Tag Archives: pcnews

Scrii şi câştigi

Posted on by
1

Vin de la lucru, obosit, foarte obosit. Încă o zi grea, multe de făcut, puţine făcute. Mănânc ceva, nu mai ţin minte ce, ştiu doar că nu a fost nici bun, nici rău, doar normal. Exact ca viaţa mea, fără nici un urcuş sau coborâş. O viaţă banală, asemenea scenariului unui serial plănuit a rula ani întregi. Îmi găsesc de multe ori refugiul în calculator, pierzând vremea pe internet, parcă fără orizont, însă complăcându-mă în această situaţie. Din păcate, calculatorul pe care îl am acasă nu l-aş recomanda deloc persoanelor suferinde de boli psihice. Pur şi simplu, fiind atât de vechi, de depăşit de viteza uneori supersonică de dezvoltare a soft-ului, nu mai face faţă. E un Athlon XP 2200+, cu 768 MB Ram, o placă video Radeon 9600 XT, un minuscul hdd de 60GB (care deşi e la 7200 rpm se mişcă ca un melc la 200 m garduri). Una peste alta o veritabilă piesă de muzeu.

Mă îndrept agale spre arhaicul calculator. Apăs butonul de „Power”. Cu ochii pironiţi la monitor aştept. Şi aştept. Şi aştept. Apare Logo-ul de Windows. Iar aştept. În sfârşit apare locul unde să-mi bag parola (eu de fapt nu am parolă, însă de când aveam instalat Visual Studio şi a mai introdus un user, trebuie să trec şi peste acest pas). Hardul cârâie încontinuu, asemenea unei picături chinezeşti. Pornesc Chrome (FF a început să-mi dea rateuri inexplicabile, de aceia am încetat să-l folosesc temporar, ce fericire!), se pornesc încet toate paginile anterior deschise. Vreo 20. Nu mai rezist, Bitdefender dar şi dezactivatul Nod 32 încep ambele să lucreze. Parcă au ceva complot împotriva sănătăţii mele mintale. Îmi vine să dau cu tastatura jegoasă în şi mai jegosul CRT de 17”. Minimizez fereastra de Chrome, doar, doar îşi va reveni. Nici o speranţă. Sunt deja roşu. Somebody call a doctor.  Task managerul nu mai răspunde nici el. Îmi pierd minţile. Nu mai pot. Stai. Şi-a revenit. Ctrl+T: mail.yahoo.com. Să văd dacă am mai primit ceva în cele 40-45 de minute câte au trecut de când nu m-am mai verificat email-ul, la lucru. Alerta 9am, mda, X Y has sent you a hi5 Friend Request, ok, donotreply@wordpress.com , cineva mi-a mai pus un comment … hopa … PC NEWS. Deschid repede, repede: „În urma clasamentului intermediar, unul dintre sponsorii superblog 2008, arigo.ro a decis să vă acorde ca premiu pentru articolul referitor la sugestiile legate de site, un notebook ASUS M51VA-AS051. Felicitări!”. -AM CÂŞTIGAAAAAAAT.  Mami, mami, am câştigat un laptop. Vă fac cinste cu o pizza. Când iau salariul desigur. Deci n-am câştigat nimic în viaţa mea! Poate că a fost doar soarta care a adunat tot nenorocul de-a lungul timpului şi mi l-a dat tot AZI! Dar să nu credeţi că l-am câştigat aşa, printr-o pocnitură din degete. Nu, am muncit pentru acest premiu. A fost inspiraţie şi transpiraţie, iar în final răsplata cuvenită. ADIO calculator prost, tâmpit, idiot, vai de capu’ lui. De acum o să am un laptop nou nouţ şi încă ce laptop. Dar de fapt, ce laptop e? Hai să văd.

După ce îmi revin din euforia iniţială, poposesc la calculatorul prost, tâmpit, idiot şi vai de capu’ lui, cu gândul de a căuta informaţii despre acest laptop. Deşi ştiu foarte bine cum că, calul din dar nu se caută la dinţi. Dar pe de altă parte eu nu-s stomatolog, deci pot să mă documentez. Notebook-ul e un ASUS, deci în privinţa calităţii nu cred că există dubii. WOW, Intel Core 2 DUO, P8400. Înainte am avut un Cyrix, apoi acest AMD, cred că e timpul să încerc şi un Intel şi nu unul oarecare. Este binecunoscută deja superioritatea Intel în domeniul procesoarelor pentru notebook-uri, iar acesta nu are cum să facă notă discordantă. Nu la cei 2.26 Ghz, FSB 1066 Mhz, cache nivel 2 de 3 MB. Acest procesor având numele de cod Penryn, construit în tehnologia 45nm şi beneficiind de cele mai performante tehnologii marca Intel (virtualizare, SpeedStep pentru reducerea consumului, Execute Disable Bit pentru sporirea securităţii prin nerularea unui cod aflat într-o anumită zonă sau Trusted Execution Tehnology folositoare împotriva furtului de date, mai ales în domeniul business) este o adevărată bijuterie cu tranzistoare.  Chiar dacă scorul din acest benchmark este un pic dezamăgitor, ştiam că urma să primesc un procesor cu adevărat special.

De la procesor trec la memorie. Când văd numărul din dreptul memoriei, prima reacţie e să caut virgula din număr. 1 GB e ok pentru Vista, 2 GB merge lin, 3 GB sunt de vis însă acei 4GB cu care vine dotat laptopul nu e de domeniul normalului, nici măcar al anormalului, ci al paranormalului. Adio îngheţări aiurea, adio aşteptări. De fapt tot or să mai existe aşteptări. O să aştepte el după viteza mea de reacţie. Cei 4GB DDR 2 la 800 Mhz (spre deosebire cei 768 MB DDR 400 aflaţi în posesia viitorului răposat) vor face experienţa utilizării acestui notebook o experienţă regească. O lacrimă de fericire îşi face loc pe irisul ochilor. O lacrimă care se transformă repede într-un zâmbet de satisfacţie atunci când văd capacitatea hdd, 320GB, interfaţă SATA, 5400 rotaţii pe minut. Nu o să mai fiu nevoit să scriu vre-un dvd mult timp de acum încolo. Iar când o să fac asta, o să folosesc DVD/RW SuperMulti Dual Layer cu care este prevăzut notebook-ul. Deci o să pot scrie si conţinut de până la 8.5 GB pe un singur disc. Cred că problema spaţiului e pentru mine de acum înainte doar ceva ce voi citi în manualele de istorie.

