Către Republica Socialistă Oradea

Dragi tovarăşi şi pretini orădeni,

Vreau să vă adresez dumneavoastră, tuturor locuitorilor municipiului Oradea un salut călduros împreună cu cele mai bune urări de succes în toate domeniile de activitate.

Doresc de asemenea să adresez tineretului falnic al acestui oraş că dacă vrea să prospere prin bun simţ, responsabilitate, respect şi hărnicie, trebuie să fie în pat până la ora 22, pentru că somnul şi odihna vor duce la minţi luminate şi la trupuri măreţe. Republica socialistă Oradea are nevoie de bărbaţi vânjoşi, de femei semeţe, de o gândire lucidă, care poate fi garantată doar după cel puţin 12 ore de somn.

Oazele nesimţite ale capitalismului, cum ar fi Blue Monday, Lord’s, Down Town, Escape, Columbus, Heat şi altele vor fi închise pe vecie, ele făcând parte dintr-o societate putredă, golită de valori, o societate pe care eu o voi dărâma din temelii. Vor urma apoi cafenelele gen Sky, Cafe Ole, Dominion etc.,  pizzeriile, Emporium, Queens, The Bridge şi restul, ele fiind de asemenea exponentele unei lumi capitaliste aflate în putrefacţie. Denumirile capitaliste vor fi aruncate, în locul Real, Carrefour, sau Tiago vor fi construite magazine gen Alimentară, Metalo-chimice sau Carne-Mezeluri-Lactate. Eu, Bolojan vă voi salva de mizeria acestor locuri de acum, vă voi curăţa minţile şi sufletele şi veţi creşte în spiritul doctrinei socialiste, un nou mod de viaţă care înalţă simţirile şi purifică inimile.

Circulaţia pe străzi după ora 23 va fi strict interzisă, iar pentru a garanta acest lucru voi angaja persoane specializate pentru a ţine străzile goale şi a îndepărta orice urmă a societăţii dezgustătoare, capitaliste. Îi voi numi miliţieni. Cine nu se va supune acestora va fi pedepsit pentru dispreţul afişat. Pedeapsa va putea merge de la o mustrare cu pulanul, până la obligativitatea lucrului la canalul Oradea-Budapesta. Graniţele spre Ungaria vor fi închise, tineretul fiind astfel protejat de decăderea capitalistă, de gunoiul din vest, fiind în schimb răsfăţat în opulenţa din urbea socialistă.

Vă mai comunic, dragi fii şi fiice a patriei, că în curând programul TVS va fi doar de două ore, între 19 şi 21, timp în care se vor difuza momente de adoraţie pentru preamăritul fiu al poporului, alături evident de alte programe conexe cum ar fi Telejurnal sau desene animate cu Mihaela. Timp de două ore, zilnic curentul va fi întrerupt, tineretul fiind sfătuit ca în acest timp să citească Scânteia, ziar care va fi repus pe piaţă în cel mai scurt timp. Exemplu de disciplină şi de respect, cozile la pâine, lapte, ouă şi alte cele de-ale gurii vor fi reintroduse, pentru ca valoarea muncii să fie corect apreciată şi preţuită. Banii munciţi, adică salariul fix de 1000 de lei indiferent de profesie, de performanţe, de pregătire, trebuie cheltuiţi chibzuit, cu bun simţ şi pricepere, nu pe distracţii capitaliste care înjosesc fiinţa umană.

Cel mai iubit fiu al urbei,

Ilie Bolojan

P.S. Acesta e un pamflet, dar eu sper din tot sufletul că şi Bolojan glumeşte cu asta.

De prin lume adunate

Nu am mai facut de mult o relatare despre posturile cele mai interesante citite recent. O sa fac asta azi, specificand insa ca voi face referire doar la ce am citit interesant azi.

Krossfire are un post excelent despre nepasarea care din pacate caracterizeaza natia romana. Poate ca asa e scris in codul genetic al nostru, poate cei 50 de ani de dictatura, de comunism ne-au facut cumva sa incercam sa intoarcem roata si sa nu mai pese de nimeni. Poate ca noi credem ca totul se invarte in jurul nostru si prin egoism si ego-centrism vom reusi in lume. Krossfire da vina aici doar pe o veriga: mass-media, care orbita de audiente “uita” sa aduca in fata publicului larg adevaratele probleme. E trist sa vezi usi inchise si mai mult sa le auzi trantindu-se. Dar cineva trebuie sa aiba cheia.

Fiindca sunt oradean nu am putut sa nu remarc adevarul din postarea asta. Am observat si eu ca noi, nord-vesticii suntem cei mai “las-o ca merge si asa” dintre romani. De ce? Chiar nu stiu. Stiu doar statisticile care spun ca avem un somaj foarte mic, dar salarii de asemeanea mici. Deci ne placem sa facem totul pana la un punct, lipsindu-ne ambitia de a continua.

