Tag Archives: superblog

Draga Dan,

Posted on by
7

Sunt mosul SuperBlog 2008 si vreau sa te felicit pentru locul 3 obtinut la acest concurs. Stiu ca a fost a munca destul de anevoioasa, cu multe framantari pentru cautarea celui mai bun conglomerat intre creativitate si utilitate. Am apreciat povestirile tale cu Ela, campania electorala a unui laptop si multe altele exercitii de imaginatie. Mai ai mult de muncit pana sa poti afirma ca ai devenit un blogger adevarat, dar fiecare inceput merita un imbold, iar fiecare reusita merita cateva cuvinte de lauda.

Pentru tot efortul depus, cei de la PcNews, m-au trimis sa-ti daruiesc un netbook Acer Aspire One, de la unul din sponsori, oktal.ro. Sper sa fie un cadou pe masura articolelor tale. Sa stii ca marimea nu conteaza, nu in cazul acestui netbook, care isi face treaba ca un frate mai mare, fara sa-i fie rusine ca e mic. E destinat sa devina cel mai bun prieten al oricaruia va dori sa-i acorde increderea.

Cu felicitarile de rigoare, pana la Craciunul urmator, happy net-booking. Atasez o poza cu mine, si cu ala’ micu’.

dscn0005

Electoral

Posted on by
Reply

Ne aflăm în perioada alegerilor. Candidaţi şi candidaţi, partide şi uninominali, slogan şi Logan, speranţe şi decepţii. În luna aceasta, toţi vor să-i alegem, iar pentru asta sunt gata să pună la bătaie tot arsenalul lor electoral. Multe sunt minciuni servite cu miere, iluzii vândute ieftin, dar care duc în final la o realitate care costă, ne costă. Promisiunea cred că a devenit cel mai uzitat termen în această lună, în care mi se pare că stimabilii candidaţi fac tot posibilul de a smulge un vot, poate mai puţin să ia mâna alegătorului şi să pună ştampila în căsuţa care trebuie. Un vot care va însemna bunăstare, prosperitate, o viaţă sigură, luminoasă şi restul blablaurilor parcă obligatorii în fiecare cursă electorală.

În această atmosferă de incertitudini, de îndoieli, de neîncredere în promisiuni (care vorba vine, sunt deşarte), eu Asus M51SN-AP038C mă prezint în faţa dumneavoastră, stimaţi votanţi, cu o singură certitudine. Certitudinea că ceea ce spun, fac, că nu vă voi manipula cu promisiuni de domeniul basmelor cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Crezul meu, care nu e doar un crez electoral, este „Performanţă pe bune”. Adică fără înfloriri inutile, doar adevărul gol goluţ. Sinceritatea este arma mea şi nu ezit să o folosesc.

Să încep prin a mă prezenta. Sunt unul din fiii corporaţiei ASUS,  adoptat însă de familia marketonline.ro, cărora le mulţumesc pe această cale. E o familie iubitoare, protectoare şi mereu grijulie faţă de mine şi de restul fraţilor mei. Normal e să continui cu prezentarea procesorului, un Intel Core 2 DUO T9300. Vă voi enumera specificaţiile acestuia, însă ca să nu fie doar vorbe goale, vă recomand acest benchmark. Pentru o analiză extrem de detaliată vă rog să consultaţi acest link. Las faptele să vorbească. Veţi vedea, parcurgându-l că, deşi procesorul nu e chiar cel mai de top din familia sa, performanţele sale sunt excepţionale, cu atât mai mult cu cât ele vin cu un consum de doar 35Watts. Evident, pe oră. Procesorul este tactat la 2.5 Ghz, are nu mai puţin de 6MB Level 2 cache, precum şi un FSB de 800Mhz. Toate la pachet cu numeroasele tehnologii care au propulsat Intel în poziţia de lider pe segmentul procesoarelor pentru notebook, dar nu numai.

Memoria RAM, de 3GB DDR2 este suficientă pentru 99% din aplicaţiile curente, chiar dacă rulează pe însetatul Windows Vista. Pe lângă avantajul dimensiunii şi al vitezei de 667Mhz, există şi un dezavantaj. Deoarece există doar două sloturi de memorie şi ambele sunt ocupate cu cele două module, de 1GB respectiv 2 GB, completarea până la cei 4GB suportaţi se poate face doar prin renunţarea la modulul de 1GB. Însă sunt sigur că, cumpărătorii nu vor ezita să apară. Toată această putere de procesare şi toată această cantitate de memorie pot fi cel mai bine exploatate în cele mai moderne jocuri. Bineînţeles, pentru aceasta trebuie şi o placă video pe măsura lor. Ei bine, vă prezint Nvidia GeForce 9500, cu 512 VRAM dedicaţi.  Aceasta are 16 nuclee de procesare, ceea ce se traduce prin 60 GigaFlops (109 operaţii în virgulă flotantă / secundă). Impresionant nu? Suport Direct X 10, capabilităţi HD, toate cu un consum de putere cât mai redus. Cu aceste 3 caracteristici, procesor puternic, memorie multă şi rapidă, placă video performantă se va putea juca decent aproape orice joc de la ora actuală. Şi s-ar mai adăuga şi sunetul Intel High Definition Audio (Azalia), precum şi difuzoarele stereo. Pentru că, dacă vizual e excelent, partea audio nu se poate lăsa mai prejos.

Pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de dumneavoastră, pun la bătaie şi monitorul de 15,4 inch, la care cred că singurul lucru care ar trebui spus e că e făcut de Asus. Calitatea are un nume. Dar o să spun mai multe, pentru că un alegător informat e un vot înţelept. Astfel, monitorul are o rezoluţie de 1280×800 pixeli, tehnologia ColorShine aducând în faţa dumneavoastră cele mai realiste culori, cel mai puternic contrast, cea mai clară imagine. Ochii dumneavoastră vă vor mulţumi cu siguranţă. Din propria experienţă ştiu că oricât de mare ar fi un hard disk, acesta se umple repede, iar apoi căutăm cu disperare ce să mai ştergem. Eu voi încerca să măresc timpul de umplere şi să reduc din nervozitate prin oferirea unui hdd de 250 GB, cu interfaţă SATA, la 5400 rotaţii pe minut. E mult, e puţin, dumneavoastră decideţi. E exact cât vă ofer. Dar nu e doar asta; în materie de stocare se poate aminti DVD/RW SuperMulti Double Layer sau card-reader-ul 8 in 1.

Pentru că degeaba ştii multe dacă spui puţine, comunicarea este azi mai importantă ca oricând. Fie că este vorba de reţeaua prin cablu 10/100/1000 Base T, sau wireless 802.11 a/g/n, sau chiar bluetooth 2.0 cu EDR, canalele de comunicare sunt doar suportul pentru informaţia care circulă bidirecţional. Trăim în era când cel mai important nu e să deţii informaţia, ci să ştii să o filtrezi, după nevoi şi dorinţe.

Micile bucurii uneori fac diferenţa. De aceea vă ofer câteva mici, dar zic eu importante „detalii”: webcam de 1,3 MP, geantă şi mouse marca Asus, un slot de extensie pentru ExpressCard. Windows-ul Vista Home Premium sigur nu intră la categoria mici detalii, însă cu siguranţă intră la categoria mari satisfacţii. Nu pentru toţi, sunt unii care preferă Linux sau Mac, dar pentru majoritatea Vista este pasul (sau paşii) evident în faţă comparativ cu XP. Cireaşa de pe tort, o reprezintă bateria, un Li-Ion cu nici mai mult, nici mai puţin de 9 celule şi capacitate de 7200 mAh. Autonomie unsă pe pâine. Când restul oferă 4, hai să zicem 6 celule, eu ridic miza şi ofer aceste 9 celule pentru o experienţă de utilizare în afara celor 4 pereţi ai camerei.

În loc de concluzie, vreau doar să vă spun un lucru: fie ca cel mai bun notebook să câştige. Şi să nu uitaţi de alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii. Nu foarte des ni se dă şansa să-i schimbăm. Acum putem, şi chiar dacă nu ne obligă nimeni să punem ştampila pe vreun candidat, avem noi obligaţia intrinsecă să ne spunem părerea. Să fim, în 30 noiembrie, parlamentari pentru o zi.

Pentru SuperBlog2008.

Scrii şi câştigi

Posted on by
1

Vin de la lucru, obosit, foarte obosit. Încă o zi grea, multe de făcut, puţine făcute. Mănânc ceva, nu mai ţin minte ce, ştiu doar că nu a fost nici bun, nici rău, doar normal. Exact ca viaţa mea, fără nici un urcuş sau coborâş. O viaţă banală, asemenea scenariului unui serial plănuit a rula ani întregi. Îmi găsesc de multe ori refugiul în calculator, pierzând vremea pe internet, parcă fără orizont, însă complăcându-mă în această situaţie. Din păcate, calculatorul pe care îl am acasă nu l-aş recomanda deloc persoanelor suferinde de boli psihice. Pur şi simplu, fiind atât de vechi, de depăşit de viteza uneori supersonică de dezvoltare a soft-ului, nu mai face faţă. E un Athlon XP 2200+, cu 768 MB Ram, o placă video Radeon 9600 XT, un minuscul hdd de 60GB (care deşi e la 7200 rpm se mişcă ca un melc la 200 m garduri). Una peste alta o veritabilă piesă de muzeu.