Ce am uitat!!! FIFA 2009 … acum nici nu mă gândesc să încerc să îl instalez pe epava asta. Însă sunt sigur că pe noul meu copilaş va rula fără cea mai mică problemă, fără cea mai mică sacadare, fără nici un fir alb produs în părul meu brunet. Verific specificaţiile jocului. Din partea procesorului, e clar, va merge, din partea memorie RAM, nici nu încape în discuţie. Ar mai rămâne în discuţie doar performanţa plăcii video. Aceasta este un ATI Mobility Radeon HD 3650 având 512MB de memorie dedicată. După ce citesc câteva review-uri mă liniştesc. Chiar dacă nu e cea mai dotată placă video pentru notebook-uri de pe piaţă, performanţele sunt destul de solide, deci … welcome FIFA 2009. Chiar dacă nu o să mă uit eu la prea multe filme pe monitorul de 15,4 inch, 1400×900, ColorShine, merită menţionat suportul HD direct înglobat în placa video, ceea ce ajută mult procesorul, care nu mai trebuie să facă mare lucru. Conectivitatea HDMI înseamnă că, la un moment dat în viaţa mea, când voi avea şi un LCD pe măsură, voi putea urmări conţinut High Definition direct de pe calculator. Fără pierderi de calitate, aşa cum mi se întâmplă în prezent când cablul compozit face imaginea de pe calculator să pară foarte neclară pe televizor. Adio calitate îndoielnică, un nou şerif e în oraş. Şi sunetul e de asemenea High Definition, în completarea unei capabilităţi multimedia de excepţie. Poate doar boxele nu se ridică la măsura celorlalte componente, dar oricând se pot monta altele, când se doreşte răzbunarea pe vecini.

Apropo de vecini, o să mă pot „servi” cu internet de la ei, prin wireles-ul 802.11 a/g/n. Suportă deci Draftul n, versiunea a 2-a, ceea se traduce prin viteze imense pentru o conexiune fără fir, de până la 300 Mbps. Ce să mai vorbesc de acoperire, care este de până la dublul acoperirii celui mai nou standard, 802.11g. Totul cu un consum redus de electricitate, însemnând o durată mai marea bateriei.  În plus, pot să mă conectez direct cu K750i-ul prin bluetooth, fără să mai fie nevoie să folosesc cablurile enervante. Reţeaua Gigabit este cea mai rapidă cu fir, nici aici neexistând probleme în ceea ce priveşte viteza.

Citesc uimit specificaţiile acestui minunat laptop. Parcă divinitatea şi-a întors faţa şi înspre mine. Nu pot să nu-mi manifest satisfacţia atunci când descopăr noi şi noi caracteristici de top: camera web de 1,3 MP rotativă, cititorul de amprente, geanta oferită cadou(deja obişnuinţă pentru ASUS) sau bateria de 6 celule, ceea ce-i oferă cu siguranţă o autonomie de invidiat. Nu are sistem de operare, dar acesta e doar un mic inconvenient comparabil cu ceea ce oferă, la preţul la care este oferit, 3.805, 60 LEI. Ştiu că sunt slab (atât de slab încât, după ce au montat becuri cu senzori de mişcare pe scară, când eu intru nu se sesizează mişcare şi trebuie să-mi caut cheile pe întuneric), însă cele 2,95 Kg ale sale nu sunt deloc multe pentru spatele meu.

E feeric, fantastic, magic! Aş mai căuta adjective, dar nu-mi găsesc cuvintele în faţa a ceea ce mi se întâmplă. Sar în sus pe covor, nu-mi pasă că vecinul de jos dă cu mătura în tavan, doar nu el a câţtigat un notebook. Şi nu orice notebook, repet. Hai să mai caut pe mail, cine ştie poate am mai câştigat ceva, îmi zic eu fără însă a mă crede. Totuşi. Iar până îmi intră în email durează o veşnicie, dar acum chiar nu mai îmi pasă. Peste câteva zile o să fiu regele PC-urilor. Dar stai. Un nou email de la pcnews.ro? Ciudat: „În urma evaluării a încă două articole trimise, echipa noastră a decis să vă acorde premiul special pcnews, o cină într-un restaurant parizian cu Jessica Alba. Felicitări!”. Stai puţin. Pare prea frumos să fie adevă…..-Dani, Dani, trezeşte-te, trezeşte-te. Iar ai adormit pe canapea. Îţi spun, eşti prea stresat la serviciu, ai nevoie de odihnă. – Da, mami, ştiu, de săptămâna viitoare o să dorm mai mult. Am aţipit şi eu un pic … Totuşi, ce vis frumos…

Mă îndrept agale spre arhaicul calculator. Apăs butonul de „Power”. Cu ochii pironiţi la monitor aştept. Şi aştept. Şi aştept. ….

Pentru Superblog 2008

Când calitatea nu costă mult

Posted on by
1

Router-ul este pentru mulţi doar acea cutiuţă unde se bagă cablul de internet de la provider şi de unde ies mai multe cabluri spre calculatoarele din casa, sau la care se conectează wireless laptopurile din dotare. Da, e adevărat, aceasta este, prezentată pe scurt, foarte pe scurt, menirea unui router. Însă a judeca lucrurile atât de simplist este o nedreptate la adresa acestor dispozitive de o importanţă majoră, pe care nu mulţi o înţeleg şi mai ales apreciază. Ca un exemplu, fără să fie nici pe departe unicul, este securitatea generată de un router bun, mai precis de capabilităţile de firewall şi de criptare a datelor. Dacă s-ar analiza punctual toate detaliile, toate funcţionalităţile cu care este dotat un router modern, ar ajunge să credem că astfel de dispozitive ar costa o grămadă de bani.

 Edimax, o companie cu sediul principal în Taipei, a reuşit performanţa de a îngloba în routerele sale o serie de funcţionalităţi de vârf, păstrând totodată un preţ foarte competitiv. Unul dintre cele mai apreciate routere ale Edimax este router-ul Wi-Fi BR-6504N.  Ceea ce-l face atât de special este chiar acel N de la coada numelui său. Aceasta înseamnă că dispozitivul este compatibil cu draftul 802.11n, o certă îmbunătăţire în performanţe faţă de standardele precendente, a, b şi g. Ca să vă faceţi o idee asupra saltului imens de performanţă, ultimul standard în vigoare, 802.11g beneficiază de o viteză efectivă de transfer de până la 54Mbps, cu o acoperire de aproximativ 38 de metri. Viitorul standard 802.11n, ce se aşteaptă finalizat în decembrie, anul viitor va avea o viteză efectivă maximă de 150-180Mbps datorită celor două fluxuri de 40Mhz. Acoperirea va fi cel puţin dublă. Acest router de la Edimax suportă chiar draftul 802.11 2.0 cel mai aproape de standardizarea finală. Acesta funcţionează în banda de 2.4 Ghz şi suportă tehnologia MIMO, un salt imens în ceea ce priveşte cantitatea de date ce poate fi transportată precum şi acoperirea mult sporită.

