Vroiam să citesc Gândul de vineri. Am luat ziarul în grabă şi am început să-l răsfoiesc. Am observat ceva ciudat pe prima pagină, dar impresia mea era că ceea ce vroiam să răsfoiesc e doar un supliment al ziarului. Mi-am dat seama repede că m-am înşelat; era chiar ziarul propriu-zis, având prima pagină o reclamă. De fapt, tot ziarul era „învelit” de o reclamă la Alpha Bank, iar ceea ce trebuia să fie prima pagină a fost de fapt a treia.

Atunci am început să-mi pun întrebări. Oare acesta este viitorul presei scrise sau am dat eu peste o excepţie? Dacă reclama, nevoia de bani, a pus definitiv stăpânire pe presă? Oare cei de la Gândul nu au găsit articolul din pagina 3 demn de prima pagină?

Presa scrisă a început să sufere mult. Vânzările sunt în scădere (ca o paranteză, în zona în care locuiesc şi muncesc două chioşc-uri de ziare s-au desfiinţat recent, semn că afacerea cu vânzarea de presă e în declin), iar patronii marilor corporaţii media caută soluţii în disperare. Logic, scăderea numărului de cititori duce inevitabil şi la scăderea banilor din publicitate, deoarece firmele care îşi fac reclamă tind să se orienteze înspre medii unde au cea mai mare vizibilitate. Iar preţul ziarelor nu poate fi mărit prea mult, deoarece astfel ar îndepărta şi mai mulţi cititori. Iar, să fim oneşti cei mai mulţi cititori de ziare sunt pensionarii, pentru care şi o creştere minoră a preţului ziarelor înseamnă ceva. Şi aceste vremuri tulburi cer soluţii ceva mai radicale. Am observat că în ultimul timp spaţiul alocat efectiv articolelor a scăzut, chiar dacă uneori numărul paginilor a crescut. Iar în locul lor, publicitate. Contează până la urmă cantitatea şi nu calitatea. Oare cât costă să „îmbraci” un ziar ca Gândul într-o reclamă? Ar fi interesant de aflat. Cine ştie, poate mâine voi cumpăra EVZ-BCR. Sau Cotidianul–Altex. Probabil că un CTP nu ar fi îngăduit aşa ceva. Probabil doar, sau poate şi el ar fi fost supus strategiilor de marketing şi ar fi început să scrie mondenităţi.

Dar goana după bani nu se opreşte aici. În zilele noastre are loc o „tabloidizare” masivă a presei româneşti (şi bănuiesc că nu doar româneşti). Şi aici nu mă refer la formatul de prezentare, ci la conţinut. Dacă se analizează un ziar de la mijlocul anilor 90, de exemplu, şi unul din 2008 se observă diferenţe enorme. Acum accentul este pus pe vedete, pe ştiri despre celebrităţi, pe scandaluri. Astea aduc cititori, iar redactorii dau publicului ce vrea. Acest fenomen a început iniţial să afecteze televiziunile, dar nici ziarele nu au scăpat de procesul de „otv-izare”. Cu cât scandalul este mai mare, mai personal, cu cât mai multe persoane sunt mânjite cu noroi (uneori fără vină) cu atât ziarul dispare mai repede de pe tarabe.

Şi în dauna cui se întâmplă asta? În dauna editorialelor cu stil, a părerilor avizate, cuprinzătoare, ironice … în dauna adevăratului jurnalism. Investigaţiile devin din ce mai puţine şi mai superficiale, apar articole din categoria „copy-paste” cu sutele iar informaţiile despre Guţă au devenit headline. Ştiu că este o nevoie de schimbare, de progres, însă progresul nu înseamnă diminuarea calităţii ci o schimbare în modul de expunere a informaţiilor necesare. Omul modern este un om pus pe fugă tot timpul, care vrea doar informaţii ce-l interesează, care vrea o părere care să sintetizeze tot amalgamul de date existente. Vrea o părere a unei persoane în care să aibă încredere, care să fie un model de corectitudine. Iar banii în presă stârnesc şi vor stârni întotdeauna suspiciuni. Şi aici ajungem de la ce am pornit. Presa e o afacere, corect … dar trebuie să fie o afacere bazată pe transparenţă, pe contracte ferme, iar procesul editorial ar trebui oarecum ferit de partea de marketing şi management. Din păcate, din ce în mai mult, banii devin condeiul ziariştilor.

Poate singura soluţie rămasă e mutarea presei pe internet. De fapt 30% din electorat se află online , iar în martie 2008 au existat conform trafic.ro 2.118.240 de vizitatori unici pentru blogurile analizate. Dar asta e o altă discuţie vastă.