Romania, te iubesc

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=AuvlvJLoSAY]
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=j-ASvR3cxJg]
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=fAI1_1xGq1I]
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=Fb-LTWIvjBg]
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=SEU5xErhb6Y]

va urma …

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading...

A munci, a trăi …

„Multinaţională de prestigiu, cu peste 5000 de angajaţi în 50 de ţări, cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de dolari anual, căutăm pentru filiala din România un bun specialist în … , cu aptitudini în … şi experienţă de minim … ani. Oferim un job într-un domeniu extrem de dinamic, pachet salarial atractiv, numeroase beneficii pentru angajaţi, lucrul într-o echipă tânără, dornică de afirmare”. Cam aşa sună multe anunţuri de recrutare de pe site-urile specializate de la noi.

Poate dorinţa de a lucra într-un mediu plin de profesionalism, într-o companie cu o renumită carte de vizită, poate colectivul tânăr mai sus amintit, însă cu certitudine pachetul salarial au făcut-o să-şi depună CV-ul. Avea experienţă, avea ambiţie, dar mai presus de toate avea nevoie de bani. Locuia în chirie, cu soţul şi fiica sa de 5 ani. Locuiau într-o garsonieră, iar banii ce intrau lunar în casă din salarii erau prea puţini pentru un trai cum îşi dorea. Nu mai dorea să ia autobuzul 15 către muncă, nu mai dorea să aştepte eliberarea băii dimineaţa, nu mai dorea să-şi petreacă concediul la ţară, la părinţi. Dorea un trai „normal”, iar acum a apărut o oportunitate. A trecut cu brio interviul, ştia ce-şi doreşte şi nimic nu o putea împiedica. Şi-a negociat un salariu bun, chiar foarte bun, un salariu la care mulţi români nici nu visează. Era fericită.

Şi-a dat seama repede că noul job trebuie să-i aducă şi un nou statut social, pe măsura „pachetului salarial atractiv” de care beneficia. A pus ochii pe un apartament cu 2 camere, într-unul din noile cartiere rezidenţiale. Creditul pe 20 de ani l-a obţinut fără probleme. La un asemenea venit nici nu se punea problema. Acum familia ei trăia fericită, fetiţa avea camera ei, decorată frumos, jucării peste jucării şi multe zâmbete. Nici la serviciu nu mai putea ajunge cu autobuzul, cum să meargă cu autobuzul în costumul negru, parte din „prestanţa şi eleganţa unei companii renumite” ? Soţului i-a rămas Dacia din ’95, iar ea şi-a luat un credit pentru o maşinuţă, nu mare, una mică de oraş, potrivită pentru stilul ei activ. Din salariul ei puteau plăti creditele şi mai rămânea ceva, iar din salariul soţului puteau trăi îndestulător.

De la cele 8 ore câte muncea iniţial pe zi, a ajuns la 9, 10 în scurt timp. „Un mic sacrificiu pentru firmă, doar temporar, desigur”, erau cuvintele şefului direct, dar şi cuvintele pe care şi le spunea ea cu gândul la ratele pe care trebuia să le plătească lunar. Iar cu banca nu te joci. Oricum, îşi zicea, peste vreo lună, două, toată familia va pleca într-o binemeritată excursie în Croaţia, excursie care acum un an părea o fantezie.

Însă volumul de muncă creştea într-un ritm aproape exponenţial. Cele 10 ore, au devenit 11, cele 11 ore au devenit 12. Pleca în grabă dimineaţa, fără să mănânce nimic, dar având grijă să termine 2 ceşti de cafea pe nerăsuflate. Se grăbea să ajungă printre primii, şefii vor fi bucuroşi când vor vedea pontajul. Îl ruga pe soţ să o ducă pe fetiţă la grădiniţă, acea grădiniţă în stil occidental, pe lângă zidurile căreia, acum un an doar, trecea gândindu-se când oare va avea bani suficienţi ca şi fetiţa ei să înveţe într-un asemenea loc. Ar fi vrut să-şi pună la serviciu câteva din scoverzile cu gem făcute de mama ei, special pentru fetiţa ei care lucrează din greu. Era gem din sat, făcut din prune din sat, culese cu grijă, alese cele stricate, iar apoi preparate aşa cum se făceau de sute de ani în acest sătuc parcă uitat de civilizaţie. Dar nu-şi puse, îi era teamă să nu-şi păteze costumul negru, călcat la perfecţie, care îi venea de parcă a fost croit după ea. Traficul marelui oraş o irita. Privea cadranul ceasului din 10 în 10 secunde, în timp ce coada de maşini din faţa ei părea interminabilă. A întârziat. Telefonul de serviciu sună. Era şeful său. De fapt titulatura nu era de şef, ci o titulatură mai pompoasă, un englezism care inspira admiraţie şi neapărat un procent în plus la salariu. Dar pentru ea era un şef. Nu autoritar, ci doar corect. Doar şi el răspundea unui alt şef, cu o titulatură şi mai pompoasă, cu un salariu şi mai mare. Acum îi aducea aminte că a întârziat, că mulţi clienţi sunt nemulţumiţi, iar că asta va avea repercusiuni asupra salariului pe luna aceasta. Ea i-a explicat situaţia, l-a asigurat că nu se va mai întâmpla, a închis telefonul şi a început să plângă. Nu mult, doar două trei lacrimi. De ce nu i se recunoaşte meritul de a sta peste program, de ce la cea mai mică întârziere e penalizată?

Ajunsă la lucru, abia apuca să-şi salute colegii, că şi începea un briefing, în principiu un din ce în ce mai lung to-do list. Apoi munca. Orele în faţa laptopului treceau una câte una, întrerupte doar de scurte pauze în care îşi odihnea ochii roşii, care o usturau din ce în ce mai tare. Pauza de masă de o oră erau de fapt 20 de minute în care fugea până jos, îşi lua două sau trei sandwitch-uri calde, poate un hamburger şi mai mereu o sticlă de jumătate de cola. Deja nu mai îi simţea gustul, dar simţea cum zahărul îşi face efectul şi dintr-o dată parcă are o şi mai mare putere de muncă. Neapărat sorbea cu repeziciune o cafea, din ce în ce mai tare. Ştia că nu e sănătos ce face, însă se consola cu gândul că ea e o femeie puternică, care nu are vicii, iar vacanţa care va urma va reprezenta un punct de cotitură în viaţa ei. Îşi promitea că la întoarcere o să aibă mai mare grijă de ea.

Nici nu-şi dădu seama când se făcu ora 5, însă observă că nimeni nu pleacă deşi programul de lucru i-ar îndreptăţi să facă asta. Odată cu venirea crizei economice, s-a renunţat la unii angajaţi, însă volumul de muncă a rămas acelaşi, poate chiar a crescut. Fiecare trebuia să tragă tare pentru ca firma să iasă din această stare. Temporară, după cum auzeau frecvent de la cei mai mari. Erau mulţi colegi în departament, însă ei nu-i prea plăcea să iasă în oraş cu ei. Poate romgleza lor o enerva, poate faptul că păreau falşi, poate invidia că unii pot sta până la ora 8 la lucru şi a doua zi par proaspeţi ca şi cum ar veni din week-end. Simţea ameninţarea lor, fiecare „Good Job” pe care şefii îl adresau colegilor ei, era de fapt o laudă pe care ea nu o primea, deci încă nu munceşte suficient şi prin urmare trebuie să mai facă un mic efort.