Mă îndrept agale spre arhaicul calculator. Apăs butonul de „Power”. Cu ochii pironiţi la monitor aştept. Şi aştept. Şi aştept. Apare Logo-ul de Windows. Iar aştept. În sfârşit apare locul unde să-mi bag parola (eu de fapt nu am parolă, însă de când aveam instalat Visual Studio şi a mai introdus un user, trebuie să trec şi peste acest pas). Hardul cârâie încontinuu, asemenea unei picături chinezeşti. Pornesc Chrome (FF a început să-mi dea rateuri inexplicabile, de aceia am încetat să-l folosesc temporar, ce fericire!), se pornesc încet toate paginile anterior deschise. Vreo 20. Nu mai rezist, Bitdefender dar şi dezactivatul Nod 32 încep ambele să lucreze. Parcă au ceva complot împotriva sănătăţii mele mintale. Îmi vine să dau cu tastatura jegoasă în şi mai jegosul CRT de 17”. Minimizez fereastra de Chrome, doar, doar îşi va reveni. Nici o speranţă. Sunt deja roşu. Somebody call a doctor.  Task managerul nu mai răspunde nici el. Îmi pierd minţile. Nu mai pot. Stai. Şi-a revenit. Ctrl+T: mail.yahoo.com. Să văd dacă am mai primit ceva în cele 40-45 de minute câte au trecut de când nu m-am mai verificat email-ul, la lucru. Alerta 9am, mda, X Y has sent you a hi5 Friend Request, ok, donotreply@wordpress.com , cineva mi-a mai pus un comment … hopa … PC NEWS. Deschid repede, repede: „În urma clasamentului intermediar, unul dintre sponsorii superblog 2008, arigo.ro a decis să vă acorde ca premiu pentru articolul referitor la sugestiile legate de site, un notebook ASUS M51VA-AS051. Felicitări!”. -AM CÂŞTIGAAAAAAAT.  Mami, mami, am câştigat un laptop. Vă fac cinste cu o pizza. Când iau salariul desigur. Deci n-am câştigat nimic în viaţa mea! Poate că a fost doar soarta care a adunat tot nenorocul de-a lungul timpului şi mi l-a dat tot AZI! Dar să nu credeţi că l-am câştigat aşa, printr-o pocnitură din degete. Nu, am muncit pentru acest premiu. A fost inspiraţie şi transpiraţie, iar în final răsplata cuvenită. ADIO calculator prost, tâmpit, idiot, vai de capu’ lui. De acum o să am un laptop nou nouţ şi încă ce laptop. Dar de fapt, ce laptop e? Hai să văd.

După ce îmi revin din euforia iniţială, poposesc la calculatorul prost, tâmpit, idiot şi vai de capu’ lui, cu gândul de a căuta informaţii despre acest laptop. Deşi ştiu foarte bine cum că, calul din dar nu se caută la dinţi. Dar pe de altă parte eu nu-s stomatolog, deci pot să mă documentez. Notebook-ul e un ASUS, deci în privinţa calităţii nu cred că există dubii. WOW, Intel Core 2 DUO, P8400. Înainte am avut un Cyrix, apoi acest AMD, cred că e timpul să încerc şi un Intel şi nu unul oarecare. Este binecunoscută deja superioritatea Intel în domeniul procesoarelor pentru notebook-uri, iar acesta nu are cum să facă notă discordantă. Nu la cei 2.26 Ghz, FSB 1066 Mhz, cache nivel 2 de 3 MB. Acest procesor având numele de cod Penryn, construit în tehnologia 45nm şi beneficiind de cele mai performante tehnologii marca Intel (virtualizare, SpeedStep pentru reducerea consumului, Execute Disable Bit pentru sporirea securităţii prin nerularea unui cod aflat într-o anumită zonă sau Trusted Execution Tehnology folositoare împotriva furtului de date, mai ales în domeniul business) este o adevărată bijuterie cu tranzistoare.  Chiar dacă scorul din acest benchmark este un pic dezamăgitor, ştiam că urma să primesc un procesor cu adevărat special.

De la procesor trec la memorie. Când văd numărul din dreptul memoriei, prima reacţie e să caut virgula din număr. 1 GB e ok pentru Vista, 2 GB merge lin, 3 GB sunt de vis însă acei 4GB cu care vine dotat laptopul nu e de domeniul normalului, nici măcar al anormalului, ci al paranormalului. Adio îngheţări aiurea, adio aşteptări. De fapt tot or să mai existe aşteptări. O să aştepte el după viteza mea de reacţie. Cei 4GB DDR 2 la 800 Mhz (spre deosebire cei 768 MB DDR 400 aflaţi în posesia viitorului răposat) vor face experienţa utilizării acestui notebook o experienţă regească. O lacrimă de fericire îşi face loc pe irisul ochilor. O lacrimă care se transformă repede într-un zâmbet de satisfacţie atunci când văd capacitatea hdd, 320GB, interfaţă SATA, 5400 rotaţii pe minut. Nu o să mai fiu nevoit să scriu vre-un dvd mult timp de acum încolo. Iar când o să fac asta, o să folosesc DVD/RW SuperMulti Dual Layer cu care este prevăzut notebook-ul. Deci o să pot scrie si conţinut de până la 8.5 GB pe un singur disc. Cred că problema spaţiului e pentru mine de acum înainte doar ceva ce voi citi în manualele de istorie.

Ce am uitat!!! FIFA 2009 … acum nici nu mă gândesc să încerc să îl instalez pe epava asta. Însă sunt sigur că pe noul meu copilaş va rula fără cea mai mică problemă, fără cea mai mică sacadare, fără nici un fir alb produs în părul meu brunet. Verific specificaţiile jocului. Din partea procesorului, e clar, va merge, din partea memorie RAM, nici nu încape în discuţie. Ar mai rămâne în discuţie doar performanţa plăcii video. Aceasta este un ATI Mobility Radeon HD 3650 având 512MB de memorie dedicată. După ce citesc câteva review-uri mă liniştesc. Chiar dacă nu e cea mai dotată placă video pentru notebook-uri de pe piaţă, performanţele sunt destul de solide, deci … welcome FIFA 2009. Chiar dacă nu o să mă uit eu la prea multe filme pe monitorul de 15,4 inch, 1400×900, ColorShine, merită menţionat suportul HD direct înglobat în placa video, ceea ce ajută mult procesorul, care nu mai trebuie să facă mare lucru. Conectivitatea HDMI înseamnă că, la un moment dat în viaţa mea, când voi avea şi un LCD pe măsură, voi putea urmări conţinut High Definition direct de pe calculator. Fără pierderi de calitate, aşa cum mi se întâmplă în prezent când cablul compozit face imaginea de pe calculator să pară foarte neclară pe televizor. Adio calitate îndoielnică, un nou şerif e în oraş. Şi sunetul e de asemenea High Definition, în completarea unei capabilităţi multimedia de excepţie. Poate doar boxele nu se ridică la măsura celorlalte componente, dar oricând se pot monta altele, când se doreşte răzbunarea pe vecini.

Apropo de vecini, o să mă pot „servi” cu internet de la ei, prin wireles-ul 802.11 a/g/n. Suportă deci Draftul n, versiunea a 2-a, ceea se traduce prin viteze imense pentru o conexiune fără fir, de până la 300 Mbps. Ce să mai vorbesc de acoperire, care este de până la dublul acoperirii celui mai nou standard, 802.11g. Totul cu un consum redus de electricitate, însemnând o durată mai marea bateriei.  În plus, pot să mă conectez direct cu K750i-ul prin bluetooth, fără să mai fie nevoie să folosesc cablurile enervante. Reţeaua Gigabit este cea mai rapidă cu fir, nici aici neexistând probleme în ceea ce priveşte viteza.

Citesc uimit specificaţiile acestui minunat laptop. Parcă divinitatea şi-a întors faţa şi înspre mine. Nu pot să nu-mi manifest satisfacţia atunci când descopăr noi şi noi caracteristici de top: camera web de 1,3 MP rotativă, cititorul de amprente, geanta oferită cadou(deja obişnuinţă pentru ASUS) sau bateria de 6 celule, ceea ce-i oferă cu siguranţă o autonomie de invidiat. Nu are sistem de operare, dar acesta e doar un mic inconvenient comparabil cu ceea ce oferă, la preţul la care este oferit, 3.805, 60 LEI. Ştiu că sunt slab (atât de slab încât, după ce au montat becuri cu senzori de mişcare pe scară, când eu intru nu se sesizează mişcare şi trebuie să-mi caut cheile pe întuneric), însă cele 2,95 Kg ale sale nu sunt deloc multe pentru spatele meu.

E feeric, fantastic, magic! Aş mai căuta adjective, dar nu-mi găsesc cuvintele în faţa a ceea ce mi se întâmplă. Sar în sus pe covor, nu-mi pasă că vecinul de jos dă cu mătura în tavan, doar nu el a câţtigat un notebook. Şi nu orice notebook, repet. Hai să mai caut pe mail, cine ştie poate am mai câştigat ceva, îmi zic eu fără însă a mă crede. Totuşi. Iar până îmi intră în email durează o veşnicie, dar acum chiar nu mai îmi pasă. Peste câteva zile o să fiu regele PC-urilor. Dar stai. Un nou email de la pcnews.ro? Ciudat: „În urma evaluării a încă două articole trimise, echipa noastră a decis să vă acorde premiul special pcnews, o cină într-un restaurant parizian cu Jessica Alba. Felicitări!”. Stai puţin. Pare prea frumos să fie adevă…..-Dani, Dani, trezeşte-te, trezeşte-te. Iar ai adormit pe canapea. Îţi spun, eşti prea stresat la serviciu, ai nevoie de odihnă. – Da, mami, ştiu, de săptămâna viitoare o să dorm mai mult. Am aţipit şi eu un pic … Totuşi, ce vis frumos…

Mă îndrept agale spre arhaicul calculator. Apăs butonul de „Power”. Cu ochii pironiţi la monitor aştept. Şi aştept. Şi aştept. ….

Pentru Superblog 2008

Când calitatea nu costă mult

Posted on by
1

Router-ul este pentru mulţi doar acea cutiuţă unde se bagă cablul de internet de la provider şi de unde ies mai multe cabluri spre calculatoarele din casa, sau la care se conectează wireless laptopurile din dotare. Da, e adevărat, aceasta este, prezentată pe scurt, foarte pe scurt, menirea unui router. Însă a judeca lucrurile atât de simplist este o nedreptate la adresa acestor dispozitive de o importanţă majoră, pe care nu mulţi o înţeleg şi mai ales apreciază. Ca un exemplu, fără să fie nici pe departe unicul, este securitatea generată de un router bun, mai precis de capabilităţile de firewall şi de criptare a datelor. Dacă s-ar analiza punctual toate detaliile, toate funcţionalităţile cu care este dotat un router modern, ar ajunge să credem că astfel de dispozitive ar costa o grămadă de bani.

