Capital ne dă o veste bună, aşa pentru sărbători liniştite. Oricum, noi ştiam deja că în 2009 o să fie nasol, frate, foarte nasol. Ştirile apocaliptice sunt peste tot şi deşi am putea să acuzăm ziariştii de goană pentru senzaţional, trebuie să acceptăm situaţia gravă care va veni, catastrofală aş putea afirma, iar acest nou guvern, plin de baroni şi păpuşari, nu ştiu dacă va avea competenţa de a face ceva.
Războiul între „Cel Dintâi Slujitor” , Traian Răzvan Ungureanu şi Doru „Spală rufele în public” Buscu continuă, lamentabil în Cotidianul. În această rundă, acest articol vs acest articol. Până la urmă, să fii penibil nu e aşa greu nu? Noi putem doar să ne amuzăm. În tot acest timp, restul presei e cam dezorientată, după cum ne luminează într-un editorial Iulian Comănescu, în Evenimentul Zilei. Sigur că e dezorientată, că nu mai are în cine să dea. Înainte, presa aservită lui Felix dădea în Băsescu, dar acum Felix e vicepreşedinte la Senat, deci cam gata cu Sinteza „Jos Băsescu” Zilei. În plus, tonomatele lui Băsescu vor trebui să înghită PSD-ul, că doar sunt parteneri, nu?. Şi aşa, dragi cititori veţi vedea doar articole în care orice rău se va întâmpla în România va fi din vina lui Tăriceanu (pe care btw, nu-l suport) şi a lui Patriciu. În rest, PDL şi PSD sunt imaculate şi ele s-au aliat în Parteneriatul pentru România, doar pentru noi, românii După părerea mea, acest slogan este cea mai tâmpită formă de adresare a mesajului către români: Băi, v-am fraierit.
Revenind pe plaiurile locale, aflăm că Nemeş, popa Nemeş, însufleţit de spiritul sărbătorilor, uns cu alifie divină, a zidit ferestrele vecinilor. Aleluia. În timp ce politicienii, la nivel local sau central îşi umplu traista de Crăciun, în timp ce Bolojan acordă prime pentru angajaţii din primărie, în timp ce bugetul a fost rectificat în jos, în timp ce o giraţie cam inutilă a apărut pe bulevardul Dacia, aflăm din ContrastOnline o ştire pe care nici nu ştiu cum să o cataloghez: La Spitalul Judeţean, chirurgii orbăcăie în sala de operaţie. Se pare că nu mai sunt bani nici pentru becuri. Eu ştiam că Oradea e unul dintre cele mai „vai si amar” oraşe cel puţin din vestul ţării, dacă nu din întreaga Românie, dar nu credeam că totuşi am ajuns aşa jos. Uite că am ajuns. Am aflat de la televiziunea Transilvania, că pe anul 2009 bugetul local va fi aşa de mic, încât municipalitatea s-a gândit să scoată bani din orice obiectiv sportiv sau de agrement. Orăşelul Copiilor, Bazinul Olimpic, terenurile sintetice de fotbal, toate vor costa. Eu mă gândesc cu groază la momentul când îl voi regreta pe Filip. Doamne Fereşte!
Alte informaţii, care contează: În preajma sfintelor sărbători, poţi să ajuţi şi tu pe cei care au nevoie de ajutor. Un caz trist, pe blogul Alinei: Denisa are nevoie de sprijinul nostru. De remarcat şi iniţiativa lui Orlando şi a Tomatei. După părerea mea, promovarea acestor cazuri tragice prin internet este o soluţie evidentă, Internetul devenind încet, încet, dar sigur o adevărată putere în stat. Puterea oamenilor de a face ceva. Deviind puţin de la subiect, am convingerea că în timp, dacă se va păstra neutralitatea internetului, acesta va deveni singura noastră scăpare în faţa manipulărilor care vor deveni din ce în ce mai prezente şi mai stridente. Constatarea cum că Obama nu ar fi fost ales fără promovarea de pe internet, e una cât de poate de corectă. Dacă ar fi candidat acum 8-10 ani, când Internetul, chiar şi în SUA, era încă la pubertate, sigur nu era ales. Politicienii vor trebui să înţeleagă că, acum au în faţă un fenomen de masă, care nu mai poate fi ignorat. Am observat că, începând cu aceste alegeri, promovarea pe acest canal a devenit una dintre priorităţi, însă aici e şi un dezavantaj: nu prea poţi să nu fii cinstit. Adică poţi, dar vei fi taxat rapid şi cu putere. Aştept ziua când un candidat la noi va fi propulsat în funcţie de Internet, dar mai mult aştept ziua când un politician, director, etc. va fi dat jos datorită Internetului. Datorită vocilor noastre, în primul rând.
Cu toate acestea spuse, de ce să nu râdem un pic? Iată lista miniştrilor necorupţi din guvernul României: link.