Ajungea seara târziu, acasă. Fetiţa se culcase deja. Era a treia zi în care n-o văzuse, deşi locuiau sub acelaşi acoperiş, deşi era fata ei, ce naiba. Şi-ar fi dorit să o îmbrăţişeze, dar nu vroia să o trezească. Mânca la repezeală porţia de semipreparate pe care tocmai şi-a luat-o de hypermarket-ul din drum, în timp ce află de la soţ despre timpul petrecut de acesta cu fetiţa în parc, despre cum a dus-o la Zoo şi i-a cumpărat îngheţată şi vată pe băţ. Nu mai avea puterea să facă duş, pleoapele i se închideau involuntar, ascunzându-i cearcănele din ce în ce mai proeminente. „Dragă, sâmbăta asta o să trebuiască să merg vreo 4 ore la lucru. 4 ore, nu mai mult, iar apoi mergem la părinţii tăi cum am stabilit. Promit.”; Îi veni greu să-i spună asta soţului, parcă fraza stătea blocată undeva între corzile vocale. Deşi ştia că astea 4 ore aveau să fie 6 sau 8, deşi ştia că nu vor ajunge la părinţii soţului, faptul că i-a zis îi ridică piatra de pe inimă şi adormi.

Citi email-ul de 3 ori şi nu-i venea să creadă: „Din pricina unor reduceri de personal, cauzate de contextul economic şi pentru că numărul de proiecte a crescut substanţial, noi credem că ar fi de preferat ca în următoarele 3 luni să nu plecaţi în concediu, cu menţiunea că gestul d-voastră va fi apreciat cum se cuvine”. Era o circulară internă. Nu mai putu şi izbucni în lacrimi. Lacrimile se transformară rapid în furie şi mai hotărâtă ca niciodată merse direct în biroul unui şef mai mare. Îi aduse aminte de devotamentul ei pentru companie, de cele 60 de ore lucrate săptămânal, de faptul că excursia din Croaţia a fost programată de mult şi îi e extrem de necesară. Toată determinarea ei, toată pornirea împotriva subjugării la care era supusă de acest capitalism de multinaţională, toate lacrimile care ajunseseră pe costumul ei perfect călcat, toate fuseseră reprimate tăios, cinic, dar cumplit de real: „Dacă nu-ţi convine, dă-ţi demisia. 1000 de persoane aşteaptă să-ţi ia locul şi pentru bani mai puţini. Ar trebui să ne mulţumeşti că nu te-am dat afară şi nu am angajat vreun puştan dornic de afirmare, care ar fi făcut ce faci tu pentru jumătate din cât primeşti. Unii mor de foame şi tu te răzvrăteşti pentru o excursie?”. Aplecă capul şi plecă. Simţi o ură profundă, dar şi dorinţa nebună de a le arăta că e cea mai bună.

Cele 12 ore de lucru la birou au ajuns să se prelungească şi acasă. După semipreparatul din hypermarket, după o cafea tare, foarte tare, îşi pornea laptopul şi continua să muncească. Până la 1, 2, cât trebuia. Soţul o găsea deseori adormită peste laptopul pornit şi doar la rugăminţile lui venea în pat. Viaţa şi munca au devenit două gemene siameze care împart aceeaşi inimă. Cu o grămadă de hârtii într-o mână, cu geanta cu laptopul într-alta, cu 4 ore de somn dormite în multe din precedentele nopţi, se prăbuşi. Colegii au chemat Ambulanţa, medicii au făcut tot ce se putea …

—————-

În 2007, Raluca Stroescu, 31 de ani angajată la Ernst & Young, a fost găsită moartă după ce în ultimele 3 săptămâni a lucrat intens pentru un proiect. Firma a fost amendată cu 6000 de dolari, ceea ce reprezintă 0,00002 % din cifra de afaceri a companiei (21 de miliarde de dolari)

În 2010, Ramona Cîciu, 34 de ani, angajată la Ipsos Interactive Services, după ce a intrat într-o comă profundă, a decedat după câteva zile. Deşi nu se ştiu încă cauzele, cert e că ea muncea enorm, de multe ori până a doua zi, dimineaţa.