 Edimax, o companie cu sediul principal în Taipei, a reuşit performanţa de a îngloba în routerele sale o serie de funcţionalităţi de vârf, păstrând totodată un preţ foarte competitiv. Unul dintre cele mai apreciate routere ale Edimax este router-ul Wi-Fi BR-6504N.  Ceea ce-l face atât de special este chiar acel N de la coada numelui său. Aceasta înseamnă că dispozitivul este compatibil cu draftul 802.11n, o certă îmbunătăţire în performanţe faţă de standardele precendente, a, b şi g. Ca să vă faceţi o idee asupra saltului imens de performanţă, ultimul standard în vigoare, 802.11g beneficiază de o viteză efectivă de transfer de până la 54Mbps, cu o acoperire de aproximativ 38 de metri. Viitorul standard 802.11n, ce se aşteaptă finalizat în decembrie, anul viitor va avea o viteză efectivă maximă de 150-180Mbps datorită celor două fluxuri de 40Mhz. Acoperirea va fi cel puţin dublă. Acest router de la Edimax suportă chiar draftul 802.11 2.0 cel mai aproape de standardizarea finală. Acesta funcţionează în banda de 2.4 Ghz şi suportă tehnologia MIMO, un salt imens în ceea ce priveşte cantitatea de date ce poate fi transportată precum şi acoperirea mult sporită.

 Edimax BR-6504N arată foarte modern, adoptând linia de design a produselor Apple. Pentru că până la urmă contează şi stilul nu? Deşi dotat doar cu ventilaţie pasivă, router-ul nu dă semne de supraîncălzire nici măcar când este folosit la capacitate maximă. Panoul frontal cuprinde indicatorii, cum ar fi de exemplu indicatorul de reţea wireless, indicatorul pentru semnalul internet şi indicatorul pentru reţeaua locală. Dacă tot am ajuns la reţeaua locală, trebuie amintit un dezavantaj al acestui router, unul destul de important luat separat, însă care îşi pierde din importanţă dacă luam în calcul restul avantajelor. BR-6504N nu suportă reţeaua Gigabit, deci adio viteze de 1000Mbps. Panoul din spate cuprinde patru porturi LAN, o intrare WAN pentru internet precum şi portul de alimentare. Mai există de asemenea un buton care are un rol dublu. Dacă este apăsat pentru mai mult de 20 de secunde resetează router-ul, iar dacă este apăsat pentru mai puţin are rolul de a iniţia funcţia WPS (Wi-Fi Protected Setup). Acesta este un standard menit pentru a uşura configurarea setărilor de securitate a reţelei wireless, facilitate benefică utilizatorilor care nu sunt familiarizaţi cu noţiunile mai avansate în domeniul wireless.

 Pe bună dreptate, se spune că degeaba eşti deştept dacă nu o ştii arăta. La fel, în cazul routere-lor, poate la fel de important ca facilităţile propuse este modul de interacţionare cu utilizatorul. Am download-at manualul acestui router de pe site-ul Edimax şi am rămas impresionat de cât de mult s-au străduit să facă lucrurile cât mai uşoare pentru utilizatorul final. Cu imagini, cu multe explicaţii diferenţiate pe sistemele de operare suportate (doar din familia Windows), totul prezentat astfel încât utilizatorul router-ului să nu rămână în nici un moment blocat fiindcă nu ştie cum să procedeze mai departe. Interfaţa web folosită pentru configurare, chiar dacă nu are un design în spiritul noilor tendinţe, oferă o plenitudine de opţiuni de configurare. Primul lucru care trebuie făcut este să schimbaţi parola implicită, „1234” într-un şir de caractere şi numere care să fie greu de spart. Este un pas esenţial, am întâlnit chiar eu un caz în care la un router destul de important a fost păstrată această parolă „din fabrică”, ceea ce putea avea consecinţe destul de neplăcute. Există o gamă largă de setări WAN, LAN, Wireless, Qos (o modalitate foarte interesantă de a împărţi banda de internet exact după necesităţi, în acest fel evitându-se conflictul dintre calculatoare pentru această resursă limitată), setări NAT, precum şi setări de firewall. Toate prezentate detaliat, cuprinzător, foarte profesionist.

 Să vedem ce ştie să facă un BR-6404N. Pe partea de internet trebuiesc menţionate suportul pentru IP Static, pentru DHCP (acesta nu este aplicabil doar pe WAN, însă am văzut că această soluţie este preferată de unii provideri de internet), dar mai ales pentru PPPOE (din nou o soluţie îmbrăţişată de mulţi provideri de internet). Conectarea prin protoculul PPP (Point to Point Protocol), realizată deasupra unei conexiuni Ethernet este o idee ingenioasă, practică, simplă, ieftină, însă care suferă la capitolul securitate. De aici nevoia unei implementări de calitate, care să ţină seama şi de rezolvarea acestor neajunsuri. Trebuie menţionat aici şi suportul pentru VPN (Virtual Private Network), deosebit de util când doriţi o comunicaţie securizată construită pe reţeaua Internet (o reţea unde securitatea nu e chiar cel mai uzitat termen). Pentru implementarea VPN-urilor, router-ul marca Edimax vine cu suport PPTP, precum şi mai recentul L2TP. Tot în partea WAN trebuie menţionat că router-ul înglobează adrese are mai multor servere de DNS (acestea au rolul de a translata adresa IP într-o adresă web normală, de exemplu pcnews.ro e de fapt 194.60.72.122, dar parcă pcnews.ro sună mai interesant nu? 🙂 ). De asemenea router-ul suportă şi doi provideri de DDNS (Dynamic DNS), care transformă adresa IP dinamică într-un nume static. Credeţi-mă, e ceva foarte util. Gândiţi-vă doar la dificultăţile pe care le-aţi avea dacă aţi dori să implementaţi un ftp peste un ip dinamic. De fiecare dată când cineva ar dori să copieze ceva ar trebui să-i specificaţi ip-ul. Cu DDNS nu mai trebuie. Îi spuneţi doar adresa (de obicei una free, de exemplu calculator.homeftp.net), porniţi programul de updatare a ip-ului (eu îl pun în startup) şi presto. Nu mai trebuie să vă faceţi griji.

 Referitor la partea de LAN se remarcă din nou DHCP-ul care alocă IP dinamic clienţilor din reţea. În domeniul wireless un aspect foarte important îl reprezintă securitatea. Pe lângă deja depăşitul WEP, BR-6504N implementează encriptarea WPA şi WPA2. Aceasta din urmă se bazează pe un nou algoritm AES considerat de netrecut în faţa atacatorilor.

 NAT (Network Address Translation) este un procedeu des folosit pentru maparea adreselor locale în adresa vizibilă pe internet, precum şi procedeul invers, totul fiind posibil folosindu-se tabele de mapare. Cel mai folositor este procedeul de „port forwarding” prin care se permite accesul din exterior la un calculator din reţeaua locală. Această capabilitate este folositoare de exemplu în programele p2p, care văd calculatoarele în spatele unor routere ca fiind pasive, creând dezavantaje pentru acel utilizator. Folosind forwardarea porturilor, acest neajuns poate fi corectat. Tot la capitolul securitate, deoarece NAT poate fi văzut ca un procedeu de securitate, se poate specifica şi firewall-ul înglobat. Se poate face o filtrare MAC sau una IP pentru a putea specifica ce servicii sunt permise sau interzise pe anumite calculatoare. De asemenea anumite adrese de web pot fi blocate în reţeaua locală, în funcţie de anumite cuvinte cheie. Atacurile de tip DoS sunt respinse fără milă, o altă facilitate utilă fiind posibilitatea creării de zone DMZ (demilitarized zone) pentru anumite servicii care au nevoie să ruleze fără limitările impuse de firewall. Rezultă o zonă mai expusă, însă de multe ori e de dorit acest lucru pentru a proteja restul calculatoarelor.

 Preţul, o caracteristică de multe ori esenţială, este pentru BR-6504N o calitate. La marketonline.ro este 217.59 RON, la pcgarage.ro e 244,73 RON, cei de la onsite.ro îl au la 230,63 RON. Preţuri apropiate şi mai ales mici. Surpriză, l-am văzut şi la ecumparaturi.ro la … atenţie … 465,96 RON. Dacă găsiţi o explicaţie logică pentru preţul acesta, vă rog să mi-o comunicaţi.      

 O listă cu review-uri profesioniste ale acestui router găsiţi aici. Nu am router, având doar un singur calculator nu e chiar necesar, însă când voi căuta să îmi achiziţionez unul cu siguranţă voi zăbovi destul de mult timp pe internet citind şi restul review-urilor la acest router. Pentru că, până acum m-a convins, dar eu sunt o persoană care citeşte de 10 ori înainte de a apăsa pe „Comandă”. 

Pentru SuperBlog 2008.

Made in Suckerland

Posted on by
3

Într-un moment de maximă inspiraţie, cineva a spus că micile detalii fac diferenţa. Avea, din păcate, mare dreptate, cum urma să o simt pe propria piele. Nu aţi păţit niciodată ca să vă doriţi să fie totul perfect, chiar să fie totul perfect, până ce un mic amănunt ruinează tot? Iar apoi să te dai cu capul de toţi pereţii pentru o decizie, ce părea bună la momentul luării ei, dar care s-a dovedit să fie un fiasco total. Dar mai bine să vă povestesc.

Cei care mă cunosc ştiu că Paris-ul e febleţea mea. E un oraş de care să te îndrăgosteşti şi mai ales în care să te îndrăgosteşti. Cred că Dumnezeu, după ce a creat lumea în 6 zile, în cea de-a 7-a, stând într-un fotoliu şi odihnindu-se şi-a zis: De ce să nu dau oamenilor posibilitatea să guste un pic din Rai înainte de a ajunge efectiv acolo? Şi a creat Paris-ul. Revenind in 2008, stând eu aşa în fotoliu şi contemplând frumuseţile OTV-ului, îmi veni geniala idee: Ela nu a văzut Paris-ul, dacă i-aş face eu o surpriză şi aş chema-o să mergem amândoi, pentru o săptămână? Sigur o să mă întrebe: cu ce ocazie Dani? Iar eu o să-i răspund mândru: nu trebuie ocazii speciale ca să invit o persoană specială din viaţa mea într-un loc special din viaţa mea. O să o uimesc. Peste vreo oră se întoarce Ela de la lucru şi deşi sunt sigur că a avut o zi grea, avea acel zâmbet parcă divin pe care îl avea tot timpul. E un adevărat miracol să râzi chiar atunci când inima îţi plânge, însă aceasta e una din calităţile pe care le-am admirat dintotdeauna la ea. –Bună iubito, zisei eu parcă anticipând marea veste. –Bună Dani, cum a fost la lucru azi? –Ela, vreau să mergem în Paris, săptămâna viitoare, zisei eu scurt, la obiect, fără pauză între cuvinte. – Dar cu ce ocazie Dani?. Zâmbii uşor. Deci chiar o cunosc pe Ela ca pe dosul mâinii drepte. – Ela, nu trebuie să existe o ocazie specială, să te invit pe tine, cea mai specială persoană din viaţa mea. Gata, m-am gândit eu, o să mă iubească o eternitate. – Super, abia aştept, sunt atât de fericită!!! Era perfect. Zilele până la plecare au trecut atât de greu, dar au trecut. În ultima zi ne-am pus pe împachetat. Eu, un ghiozdănel. Ea, două geamantane. Femeile!. Ştiu eu de ce fac flotări în fiecare dimineaţă.

