Viata e nedereapta. Poate soarta, poate, chiar divinitatea, poate o forta misterioasa din univers o face asa. Nu stiu. Stiu doar, ca e nedrept. E nedrept ca boala sa loveasca in copii la varste fragede, sa nu ii lase sa isi joace partitura vietii, e nedrept ca azi sa zambeasca, sa glumeasca si maine sa fie sub rotile unei masini, agonizand in ultimele clipe. E nedrept ca trebuie sa stam nepunticiosi privindu-i pe cei dragi noua stingandu-se in fata noastra. E nedrept cand nu putem face nimic.

Dar cel mai nedrept e sa-i lasam sa moara cand putem face ceva. Cand se poate gasi o solutie. Omul, prin inteligenta, prin studiu, a dus la progresul tehnologic. Lucruri care acum 50-100 de ani ni se pareau de domeniul SF, acum sunt banalitati. Lumea a progresat enorm, din fericire sau nu. Progresul a adus inevitabil si noi probleme, probleme care in trecut nu existau. A adus noi boli provocate de poluare si de inconstienta si goana dupa profit a unora. Dar omul este facut sa treaca peste tot, si culmea tot prin progres.

Am inceput sa scriu acest post pornind de la cazul lui Cosmin. Cosmin are un an. Doar atat. Cosmin plange ca orice copil, tine jucaria in maini ca orice copil, lui Cosmin ii place sa se joace, sa fie alintat, sa rada. Insa Cosmin este bolnav de cancer in stare foarte grava. Stiti, uneori mai poti doar sa te uiti in sus si sa intrebi, fara parca sa astepti un raspuns: “De ce?”. Insa Cosmin vrea sa fie mare, vrea sa mearga la scoala, sa aiba o slujba, familie, copii. Vrea sa se dea cu bicicleta, vrea sa mearga la intalniri, vrea sa viziteze Paris-ul. Cosmin vrea sa traiasca. Micutzul Cosmin vrea sa devina sa fie mare.

SI ce doare, e ca are o sansa. Nu stiu daca e mult sau daca putin, dar are o sansa. Omenirea a progresat indeajuns incat sa ii ofere aceasta sansa. In Romania medievala, desigur ca nu se poate. Dar in Austria Cosmin are sansa sa-si revina. Are nevoie de 200 de mii de euro pentru tratament.

Nu inteleg CUM se poate pune problema banilor in asemenea situatii? E 200 de mii de euro. Cat naiba valoreaza viata unui om, a unui pumn de om, a unui copil, a lui Cosmin? Romania, cu toata inapoierea sa economica a avut in 2007 un PIB de 245.5 miliarde de dolari. Asta e 174 de miliarde de euro. Deci 476 de milioane de euro/zi. 19.9 milioane de euro pe ora. 330 de mii pe minut. Viata lui Cosmin ar putea fi salvata de tot ceea ce producem noi in mai putin de un minut. Lasand la o parte logica mea deficitara, concluzia e evidenta. Se poate. Trebuie sa se poata.

Si cati mai sunt in situatia lui Cosmin. Doamne, cati mai sunt! Banul nu trebuie sa tina loc de viata. Punct.

Ma gandeam la banci si la televiziuni. Bancile au bani. O gramada. Bancile insa vor sa atraga si mai multi bani. Iar factorul emotional e foarte puternic printre oameni. La fel e si cu televiziunile. Mesajul transmis prin televiziuni ajunge cel mai usor la urechile oamenilor. De ce oare bancile nu fac cumva sa ofere banii familiei, sa faca asta la televizor, cu reclama, cu zambete si cu pronuntarea numelui bancii de o suta de ori (stiu, nu e etic, nu e corect sa iti faci reclama de pe urma unei drame, dar pentru a salva vieti eu sunt gata sa inchid ochii). Cine castiga? Toti. In primul rand o viata este salvata. Dar castiga si banca, enorm prin publicitate, prin factorul emotional. Sunt multi credeti-ma care vor vedea banca ca un partener serios de acum incolo. Banii dati se vor intoarce si mai multi, cu siguranta. Castiga televiziunea prin audienta si prin creearea unei imagini de televiziune care tine la oameni. Stiu ca s-ar putea, e doar nevoie de dorinta.

Pana una alta, conturile pt donatii le gasiti aici: http://www.cosmingologan.ro/content/view/88/166/ .

P.S. Cand vad ca pentru unii viata este intradevar o suferinta, imi vine sa-mi bag piciorul (da, asta am vrut sa zic) in toate micile discordii pe care le am. Vreau doar sa ma bucur ca in 7 octombrie o sa fac un sfert de veac. Vreau doar sa-mi traiesc viata. Restul e optional si “Frankly, my dear, I don’t give a damn”.