 Edimax BR-6504N arată foarte modern, adoptând linia de design a produselor Apple. Pentru că până la urmă contează şi stilul nu? Deşi dotat doar cu ventilaţie pasivă, router-ul nu dă semne de supraîncălzire nici măcar când este folosit la capacitate maximă. Panoul frontal cuprinde indicatorii, cum ar fi de exemplu indicatorul de reţea wireless, indicatorul pentru semnalul internet şi indicatorul pentru reţeaua locală. Dacă tot am ajuns la reţeaua locală, trebuie amintit un dezavantaj al acestui router, unul destul de important luat separat, însă care îşi pierde din importanţă dacă luam în calcul restul avantajelor. BR-6504N nu suportă reţeaua Gigabit, deci adio viteze de 1000Mbps. Panoul din spate cuprinde patru porturi LAN, o intrare WAN pentru internet precum şi portul de alimentare. Mai există de asemenea un buton care are un rol dublu. Dacă este apăsat pentru mai mult de 20 de secunde resetează router-ul, iar dacă este apăsat pentru mai puţin are rolul de a iniţia funcţia WPS (Wi-Fi Protected Setup). Acesta este un standard menit pentru a uşura configurarea setărilor de securitate a reţelei wireless, facilitate benefică utilizatorilor care nu sunt familiarizaţi cu noţiunile mai avansate în domeniul wireless.

 Pe bună dreptate, se spune că degeaba eşti deştept dacă nu o ştii arăta. La fel, în cazul routere-lor, poate la fel de important ca facilităţile propuse este modul de interacţionare cu utilizatorul. Am download-at manualul acestui router de pe site-ul Edimax şi am rămas impresionat de cât de mult s-au străduit să facă lucrurile cât mai uşoare pentru utilizatorul final. Cu imagini, cu multe explicaţii diferenţiate pe sistemele de operare suportate (doar din familia Windows), totul prezentat astfel încât utilizatorul router-ului să nu rămână în nici un moment blocat fiindcă nu ştie cum să procedeze mai departe. Interfaţa web folosită pentru configurare, chiar dacă nu are un design în spiritul noilor tendinţe, oferă o plenitudine de opţiuni de configurare. Primul lucru care trebuie făcut este să schimbaţi parola implicită, „1234” într-un şir de caractere şi numere care să fie greu de spart. Este un pas esenţial, am întâlnit chiar eu un caz în care la un router destul de important a fost păstrată această parolă „din fabrică”, ceea ce putea avea consecinţe destul de neplăcute. Există o gamă largă de setări WAN, LAN, Wireless, Qos (o modalitate foarte interesantă de a împărţi banda de internet exact după necesităţi, în acest fel evitându-se conflictul dintre calculatoare pentru această resursă limitată), setări NAT, precum şi setări de firewall. Toate prezentate detaliat, cuprinzător, foarte profesionist.

 Să vedem ce ştie să facă un BR-6404N. Pe partea de internet trebuiesc menţionate suportul pentru IP Static, pentru DHCP (acesta nu este aplicabil doar pe WAN, însă am văzut că această soluţie este preferată de unii provideri de internet), dar mai ales pentru PPPOE (din nou o soluţie îmbrăţişată de mulţi provideri de internet). Conectarea prin protoculul PPP (Point to Point Protocol), realizată deasupra unei conexiuni Ethernet este o idee ingenioasă, practică, simplă, ieftină, însă care suferă la capitolul securitate. De aici nevoia unei implementări de calitate, care să ţină seama şi de rezolvarea acestor neajunsuri. Trebuie menţionat aici şi suportul pentru VPN (Virtual Private Network), deosebit de util când doriţi o comunicaţie securizată construită pe reţeaua Internet (o reţea unde securitatea nu e chiar cel mai uzitat termen). Pentru implementarea VPN-urilor, router-ul marca Edimax vine cu suport PPTP, precum şi mai recentul L2TP. Tot în partea WAN trebuie menţionat că router-ul înglobează adrese are mai multor servere de DNS (acestea au rolul de a translata adresa IP într-o adresă web normală, de exemplu pcnews.ro e de fapt 194.60.72.122, dar parcă pcnews.ro sună mai interesant nu? 🙂 ). De asemenea router-ul suportă şi doi provideri de DDNS (Dynamic DNS), care transformă adresa IP dinamică într-un nume static. Credeţi-mă, e ceva foarte util. Gândiţi-vă doar la dificultăţile pe care le-aţi avea dacă aţi dori să implementaţi un ftp peste un ip dinamic. De fiecare dată când cineva ar dori să copieze ceva ar trebui să-i specificaţi ip-ul. Cu DDNS nu mai trebuie. Îi spuneţi doar adresa (de obicei una free, de exemplu calculator.homeftp.net), porniţi programul de updatare a ip-ului (eu îl pun în startup) şi presto. Nu mai trebuie să vă faceţi griji.

 Referitor la partea de LAN se remarcă din nou DHCP-ul care alocă IP dinamic clienţilor din reţea. În domeniul wireless un aspect foarte important îl reprezintă securitatea. Pe lângă deja depăşitul WEP, BR-6504N implementează encriptarea WPA şi WPA2. Aceasta din urmă se bazează pe un nou algoritm AES considerat de netrecut în faţa atacatorilor.