Când credeam că sunt gata de împachetat, am făcut una dintre cele mai mare prostii pe care le puteam face. –Ela, pot să iau şi laptopul? Avem un notebook Asus luat de la magazinultau.ro. Un adevărat giuvaier, cu performanţe realmente senzaţionale. La cei peste 4.000 RON daţi pe el, era şi normal să fie. Oricât de splendid ar fi, decizia de a-l lua în excursie a fost una de loser autentic. Veţi vedea de ce.

Am aterizat pe aeroportul Charles de Gaulle luni dimineaţa, cu gândul la săptămâna de vis care urma în capitala Franţei. Am ajuns la hotel, unul mic, cochet, iar la cele 3 stele ale sale, chiar ieftin. Am despachetat ce aveam de despachetat, iar ca să îmi revin după job-ul de asin ( =soţ în excursie cu soţia) unde Ela m-a angajat binevoitoare pe parcursul călătoriei, am zis să joc un FIFA 2009 pe laptop. Că doar se descurcă de minune. Are un procesor Intel Core 2 DUO P8600, tactat la 2,4 Ghz, având un FSB de 1066 Mhz şi un cache de nivel 2 de 3MB. Bine, adevărul e că greul cade în sarcina plăcii video, care însă este un adevărat monstru. Nu în privinţa aspectului, ci al performanţelor. Nvdia GeForce 9600M GS, căci acesta este numele bestiei, nu are nici o problemă în a-şi pune în valoare cei 512 MB de memorie dedicată, astfel încât orice joc modern nu-l poate pune în dificultate. Ok, unde am rămas? Da, la FIFA 2009. Încep eu să joc, când vine Ela de la duş, face o faţă de zici că l-a văzut pe Superman în pat cu Batman în timp ce Spiderman le ţinea lumânarea: – Dani, ce faci? Am venit în Paris să vizităm iar tu te joci? Nici nu ştiu de ce am acceptat să aducem laptop-ul cu noi. Evident m-am enervat. Cred în conceptul de viaţă în cuplu, însă sunt trei lucruri sacre pentru un bărbat, unde femeia trebuie să înţeleagă să nu se bage: berea, berea şi FIFA. –Fac ce vreau, după ce m-ai pus să car toate bagajele alea, e dreptul meu să mă relaxez. Apropo, vezi că ai uitat să pui maşina de spălat, că văd că fierul de călcat a avut loc. –Dar nu mai bine ne relaxăm la o cafenea în zonă? Aşa putem gusta şi din aroma cafelei pariziene. Avea dreptate Ela, dar eu sunt prea orgolios (a se citi fraier) ca să cedez. –Nu, mă joc FIFA şi gata. – OK, eu atunci mă duc să vizitez un pic, zise ea cam tristă. –Bine, zic eu mândru că mi-am arătat masculinitatea. Ela a plecat să viziteze, iar eu am rămas singur în cameră. După vreo oră m-am săturat să iau bătaie de la calculator. Cred că procesorul, placa video sau cei 4 GB de memorie RAM DDR 2 sunt de vină, că altfel nu îmi explic scorurile de 10-0 la care pierdeam. Parcă ar fi fost doar meciuri Barcelona vs. Progresul Cucuieţi. Cred că ghiciţi eu cu cine eram.

Seara, după ce am privit pereţii de plictiseală, recunoscându-mi totodată prostia, apare şi Ela. Cu o plasă. – Ce ai în plasă Ela? –Dani, fiindcă laptopul e al amândurora şi fiindcă tu l-ai folosit toată ziua, cred că merit şi eu să-l folosesc. – Da, desigur, bolborosii eu cu juma’ de gură. – În timp ce mă plimbam pe Champs-Élysées, am văzut un centru de închiriei Blu-Ray şi ştiu că Asus-ul nostru are unitate blu-ray, aşa că am închiriat câteva filme să le văd acum seara. Am luat Pretty Woman şi Autumn in New York. Great, filme cu Richard Gere, nu pot să mă uit la aşa ceva. – Sunt cu Richard Gere, unul din preferaţii mei, zise Ela, turnând gaz pe foc. Eram deja la culme de enervat, dar fără să o arat. –Bine, cum vrei tu, eu ies atunci să mă plimb. Să vezi ce superb e Paris-ul noaptea, sigur nu vrei să vii? –Nu, îmi răspunse tăios ea. E o orgolioasă, exact ca mine. Am plecat să văd Parisul noaptea, e superb într-adevăr, însă … am uitat harta acasă. Şi fiindcă ştiu atâta franceză cât au uitat francezii, am ajuns acasă pe la vreo 3 noaptea. Rupt. Exact când să-l văd pe Richard pupând-o pe Winona. Disguisting. – Cum a fost plimabarea Dani? -Excelent, am replicat eu. Cum să recunosc că a fost un fiasco? Dar nu mă las eu la ea. Eu sunt cocoşul aici, ce naiba!

A doua zi, de dimineaţă, am ieşit repede din cameră, am mers la un magazin IT din apropiere şi am cumpărat două boxe mari, arătoase, dar mai ales zgomotoase. Am venit tiptil în cameră, le-am cuplat la placa audio Intel High Definition, mi-am descărcat via bluetooth câteva melodii house de pe telefon şi am dat Play. Trezită de party-ul meu, Ela se uită la mine cu nişte ochi criminali: -Ceeee faci?!? –Ascult un pic de muzică, te-am trezit? Scuze. Zisei astea abia abţinându-mă să nu izbucnesc în hohote de râs. –Bine, audiţie plăcută. Eu merg să văd Eiffel-ul, mi-a răspuns ea, vizibil iritată de fondul sonor. Mission Accomplished. Bineînţeles, ascultatul de muzică m-a plictisit foarte repede. Asta chiar dacă am mai pus şi câteva melodii de pe un card SD, Asus-ul fiind dotat cu un cititor de carduri 8 in 1. Poate ziua era distrusă, dar mândria mea era pe culmi înalte. Sosi după câteva ore şi Ela. – Ai folosit destul laptopul? Vreau să vorbesc cu sora mea. –Desigur, dragă. Mă bosumflai un pic. Aşa nu-mi place când vorbeşte cu sora sa. Vorbeşte 10 ore şi nu spune nimic. – Ok, merci, pot să mă leg la internet de aici nu? – Da, sigur, hai să căutăm o reţea wireless, i-am răspuns eu. Asus-ul are evident, pe lângă LAN-ul 10/100/1000 şi modemul de 56K, capabilitate wireless Intel WIFI LINK 5100 A/G/N. Am găsit imediat o reţea free. Şi bineînţeles Elei nu-i ajungea doar audio, a vrut să se folosească şi de camera de 1.3 MP, rotativă cu care este dotat notebook-ul. A trebuit să fug până jos să-i cumpăr un microfon. Pentru ce? Ca să aud apoi discuţii interminabile despre cât de bine arată Orlando Bloom, despre ce bine a dansat Bănică Jr habar n-am cine la habar n-am ce emisiune sau cât de mult s-au scumpit produsele Avon în ultima perioadă. Dar pot să afirm că nu am stat degeaba. Nu, deloc. Am aflat cu cine mai umblă vărul Elei, George, am aflat că se poate face şi supă de roşii şi carne şi cum se face, am aflat şi ce trebuie să facă fetele în acea perioadă delicată a lunii. NU MAI POT!, mi-am zis, evident în gând. Trebuia să acţionez. Când Ela a mers la baie, am deconectat-o pe sora-sa cea limbută şi am fugit afară cu laptopul. Pe baterie. M-am folosit de cele 6 celule, 4800mAh şi am reuşit să văd, în Jardin du Luxermbourg, Terminator 3. Arnold, ce bărbat! Mai aveam multe filme pe cei 320 GB ai hard-ului, dar am decis să mă întorc la hotel. Doar să văd faţa Elei când m-o vedea. Surprinzător, s-a comportat normal. Ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ciudat.

Mă trezesc dimineaţa, fresh. Evident, înainte de cafea aprind laptopul. Să-mi citesc email-urile doar. Dar, NU POT SĂ INTRU! Ce naiba! Îmi pică repede fisa. Ela a activat cititorul de amprente. În timp ce eu dormeam ca un urs după o noapte sălbatică. Enervat la culme, merg să o trezesc. – Ela, Ela, de ce mi-ai blocat laptopul? – Pentru că acum e rândul meu să-l folosesc, ieri l-ai furat tocmai când eu vorbeam cu Diana. Îmi zise astea cu o voce senină, fără nici o urmă de înverşunare. – Dar Ela, vreau doar să-mi verific email-ul! Atât, zise-i eu, deja cu o voce disperată. – Să ţi-l verifici mâine. Acum lasă-mă te rog să mai dorm un pic. Eram în pragul unei crize. Gânduri negre îmi tulburau judecata. Într-un momente de sminteală, m-am uitat pe fereastră, apoi am luat laptopul şi l-am aruncat cu furie, aşa că dacă eu nu pot să-l folosesc, să nu-l folosească nici ea. Na. Am aflat atunci, că oricât de mult s-au gândit inginerii Asus la construcţia sa, oricât efort au depus, nu s-au gândit cum să-l protejeze de certurile conjugale. Aş fi vrut atunci ca cineva de la Asus, într-o dimineaţă, la o cafea, să fi zis: Hai să facem laptopurile noastre rezistente unei căzături de la etajul 3. Dar nu a fost aşa. S-a făcut ţăndări.

