Mesaj Emag de Anul Nou: La Multi Ani, Fraierilor!

31 decembrie 2009, dupa-masa: observ in partea stanga pe emag.ro o promotie care suna cel putin interesant. Din ora in ora, reduceri masive la unele produse, de exemplu -25% la notebook-uri, -50% la hdd externe sau -80% la solutii de internet mobil. Nu m-am imbatat cu apa rece, stiam ca promotiile vor fi doar la anumite produse din stoc, dar totusi am inceput sa analizez stocul lor de laptopuri. Pentru ca imi doream ceva sub 3000 de lei, m-am uitat increzator si la cele cu pret +25 de procente, aflate in stoc. Mi-am zis increzator ca cine stie, poate totusi unele din ele o sa fie la reducere si prind jackpot-ul.

1 ianuarie 2010, ora 00:15-00:20. Dupa euforia paharului de sampanie, a urarilor si dorintelor, fug repede in camera sa vad promotia emag-ului. Cand colo ce sa vezi, nu se incarca site-ul. Pfuai, imi zic, ofera astia la promotii la greu, pana la 3 noaptea cand urma randul notebook-urilor o sa am timp. Dupa vreo 10 minute, site-ul isi revine si atunci sa vezi Promotie de Promotie: din fiecare categorie aflata la reducere, cate un produs, si nu, nu orice produs ci (tot caut un termen mai oportun dar nu gasesc) unele dintre cele mai nashpa. Cand intru pe pagina produselor, sunt intampinat de mesajul binecuvantat: “Stoc epuizat”.

1 ianuarie 2010, ora 01:00. Dau refresh pe pagina sa vad noile produse la promotie, eu in sinea mea mai pastrand o umbra de speranta relativ la profesionalismul celui mai mare magazin online de pe la noi. Evident, eroare 503: Service unavailable. Servere de rahat. Dupa 10 minute isi revine, dar “stupoare”: toate cele 3 produse “de top” au stocul epuizat. Dar oare cate produse aveau astia pe stoc? 2? 3? hai 5? Comentariile “de lauda” au inceput sa curga pe site.

La fel la ora 2 noaptea, iar la 3 stau cu sufletul la gura sa aflu notebook-ul la promotie. Dupa cateva minute de serviciu indisponibil, vad marea minune: o masina de tocat carnea ( notebook)  MSI cu procesor Celeron la 1.2 Ghz era la promotie, evident cu stoc epuizat. Imi treceau prin minte in acele momente urari care de care mai colorate la adresa prestigioasei firme. Promotiile au continuat en fanfare pe emag, culmea fiind ca un televizor cu plasma LG, ce aparea la promotie, cand intrai pe pagina de detalii observai stupefiat ca “Acest produs nu mai face parte din oferta eMAG” (poza e in galeria de mai jos).

Evident, azi toate comentariile “rautacioase” au fost inlaturate, in purul stil democratic emag  (a se vedea a 3-a si a 4-a poza din galerie).

Reactii mai bine documentate: aici si aici.

Concluzia? Cel putin in ceea ce ma primeste e clara. De acum inainte voi mai cumpara de la emag doar daca diferenta de pret fata de alte magazine de profil va fi suficient de mare cat sa convinga sa mai ofer bani nesimtitilor astia. Pana atunci clienti emag = clienti emag – 1.

Galeria de imagini: