Mircea Cărtărescu spune într-un interviu să acceptăm clișeele, să acceptăm că au un anumit farmec…Așadar, chiar dacă poate părea un clișeu, o călătorie de câteva ore – cu telescaunul, pe jos, urcat, coborât, alunecat, transpirat 🙂 , dar mai ales contemplat – ne-a convins încă o dată de frumusețea ”înălțătoare” a munților.  Am fost la altitudine și la propriu și la figurat 🙂 , am respirat aerul tare de munte și am simțit că inima noastră bate la unison cu “inima” pădurii întunecoase ;i răcoroase și în ritmul cascadei ce-și revarsă apele de gheață peste stâncile dăltuite parcă de mâna omului….

Deși pare o compunere pe care profa ` de română o dă ca temă elevilor, despre natură nu se poate vorbi decât în termeni ce pot exprima uimirea și admirația….

Și pentru ca măreția naturii să fie completată în mod fericit, Dumnezeu  a dat oameni ce inspiră admirație și respect. Unii și-au arătat măreția prin sacrificiu și prin lupta împotriva opresiunii comuniste, iar alții prin forța creațiilor literare, ce oglindesc soarta omului. Memorialul de la Sighet – priviri dureroase, celule lugubre, obiecte imprimate de suferință, mii de fotografii spunând mii de povești – îți strânge inima ca o gheară, arătându-ți puterea de neînfrânt a omului în numele credinței și în numele adevărului.

Casele memoriale ‘George Coșbuc’ și ‘Liviu Rebreanu’ ne vorbesc prin imagini, cuvinte, costume, pagini îngălbenite despre cei care au fost “aleși”  să scrie despre tot ceea ce tulbură inima omului. “Vocea” lor va învinge timpul și uitarea….

Chiar dacă avem tendința să ne amintim momentele neplăcute, penibile de pe firul vieții noastre, cred, totuși, că o astfel de călătorie, “medicament” pentru trup și suflet, poate învinge uitarea, fiind un punct luminos pe “harta” noastră existențială….

Și să nu uităm poate cel mai important aspect 🙂 Salutăm inițiativa organizatorului…