Mic îndreptar – Când se folosesc băi, măi, bă şi mă

„Băi” are cel mai elevat caracter dintre toate interjecţiile mai sus menţionate. „Băi” poţi să-i zici unui profesor universitar cu 20 de ani experienţă ( –  Băi, iar m-ai picat la Electrotehnică, no nu-i bai lasă că ştiu unde îţi parchezi Mercedes-ul), unui doctor în timpul unei operaţii dificile ( – Băi,  vena aia trebuia oare tăiată ? ) sau vecinului care a parcat pe locul tău ( – Băi, vezi unde-ţi parchezi maşina data viitoare că cine ştie, poate o să am unde să-mi verific calităţile de pictor în ulei! ). „Băi” are un caracter autodidact (Băi, chiar că nu-i bine să enervezi un stup cu albine. ), are un rol de constatare (Băi, iar nu-mi ajung banii) sau poate induce o puternică stare de reverie (Băi, ce-ar fi fost dacă n-aş fi pierdut ultimul tren spre casă şi băi, ce-ar fi fost dacă n-aş fi obligat să dorm în Gara de Nord).

„Măi” este aici interjecţia feminităţii. Cel mai adesea o regăsim transmisă suav de către reprezentantele sexului mai frumos către unul sau mai mulţi reprezentaţi ai sexului viguros. Exemplificări. Soţia, pensionară, către soţul fermier: Măi, Ioane, băgata-i vaca?. Tânăra parteneră a unui tânăr demn de compasiune, către acel tânăr demn de compasiune: Măi, Pusi, eu n-am chef să gătesc, hai să mâncăm la restaurant. Nu-i nimic, dragă, te împrumuţi tu, scumpu’ de el.

Soţia frustrată este abonata acestei interjecţii: Măi, ţi-am zis să ridici colacul la WC, măi ţi-am zis să nu mai bei ca porcu, măi schimbă-l pe ăla micu, măi cumpără-mi şi mie nişte Tampax, măi cum te uiţi aşa la vecina de la 2, etc. Răspunsul condamnatului (unii îi zic peiorativ, soţ) poate fi de două feluri. Când se adresează muierii sau când i se adresează sieşi, în gând. Nu vă agitaţi, în niciunul dintre cazuri el nu dă dovadă de cojones. Prima variantă, adresare directă soţiei sau partenerei (parteneră se zice unei condamnări în care se poate face recurs, iar soţie unei condamnări definitive şi irevocabile, la cele mai înalte foruri juridice existente): Mă, femeie, mă laşi şi pe mine, am uitat să ridic colacul, Mă, n-am băut decât o juma de bere că cealaltă jumătate i-am dat-o lu Costel, a rămas şomer săracu, Mă da` ăla micu pute de-mi pică maxilaru, Mă ce vrei, Tampax sau Libresse?, Mă, n-am nimic eu cu Angela de la doi, nu vezi ce urâtă-i? Cealaltă formă de adresare, către propria-i persoană, se realizează folosindu-se „Bă”: Bă, mă piş unde vreau eu şi când vreau eu şi cu asta-basta. Bă beau cât mă ţine că doar pe salariul meu beau. Bă Georgel poate sta neschimbat până îl schimbă măsa. Bă, cine a inventat tampoanele fie era gay, fie era tâmpit, fie era al naibii de gay tâmpit. Bă, cum să nu mă uit la Angela de la doi, tu vezi ce picioare are? Această formă de adresare, poate fi întâlnită şi ca formă de confesiune către cel mai bun prieten (neapărat male – to – male), caz în care poate fi opţional folosită alături de apelative ca  „fraiere”, „frate” sau altele cu caracter mai indecent care nu pot fi momentan reproduse: „Bă, frate, şi să vezi, bă fraiere ce bună-i Angela de la doi. Să-ţi bagi nevasta la cec cu dobândă la termen, nu alta”. În discuţiile între cele mai bune prietene, se foloseşte „Mă”, adeseori urmat de apelativul laudativ, „fato”. Folosirea lui „fă” nu implică reacţie din partea interlocutoarei, în acest caz nefiind considerată o insultă: Mă fato, să ştii că Ionel ăsta al mei şi-o trage, mă, cu Angela de la 2. Ştii tu, fă, o ştii tu pe urâta aia, aia cu picioarele ca terminalul de la Otopeni. Mă Lauro, o ştii tu pe curva aia că dacă o vezi noaptea pe stradă îţi vine să scoţi din reflex 50 de lei. Dar nu-i bai lasă, fă, că şi eu cu Raducu, nici noi nu ne lăsăm mai prejos. Daca-i şti mă fato, ce bun ii la pat, nu ca Ionel ăsta că zici că face meditaţii Zen în timpul sexului.