Dar tot răul spre bine, nu? În cele 4 zile rămase am văzut tot Paris-ul. Doamne, ce oraş frumos! Însă ca să parafrazez un film arhicunoscut, 4 zile nu e o săptămână. Acum îmi reţin din proprie iniţiativă 1000 RON din salariu, lunar ca să adun pentru un nou laptop. Am început deja să mă obişnuiesc cu pâinea unsă cu margarină, cu mersul pe jos până la job, cu colecţia de haine de acum 2 ani, iar în club îmi iau o singură bere, din care sorb încet, foarte încet, ca să-mi fie toată noaptea. Dragii mei, luaţi aminte. Dacă aveţi cumva un Asus M50VM-AS002 şi plănuiţi să mergeţi într-o excursie, vă rog eu să-l lăsaţi acasă. O să fie tot acolo când vă întoarceţi. Promit.

Pentru SuperBlog 2008.

P.S. Sucker-ul din titlu e subsemnatul, sau mă rog ipoteticul subsemnat. Notebook-ul Asus, cel puţin după specificaţii, pare de vis. De fapt şi după preţ pare de vis, pentru mine.

Stimate cumpărătorule,

Posted on by
Reply

Subsemnatul, Dell Studio 1535, domiciliat la magazinultau.ro, secţiunea notebook, născut în august 2008, fiul corporaţiei Dell, domiciliată în Austin, Texas încă din 4 noiembrie 1984, având un capital social de 45,09 miliarde de dolari, în 2008.

Aş dori să-mi prezint în faţa dumneavoastră motivele pentru care sunt sigur că nu veţi regreta o eventuală achiziţie serviciilor mele. Fiind conştient de competenţa dumneavoastră în alegerea celor mai bune produse care să se plieze pe nevoile existente, aş dori să vă prezint, cu acceptul dumneavoastră desigur, în următoarele rânduri calităţile care, zic eu, vă vor convinge că într-adevăr merit această achiziţie. Fiindcă corectitudinea e o calitate în opinia mea, vă voi enumera şi defectele existente, încercând să creez în ochii dumneavoastră o imagine obiectivă, în ton cu realitatea, astfel încât să puteţi lua o decizie având toate informaţiile necesare, corect livrate dumneavoastră.

Ştiu că designul e o chestie de gust, iar frumuseţea stă în ochii celui care priveşte şi nu neapărat în calităţile fizice ale celui privit, însă, cu voia dumneavoastră, voi prezenta câteva detalii legate de aspect. Astfel, culoarea mea e negru „Jet Black Matte Finish”, o culoare care inspiră eleganţă şi seriozitate, calităţi pe măsura competenţelor tehnice afişate. Deşi foarte sensibilă la amprente, carcasa este foarte uşor de curăţat, iar retuşarea sa de excepţie denotă munca depusă de ingineri şi designeri pentru a-mi imprima acest design modern, în contrast oarecum cu fraţii mei mai mari, „recunoscuţi” pentru formele nu prea reuşite. Cele aproape 3 Kg la naştere nu sunt degeaba. Sunt 3 Kg de performanţă, de „muşchi” încordaţi la maxim. Iar corpul bine făcut place oricui. Tastatura luminată pe timp de vizibilitate scăzută, nu doar este de o utilitate dincolo de orice dubiu, însă are şi un aspect estetic pronunţat, care mă detaşează oarecum de concurenţa monotonă, impregnată poate prea mult în sobrietate.

Aş dori să încep în prezentarea mea, cu „motorul”, pentru că până la urmă sufletul e cel ce contează, restul sunt detalii. „Motorul” este un Intel Core 2 DUO T8100, având numele de cod Penryn. Sunt mândru, realmente mândru că pot să vă prezint caracteristicile acestuia: frecvenţă de 2,1 Ghz, FSB de 800 Mhz, cache nivelul 2 de 3MB, tehnologie de fabricaţie în 45nm. Poate aceste cifre par seci pentru dumneavoastră, aşa încât le voi alătura şi promisiunea mea că, ajutaţi de acest procesor veţi putea rula cele mai noi aplicaţii, puterea de procesare fiind la cote foarte înalte. Tot pentru o performanţă de invidiat vă ofer şi o memorie DDR2 667Mhz de capacitate 2GB. Asigurându-vă că această cantitate este suficientă pentru orice aplicaţie modernă, trebuie să vă precizez că mai puteţi să îmi faceţi cadou încă 2 GB de memorie, pentru care vă voi fi veşnic recunoscător. Nu o să refuz nici un joc pe care voi avea onoarea să-l rulez pentru dumneavoastră, atuul meu în această privinţă fiind placa video ATI Mobility Radeon HD 3450. Aceasta se poate mândri pe bună dreptate cu cei 256 MB de memorie video dedicată, pe o lăţime de bus de 128 biţi şi cu suport nativ DirectX 10. Ca o notă, acel HD (High Definition) se traduce prin uşurinţa cu care procesorul video se descurcă în redarea filmelor High Definiţion, chiar la rezoluţia maximă a acestora, 1980×1080, progresiv. Prin faptul că aceste capabilităţi HD sunt integrate direct în placa video, procesorul este degrevat de această sarcină. Între noi fie vorba, sunt sigur că şi T8100-le s-ar descurca cu brio. Procesorul grafic la 600 Mhz, viteza memoriei GDDR2 de 500 Mhz, suportul Crossfire, conectivitatea HDMI, consumul incredibil de scăzut de energie sunt tot atâtea motive care mă fac extrem de fericit că am fost echipat cu această placă video. Poate că placa video m-a făcut să îmi pierd luciditatea, pentru că am uitat să vă spun că sunt echipat de asemenea cu un hdd de 160 GB, pe interfaţă SATA, având 7200 rotaţii pe minut. O cifră impresionantă pentru un laptop, sunt sigur că mulţi mă invidiază pentru acest hard disk. Acesta era o verigă slabă pentru multe configuraţii de înaltă ţinută, cele mai multe notebook-uri având hdd cu viteza de până la 5400 rpm. Cu acest hdd, vă puteţi lua adio de la sacadările generate de fişierele swap create de Windows pe hard disk. Adio nervi irosiţi degeaba, adio dorinţe criminale faţă de monitorul din faţa dumneavoastră. 160 GB este o capacitate mare, însă un minim al standardelor de azi. Nu e nimic. Eu vă ofer şi o unitate DVD-RW, pentru a scrie dvd-uri cu ce doriţi dumneavoastră, vă ofer de asemenea o reţea 10/100/1000 folositoare când aveţi şi un alt calculator, precum şi indispensabila reţea wireless 802.11n. Cred că prin aceasta, problema spaţiului de stocare şi a conectivităţii este exhaustiv prezentată. Nu, mă înşel, trebuie să vă prezint şi porturile cu care sunt dotat: 4 USB 2.0, 1 port Firewire, 2 jack-uri pentru căşti, port pentru microfon. De asemenea conectivitatea bluetooth este foarte utilă când aveţi un telefon cu suport bluetooth, transferul fişierelor făcându-se la viteze evident mai mari decât cele prin tradiţionalele cabluri de telefoane.

Ecranul. Îmi place să strălucesc pentru dumneavoastră cu acest glosy de 15.4”, Truelife. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă culori vii, puternice, contrast emoţionant, luminozitate pe măsură. Înseamnă din păcate şi reflecţii mai puternice, însă, de ce să lăsăm micile detalii să ne strice ziua? Nu mai bine să vă povestesc despre micuţul cadou de 2 MP cu care vă răsfăţ? Este un webcam deosebit de performant, coroborat cu microfoanele de fond care prind şi cele mai bine păstrate secrete. Sau poate veţi să vedeţi ce e în spatele uşii nr 2, un cititor de amprente, supranumit şi coşmarul hoţilor. Sau poate vreţi să auziţi de acordul făcut cu Bill pentru Windows Vista Home Premium cu Service Pack 1 inclus. Bill Gates, desigur, deşi oficial nu mai e viaţa şi consiliul de administraţie al companiei din Redmond.

Dacă caracteristicile tehnice de mai sus v-au impresionat, poate aţi vrea să aflaţi că vă veţi putea bucura de ele timp îndelungat, mulţumită bateriei cu 6 celule, domeniu în care majoritatea concurenţilor vă oferă doar 4 celule. Ca un punct negativ, nu mă veţi putea utiliza pe post de calorifer, deoarece elimin foarte puţină căldură, în ciuda celor 7200 de învârteli pe minut ale platanelor hdd. În plus, sunt mai puţin vorbitor decât o soacră cu căluş la gură. Singurul lucru care îl veţi auzi de la mine vor fi notele muzicale impecabil generate de placa de sunet Intel High Definition şi redate de boxele încorporate. Fiindcă m-am gândit la liniştea vecinilor dumneavoastră, volumul acestora nu este unul foarte ridicat. Însă, cu riscurile de rigoare, puteţi monta un alt set de boxe, exprimându-mi pe această cale dubiile faţă de calmul vecinilor.

În încheiere aş dori să vă mulţumesc că aţi avut bunăvoinţa să citiţi aceste rânduri. Sper că specificaţiile prezentate v-au convins de oportunitatea achiziţiei, iar dacă nu, măcar sper că vi-am captat atenţia, iar această lectură sper că vi-a fost utilă în vederea unor viitoare achiziţii. Poate ca un ultim argument, în caz că sunteţi în dilema, este promisiunea că voi fi alături de dumneavoastră, ajutându-vă să îmbinaţi munca cu distracţia, utilul cu plăcutul. Nu voi fi alături de dumneavoastră doar pe toată perioada garanţiei, ci mult mai mult, până când caracteristicile mele nu vă vor mai satisface. Iar atunci voi fi fericit să fiu înlocuit cu un model mai tânăr, mai vânjos, mai inteligent.

Cu respect,

Dell Studio 1535

Supeblog 2008, Etapa a 17-a

Doar amintiri …

Posted on by
Reply

Nici nu ştiu cum să încep această scrisoare. Cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie ceea ce simt. Parcă e doar iarnă în viaţa mea de când ai plecat, însă nu acea iarnă albă, plină de copii veseli care se bat cu bulgări de nea de dimineaţa până seara sau de schi-uri care străbat falnice pârtiile staţiunilor. Nu, e o iarnă cenuşie fără tine, o iarnă fără speranţa unei primăveri viitoare. În aceste momente sunt sigur că aş fi o sursă de inspiraţie pentru Bacovia, care dacă ar compune o poezie în care să exprime starea mea, ar compune cu siguranţă cea mai tristă creaţie a sa.

