RCS RDS, Buna ziua! Numele meu este …

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=18VfD0a57Ho]

Asta televizore nu merge. No.

–  Pe ce strada locuiti?

– A pirosco!

-Spuneti-mi va rog cum il cheama pe sotul dumneavoastra?

– Gyorgi

-Gyorgi si mai cum?

-Zoltan.

-Spuneti-mi va rog care e situatia cu semnalul la televzor.

-Fugit din televizor, no!

-Asta buguruze din alea, no!

-Deci se vede cu pureci, da?

-Alea, buburuze!

-Da’ vecina nu platit 6 luni si nu taiat! ( saracutza 😛 )

-Da la vecina a mers televizore si la mine nu! De ce? De ce la ea nu taiat? La ea sase luni nu fost si legat asa numa! (saracutza :P)

– Trimit sotul sa puste la dumneavoastra daca nu trimiteti acuma!!!!!!!

..

– Razi de mine? Ha? Dumneavoastra razi de mine? Te spun la seful dumneavoastre! Cum razi de mine? Nu rusine la dumneavoastre?

-Chemat sheful ca daca nu scandal mare!!!!

– Trimit la seful sa spuna dat afara la dumneavoastra! Cum posibil asa ceva sa razi de mine?!? Ha?

Ok, cred ca e fake, dar totusi e destul de funny 😛

De pe eduard.ro.

P.S. RDS=Random Disconecting System

Căţeluş cu părul creţ

Căţeluş cu părul creţ

Fură raţa din coteţ

Şi se jură că nu fură

…..

Ce vreau de la voi? Vreau să compuneţi ultimul vers. Să văd care are stofă de poet. Nu e neaparat nevoie să rimeze, dar e indicat. Exemple:

1. Dar l-am prins la prefectură.

2. Mama măsii de cenzură

3. Boc şi Băsescu sux

Acum să văd variantele voastre de ultim vers 🙂

Analiză literară

Muzica a fost de mult percepută ca poezie care îţi încântă auzul. O alăturare mlădioasă şi plină de înţelesuri de rime care fac să vibreze nu doar senzorii sistemului auditiv, ci fac să vibreze toată fiinţa noastră. Cu timpul însă, muzica şi-a pierdut din aura magică pe care o avea înainte şi a devenit din ce în ce mai mult doar nişte cuvinte aruncate pe o linie melodică, mai mult sau mai puţin atractivă. Nu mai se poate vibra la auzul unor versuri, sau analiza ironiile fine din textele muzicale. Metaforele din versuri au devenit o raritate, totul este aşa cum este, fără acel iz poetic prezent odinioară.

În această stepă muzicală, a răsărit de curând un copac. Un copac atât de verde, atât de falnic încât face să pălească orice în jurul său. Industria muzicală va trebui să fie împărţită în perioada de dinainte de acest geniu artistic si perioada următoare. Pentru că, cu siguranţă va influenţa teribil tot ce ţine de muzică de acum încolo. Acest ilustru exponent al poeziei muzicale poartă numele de Fernando de la Caransebeş. E un român de-al nostru, un adevărat bărbat, prin forţă şi simţire. O fire de fier, cu o minte de trandafir. Cineva care pe măsura talentului său poate fi urcat pe un piedestal alături de alţi giganţi ai culturii autohtone, cum ar fi Blaga sau Titulescu, ca să-i numesc doar pe doi.

Pentru comentariul literar pe care, eu, umilul blogger voi încerca să-l fac, am ales o capodoperă, o melodie absolut desăvârşită în genialitatea ei: Piesa se numeşte „M-am căsătorit”, fiind o primă încercare, excepţională de altfel, de analiză a relaţiei bărbat femeie, în toată plenitudinea sa. Analiza porneşte de la momentul în care cei doi îşi unesc destinele, când aleg să facă pasul suprem al desăvârşirii amorului lor. Un amor sincer, pueril aş putea afirma, dar mai presus de toate un amor autentic românesc, aşa cum va rezulta şi din analiza pe text, ulterioară. Poetul (prin ceea ce a realizat merită să fie numit poet) Fernando (nume cu rezonantă sud americană, pentru a emfaza caracterul lipsit de inhibiţii al acestui genial artist) realizează prin această alegorie o analiză extrem de pertinentă dar în acelaşi timp plină de înţelesuri asupra divergenţelor dintr-un cuplu modern. Substituindu-se, fără a se citi printre rânduri, soţiei, Fernando face apologia superiorităţii feminine în relaţie cu partenerul său, în care aceasta vede numeroase metehne.