 NAT (Network Address Translation) este un procedeu des folosit pentru maparea adreselor locale în adresa vizibilă pe internet, precum şi procedeul invers, totul fiind posibil folosindu-se tabele de mapare. Cel mai folositor este procedeul de „port forwarding” prin care se permite accesul din exterior la un calculator din reţeaua locală. Această capabilitate este folositoare de exemplu în programele p2p, care văd calculatoarele în spatele unor routere ca fiind pasive, creând dezavantaje pentru acel utilizator. Folosind forwardarea porturilor, acest neajuns poate fi corectat. Tot la capitolul securitate, deoarece NAT poate fi văzut ca un procedeu de securitate, se poate specifica şi firewall-ul înglobat. Se poate face o filtrare MAC sau una IP pentru a putea specifica ce servicii sunt permise sau interzise pe anumite calculatoare. De asemenea anumite adrese de web pot fi blocate în reţeaua locală, în funcţie de anumite cuvinte cheie. Atacurile de tip DoS sunt respinse fără milă, o altă facilitate utilă fiind posibilitatea creării de zone DMZ (demilitarized zone) pentru anumite servicii care au nevoie să ruleze fără limitările impuse de firewall. Rezultă o zonă mai expusă, însă de multe ori e de dorit acest lucru pentru a proteja restul calculatoarelor.

 Preţul, o caracteristică de multe ori esenţială, este pentru BR-6504N o calitate. La marketonline.ro este 217.59 RON, la pcgarage.ro e 244,73 RON, cei de la onsite.ro îl au la 230,63 RON. Preţuri apropiate şi mai ales mici. Surpriză, l-am văzut şi la ecumparaturi.ro la … atenţie … 465,96 RON. Dacă găsiţi o explicaţie logică pentru preţul acesta, vă rog să mi-o comunicaţi.      

 O listă cu review-uri profesioniste ale acestui router găsiţi aici. Nu am router, având doar un singur calculator nu e chiar necesar, însă când voi căuta să îmi achiziţionez unul cu siguranţă voi zăbovi destul de mult timp pe internet citind şi restul review-urilor la acest router. Pentru că, până acum m-a convins, dar eu sunt o persoană care citeşte de 10 ori înainte de a apăsa pe „Comandă”. 

Pentru SuperBlog 2008.

Stimate cumpărătorule,

Posted on by
Reply

Subsemnatul, Dell Studio 1535, domiciliat la magazinultau.ro, secţiunea notebook, născut în august 2008, fiul corporaţiei Dell, domiciliată în Austin, Texas încă din 4 noiembrie 1984, având un capital social de 45,09 miliarde de dolari, în 2008.

Aş dori să-mi prezint în faţa dumneavoastră motivele pentru care sunt sigur că nu veţi regreta o eventuală achiziţie serviciilor mele. Fiind conştient de competenţa dumneavoastră în alegerea celor mai bune produse care să se plieze pe nevoile existente, aş dori să vă prezint, cu acceptul dumneavoastră desigur, în următoarele rânduri calităţile care, zic eu, vă vor convinge că într-adevăr merit această achiziţie. Fiindcă corectitudinea e o calitate în opinia mea, vă voi enumera şi defectele existente, încercând să creez în ochii dumneavoastră o imagine obiectivă, în ton cu realitatea, astfel încât să puteţi lua o decizie având toate informaţiile necesare, corect livrate dumneavoastră.

Ştiu că designul e o chestie de gust, iar frumuseţea stă în ochii celui care priveşte şi nu neapărat în calităţile fizice ale celui privit, însă, cu voia dumneavoastră, voi prezenta câteva detalii legate de aspect. Astfel, culoarea mea e negru „Jet Black Matte Finish”, o culoare care inspiră eleganţă şi seriozitate, calităţi pe măsura competenţelor tehnice afişate. Deşi foarte sensibilă la amprente, carcasa este foarte uşor de curăţat, iar retuşarea sa de excepţie denotă munca depusă de ingineri şi designeri pentru a-mi imprima acest design modern, în contrast oarecum cu fraţii mei mai mari, „recunoscuţi” pentru formele nu prea reuşite. Cele aproape 3 Kg la naştere nu sunt degeaba. Sunt 3 Kg de performanţă, de „muşchi” încordaţi la maxim. Iar corpul bine făcut place oricui. Tastatura luminată pe timp de vizibilitate scăzută, nu doar este de o utilitate dincolo de orice dubiu, însă are şi un aspect estetic pronunţat, care mă detaşează oarecum de concurenţa monotonă, impregnată poate prea mult în sobrietate.

Aş dori să încep în prezentarea mea, cu „motorul”, pentru că până la urmă sufletul e cel ce contează, restul sunt detalii. „Motorul” este un Intel Core 2 DUO T8100, având numele de cod Penryn. Sunt mândru, realmente mândru că pot să vă prezint caracteristicile acestuia: frecvenţă de 2,1 Ghz, FSB de 800 Mhz, cache nivelul 2 de 3MB, tehnologie de fabricaţie în 45nm. Poate aceste cifre par seci pentru dumneavoastră, aşa încât le voi alătura şi promisiunea mea că, ajutaţi de acest procesor veţi putea rula cele mai noi aplicaţii, puterea de procesare fiind la cote foarte înalte. Tot pentru o performanţă de invidiat vă ofer şi o memorie DDR2 667Mhz de capacitate 2GB. Asigurându-vă că această cantitate este suficientă pentru orice aplicaţie modernă, trebuie să vă precizez că mai puteţi să îmi faceţi cadou încă 2 GB de memorie, pentru care vă voi fi veşnic recunoscător. Nu o să refuz nici un joc pe care voi avea onoarea să-l rulez pentru dumneavoastră, atuul meu în această privinţă fiind placa video ATI Mobility Radeon HD 3450. Aceasta se poate mândri pe bună dreptate cu cei 256 MB de memorie video dedicată, pe o lăţime de bus de 128 biţi şi cu suport nativ DirectX 10. Ca o notă, acel HD (High Definition) se traduce prin uşurinţa cu care procesorul video se descurcă în redarea filmelor High Definiţion, chiar la rezoluţia maximă a acestora, 1980×1080, progresiv. Prin faptul că aceste capabilităţi HD sunt integrate direct în placa video, procesorul este degrevat de această sarcină. Între noi fie vorba, sunt sigur că şi T8100-le s-ar descurca cu brio. Procesorul grafic la 600 Mhz, viteza memoriei GDDR2 de 500 Mhz, suportul Crossfire, conectivitatea HDMI, consumul incredibil de scăzut de energie sunt tot atâtea motive care mă fac extrem de fericit că am fost echipat cu această placă video. Poate că placa video m-a făcut să îmi pierd luciditatea, pentru că am uitat să vă spun că sunt echipat de asemenea cu un hdd de 160 GB, pe interfaţă SATA, având 7200 rotaţii pe minut. O cifră impresionantă pentru un laptop, sunt sigur că mulţi mă invidiază pentru acest hard disk. Acesta era o verigă slabă pentru multe configuraţii de înaltă ţinută, cele mai multe notebook-uri având hdd cu viteza de până la 5400 rpm. Cu acest hdd, vă puteţi lua adio de la sacadările generate de fişierele swap create de Windows pe hard disk. Adio nervi irosiţi degeaba, adio dorinţe criminale faţă de monitorul din faţa dumneavoastră. 160 GB este o capacitate mare, însă un minim al standardelor de azi. Nu e nimic. Eu vă ofer şi o unitate DVD-RW, pentru a scrie dvd-uri cu ce doriţi dumneavoastră, vă ofer de asemenea o reţea 10/100/1000 folositoare când aveţi şi un alt calculator, precum şi indispensabila reţea wireless 802.11n. Cred că prin aceasta, problema spaţiului de stocare şi a conectivităţii este exhaustiv prezentată. Nu, mă înşel, trebuie să vă prezint şi porturile cu care sunt dotat: 4 USB 2.0, 1 port Firewire, 2 jack-uri pentru căşti, port pentru microfon. De asemenea conectivitatea bluetooth este foarte utilă când aveţi un telefon cu suport bluetooth, transferul fişierelor făcându-se la viteze evident mai mari decât cele prin tradiţionalele cabluri de telefoane.