De ce oare ai plecat? …

Îmi amintesc cât de mic erai, mic dar atât de drăguţ. Toţi doreau să te privească, să te atingă, dar eu te păstram doar pentru mine. Bijuteriile nu se împrumută. Mie îmi plăcea enorm, trebuie să recunosc când erai alb, un alb ca de scoică. Pentru că pentru mine ai fost o adevărată perlă. Dar şi albastrul de safir, sau maroniul asemănător unui apus de soare, sau poate rozul plin de viaţă, sau negrul elegant, sobru, dar sofisticat. Oamenii râdeau de tine, că eşti prea mic, că fiind aşa mic nu eşti, vezi Doamne, şi deştept. Le-ai râs în faţă şi aveai dreptate. Ce dacă ai doar 249 x 170 x 29 mm, ce dacă ai doar 0,99 Kg ? Eu ştiu că lucrurile preţioase se ţin în ambalaje mici. Aşa, ca să fie ferite de ochii curioşilor. Eu ştiu că un corp mic ascunde o inimă mare, iar inima ta era uriaşă. Fiind aşa uşor, îmi plăcea să te duc oriunde vroiam, era o delectare să mă plimb cu tine, nu ca şi cu „ex-ul”, care avea aproape 3 Kg, şi între noi fie vorba nu îi eşti cu nimic mai prejos. Şi ştii că nu mă comportam chiar ca un gentleman, când te aruncam în geantă alături de alte mărunţişuri, fără să îmi pese că vei păţi ceva. Dar tu nu păţeai nimic, pentru că ai fost construit să rezişti, sunt sigur că mii şi mii de alţi testeri te-au aruncat de ici-colo doar pentru a-ţi testa rezistenţa.

Îmi amintesc, că deşi erai atât de mic şi de drăgălaş, aveai o forţă imensă, generată şi de procesorul Intel Atom N270, la 1,6 Ghz, cu un cache de 512 KB, impresionant pentru căldura disipată şi pentru consumul de energie, de doar 2.5 Watts. Da, tehnologia de fabricaţie de 45nm şi-a spus cuvântul, iar FSB-ul de 533Mhz, chiar făcea minuni. Nu aveam nici o problemă să rulez Linux-ul Linpus, să ascult muzică cu Songbird-ul, să navighez cu Firefox-ul sau să-ţi scriu cât de mult te apreciez, folosind OpenOfice.org. Sunt sigur că la asta au contribuit şi cei 512 MB Memorie Ram DDR2 la 533Mhz. Totul rula atât de fin, fără cel mai mic efort. Credeam că îţi cer prea multe când te-am rugat să rulezi Half-Life la 640×480. Dar, nu, l-ai rulat şi mi-ai făcut o imensă bucurie să-l joc fără să sacadeze deloc. Placa video Intel GMA 950 s-a comportat mai mult decât decent. Când credeam că nu pot fi mai fericit, mi-ai propus şi un film, unul de acţiune, pe care mi l-ai redat fără probleme. Nu te oboseai pentru nimic, însă nici nu erai pretenţios la programele rulate. Tot ce ţi-am dat să faci ai făcut cu obedienţă, iar acum îmi dau seama cât de puţin te-am apreciat. Poate cine ştie, aceste rânduri ….

Cât de mult îmi plăcea să-ţi privesc ecranul CrystalBrite, de o calitate ireproşabilă. Parcă îmi zâmbeai în continuu prin cei 1024×600 de pixeli dispuşi pe doar 8,9 inch. Faptul că e luminat LED nu doar că ajută la menţinerea unui consum scăzut, pentru că noi ştim ce impact are display-ul asupra consumului, dar şi oferă o luminozitate şi un contrast care l-ar face invidios şi pe Monet. Ştiai că sunt obsedat de unghiurile de vizualizare, dar tu mi-ai îndeplinit şi chiar depăşit orice expectanţe. Chiar dacă ştiam că trebuie să te feresc de lumină, din cauza monitorului glosy, tu tot mă răsfăţai cu niveluri de culoare pe care le-am văzut doar la monitoare mai pretenţioase şi mult, mult mai scumpe. Dar şi tu ai fost un scump. Nu mă refer la bani, ci la ce emoţii mi-ai produs, la ce satisfacţii şi momente de neuitat mi-ai oferit.

Cât adoram să-ţi ating tastatura, cât de uşor tastam gândurile mele chiar dacă mulţi ar fi crezut că vei avea probleme în această privinţă. Nu ai, tastele sale sunt atât de moi, însă cu un feedback ferm, se pliază atât de bine pe modul de scris al unui utilizator, încât de multe ori mă trezeam scriind tâmpenii doar pentru plăcerea de a tasta. Chiar dacă, tu încercai să mă păcăleşti, să nu mai scriu, ci să folosesc webcam-ul de 0.3 MP când doream să vorbesc cu cineva. Şi chiar dacă nu-ţi plăcea să vorbeşti prea mult prin difuzoarele micuţe ale tale, mă lăsai, fără să protestezi, să montez căştile mele favorite. Şi microfonul meu favorit. Şi mai îmi ofereai şi 3 porturi USB, aşa ca să-mi aduc şi prietenii, că tu nu te supărai niciodată. Nu te-ai supărat nici când am venit acasă cu un card SD, mi-ai zis că ai loc şi pentru el, doar tu ai nu un cititor de carduri, ci chiar două. Unul îl foloseşti pentru a-ţi mări capacitatea unităţii SSD cu ajutorul unor carduri SD sau mai performantele SDHC. Iar cel de-al doilea e ca o casă pentru orice card de la camera foto, video, sau alte dispozitive. Te-ai gândit la toate nu? Mulţi te-au criticat pentru unitatea de stocare de tip flash, că e înceată, că durează prea mult bootarea, sau alte critici nefondate. Dar tu niciodată nu te supărai. Ştiai că nu au dreptate, iar dacă doresc pot oricând să monteze un hdd extern pe un usb 2.0 high-speed.

Şi ce dacă hdd NAND are doar 8GB? Nu e suficient pentru un ultraportabil ca tine? OK, e adevărat că nu există unitate optică, dar chiar e nevoie de una? Unitatea optică a rămas una dintre puţinele componente foarte vulnerabile ale PC-urilor, tocmai datorită faptului că are părţi în mişcare, iar fiabilitatea mecanică nu e tocmai cea mai strălucită. Tu ai redus la minim probabilitatea de defect prin renunţarea la unitatea optică şi folosirea SSD-ului. Erai atât de sociabil, de deschis, îţi plăcea să vorbeşti cu prietenii tăi folosind LAN-ul 10/100 sau modem-ul de 56k, sau de la distanţă, cum preferai tu, folosind wireless LAN-ul 802.11 b/g. Şi ştiu că îţi plăcea şi ţie compania mea. De fapt sunt sigur. Altfel de ce stăteai cu mine aproape 3 ore bazându-te pe bateria de 3 celule şi 2400mAH ? Oricum sunt puţin supărat că mi-ai promis că-ţi ataşezi bateria cu 6 celule şi o să putem să ne jucăm, să navigăm pe internet, să edităm, etc. timp de până la 7 ore. Ce satisfăcut aş fi fost …

Poate crezi că te-am lăudat mai sus, că fac asta doar pentru că te vreau înapoi. Da, te vreau, însă ce am scris în rândurile de mai sus e adevărata mea părere despre tine, Acer Aspire One. Oare ce aş mai putea face să te aduc la mine? Poate, cine ştie, soarta va fi măcar o dată sclava mea. Poate.

SuperBlog, 2008.

A way of life

Posted on by
1

Am observat că în ceea ce priveşte telefoanele mobile oamenii se împart în general în două mari şi late categorii. Gadget lovers şi Gadget Haters. Unii cred că un telefon este doar ceea ce şi numele îl defineşte: un aparat cu ajutorul căruia comunici vocal prietenilor, familiei, şefului, etc. tot ceea ce ai pe suflet (sau măcar ceea ce ai curajul să spui). Ei sunt de părere că orice are în plus un telefon este un accesoriu de cele mai multe ori inutil, că telefoanele au fost lăsate de Dumnezeu să fie telefoane şi nimic mai mult. Aceste persoane, fără să fie arhaice, au o concepţie oarecum învechită. De înţeles însă în anumite cazuri. Pornind de la o logică elementară este corect să afirmăm că orice creştere în complexitate creşte direct proporţional şi probabilitatea de defectare. Adepţii noţiunii KISS (Keep it so simple), au de partea lor de cele mai multe ori experienţa multora cu aparate complicate, alambicate, pline de tehnologie dar sărace în fiabilitate. Este din păcate un trend printre constructori să nu mai pună atât de mare accent pe creşterea duratei de utilizare a produselor lor. Iar această decizie este justificată de contextul economic. Când vezi că vânzările tale sunt drastic diminuate de chinezării de proastă calitate dar cu preţuri mult, mult mai mici, nu îţi mai vine să te mai gândeşti la calitate ci doar cum să cobori standardele ca să nu fii nevoit să cobori profitul. Este o realitate tristă, dar în ritmul acesta o să ajungem să vedem în curând „televizorul de unică folosinţă” sau garanţii măsurate în ore. Exagerez, însă direcţia nu e deloc cea bună.

Apoi sunt îndrăgostiţii de tehnologie, printre care recunosc că mă număr şi eu, cei care cred că dacă un telefon e doar un telefon atunci mai bine nu e. Cei pe care nu-i interesează că bateria ţine doar 2 ore (exagerez, din nou), atâta timp cât în cele 2 ore pot să facă 100 de poze, să vadă vreo două filmuleţe, să asculte nişte mp3-uri, să mai îşi verifice email-ul, eventual să mai schimbe câte un buzz pe messenger. Aceştia sunt genul de oameni care vor merge la cel mai nou James Bond nu pentru a o vedea pe noua fată Bond ci pentru a vedea noile gizmo-uri ale super-eroului lui Fleming. Pentru ei, tehnologia este un mod de viaţă. Am să fiu avocatul lor, arătând prin exemple, cum tehnologia poate schimba vieţi. Vom vedea mărturiile unor utilizatori a excepţionalului Nokia N95 8GB, a modului cum o alăturare ingenioasă de tranzistoare, de bucăţi de cod şi de un pic de noroc poate aduce momente preţioase.

