fata de hard disk-urile curente sunt mai mult decat evidente. Viteza, consumul, rezistenta la socuri, zgomotul mult mai mic, si altele. In maxim 2 ani, eu zic ca vor deveni o alternativa viabila la hard-discurile clasice.  Vom vedea.

Doar amintiri …

Nici nu ştiu cum să încep această scrisoare. Cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie ceea ce simt. Parcă e doar iarnă în viaţa mea de când ai plecat, însă nu acea iarnă albă, plină de copii veseli care se bat cu bulgări de nea de dimineaţa până seara sau de schi-uri care străbat falnice pârtiile staţiunilor. Nu, e o iarnă cenuşie fără tine, o iarnă fără speranţa unei primăveri viitoare. În aceste momente sunt sigur că aş fi o sursă de inspiraţie pentru Bacovia, care dacă ar compune o poezie în care să exprime starea mea, ar compune cu siguranţă cea mai tristă creaţie a sa.

De ce oare ai plecat?

Îmi amintesc cât de mic erai, mic dar atât de drăguţ. Toţi doreau să te privească, să te atingă, dar eu te păstram doar pentru mine. Bijuteriile nu se împrumută. Mie îmi plăcea enorm, trebuie să recunosc când erai alb, un alb ca de scoică. Pentru că pentru mine ai fost o adevărată perlă. Dar şi albastrul de safir, sau maroniul asemănător unui apus de soare, sau poate rozul plin de viaţă, sau negrul elegant, sobru, dar sofisticat. Oamenii râdeau de tine, că eşti prea mic, că fiind aşa mic nu eşti, vezi Doamne, şi deştept. Le-ai râs în faţă şi aveai dreptate. Ce dacă ai doar 249 x 170 x 29 mm, ce dacă ai doar 0,99 Kg ? Eu ştiu că lucrurile preţioase se ţin în ambalaje mici. Aşa, ca să fie ferite de ochii curioşilor. Eu ştiu că un corp mic ascunde o inimă mare, iar inima ta era uriaşă. Fiind aşa uşor, îmi plăcea să te duc oriunde vroiam, era o delectare să mă plimb cu tine, nu ca şi cu „ex-ul”, care avea aproape 3 Kg, şi între noi fie vorba nu îi eşti cu nimic mai prejos. Şi ştii că nu mă comportam chiar ca un gentleman, când te aruncam în geantă alături de alte mărunţişuri, fără să îmi pese că vei păţi ceva. Dar tu nu păţeai nimic, pentru că ai fost construit să rezişti, sunt sigur că mii şi mii de alţi testeri te-au aruncat de ici-colo doar pentru a-ţi testa rezistenţa.

Îmi amintesc, că deşi erai atât de mic şi de drăgălaş, aveai o forţă imensă, generată şi de procesorul Intel Atom N270, la 1,6 Ghz, cu un cache de 512 KB, impresionant pentru căldura disipată şi pentru consumul de energie, de doar 2.5 Watts. Da, tehnologia de fabricaţie de 45nm şi-a spus cuvântul, iar FSB-ul de 533Mhz, chiar făcea minuni. Nu aveam nici o problemă să rulez Linux-ul Linpus, să ascult muzică cu Songbird-ul, să navighez cu Firefox-ul sau să-ţi scriu cât de mult te apreciez, folosind OpenOfice.org. Sunt sigur că la asta au contribuit şi cei 512 MB Memorie Ram DDR2 la 533Mhz. Totul rula atât de fin, fără cel mai mic efort. Credeam că îţi cer prea multe când te-am rugat să rulezi Half-Life la 640×480. Dar, nu, l-ai rulat şi mi-ai făcut o imensă bucurie să-l joc fără să sacadeze deloc. Placa video Intel GMA 950 s-a comportat mai mult decât decent. Când credeam că nu pot fi mai fericit, mi-ai propus şi un film, unul de acţiune, pe care mi l-ai redat fără probleme. Nu te oboseai pentru nimic, însă nici nu erai pretenţios la programele rulate. Tot ce ţi-am dat să faci ai făcut cu obedienţă, iar acum îmi dau seama cât de puţin te-am apreciat. Poate cine ştie, aceste rânduri ….