În situaţii de conflict între bărbaţi se foloseşte exclusiv „Băi”: Băi, Băi, băiatule, vrei să faci cunoştinţă cu pumnul stâng? Dacă în conflict intervine o femeie, ea va folosi mai mereu „Mă”, indiferent de sexul persoanei cu care are divergenţe : Mă, fufă, mă, tu te uiţi după Ionel al meu, mă? Mă Radule, uită-te mă la Angela cum se uită după bărbatu` meu mă. Dă-i o corecţie să ştie şi ea cine-i cocoşul de la etajul doi. Bărbatul vizat (în acest caz Ionel care se uita după Angela de la 2), foloseşte interjecţia reconciliantă „Măi”: Măi, Anco, măi fato, măi iubi, hai măi nu mai fi supărată că nu se uită nimeni după Angela. Hai să te pupe Ionică.

Adresarea între doi vecini, într-un cadru civilizat presupune folosirea lui „Băi”: Băi,  Radu, hai să băi să ne înţelegem ca doi oameni civilizaţi ce suntem. Eu o calmez pe a mea, tu calmeaz-o pe a ta. Modul de adresare se schimbă radical în funcţie de persoanele prezente şi mai ales de circumstanţe. Într-un moment mai intim, Ionel către Angela, pe un ton mlădios: Măi, Angelo, să nu te mai cerţi măi cu a mea, că nu ştie de noi. Şi apropo, noi ştim unde merge Radu în fiecare vineri seara când amândoi suntem de serviciu. Pe de altă parte, exprimarea Anca-to-Radu diferă de asemenea: Băi Radule, om eşti mă? Trebuia să te prefaci surprins că ai aflat că Angela te înşeală cu fraieru meu. Hai lasă, băi, amu, hai să te ţuce Anca să-ţi treacă supărarea.

Acest mic îndreptar poate fi completat cu ajutorul comentariilor voastre. Deci, voi când şi cum folosiţi „băi”, „măi”, „bă” şi „mă” ?

D-Day (aka “Prima întâlnire”)

6:45. Azi trebuie să fiu devreme la lucru. E ziua cea mare şi nu vreau să văd iar mutra de „Puii mei iar pleacă ăsta devreme acasă” aruncată pe sub umăr de colegi, şefi, vecini, câine, etc. Aşa că de data asta o să fiu mai devreme acasă, o să mă pregătesc cum se cuvine şi totul o să iasă cum ar trebui.

9:15, După un cocktail de mentă gata frecată.

– Dani, Dani, eşti? Îmi transmite skype-ul cuvintele project managerului, tocmai când gândurile mele traversau mări şi ţări, oprindu-se inevitabil la ea. Oare cum o să fie? O să mă fac de râs sau dimpotrivă o s-o impresionez cu charm-ul meu de renume mondial? Oare mă va da gata cu farmecul ei sau dimpotrivă va fi mai plictisitoare decât o nuntă de pocăiţi între 2 bărbaţi? Cert era că gândurile mele erau undeva prin stratosferă, departe de lumea imediată plină de calculatoare, php, ticket-uri şi alte amănunte, prea puţin importante în acea zi.