Ceva realmente revoltator aici. Oare pana unde se va ajunge? Oare cata mizerie va mai suporta presa din Romania? Si nu doar presa, ci noi cititorii, care ne declaram scarbiti de asemenea fapte, dar multi dintre noi se uita cu o dorinta perfida. Nu mai comentez.

Via eduard.ro am gasit un site foarte interesant: http://www.globalrichlist.com/. Aici oricine introduce in casuta venitul anual exprimat in euro, dolar sau alte monede poate afla unde se afla pe o scara a castigurilor salariale din lume. Nu o sa va spun ce am obtinut eu :). Show me the money!

Iar la final sa ma laud un pic :P. Dupa noile modificari la google page rank, aflate de la Arhi http://danpop.wordpress.com are Page Rank de 5. Huuuuu-Haaaaaa. Bine, nu mi se datoreaza asta nici 10%. Dar e un motiv de bucurie. Is it a good sign? 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=adE89tm3wTk]

Comunismul, iluzia perfectiunii

Este vorba despre mania grandorii care stim bine ca este un punt esential al comunismului. Totul trebuie sa fie perfect, totul trebuie sa fie peste capitalismul infect, inferior. Ei nu accepta nimic imperfect, iar ceea ce nu intra in marja lor este imediat eliminat. Multi au crezut ca in China e altceva. Multi au vazut China ca un comunisto-capitalism care prin principii si mai ales prin rezultate se poate opune capitalismului de tip american si vest-european. Eu am fost unul dintre credului.

Ei bine, nu. China, cu toata infuzia de capital din alte tari, cu toate investiile, cu tot boom-ul economic si social, ramane in esenta o tara profund comunista. Cu incalcari ale dreptului omului bine camuflate prin iluzii. Iluzii ca totul e roz, ca 1,3 miliarde de oameni sunt mandri de regimul care ii conduce.

Iar restul lumii le-a dat o sansa. Le-a incredintat organizarea Olimpiadei din 2008. Si ce au facut din ea? Ne-au vandut iluzii frumos impachetate. Au folosit un machiaj excesiv, iar cum femeia e sigur mai frumoasa naturala asa si ceva normal, impresionat dar cu imperfectiuni este de preferat in locul unei forme fara fond, unui vas de aur plin cu noroi.

Artificiile au fost … artificiale. Au fost prea frumoase pentru a fi adevarate. Si nu au fost. Au fost realizate digital si montate peste imaginea originala. Culmea, cu tehnologii “capitaliste”  de ultima ora. Tehnologii pe care europenii si americanii desi le aveau la dispozitie nu le-au folosit, din respect pentru public. Explicatia cum ca falsurile au avut menirea doar de a-i proteja pe spectatori nu mai conving pe nimeni.

Probabil cea mai crunta deceptie a ceremoniei a fost faptul ca imnul national nu a fost cantat de acea fetita cu chip de inger, ci a fost mimat. Adevarata cantareata a fost tot o fetita, cu o voce superba, insa care nu arata asa cum vroiau autoritatile chineze. Ei au vrut ca totul sa fie impecabil, au luat o fetita foarte draguta, o alta fetita cu o voce superba si “le-au combinat” intr-un mod care ma dezgusta profund. Sute de milioane de oameni au fost mintiti cu nesimtire. Doar pentru ca totul sa iasa ca la carte. Explicatia data de oficiali m-a lasat cu gura cascata: “Motivul e ca interesul national primeaza”. Dar oare visele fetitei care chiar a cantat? Ce se intampla cu ele? Nimeni nu va sti de ea doar pentru ca dintii ei nu au fost perfecti. Sunt trist dar in acelasi timp revoltat impotriva unei agresiuni asupra umanului ( nu asupra umanitatii ). Video youtube.

O alta acuzatie la adresa Chinei e faptul ca a falsificat varsta a doua gimnaste, care se pare au doar 14 ani, desi in actele oficiale au 16. Mai multe aici.

Cred ca poza aceasta reliefeaza exact realitatea chineza. O lume in care mizeria, saracia, tristetea oamenilor, toate sunt frumos ascunse sub un covor stralucitor, magnific. Poate ca cineva ar trebui “sa aspire” din cand in cand si sa sanctioneze autoritatile chineze.

Totul mi-a amintit de perioada comunismului de la noi, cand pentru Ceausescu se organizau parade de o monumentalitate fascinanta dar in acelasi timp inspaimantatoare. Cand “copii perfecti” erau creati pe banda rulanta. Mai mult ca sigur China o sa ajunga prima putere mondiala in urmatorii 20-30 de ani, mai mult ca sigur ca si pana atunci va arbitra toate deciziile marilor lumii, insa daca nu va scapa de meteahnele comunismului ( iar acum sunt aproape convins ca nu o va face ) atunci nu va reusi decat sa fie o forta de temut nicidecum de admirat. Iar tot ce a facut acum imi da si un sentiment de neliniste pentru viitor. Cu resurse semnificativ mai mari se poate doar ghici ce va putea face.