Ecranul. Îmi place să strălucesc pentru dumneavoastră cu acest glosy de 15.4”, Truelife. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă culori vii, puternice, contrast emoţionant, luminozitate pe măsură. Înseamnă din păcate şi reflecţii mai puternice, însă, de ce să lăsăm micile detalii să ne strice ziua? Nu mai bine să vă povestesc despre micuţul cadou de 2 MP cu care vă răsfăţ? Este un webcam deosebit de performant, coroborat cu microfoanele de fond care prind şi cele mai bine păstrate secrete. Sau poate veţi să vedeţi ce e în spatele uşii nr 2, un cititor de amprente, supranumit şi coşmarul hoţilor. Sau poate vreţi să auziţi de acordul făcut cu Bill pentru Windows Vista Home Premium cu Service Pack 1 inclus. Bill Gates, desigur, deşi oficial nu mai e viaţa şi consiliul de administraţie al companiei din Redmond.

Dacă caracteristicile tehnice de mai sus v-au impresionat, poate aţi vrea să aflaţi că vă veţi putea bucura de ele timp îndelungat, mulţumită bateriei cu 6 celule, domeniu în care majoritatea concurenţilor vă oferă doar 4 celule. Ca un punct negativ, nu mă veţi putea utiliza pe post de calorifer, deoarece elimin foarte puţină căldură, în ciuda celor 7200 de învârteli pe minut ale platanelor hdd. În plus, sunt mai puţin vorbitor decât o soacră cu căluş la gură. Singurul lucru care îl veţi auzi de la mine vor fi notele muzicale impecabil generate de placa de sunet Intel High Definition şi redate de boxele încorporate. Fiindcă m-am gândit la liniştea vecinilor dumneavoastră, volumul acestora nu este unul foarte ridicat. Însă, cu riscurile de rigoare, puteţi monta un alt set de boxe, exprimându-mi pe această cale dubiile faţă de calmul vecinilor.

În încheiere aş dori să vă mulţumesc că aţi avut bunăvoinţa să citiţi aceste rânduri. Sper că specificaţiile prezentate v-au convins de oportunitatea achiziţiei, iar dacă nu, măcar sper că vi-am captat atenţia, iar această lectură sper că vi-a fost utilă în vederea unor viitoare achiziţii. Poate ca un ultim argument, în caz că sunteţi în dilema, este promisiunea că voi fi alături de dumneavoastră, ajutându-vă să îmbinaţi munca cu distracţia, utilul cu plăcutul. Nu voi fi alături de dumneavoastră doar pe toată perioada garanţiei, ci mult mai mult, până când caracteristicile mele nu vă vor mai satisface. Iar atunci voi fi fericit să fiu înlocuit cu un model mai tânăr, mai vânjos, mai inteligent.

Cu respect,

Dell Studio 1535

Supeblog 2008, Etapa a 17-a

Let's get ready to rumble!

Posted on by
Reply

Bătăliile mari dau naştere la eroi. Iar eroii duc la bătălii mari. Una dintre cele mai grandioase bătălii pe piaţa telefoanelor mobile se dă în sfera telefoanelor de tip touchscreen, cele care au preluat, din păcate şi statutul de telefoane de fiţe. Ştiţi, telefoanele acelora care fac tot posibilul să le admirăm „bijuteriile”. Genul de persoane la care le sună iPhone-ul în 3 roşu în timp ce îndreaptă spre garsoniera unde locuiesc împreună cu părinţii. Dar acest tip de telefoane nu e doar pentru „show-off”, calităţile acestora recomandându-le oricărei persoane pentru care tehnologia a devenit un mod de viaţă.

După succesul iPhone, concurenţa s-a grăbit să-i găsească competitori pe măsură, iar aparatele din ce în ce mai performante, mai aspectuoase dar şi mai scumpe s-au ivit ca ciupercile după furtună. Deşi deja foarte mulţi din marii producători au telefoane de acest tip, mă voi opri în acest articol pentru superblog 2008, doar la o comparaţie iPhone 3G, Samsung i900 Omnia şi HTC Touch Diamond. După părerea mea corect ar fi fost să intre în cadrul acestei comparaţii şi iPhone killer-ul celor de la Nokia, modelul 5800 XpressMusic. Finlandezii, care se pot mândri cu statutul de cel mai mare producător de telefoane mobile au reuşit prin acest prim telefon cu touchscreen al lor construit pe platforma S60 să ofere cel mai bun răspuns acestei adevărate iPhone-manii. Nokia va oferi gratuit la achiziţionarea telefonului un abonament pe un an la noul lor serviciu online de muzică mişcare prin care va atrage cu siguranţă pe unii utilizatori ai serviciului iTunes a celor de la Apple. Însă Steve Jobs & Co trebuie să se teamă în principal de preţul anunţat pentru 5800: 279 de euro, fără abonament. Să vedem ce va fi.