– Da, da, vin acum, răspund abia nimerind Enter-ul. – Dani, avem o problemă cu newsletter-ul, nu se trimit bine email-urile, erori peste erori, am primit raporturi de spam cu duiumul. Ce faci? La ce te gândeşti? Mă asculţi? Dormi? – Da, da, o să mă uit peste, mă excavam eu repede, în timp ce ideile se învolburau tocmai în altă direcţie. Să nu uit să-mi pun suficienţi bani + 50%, just in case. Să nu uit să mă dau cu parfumul primit cadou, acela de miroase fain. Trebuie şi duş înainte. Neapărat. Dar cum îmi va sta părul? (paranteză: părul meu după duş e comparabil cu o căpiţă de fân proaspăt cules. În afară de culoare, of course J ).

16:55 Iar n-am făcut nimic la serviciu. Trebuie să ies tiptil tiptil să nu mă prindă cineva si evadez. 16:56:02 Să închid  Skype-ul să nu mai în ceară nimeni nimic. 16:56:05. Intră şeful pe skype. Intră în conversaţie cu mine. – Tre să facem asta, aia, bla, bla … – OK, zic eu, iar în gând izbucnea frustrant acel „WHY MEEEE, GOD, WHY MEEEEEEE” …

17:48. Nu mai pot de nervi … deja mouse-ul mai are 1 2/3 butoane, iar rotiţa e undeva pe la colegu sub scaun. Gata, nu mai pot trebuie să fug. Sub pretextul unei catastrofale căderi de Ubuntu, pretext ce îl voi împărtăşi în ziua următoare, fug repede spre casă. Atât de repede încât nimeresc 3 băltoace din 4 posibile, ceea ce nu e departe de World Record. Cred că de vină e şi mintea mea drumaşă întra-le imaginaţiei. Sunt sigur că părul ei se va undui melancolic în jurul ceştii temătoare de ceai, sunt sigur că ochii ei îmi vor face neuronii să danseze, sunt sigur că glasul ei va întoarce priviri şi-mi va creiona un surâs de fudulie: Azi e doar a mea.

18: 25. Dan + 1 jumatate de litru de apă adunată de pe drum ajung acasă. În stomac se aud zgomote suspecte. Nu pot risca ca în mijlocul unei replici de dat pe spate stomacul meu să mă deranjeze. Trebuie să mănânc ceva. Dar nu mai am timp!!!. Deschid frigiderul. Salam de vară. Bun o fi. De fapt nu e atât de bun. Un nume mai potrivit ar fi „salam de vara 2008”. Pâine. Atât de tare încât poate fi folosită cu succes în lupta antiaeriană. Un pahar cu apă de la chiuvetă şi presto.

18:45. Fuck, duşul. Mama lor de companie de apă. Doar apă rece. Iar senzaţii extreme. În situaţii de genul acesta îi înţelegi pe cei care cântă la duş. Brusc La Traviata pare chiar reuşită. Parfumul. Repede. Am uitat de deodorant. Hai şi cu ăla. De fapt două deodorante. Acum ori „o dau gata” ori o dau gata. Pe dinţi. Nu vreau să miros ca Fred Flinstone după un iaba-daba-duuuuuuuuu. Părul. După duş are suprafaţa unui mic stat african. Sunt nevoit să aplic gelul de şmecheraş. Şi dă-i frate. Dacă nu-s Alec Baldwin atunci call me Santa and feed me to the cats. Pieptenul nu mai face faţă şi îşi pierde în mod eroic anumite componente. Nu, nu mă bărbieresc. Fetele adoră bărbaţii nebărbieriţi. Să ştie cine-i şeful !!!. Credeţi că bărbaţii preistorici se bărbiereau? No way. Poate din când în când cu cuţitul mai retezau un pic, să nu fie chiar ZZ-top look-a-like.  Dar eu nu, nu acum. Oricum nu mai am timp, mă consolez eu. Dar am timp de 10 flotări rapide. O să-mi facă un piept demn de vremurile bune ale lui Steven Seagal. Sau cel puţin asta era părerea mea narcisistă despre mine. În realitate e adevărat că oglinda măreşte anumite lucruri.