Prima strofă:

M-am casatorit -un barbat tampit

Eu ii spun sa-nchida usa

El se joaca cu papusa

Eu ii spun sa-nchida geamul

El se joaca cu ligheanul

Eu l-am trimis la piata

El imi matu’ in brata

M-am casatorit c-un barbat tampit

Aici tâmpit nu este folosit în sens peiorativ, ci mai degrabă duios, mustind de dragostea femeii pentru bărbatul său. Deşi îi spune să închidă uşa, metaforă genială pentru relaţie, acesta se joacă cu păpuşa, iar o alăturare de mare efect, deoarece păpuşa simbolizează dragostea primordială, înainte de căsătorie, pentru femeia pentru care a pătimit atât. Geamul simbolizează trecerea, trecerea într-o altă lume, care deşi arată mai bine de dinăuntru, este mai rece. În contrapunere, el se joacă cu ligheanul, simbol al autenticităţii româneşti. Piaţa e întruchiparea lumii acesteia, plină de oameni răi, de primejdii, de nelinişti, de pericole la tot pasul. Soţul se disociază de ele printr-o juxtapunere armonioasă: bărbatul şi mătura. Deci, bărbatul şi femeia, simbol al hărniciei, al muncii, dar şi al amorului. Strofa se încheie armonios cu repetarea primului vers, pentru a închide ciclic această alegorie sfâşietoare.

A doua strofă:

M-am casatorit c-un barbat tampit

Eu ii spun sa spele vana

El se joaca cu banana

Eu-i-spun sa spele masina

El o arde pa’ vecina

Eu l-am trimis dupa paine

El se joaca cu un caine

M-am casatorit c-un barbat tampit

Poetul reia tema primei stofe, ca o continuare în neantul acesta diabolic, dar totuşi plin de atractivitate. „Eu îi spun să spele vana”, arată dorinţa femeii pentru implicarea în rezolvarea vicisitudinilor vieţii, însă el, se disociază aducând un argument sexual, pe alocuri de libidinos, argumentul „banana”. Un argument valoros de altfel, un argument viabil şi inevitabil acceptat de parteneră. Maşina simbolizează abundenţă, bogăţie, care însă trebuie întreţinută. Bărbatul fuge iar de această responsabilitate, alegând opţiunea vecinei. Aici vecina reprezintă alegerea celeilalte opţiuni, o delimitare riguroasă între ceea ce trebuie şi ceea ce se petrece. Câinele, prietenul cel mai bun al omului e aici simbolul ispitei, pe care o întâlnim la tot pasul. E femeia mai drăguţă, maşina mai performantă, banii mai verzi. E tot ce atrage şi distruge, e mirajul unei vieţi mai bune, care apare când nu ştim să apreciem ce avem. Finalul readuce din nou acel „tâmpit”, de data asta parcă mai accentuat şi spus cu mai multă patimă.

A treia stofă:

M-am casatorit c-un barbat tampit

Eu vreau sa-l trimit la lucru

El se joaca cu papucu’

Eu il sarut pa’ vecinu’

El se uita ca cretinu’

Eu il intreb daca-s frumoasa

El face striptis pe masa

M-am casatorit c-un barbat tampït

Cifra 3 simbolizează perfecţiunea, întregul, simbolizează desăvârşirea. Cu adevărat avem de-a face cu un artist desăvârşit. În această strofă, se introduce motivul lucrului, ca singura îndeletnicire care înnobilează pe om. Pus în antiteză, papucul e simbolul obedienţei sau mai degrabă al lipsei acesteia, în această situaţie. Din nou observăm tema vecinului, adică a celeilalte opţiuni, accentuată mai pregnant în această strofă. Vecinul este sărutat, însă e vorba de un sărut plin de interese, în această lume de asemenea inundată de interese. Acum apare şi termenul pe care parcă îl aşteptam de la început, frumuseţea, acesteia opunându-se un neologism inteligent strecurat de autor, „striptis”. E contrastul frumos – sexy, blamat de toţi dar acceptat de toţi. Poezia se încheie magistral, ca o sferă, cu primul vers, probabil cel mai reuşit vers din muzica românească din ultimele 2 secole.