Sub pecetea dictonului „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului” e normal să încep cu iPhone 3G, care să recunoaştem a devenit referinţa în comparaţiile cu alte produse. Apple a reuşit să vândă în primele 3 zile de la lansare (lansarea oficială a fost pe 9 iunie, prima zi de distribuţie fiind 11 iulie), peste un milion de unităţi, vechea generaţie fiind de asemenea de un real succes. Cu toate neajunsurile sale, care rezultă şi din comparaţia cu modelele concurente, iPhone a fost un deschizător de drumuri, iar de cele mai multe ori primul venit e şi primul servit. De aceea, orice nou concurent se va raporta la telefonul minune al celor de la Apple şi se ştie că şi publicitatea negativă e tot o formă de publicitate. Succesul, aş spune eu imens, se datorează desigur şi imaginii Apple în ochii posibililor cumpărători. Apple, alături de Google sunt consideraţi „băieţii buni” ai IT-ului, în opoziţie cu imaginea de corporaţie care joacă incorect pe care şi-a creat-o Microsoft. Din vina gigantului american, care a considerat că orice nu e Windows, nu e. După ce iPod-ul era prezent deja în urechile majorităţii americanilor a fost de înţeles frenezia dinaintea lansării iPhone. Discipolii Apple au format cozi gigantice în faţa magazinelor care le comercializau cu multe ore înainte de începerea vânzărilor. Şi românii au fost fascinaţi de reputaţia telefonului încă nelansat, doar aşa putându-se explica cele 1250 de precomenzi primite de Orange, distribuitorul oficial în România, în doar şase ore de la activarea opţiunii.

High Tech Computer Corporation (HTC), o firmă taiwan-eză relativ nouă pe piaţa telefoanelor mobile (a fost fondată în 1997), însă cu o ascensiune demnă de basme, a fost primul care a dat replica iPhone, mişcându-se chiar mai repede decât Apple. Astfel Touch Diamond a fost primit cu entuziasm în Hong Kong la sfârşitul lui mai 2008, lansarea în Europa survenind undeva prin iunie acelaşi an, iar în State în septembrie. Recunoscuţi pentru PDA-urile performante însă cu un aspect nu tocmai strălucitor, HTC a reuşit cu acest telefon care este şi primul adus oficial în România să scape şi de acest complex.

Gigantul Korean Samsung nu putea fi doar spectator în această bătălie de ordinul miliardelor de dolari. De aceea a aruncat în luptă excelentul i900 Omnia („tot”, în limba latină). Acesta se dezvăluie într-un mod epic cumpărătorilor ( 🙂 ), fiind disponibil încă de la jumătatea lunii iunie, însă doar pe pieţele asiatice, lansarea mondială fiind ceva mai târziu.

Dacă ar fi să ne rezumăm doar la notorietate, iPhone ar fi declarat fără doar şi poate învingător. Începând cu puştii de 15 ani până la pensionari, foarte mulţi visează la telefonul monument al celor de la Apple. Însă când vine vorba de cei care chiar îşi permit achiziţionarea unui telefon touchscreen, lucrurile se schimbă niţel. Aceştia sunt de regulă oameni informaţi, care cercetează atent piaţa în căutarea celei mai bune oferte. În acest caz lupta se transferă de pe teritoriul imaginii în cel al specificaţiilor, al performanţei, dar, de ce să nu recunoaştem şi al designului. Un telefon trebuie să arate statutul social, să fie elegant, discret, dar în acelaşi timp să atragă priviri şi mai ales să stârnească invidii. Se spune că frumuseţea e în ochii privitorului, deci ar fi inutil să dau eu acum note pentru aspect. Am văzut „pe viu” doar iPhone-ul (cel 2G) şi Touch Diamond. Ambele mi s-au părut aspectuoase, trecând însă peste ciudăţenia prismată din spatele HTC-ului. E un efect de design interesant, însă mai puţin practic. Dacă ar fi să ne luăm după dimensiuni, telefonul celor de la HTC e cel mai slim, având şi cea mai mică greutate (sau masă pentru corectitudine deplină), de doar 110g. iPhone 3G pierde un pic la capitolul aspect faţă de vechea generaţie, nu doar prin creşterea minoră a dimensiunilor ci şi prin utilizarea plasticului în detrimentul aluminului, soluţie aleasă de inginerii Apple pentru a îmbunătăţi calitatea semnalului, mai ales pentru GPS.

Cel mai mare ecran îl are iPhone-ul, însă rezoluţia de 320×480 este inferioară celei de 480×640 a Touch Diamond-ului. Omnia deţine împarte cei 240×400 pixeli pe un ecran de 3.2 inch. Interfeţele celor 3 telefoane, cu multi-touch sunt superbe, fiind o adevărată delectare utilizarea lor. Fie că se numeşte TouchFLO 3D sau TouchWiz, fie că se foloseşte stylus sau nu, interacţiunea cu utilizatorul este la un alt nivel în comparaţie cu telefoanele obişnuite. Zoom-ul pozelor, redarea impecabilă a fişierelor media, accelerometrul şi alţi senzori încorporaţi (cum ar fi de exemplu senzorul de proximitate, care stinge ecranul când telefonul e la ureche), toate sunt demne de onomatopee de admiraţie.

La o comparaţie în domeniul specificaţiilor, iPhone-ul nu se simte prea bine. Astfel, ceea ce m-a uimeşte cel mai mult este lipsa MMS, standard prezent pe o grămadă de telefoane cu câteva clase sub iPhone. În mod surprinzător, nici iPhone, nici Touch Diamond nu dispun de slot pentru card, cel mai dezavantajat fiind telefonul celor de la HTC, care beneficiază doar de 4 GB de memorie. Omnia poate ajunge până la 16 GB, la fel ca iPhone, cu menţiunea că suportă carduri microSD de până la 8 GB. Camera foto a iPhone-ului pare doar o glumă în comparaţie cu senzaţionala cameră de 5MP cu autofocus şi filmare video (facilitate inexistentă pe iPhone) a Omniei. Contrar principiilor 3G, iPhone nu dispune de o a doua cameră, pentru conferinţe, o alegere cel puţin ciudată. În schimb are o funcţie interesantă, pentru poze, denumită geo-tagging. Aceasta foloseşte GPS-ul pentru a afla unde a fost făcută poza, iar datele suplimentare se salvează de asemenea. Deci nu o să vă mai puteţi lăuda cu o vacanţă în Grecia dacă tot ceea aţi pozat a fost doar litoralul mioritic. Că tot am amintit de GPS, toate trei telefoanele dispun de această facilitate, achiziţionarea unui aparat separat fiind inoportună în acest caz. În plus beneficiază şi de A-GPS. Această tehnologie, utilizată iniţial doar de către sistemul american de urgenţe 911, reprezintă o îmbunătăţire semnificativă faţă de GPS-ul tradiţional datorită folosirii unor servere dedicate pentru procesarea semnalelor de la telefon, ceea ce se traduce prin acurateţe sporită chiar şi atunci când puterea semnalului este scăzută. Şi cum GPS-ul, la fel ca redarea video sunt dependente de puterea de procesare, merită spus că cel mai leneş e HTC-ul, cu un procesor de doar 528 Mhz, comparativ cu vitezele de peste 600 Mhz ale procesoarelor concurenţilor. În schimb compensează oarecum prin memoria RAM mai mare, de 192 MB, faţă de cei doar 128 prezenţă pe iPhone şi pe Omnia.