Cât de mult îmi plăcea să-ţi privesc ecranul CrystalBrite, de o calitate ireproşabilă. Parcă îmi zâmbeai în continuu prin cei 1024×600 de pixeli dispuşi pe doar 8,9 inch. Faptul că e luminat LED nu doar că ajută la menţinerea unui consum scăzut, pentru că noi ştim ce impact are display-ul asupra consumului, dar şi oferă o luminozitate şi un contrast care l-ar face invidios şi pe Monet. Ştiai că sunt obsedat de unghiurile de vizualizare, dar tu mi-ai îndeplinit şi chiar depăşit orice expectanţe. Chiar dacă ştiam că trebuie să te feresc de lumină, din cauza monitorului glosy, tu tot mă răsfăţai cu niveluri de culoare pe care le-am văzut doar la monitoare mai pretenţioase şi mult, mult mai scumpe. Dar şi tu ai fost un scump. Nu mă refer la bani, ci la ce emoţii mi-ai produs, la ce satisfacţii şi momente de neuitat mi-ai oferit.

Cât adoram să-ţi ating tastatura, cât de uşor tastam gândurile mele chiar dacă mulţi ar fi crezut că vei avea probleme în această privinţă. Nu ai, tastele sale sunt atât de moi, însă cu un feedback ferm, se pliază atât de bine pe modul de scris al unui utilizator, încât de multe ori mă trezeam scriind tâmpenii doar pentru plăcerea de a tasta. Chiar dacă, tu încercai să mă păcăleşti, să nu mai scriu, ci să folosesc webcam-ul de 0.3 MP când doream să vorbesc cu cineva. Şi chiar dacă nu-ţi plăcea să vorbeşti prea mult prin difuzoarele micuţe ale tale, mă lăsai, fără să protestezi, să montez căştile mele favorite. Şi microfonul meu favorit. Şi mai îmi ofereai şi 3 porturi USB, aşa ca să-mi aduc şi prietenii, că tu nu te supărai niciodată. Nu te-ai supărat nici când am venit acasă cu un card SD, mi-ai zis că ai loc şi pentru el, doar tu ai nu un cititor de carduri, ci chiar două. Unul îl foloseşti pentru a-ţi mări capacitatea unităţii SSD cu ajutorul unor carduri SD sau mai performantele SDHC. Iar cel de-al doilea e ca o casă pentru orice card de la camera foto, video, sau alte dispozitive. Te-ai gândit la toate nu? Mulţi te-au criticat pentru unitatea de stocare de tip flash, că e înceată, că durează prea mult bootarea, sau alte critici nefondate. Dar tu niciodată nu te supărai. Ştiai că nu au dreptate, iar dacă doresc pot oricând să monteze un hdd extern pe un usb 2.0 high-speed.

Şi ce dacă hdd NAND are doar 8GB? Nu e suficient pentru un ultraportabil ca tine? OK, e adevărat că nu există unitate optică, dar chiar e nevoie de una? Unitatea optică a rămas una dintre puţinele componente foarte vulnerabile ale PC-urilor, tocmai datorită faptului că are părţi în mişcare, iar fiabilitatea mecanică nu e tocmai cea mai strălucită. Tu ai redus la minim probabilitatea de defect prin renunţarea la unitatea optică şi folosirea SSD-ului. Erai atât de sociabil, de deschis, îţi plăcea să vorbeşti cu prietenii tăi folosind LAN-ul 10/100 sau modem-ul de 56k, sau de la distanţă, cum preferai tu, folosind wireless LAN-ul 802.11 b/g. Şi ştiu că îţi plăcea şi ţie compania mea. De fapt sunt sigur. Altfel de ce stăteai cu mine aproape 3 ore bazându-te pe bateria de 3 celule şi 2400mAH ? Oricum sunt puţin supărat că mi-ai promis că-ţi ataşezi bateria cu 6 celule şi o să putem să ne jucăm, să navigăm pe internet, să edităm, etc. timp de până la 7 ore. Ce satisfăcut aş fi fost …

Poate crezi că te-am lăudat mai sus, că fac asta doar pentru că te vreau înapoi. Da, te vreau, însă ce am scris în rândurile de mai sus e adevărata mea părere despre tine, Acer Aspire One. Oare ce aş mai putea face să te aduc la mine? Poate, cine ştie, soarta va fi măcar o dată sclava mea. Poate.

SuperBlog, 2008.