19:25. Totuşi parcă aş mai îmbuca ceva, ziceam eu privindu-mi coloana vertebrală şi nu pe la spate. Deschid iar frigiderul. Iaurt nu bag că nu mă risc. Nici prăjitura aia de săptămâna trecută nu mai îmi face cu ochiul. Trebuie să fiu stăpânul domeniului meu la întâlnirea asta. Trebuie să fiu zen. Rezultă: încă vreo 3 bucăţi de salam de vară. Nici nu mai le simt gustul. Succesul cere sacrificii nu? Pe la a vreo treia bucată parcă mă loveşte un trăsnet. Eu cu ce mă îmbrac? Fuga, fuga la dulap să aleg. Blugii ăştia arată ca şi cum aş fi avut un teribil accident de motocicletă cu ei. Bluza asta verde arată ok. O pun pe mine. Nop, parcă-s Arlechino meets Saw 3. Ce puii mei să îmbrac? O cămaşă. Da, fetele adoră bărbaţii stilaţi. Dar nu e călcată. Să o iau aşa şi să mă creadă nonconformist? Sau o să mă creadă un leneş şi un împrăştiat de prima speţă? Mai bine o calc. O să apăs mai tare cu fierul şi nu trebuie să aştept până se încălzeşte. Perfect. Acum arată ca abdomenul Jessicăi Alba. Bine că-mi amintii. Să nu fac prostia să o laud pe Jessica la întâlnire. Nu, nu, nu, Dani nu faci prostia asta. Deşi, între noi fie vorba, merită nu? 😛 .

19:45: Gata. Mă mai uit o dată în oglindă şi de asemenea ea la mine, parcă şoptindu-mi suav: WFT man!!! . Pantofii arată ca după o întrunire a iobagilor ardeleni, fug repede să-i fac cu cremă. Gata, acum chiar gata. Hai încă o privire în oglindă şi acum chiar gata. Fuga la taxi. Crap, nu este Fulger, iar o sa dau o avere. Acum fie ce-o fi. –Liber? – Da, îmi răspunde o voce senină. Eu chiar sper că a înţeles contextul alocuţiunii mai sus menţionate. –Vă grăbiţi, vă rog? Şi, fără urmă de constrângere o zic: – Am o întâlnire cu o fată! –Da, atunci trebuie să ne grăbim şi o calcă. Bunăvoinţa şoferului a fost rapid sucombată de intervenţia divină care a scos în cale toate semafoarele posibile şi imposibile, unele nici nu le-am văzut de-a lungul vieţuirii mele pe plaiurile orădene.

20:10. Deja am transpirat şi fanta care am băut-o săptămâna trecută. Mă gândeam la posibilele scuze: 1. Ne-a inundat vecinul. 2. Câinele a avut o indigestie acută. 3. Am întârziat înadins ca să ne mai întâlnim o dată. Hei, asta-i chiar bună, răsuflu uşurat. Mă îndrept acum plin de mine, spre silueta ei, care treptat se transformă în … ea. Restul … e magie 🙂

Leapşa primită de la Alina. Cine vrea să o ducă mai departe, be my guest.

Al şaselea simţ: Tehnologia

Pranav Mistry, doctorand la MIT are o viziune uimitoare asupra interacţiunii dintre om şi tehnologie, o perspectiva inedită în legătură cu rolul calculatoarelor în viaţa noastră. În loc să ne transforme în nişte dependenţi de tehnologie, fără interacţiune cu lumea reală, dispozitivul SixthSense îşi propune să readucă umanitatea prin tehnologie.

Vă recomand să urmăriţi video-ul de mai jos. Eu am rămas uluit de concepţia pe care acest vizionar o are în legătură cu viitorul nostru în era informaţională.

Mesaj Emag de Anul Nou: La Multi Ani, Fraierilor!