Pentru a savura şi feeria de imagini a videoclipului, click aici.

P.S. Pamflet.

Thriller

Era vreo 2 noaptea. Tocmai mă delectam cu nişte căpşuni înfăşurate în ciocolată, cu frişcă, multă frişcă, cu zahăr, mult zahăr. Mi-a luat mama 5 kilograme, doar pentru mine, erau aşa gustoase, frişca se prelingea mlădioasă precum o zeiţă antică peste aceste fructe, care, fără să exagerez, au fost create de divinitate ca să gustăm şi noi, muritorii din idealul rai. Deodată o melodie acaparează fundalul şi devine din ce în ce mai stridentă în acest peisaj perfect, dar plat. „I’m calling U, When all my joy/And all my love is feelin’ good/ Cuz it’s due to U”. Oh NU. Telefonul! A fost doar un vis. La naiba, ce vis gustos.

Cine să fie oare la ora asta ? –Alo, am răspuns eu cu o voce de dragă Stolo răguşit. – Te rog să mă salvezi, m-au răpit, ajutor, AJUTOR. – Costele, Costele, tu eşti? Dacă m-ai trezit la ora asta jur că te bat cu soacra peste spate. Te pun într-o cameră cu Guţză şi te las să asculţi jumătate dintr-o piesă de-a lui. N-ai rezista deloc, fraiere. – Nu, te rog, ajută-mă … sunt lângă hala aia mare de la ieşirea din oraş. Cred, nu ştiu sigur, că m-au adus legată la ochi până aici. Of, mi se termină bateria. Te rog aju…. Dar totuşi dacă nu e Costel ăsta, nu avea vocea de papagal cu bronşită a lui Costi. Hai că sun înapoi. – Abonatul Orange nu poate fi momentan apelat … – Semnalul lui peşte prăjit. Să încerc şi pe balcon. –Abonatul Orange … . Dacă e Costel totuşi? Hai să-l sun, îmi veni geniala idee. – Alo, răspunse o voce de student la un curs la ora 8 seara. – Alo, Costel, m-ai sunat? – Bă eşti nebun? E ora 2, cum pana mea să te sun? – A, ok, doar am verificat, am zis eu repede să mă scot. – Bă te verific pe tine şi pe mă…. I-am închis. Devenise un pic agitat. Săracul Costel. Lucrează în fiecare zi de la ora 6, cred că l-am deranjat un pic.

Deci nu e Costel. Dacă totuşi fata asta are probleme? Ce să fac? Aici a intrat in funcţiune defectul zodiei mele, balanţa. Să mă duc? Să nu mă duc? Dacă e pe bune şi e ceva grav? Dar dacă e o farsă ordinară? Poate e George. Să-l sun. A, nu că dacă nu e el ăsta mă bate cu tastatura de mă îndoaie. Şi eu ca eu, dar tastatură wireless ca asta nu mai găseşti cu una cu două. E din Debrecen, am luat-o la promoţie. A trecut o jumătate de oră până m-am decis, cred că o oră, să fiu sincer. Sau două poate, nu vreau să mint. Urăsc că-s balanţă.

În final decid să risc. Care e cel mai rău lucru care mi se poate întâmpla? Mi-am zis eu, încercând să-mi fac curaj şi din păcate nereuşind. Păi, dacă sunt o ceată de mafioţi, scoate unu’ pistolul cu amortizor, până apuc eu să plâng ca un copil la penicilină şi să fac pe mine, ăştia mă împuşcă şi mă trimit la golf cu Sf. Petru. După ce dau 15 lei pe taxi până acolo, bine că am avut atâţia la mine, pentru înapoi ziceam că rezolv eu, doar ştiu că mersul pe jos face piciorul sănătos. Merg tiptil, tiptil până lângă hală, aud voci. Mă pun să ascult. – Bă, ce facem cu fata? Am luat banii, mai avem nevoie de ea? – Fă-o să pară un accident nefericit! Ha – Ha – Ha. – Holly Cow! Trebuie să o salvez. Dar cum? Gândeşte Dani, gândeşte, doar ai fost olimpic la biologie, fizică, chimie, mate. Dar ce legătură au rezultatele mele academice cu faptul că îmi tremură genunchii break-dance de frică?

Aştept până pleacă toţi. Mă îndrept agale spre locul unde era ţinută fata. Dar, pe drum soarta mi-a întins o cursă. Soarta, sau idioata aia de pisică care s-a pus direct în calea mea. M-am împiedicat de ea. Ea „Miauuu”, eu „Auuuuu”, asta pentru că am căzut pe colţul scaunului direct cu … mă scuzaţi … . Mă năvăleam pe jos de durere şi strigam de parcă urmam o cezariană în compania profesorului doctor universitar Ciomu. Binenţeles, băieţii nu au întârziat să apară. Unu’ nu mai putea de râs când mă văzu cum mă ţineam de jucării, iar din ochi ieşeau lacrimi sporadice. – Bă ăsta-i prost, zise unu, Smărăndescu wannabe. Avea un braţ cât copanul meu drept. Deja mă gândeam: las la mami televizorul, calculatorul la sora mea, iar la Alin aparatul foto. Restul îl donez la săraci. Doamne ajută-mă!. – Să-l cheme cineva pe şefu, zise Smărăndescu ăsta. Vine unu, zici că era o încrucişare nereuşită între Adi de Vito şi o batoză. Era aşa de urât că dacă trecea pe lângă o baie, se trăgea apa automat. Aşa de urât că trebuie să umble cu buletinul la vedere că altfel îl culeg de pe stradă şi-l duc la Zoo. – Tu ce vrei? Mă întreabă arătarea. Inima-mi era cât un purice al unui păduchi. – M-am rătăcit, am răspuns eu, dându-mi seama mai apoi de prostia debitată. – Aha, înţeleg. Igor, cum rezolvăm treaba asta? Cine naiba-i Igor?, mă întreb eu înspăimântat. Apare unu’, Păsări-Lăţi-Lungilă. La care aş adăuga şi Urăţilă, pentru că avea o faţă de împins vagoane cu moloz. Era aşa mare că era folosit la Planatarium pe post de Eclipsă totală de Soare. Era aşa de mare încât cred că avea atmosferă proprie. Vine vijelios spre mine, cu zâmbetul pe buze şi-mi trânteşte un croşeu de stânga drept în faţa mea ce-a frumos conturată, până la acel moment. Atunci, pentru acele câteva secunde am fost fericit. Se făcea că eu şi Jessica Alba consumam amândoi un cocktail pe o plajă cu nisip auriu şi palmieri răcoroşi. Şi unul dintre noi nici nu avea haine. Era evident care. Au fost cele mai incitante secunde din viaţa mea. Apoi a început durerea. Mi s-a făcut ochiul stâng ca o varză de Bruxelles murată.