Dale Ioana, 27 ani, manager: Mi-am luat telefonul acum 6 luni, de la Oktal.ro. Pe atunci lucram la o firmă din Oradea, destul de prost plătită, fără perspective de viitor. Am aplicat pentru un post în Suedia, iar ca prin noroc am primit un telefon de la cineva din conducere chiar când eram în sat, fără să am acces la internet şi webcam. Spun că prin noroc, pentru că norocul meu s-a numit N95. Acesta beneficiind de conectivitate 3G prin HSDPA, la o viteză impresionantă, precum şi de o cameră dedicată pentru video-conferinţe a fost tocmai de ce aveam nevoie pentru a-i arăta acelui director adevărata mea faţă, ca să mă exprim aşa. Am glumit, am râs, dar şi am fost serioşi când am prezentat cererea şi oferta fiecăruia. Am acceptat fără să clipesc, la fel şi el. Şi-a creat o impresie plăcută despre mine doar dintr-o convorbire 3G făcută cu acest minunat telefon. Ce frumos e Stockholm-ul.

Demian George, 38 ani, bucătar: Da sunt bucătar, însă printre Gordon Bleu sau Cassoulet, pasiunea mea e fotografia. Am un Canon profesional cu care fac poze superbe, însă adevărata satisfacţie a venit într-o zi când mergeam spre serviciu şi nu aveam aparatul la mine. Am observat un peisaj parcă căzut din rai, o îmbinare de culori de un contrast frapant. Nu aveam la mine decât telefonul Nokia N95. Desigur, are un aparat foto de o calitate impresionantă pentru un telefon, 5 MP, lentile Carl Zeiss, autofocus, dar totuşi e doar un telefon. Am zis să încerc şi au ieşit nişte cadre magnifice. Imediat cum am ajuns la lucru m-am conectat prin Wi-Fi-ul de care dispune telefonul la o reţea wireless din zonă, am descărcat de pe site-ul lor documentele office cu regulamentul şi fiindcă N95 cu al său Symbian le poate deschide m-am pus să le studiez. Am văzut că era ultima zi de concurs, însă mi-am zis să încerc. M-am consultat prin IM şi cu un coleg de la clubul de fotografie, iar el m-a sfătuit de asemenea să risc. Ce aveam de pierdut. Am câştigat premiul special al votanţilor de pe site, premiu care a constat într-o sesiune de fotografii … în Paris. Un vis devenit realitate.

Pantea Marius, 19 ani, student: Eram în drum spre cursul de Electrotehnică şi evident nu mă grăbeam. Ascultam ceva muzică pe telefon, un N95, comutând când pe radio, când pe lista mea de mp3-uri, wma-uri şi aac-uri, pe care N95-ul le redă fără să strâmbe din nas, la o calitate de auditoriu. Ca o paranteză, calitatea recepţiei radio la N95 este fantastică. Sunet stereo, clar, fără zgomot. O delectare. Bineînţeles un rol important îl au şi căştile conectate prin bluetooth, versiunea a 2-a, cu A2DP. La un moment dat îmi vine ideea de a particip la concursul „Ghiceşte melodia”. Am sunat încrezător, iar DJ-ul a ales o melodie. Am sărit în sus de bucurie când am auzit „Aicha” a celor de la Outlandish. Tocmai o ascultasem pe telefon. Nu e nici o coincidenţă. La cei 8 GB de memorie ai N95-ului pot să pun o tonă de melodii. Am câştigat un televizor LCD de 106 cm, full HD şi toate alea. Să vedeţi ce fericit am fost. De fapt o să vă arat, că prietenul meu Marcel a luat telefonul şi chiar m-a filmat în timp ce îmi manifestam zgomotos satisfacţia. Iar calitatea filmării, VGA, la 30 frame-uri pe secundă, foarte bună de altfel, e oarecum jenantă pentru mine :).

Crivaci Alexandra, 24 ani, designer vestimentar: Pentru mine, Nokia N95 a fost ca un Cupidon. Fără el nu-l mai cunoşteam pe Andrei, cel care nu e jumătatea mea, ci întreaga mea dorinţă. Eram la o festival de modă în Bucureşti, festival care s-a întins pe 2 săptămâni, el fiind de asemenea prezent acolo din partea Facultăţii de profil din Iaşi, unde era student. În prima zi, după ce s-a terminat defilarea modelelor şi ciocnirea şampaniei, trebuia să mergem fiecare la casa sa, adică pe unde stăteam fiecare cu chirie. Afară ploua infernal, iar când am ieşit afară l-am văzut pe Andrei stând descumpănit parcă sub picurii voluminoşi ai furtunii. Am zis să intru în vorbă cu el, poate îl pot ajuta. Mi-a spus că are maşină, ştie adresa, însă nu cunoaşte de loc Bucureştiul. Am zâmbit, deşi eu cunoşteam capitala doar de la gară la taxi. Am zâmbit şi m-am oferit să merg cu el, folosindu-mă de GPS-ul cu care e dotat N95-ul, precum şi de hărţile care acoperă mai mult de 100 de ţări. Evident şi România. Ne-a ghidat de minune printre străzile întortocheate ale micului Paris. Bateria a ţinut surprinzător de mult şi nu ne-a lăsat baltă. Din vorbă în vorbă, am ajuns să se cunoaştem mai bine, să ne dăm seama de compatibilitate şi … să ne îndrăgostim. Acum are şi el un N95. Încă un lucru care ne leagă.

P.S. Toate exemplele sunt fictive. Ceea ce e adevărat sunt calităţile impresionante ale acestui impresionat telefon. Scris pentru superblog 2008, etapa a 15-a.

Noul meu prieten

Posted on by
Reply

Niciodată nu m-am plâns de prietenii mei. Buni, răi, cu plusuri, cu minusuri, cu alte minusuri, sunt ai mei şi îi apreciez, îi suport, îi plac. Totuşi parcă doream mai mult, parcă doream altceva. Se spune că dacă cineva are 2-3 prieteni adevăraţi se poate considera un om fericit. Nu prea sunt de acord cu sintagma „prieteni adevăraţi”, după părerea mea prietenii falşi nu sunt prieteni. Sunt cel mult demni de mila. Insă …

Unul din amicii mei, Nod32 pe numele său, a început să mă dezamăgească din ce în ce mai mult. Profitând de bunăvoinţa şi răbdarea mea, îşi permitea să stea „agăţat” la pornirea Windows-ului, fără să fiu capabil să pornesc orice alt program. Dar, era prietenul meu, fiecare are calităţi şi defecte, iar puterea de a face compromisuri e o calitate, nu?. Apoi a început să îmi blocheze pur şi simplu CPU-ul, ţinându-l la 100% aparent fără motiv. E destul de bătrân, din 2006, mi-am zis. Se mai poate întâmpla să dea şi rateuri din când în când. Însă trebuie să recunosc şi meritul său esenţial. A reuşit să mă apere de toţi răuvoitorii, de toţi răufăcătorii pentru care avea competenţa să mă apere. Din păcate competenţele sale erau limitate. Mi-am zis că mai am nevoie de un amic care să mă apere şi de alte ameninţări (da, sunt pe interes), şi am ales unul pentru care să nu am alte obligaţii. Îl cheamă Comodo Firewall. Îmi plăcea mult pentru că nu mă deranja pentru orice mărunţiş. Însă, parcă era prea tăcut. Dacă oare, profitând de faptul că nu a beneficiat deloc de pe urma acestei prietenii, nu-şi face treaba cu profesionalism? Dacă unii răufăcători, mai abili, au reuşit să-i înşele vigilenţa, iar eu să nu ştiu nimic?

Trăim într-o lume din ce în ce mai nesigură. Ameninţările sunt din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai severe. Pericolul poate să apară de oriunde, de aceea şi protecţia trebuie să fie multiplă şi, cel mai important, de netrecut. Nod32 şi Comodo făceau o echipă bună, însă una cu multe lacune. Astfel, de exemplu, există anumiţi răufăcători numiţi spyware sau malware, ca să numim doar doi, pentru care acest tandem nu avea nici o soluţie. Era o prietenie inutilă, din acest punct de vedere. Eu sunt de principiul „give & get” (sunt balanţă, e de înţeles), iar acum simţeam că dau prea mult şi primesc prea puţin. Nu mai doream să îmi încarc timpul, memoria, procesorul, cu alţi prieteni, fiecare cu un anumit scop. Doream pe cineva multi-capabil, multi-prietenos, multi-util, însă single-cost. Apoi m-am întâlnit cu BitDefender Total Security 2009.

El mi-a spus că doreşte să fie prietenul meu, timp de o lună fără nici o obligaţie din partea mea, iar apoi dacă mă decid, el doreşte foarte mult să continuăm această relaţie. L-am întrebat ce oferă, iar el m-a invitat să încerc. Dacă voi fi mulţumit, va fi şi el, dacă nu, e bine şi aşa. Oricum eu nu am nimic de pierdut. Am acceptat. Puţin trist de despărţire, am dat disable la vechii mei amici, însă am refuzat să îi îndepărtez definitiv din viaţa mea şi de pe hdd meu. Asta chiar dacă BitDefender m-a avertizat încă de la început că s-ar putea să apară anumite conflicte generate de invidie şi m-a sfătuit să renunţ la vechile prietenii. Nu l-am ascultat pentru că sunt un nostalgic şi renunţ greu la ce o dată a fost al meu, chiar dacă înlocuitorul e de o calitate evident superioară. Urăsc să arunc lucruri, să mă despart de trecut, să nu mă uit în spate. Iar asta e un defect.

Şi a început să se instaleze, pas cu pas, etapă cu etapă. În spiritul meu de leneş cu diplomă, am dat „Înainte”, „Înainte” fără să citesc prea mult detaliile. Însă am fost atent să aleg modul avansat, că doar sunt IT-st de meserie. Unul care mai şi debitează câteodată inepţii pe wordpress. Eram nerăbdător să aflu ce poate şi ce ştie prietenul meu bun la toate. Mai puţin să facă de mâncare, dar pentru asta am nevoie de altcineva nu? Cred. De îndată ce am revenit în Windows, noul meu prieten, săritor în a mă ajuta, mi-a spus pe larg tot ce are pe suflet. Înainte de putea să vegheze la securitatea mea trebuia să iau unele măsuri urgente. De exemplu, să aduc la zi definiţiile cu toţi „infractorii” şi să fac o scanare completă a sistemului pentru a mă asigura că nici unul nu şi-a instalat deja catrafusele sau mai rău s-a şi reprodus cu neruşinare. M-a certat un pic pentru indolenţa mea. Cu un ton aspru şi un font roşu m-a avertizat că nu am făcut nici o operaţiune de curăţare a regiştrilor, că nu am curăţat sistemul de fişierele temporare, sau cele inutile, că nu am folosit programul de defragmentare şi apoi mă mai mir de ce se mişcă totul ca o ţestoasă somnambulă. Uite, mi-am zis, cineva căruia îi place să zică lucrurilor pe nume. Fără menajamente, cu autoritate, însă totuşi cu amabilitate. Asta doream: o mână forte care să-mi spună ce e bine, ce nu e bine şi ce e catastrofal.