31 decembrie 2009, dupa-masa: observ in partea stanga pe emag.ro o promotie care suna cel putin interesant. Din ora in ora, reduceri masive la unele produse, de exemplu -25% la notebook-uri, -50% la hdd externe sau -80% la solutii de internet mobil. Nu m-am imbatat cu apa rece, stiam ca promotiile vor fi doar la anumite produse din stoc, dar totusi am inceput sa analizez stocul lor de laptopuri. Pentru ca imi doream ceva sub 3000 de lei, m-am uitat increzator si la cele cu pret +25 de procente, aflate in stoc. Mi-am zis increzator ca cine stie, poate totusi unele din ele o sa fie la reducere si prind jackpot-ul.

1 ianuarie 2010, ora 00:15-00:20. Dupa euforia paharului de sampanie, a urarilor si dorintelor, fug repede in camera sa vad promotia emag-ului. Cand colo ce sa vezi, nu se incarca site-ul. Pfuai, imi zic, ofera astia la promotii la greu, pana la 3 noaptea cand urma randul notebook-urilor o sa am timp. Dupa vreo 10 minute, site-ul isi revine si atunci sa vezi Promotie de Promotie: din fiecare categorie aflata la reducere, cate un produs, si nu, nu orice produs ci (tot caut un termen mai oportun dar nu gasesc) unele dintre cele mai nashpa. Cand intru pe pagina produselor, sunt intampinat de mesajul binecuvantat: “Stoc epuizat”.

1 ianuarie 2010, ora 01:00. Dau refresh pe pagina sa vad noile produse la promotie, eu in sinea mea mai pastrand o umbra de speranta relativ la profesionalismul celui mai mare magazin online de pe la noi. Evident, eroare 503: Service unavailable. Servere de rahat. Dupa 10 minute isi revine, dar “stupoare”: toate cele 3 produse “de top” au stocul epuizat. Dar oare cate produse aveau astia pe stoc? 2? 3? hai 5? Comentariile “de lauda” au inceput sa curga pe site.

La fel la ora 2 noaptea, iar la 3 stau cu sufletul la gura sa aflu notebook-ul la promotie. Dupa cateva minute de serviciu indisponibil, vad marea minune: o masina de tocat carnea ( notebook)  MSI cu procesor Celeron la 1.2 Ghz era la promotie, evident cu stoc epuizat. Imi treceau prin minte in acele momente urari care de care mai colorate la adresa prestigioasei firme. Promotiile au continuat en fanfare pe emag, culmea fiind ca un televizor cu plasma LG, ce aparea la promotie, cand intrai pe pagina de detalii observai stupefiat ca “Acest produs nu mai face parte din oferta eMAG” (poza e in galeria de mai jos).

Evident, azi toate comentariile “rautacioase” au fost inlaturate, in purul stil democratic emag  (a se vedea a 3-a si a 4-a poza din galerie).

Reactii mai bine documentate: aici si aici.

Concluzia? Cel putin in ceea ce ma primeste e clara. De acum inainte voi mai cumpara de la emag doar daca diferenta de pret fata de alte magazine de profil va fi suficient de mare cat sa convinga sa mai ofer bani nesimtitilor astia. Pana atunci clienti emag = clienti emag – 1.

Galeria de imagini:

Daca ati putea citi gandurile

Ce credeti ca gandeste pisica din video-ul de mai jos?

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=nHGjn_F63H8 480 385]

Hai sa incep eu:

Kitty:  “Well this sucks …”

Kitty: “AM CASTIGAT PARIUL !!!! ARAT CA YODA”

Kitty: “This means war!!!!”

Kitty: “Si cand te gandesti ca eu l-am crezut cand mi-a zis sa vin pana in baie ca acolo ma asteapta Alfredo, matza chippendale”

Kitty: “Asta e ultimul lucru pe care il fac pentru un Wiskas”

Kitty: “Daca asta trebuie sa fac pentru un date, mai bine imi iau o felie de cascaval si ma uit la niste episoade selectate din Tom si Jerry”

Ok, Alte idei? 😛

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Niciun vot ... yet)
Loading...