Suportul Bluetooth pentru iPhone este limitat la folosirea căştilor, fără posibilitatea transferului de date. Toate trei beneficiază de conectivitate Wi-Fi, browserele Safari (pentru iPhone) şi Opera fiind excelente pentru vizualizarea pagilor web chiar şi pe un ecran mic. Youtube îşi dă măsura monopolului pe piaţa filmuleţelor video prin prezenţa aplicaţiilor care redau exclusiv video-uri de pe celebrul site. La capitolul conectivitate HTC oferă doar suport pentru două reţele, celelalte două telefoane fiind quad-band. iPhone nu suportă HSUPA, ceea ce limitează lăţimea de bandă în 3G la 3,6 Mbps, jumătate faţă de cea a concurenţilor.

La capitolul multimedia lupta se dă în principal între iPhone şi Omnia. Suportul DivX al telefonului Samsung oferă avantaje clare, însă în privinţa calităţii sunetului acest iPod deghizat într-un telefon dă măsura experienţei inginerilor Apple în materie de mp3 playere. Integrarea cu serviciul iTunes, atât de popular printre americani, este un atu pentru iPhone. Însă Radio 21 sau Europa FM veţi putea asculta doar pe HTC sau pe i900, iPhone-ul neavând radio. i900 şi iPhone au ambele tv-out, cea ce nu se întâmplă în cazul Touch Diamond.

În ceea ce priveşte sistemul de operare, se revine (pentru a câtă oară?) la veşnica bătălie Windows vs Mac OS. Omnia şi Touch Diamond au mers pe mâna gigantului din Redmond, implementând Windows Mobile 6.1 Professional. Însă MAC OS X a celor de la Apple reprezintă o concurenţă de temut. Vechiul iPhone era „renumit” pentru că nu permitea instalarea de aplicaţii third-party, fiind nevoie de mici „trucuri” pentru a pune altceva decât ceva gătit în bucătăria Apple. Cu noua versiune restricţiile au fost ridicate, ba chiar încă Apple a creat un loc denumit AppStore unde dezvoltatorii de software îşi pot pune aplicaţiile gratuite sau contra-cost.

HTC pierde puncte preţioase la durata bateriei, autonomia de doar 270 de minute în 3G fiind inferioară celor 300 ale iPhone, diferenţa fiind şi mai evidentă la comparaţia cu i900, acesta beneficiind de o durată a bateriei aproape dublă (500 minute). Acesta este preţul plătit pentru dimensiunile mai mici, ca o părere personală era mai bine să fi sacrificat din mărime pentru a oferi o autonomie decentă. Şi aşa, cifrele care dau autonomia tuturor telefoanelor sunt mici, amintind încă o dată progresul net inferior în această direcţie. Degeaba avem telefoane din ce în ce mai performante, dacă trebuie să le ţinem în priză în timp ce le folosim.

Ştiu că nu am făcut o comparaţie exhaustivă în ceea ce priveşte specificaţiile, însă orice doritor de astfel de dispozitiv sunt sigur că va căuta pe internet zeci sau chiar sute de review-uri, comparaţii, sau discuţii înainte de a face pasul decisiv. Pentru că înainte de toate un om bine informat are şansele cele mai mici să se înşele. Ca sursă sigură este site-ul gsmarena.com, o adevărată enciclopedie în materie de telefoane mobile.

Am lăsat la final preţul, deşi poate ar fi trebuit să-l amintesc prima şi prima dată. În România, iPhone costă între 179 şi 489 de euro, cu plata unor abonamente de 59 respectiv 39 de euro lunar. Cam scump pentru românul de rând, asta ar fi trebuit să ducă la o triere a cumpărătorilor. Se pare însă că nu s-a întâmplat asta. La Onestop, HTC Touch Diamond este la 1.717 Lei, iar Samsung i900 Omnia, varianta de 8 GB 1.870, iar cea de 16 GB la 2.174 LEI. Sincer, nu cred că o să-mi cumpăr unul dintre acestea prea curând 🙂

iPhone a dat startul unei revoluţii pe piaţa telefoanelor. Ceva s-a schimbat în modul în care telefonul este perceput. Şi anume ca un partener în viaţa de zi cu zi, un ajutor de nădejde prin suportul office, un instrument de entertaiment prin facilităţile video şi audio, un GPS pentru maşină, un aparat foto şi video performant, o unealtă de conectare la păienjenişul WWW şi multe altele. Şi care poate fi folosit şi pentru a-ţi chema prietenii la o ieşire seara. Viitorul chiar sună bine.

Vă Mulţumim!

Posted on by
Reply

Iată-mă ajuns la etapa a 6-a SuperBlog2008. Mă tot gândeam şi speculam … oare ce o să-mi dea de făcut etapa asta? Oare un review la ceva procesor cool? Sau poate să scriu despre „Din Dragoste”, bre. Din fericire, nu. Şi nu că nu aş avea ce scrie despre Mircea Radu şi caravana lui Cupidon, dar parcă vreau altceva. Oricum, dragoste găsim la tot pasul. Şi, revenind la mioriţele noastre, văd că trebuie să-mi expun o părere despre un site, despre care nu am auzit, sincer, până acum.