Apoi, curios din fire cum sunt, am început să analizez, într-un mod cam scrupulos cei drept, ce îmi oferă acest nou prieten. Sau erau doar vorbe goale, fără un suport consistent? Am văzut că ţine morţiş să-mi arate, chiar la început cât va mai dura prietenia noastră în aceste condiţii. E dreptul lui nu? Am rămas impresionat când am văzut tabul SysInfo: Ce naiba e „Google Update” printre procesele active? Nu ştiam că eu fac update la Google 🙂 . Am văzut că-mi arată toate procesele, cu informaţii detaliate despre fiecare. Se ştie băiatul. Când am trecut pe tabul de „Antivirus” mi s-a luminat faţa, iar un zâmbet de satisfacţie mi s-a întipărit instantaneu. Bitdefender are Antiphishing. Când plăteam cu cardul sau îmi accesam Internet Banking-ul trebuia înainte să fac rugăciuni anti-fraudă sau să intru în Vista, acolo unde datorită faptului că poposesc atât de rar, lucrurile sunt mai în siguranţă. Acum sunt seif şi în XP, iar protecţia anti-phishing nu e doar în browsere ci şi în clienţii de IM. Wonderful.

Mai jos, încă un motiv de zâmbete. Protecţia Antispam. Damn Spammers, take this!!! Se poate configura chiar o listă cu spammeri. I feel like I’m in heaven. Să vezi aici abuz de putere, mai ceva ca Băselu. Am văzut că foloseşte şi probabilitatea bayesiană precum şi filtre euristice avansate, deci chiar dacă Bitdefender nu ştie iniţial prea multe, învaţă. Controlul parental e inutil în cazul meu. Sunt propriul meu părinte şi nimeni nu îmi spune ce să fac. Na, deja m-am supărat. Controlul datelor personale, aşa cum este implementat de BitDefender e realmente ceva impresionant. Crearea de reguli în funcţie de cuvinte cheie, cum ar fi numărul cărţii de credit sau parole, precum şi accesul doar la site-uri web specificate clar pentru astfel de tranzacţii, fac din controlul identităţii ceva de domeniul WAW. Controlul regiştrilor este util în protecţia împotriva unor troieni, doar să nu devină ceva enervant să tot apeşi „Permite”, sau mai rău să devină obişnuinţă şi să permiţi ceva ce vei regreta ulterior. Controlul cookie-urilor şi al scripturilor sunt după părerea mea doar pentru cei obsedaţi de securitate. Cei care văd doar partea goală a paharului. Eu nu sunt aşa. Eu văd doar un pahar cu jumătate mai mare decât trebuie 🙂 .

Firewall-ul este sinonim în cazul meu cu „farewell Comodo”. Însă, trebuie să amintesc şi una din primele dezamăgiri pe care mi le-a provocat noul meu buddy. Am vrut să-mi bag Messenger, versiunea 9 ( aia cu :bz ), iar firewall-ul nu mi-a permis accesul. Nici măcar nu m-a întrebat. Dacă se mai întâmplă multe din astea, atunci o să mă gândesc la un „welcome back, Comodo”. Dar eu sper că nu. BitDefender mi-a enumerat şi vulnerabilităţile. Astfel, am aflat că parola pentru user-ul Pop Dan este slabă. Desigur. Nu am parolă. BitDefender se ocupă şi cu backup-ul datelor importante. Cred că, pe bună dreptate redefineşte conceptul de multi-rol. Parcă văd, prin 2020, BitDefender cu SO inclus, plus ceva FIFA sau NFS, pentru plictiseala din timpul scanărilor. Şi nu vorbesc la modul peiorativ, chiar o soluţie all-in-one propusă de BitDefender e de preferat în detrimentul unui mănunchi de progrămele şi progrămaşe care laolaltă adună mult mai mult RAM şi CPU.

Criptarea IM, eu am dezactivat-o, fiind utilă doar dacă interlocutorul are de asemenea BitDefender. Însă trebuie să recunosc, e ceva interesant, mai ales după ce auzeam de la un coleg cum „prindea” conversaţiile surorii sale de pe un calculator conectat în reţea. Iar, noi ştim că net-ul prin fibra RDS este de fapt o reţea, etc. Optimizarea PC-ului a venit ca o mană cerească pentru mine. La ce dezastru era pe acolo, mă chiar miram cum mai merge Windows-ul şi eu eram avocatul lui Bill în lupta cu fanii pinguinului. Când cineva zicea că trebuie reinstalat de câteva ori pe an, veneam eu cu contra-replica. Dude, eu îl am din 2006, deci. Deşi la câte s-a adunat pe el mergea parcă în reluare. Dar dacă ai prieteni ca BitDefender … Modul jocuri/laptop. Hmm … eu am desktop, iar de jucat, nici nu mai ţin minte cât a trecut de la ultima înfrângere severă pe FIFA. Dar e ok, când se joacă online şi trebuie specificată o nouă regulă de firewall, iar jocul este minimizat, de regulă se pierde conexiunea. Şi să vezi atunci nervi. Deci BitDefender poate acţiona şi ca un Diazepam.

Poate nu e cea mai bună soluţie, luată individual. Sunt cu siguranţă, de exemplu alte programe de optimizare PC mai performante, la fel pot spune şi despre soluţii de backup. Însă BitDefender face multe şi le face bine. Şi mai mult, le face ieftin. Oricine are nevoie de cineva care nu doar „stă de şase” ci şi acţionează cu promptitudine şi eficienţă se poate îndrepta cu încredere spre BitDefender Total Security. Mai am 13 zile de prietenie fără obligaţii. Însă ceva îmi spune că o să ne mai întâlnim. Iar intuiţia nu mă înşeală prea des.

Pentru SuperBlog 2008.

Poftim?

Posted on by
3

Soţia mea e deşteaptă. E atât de deşteaptă, încât orice aş zice găseşte o replică mai inteligentă, mai amuzantă, mai de bun gust, mai ironică,într-un cuvânt mai potrivită. Iar eu nu mă supăr, îmi place asta enorm la ea. Soţia mea e frumoasă. E blonda (na, vopsită, dar îi stă foarte bine), destul de înaltă, nu e nici prea prea nici foarte foarte (ştiţi la ce mă refer). Şi e aşa de drăguţă. Soţia mea are o prietenă, o nouă colegă de serviciu, Ana. Ana e blondă (pe bune, şi-i stă atât de bine), e înaltă, e foarte foarte (ştiţi la ce mă refer). Şi e aşa de drăguţă. Ana era atât de senzuală, atât de atrăgătoare, încât sunt sigur că dacă Manole o avea de soţie, în locul Mănăstirii Argeşului era de mult un mall, în care Ana era răsfăţată cu genţi Louis Vuitton, cristale Swarovski şi filme 3D la multiplex.

Da, mă uit insistent la Ana de fiecare dată când vine pe la noi. Nu, nu e un păcat. Menirea lucrurilor frumoase e să fie privite. Şi nu, prin asta nu o înşel pe soţia mea. Deşi o admir, e un proces de la distanţă. Nu am purtat nici o discuţie cu ea, doar soţia mea mi-a prezentat-o, şi atât. Asta până vinerea trecută. Eram la mine în cameră. Ana a venit puţin în vizită la soţia mea, girls stuff. În fine. Ela (da, aşa o cheamă) a uitat să cumpere ceva, pătrunjel, ruj, Ariel sau naiba ştie ce. Important e că a plecat , iar în casă am rămas doar eu şi divina creatură. Şi, prin nu ştiu ce întâmplare, după vreo jumătate de oră, a venit la mine în cameră.

Se pune pe canapea lângă mine şi fără nici un fel de complex, îşi pune mâna delicată pe hainele mele: – Te vreau acum, Dani! . Am rămas şocat, stană de piatră. Deci ea, superba Ana mă place pe mine. Dar eu sunt căsătorit, totuşi, cum arată Ana! E atât de suplă, atât de gingaşă, dar totuşi atât de puternică. E o zeiţă rătăcită pe Terra. Dar eu sunt căsătorit, revino-ţi Dan. Mâna ei e pe hainele mele, iar eu sunt în al 9-lea cer. Îmi zice cu vocea ei delicată: – În sfârşit fără Ela, nu mă săruţi? În acel moment tensiunea mea arterială a ajuns la valori demne de o internare în spital. Buzele ei de Angelina Jolie wannabe, parcă mă chemau. Căsătorit, Şmătătorit, nu pot rata şansa asta, mi-am zis, decis să-i fac pe plac. Şi mă îndrept spre buzele ei, când ….

… intră Ela pe uşa camerei.

Morala: Boxele Microlab SOLO 7C dăunează grav căsniciei. Le-am luat acum o lună şi pot să spun că se aud perfect. Dar din păcate erau să strice o căsnicie aşa frumoasă. De ce? Pentru că Ana chiar mă pipăia, de fapt îmi pipăia costumul cu care am fost la serviciu: – Ce costum „Armani”!, mi-a zis ea mai în glumă mai în serios. Însă cei 110W a acestor boxe , dacă nu distorsionează muzica deloc, au distorsionat cuvintele Anei. Nu ştiu cum ea a auzit uşa de la intrare: – A sosit Ela, te las, nu mă saluţi? a fost fraza originală, însă cele 2 woofere de 6.5”, sau poate tweeter-ul, sau poate incintele ecranate magnetic concepute profesionist de inginerii de la Microlab, m-au făcut să-mi pierd auzul, dar mai ales capul.

Sunt fericit însă că Ela a înţeles situaţia şi m-a iertat. Acum mă scuzaţi, trebuie să duc gunoiul, să spăl vasele, să bat 2 covoare şi să fac o ciorbiţă cum doar eu ştiu; şi asta până la 5. După aia ne uităm amândoi la „Sărmana Maria”. Ce-mi iubesc soţia!

Etapa 14, SuperBlog 2008