Încep: Ctrl+T (adică nou tab în firefox, pentru cei ce nu ştiu), w, w,w, arigo, .ro. Adică http://www.arigo.ro. Enter. Primul lucru care mi se întipăreşte pe retină: Va multumim!. Prima pagină de internet care îmi mulţumeşte pentru că îi ofer onoarea unei vizite. Mă simt flatat, din partea mea primeşte o bulină mare, mare şi roşie, roşie. Apoi observ logo-ul, şi nişte chineze stuff :-S. În fine, mă gândesc, sper totuşi să nu aibă chinezării pe site, pentru că ştim deja ce recunoscuţi sunt pentru fiabilitate. Apoi observ meniul de sus, biluţă neagră. Pare prea asemănător cu sute de template-uri pe care le luam eu de pe net în vremurile de instruire în ale web-design-ului. Dar nu arată rău. Inevitabil intru în meniul „Despre noi”. Acolo văd că m-am înşelat în privinţa ţării, site-ul fiind inspirat din cultura altor asiatici, şi anume samuraii japonezi. Mă scuz: niciodată nu am făcut diferenţa între ei deşi dacă aş fi în locul lor nici pe mine nu m-ar încânta această confuzie. Deci mea culpa. Nu citesc întreaga filozofie de viaţă înşiruită acolo. Am alte lucruri de analizat.

Meniul stânga. Oh, nu !!! Iar un magazin online de calculatoare. Al câtelea? Oare conceptul de afacere de nişă e SF în Romania? Totuşi hai să vedem ce aduce diferit arigo.ro. Mă uit din nou pe pcnews.ro la etapa a 6-a. Trebuie să fac o analiză relativ la produsele comercializate pe site. Şi ca să fac totul mai interesant m-am gândit să fac o comparaţie cu etalonul în domeniu, emag.ro: Ctrl + T, w,w,w emag, . , ro, Enter. Da, nici site-ul ăstora nu e chiar Frumoasa din pădurea adormită. Dar ei fac bani la tonă, în acest caz o comparaţie fiind interesanta, chiar dacă nu foarte relevantă, recunosc.

Încep cu Notebook-urile, că oricum doresc să-mi procur unul în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat. Arigo.ro are 164, emag.ro 452 deci de 2,75 ori mai multe posibilităţi de alegere. Dar cantitatea nu e tot. Mă gândesc să fac o comparaţie de preţ. Văd la arigo primul notebook, Asus Eee PC la 900 Mhz, fiind la reducere: 874,21 RON. Merg să-l caut şi la emag şi pauză. Îl găsesc într-un târziu la categoria Mini Laptop (să zicem). Preţul e mai mic decât la arigo: 828, 86 RON. În plus un dezavantaj la arigo e că nu e specificat modelul de Eee PC, chestiune importantă pentru cineva care se va pune pe net să caute la review-uri până va adormi pe tastatură. Însă dacă intru pe detalii apare şi codul produsului, eu observând că diferă totuşi de cel de la emag. Eu aş fi ales soluţia să prezint mai multe caracteristici în listă, aşa cum fac cei de la emag, deoarece nu doresc ca de fiecare dată să întru pe pagina produselor pentru a compara două produse cu preţuri asemănătoare. Butonul de căutare a produselor ar trebui să fie aşezat mai jos, undeva lângă lista de produse, mie luându-mi o bună bucată de timp să îl găsesc, mai ales că am un monitor jalnic de 17 inch.

Am trecut mai departe, la sistemele desktop, unde am rămas dezamăgit de faptul că cei de la arigo.ro nu au sisteme ne-brand, cu două excepţii, pe când emag are mai multe opţiuni. Ar fi de dorit să existe sisteme desktop ieftine, pentru că nu toţi îşi permit un laptop scump, iar ceva între 6-8 milioane ar fi suportabil. Ştiu chiar un caz, un unchi, aproape pensionar, îşi caută un PC care să nu fie scump dar să-şi facă treaba. Un sistem desktop ieftin e exact ce i s-ar potrivi, el nedorind mobilitate ci doar un sistem decent pentru acasă.

Mi-am continuat apoi periplul în păienjenişul reprezentat de meniuri, submeniuri, categorii, filtre şi alte asemenea minunăţii, remarcând că arigo.ro încearcă şi de multe ori reuşeşte să copieze sistemul implementat de emag. Copierea modului de interacţiune cu utilizatorul nu e ceva greşit, imoral sau mai ştiu eu cum. E în avantajul utilizatorului, care fiind deja familiarizat cu un mod de navigare pe site se va descurca mult mai uşor şi pe altul cu acelaşi schelet. Ceea ce neapărat trebuie să facă cei de la arigo.ro e să micşoreze preţurile, fiind multe produse unde emag.ro are preţuri mult mai competitive. De exemplu: acesta vs acesta, acesta vs acesta sau acesta vs acesta. Numărul de produse ar trebui mărit considerabil, de exemplu la camere video existând doar 3 modele de la Sony. Iar dacă vreau să văd produsele de la Apple, mi se înfăţişează o minunăţie de #FFFFFF (alb). Producătorii, deşi mulţi, nu sunt ceva diferit, ceva nou. Aş vrea să văd de exemplu notebook-uri Alienware sau boxe JBL sau bijuteriile de scule Bang & Olufen.

Am intrat să văd modalitatea de cumpărare de pe site. E facilă, firească, cum mă aşteptam. Când dau să văd modalităţile de plată, rămân neplăcut surprins de faptul că nu se poate cumpăra cu cardul. Eu am cumpărat aşa de pe emag şi mi se pare de departe ce-a mai convenabilă modalitate de plată. Când mi-am cumpărat multifuncţionalul, nu eram acasă, totul era plătit de dinainte, cu transport cu tot, curierul doar lăsând coletul la mama mea, care nu a mai trebuit să facă nimic. Floare la ureche. Chiar dacă ştiu că procesarea plăţii cu cardul costă, această metodă după părerea mea ar trebui să fie o opţiune de plată în orice magazin online şi nu numai. Am constatat însă că costul livrării este mai mic, de doar 15 RON comparativ cu cei 17,5 percepuţi de emag pentru livrări în afara Bucureştiului, cu precizarea că nu se face nici o diferenţiere în ceea ce priveşte valoarea comenzii.

Ca o concluzie, mi se pare că cei de la arigo.ro au riscat mult cu acest business, însă dacă dau dovadă de seriozitate, fără numeroase plângeri din partea clienţilor nemulţumiţi, clienţi care pot împrăştia o imagine negativă în toate părţile, au şanse să reuşească. Eu însă aş recomanda să devină un pic altfel decât ceilalţi, poate prin aducerea de branduri mai puţin prezente în România, poate prin promoţii atractive şi pline de inedit. Un mod sigur de a câştiga clienţii e prin practicarea de preţuri mici, mai mici decât ai concurenţei. Profitul ar trebui să vină din volume şi nu din marjă. Eu tot am rămas cu mesajul de întâmpinare: „Vă mulţumim!”. Eu sper să fie mesajul clienţilor, a multor clienţi, către ei.