În timp ce urlam ca din gură de şarpe şi le înjuram arborele genealogic, printre dinţi să nu mă audă, am prins conversaţia lor: – Hai să îi ducem în pădure, să terminăm treaba. În acel moment, vezica mea a fost prima care s-a predat. Într-un mod ruşinos pentru posesorul ei. Ud şi speriat, deşi cu mândria la cote de avarie, am reuşit să-mi pun neuronii, câţi mi-au mai rămas, la lucru. Gangsterii ne pun unul lângă altul, în aşteptarea executării sentinţei. Trebuie să recunosc că tipa arăta super tare, iar curios lucru, chiar asta îmi trecea prin minte. Ce bună e!. Deşi omuleţul negru cu coasa mă aştepta la colţ, se pare că masculinitatea bate moartea. – Bună, eu sunt Dan. – Ela, imi răspunse ea cu o voce total diferită faţă de cea de le telefon, dovadă clară că Sony Ericsson sucks. Avea o voce care ar manipula mulţimi, atât de fermă, dar fără a pierde din gingăşia unei fete. – Ela, ai bani la tine? Întrebai eu direct. – Ce??? Tu te gândeşti la bani? Atunci îmi trecu prin minte o scurtătură pentru planul meu. – Păi, da. Recunoaşte, amândoi o să decedăm în condiţii misterioase peste câteva minute. M-ar încânta să am nişte euro pe lumea cealaltă. Cine ştie cum e pe acolo cu criza economică. Şi, dacă nu mai avem oricum nimic de pierdut, pot să te rog ceva? – Da, zi. – Pot să te văd topless? – Ce? Obsedatul naibii!!! Te-a făcut maică-ta când se uita la filme erotice! Nesimţitule! Planul meu funcţiona. – Nesimţită eşti tu, că nu recunoşti că mă vrei!. În acel moment, cu o furie pe care aş atribui-o doar unei leoaice într-o cuşcă când vede că-i sunt luaţi puii, Ela se repede asupra mea, fără să-i mai pese de cei 5 pseudo-mafioţi. A ajuns la mine, şi după ce mi-am primit porţia cuvenită de poşetă feminină, ştiţi, din aia aşa mare că eu am impresia că acolo se ascunde BigFoot, cu partea dreaptă a feţei roşie şi usturând, am început să-mi pun planul în aplicare. În acele momente de confuzie generală, eu, inspiratul, am prins pisica. – OK, încă o mişcare şi pisica e istorie. Dacă nu vreţi salam la cină, să nu vă prind că vă apropiaţi. O să ziceţi că-s nebun, dar când m-am împiedicat de pisică nu am putut să nu observ că are un lanţ gros, de manelist, pe gât. Pisica. Deci am presupus, că ea, pisica, e un VIP. Intuiţie excelentă, pentru că imediat apare şeful mare, mai speriat ca un porcuşor în ziua de Crăciun. – Iri, ai păţit ceva? Zi-i la tata, zi-i. Pisica nimic. Ăsta-i nebun. Cum să-i dai nume la mâţă Iri?. Cu ce ţi-a greşit motanul? – Ti-a făcut rău nenea? Da? Zi-i la tati. Deja nu mai rezistam. – Băi, faţă de Bonduelle, ascultă. Eu cu Ela şi cu Iri, o să ieşim încet de aici. Când eu şi Ela suntem în siguranţă, Iri se va putea întoarce la tine, asta desigur dacă va dori. Apropo, ţie nu ţi-e milă de el? Măcar are Monica lui? Că dacă tot e nefericit măcar să fie nefericit în doi. – Da, are, dar e în Italia. Cred că acum se trezeşte, sper că menajera i-a pus mâncarea. E clar, e dus rău moşu, concluzionez eu. – Ok, până nu auziţi „Miau” să nu mişcaţi! Noi o să ieşim încet. Şoptii către Ela! – Acum serios Ela, ai bani la tine? Că eu nu mai am decât 2 lei. Şi cred că unul e rupt. –A, banii, îşi aminti Ela de servieta cu bani. Se răsti la mafioţi: – Vrem servieta cu bani! Toţi cei 500 mii de euro!. – Cât?, izbucnii eu ca ars. De unde ai atâţia bani?. Sunt ai părinţilor, îţi explic eu mai încolo. – Banii, sau îmi fac cadou o blană de pisică la iarnă! Şeful cel hidos era să leşine. – Igor, adu-le banii!. Ca un căţeluş, Igor se prezintă cu cashul. – OK, noi plecăm acum, terminai eu discuţia asta penibilă. Ieşim din hală, şi mergem spre staţia de taxi. Deja Iri era nerăbdător să exploreze oraşul, dar nu-l puteam lăsa aşa că ne tăiau ăştia. Găsim un taxi, lăsăm motanul în voia sorţii şi ţuşti …

– Strada Kogălniceanu, numărul 45 A, indică Ela. – Ela, dar eşti bogată. – Nu eu, părinţii mei. Tata e parlamentar ales uninominal. – Ah, asta explică tot. Acum părinţii mei sunt plecaţi din ţară, sunt doar eu acasă. Vrei un ceai? – Da, sigur, iaurt de căpşuni ai, întrebai eu, cumva să mă revanşez faţă de visul pierdut. – Glumeşti? Ador căpşunile. Am acasă cred că o tonă de iaurturi. Hai la mine, să-ţi dau.

Am ajuns la Ela, o casă realmente de vis. Acum ştiu de ce moşul nu mi-a mai adus nimic de mult. Vine iniţial pe aici şi nu mai vrea să plece. Lux peste lux, marmură cu pietre preţioase. Ce mai, bogaţi frate!. În timp ce devoram like there’s no tomorrow iaurturile, Ela intră în vorbă. – Ştii, când mi-ai cerut să mă vezi dezbrăcată, a fost un plan excelent, dar m-am tot gândit. Oare cum să te răsplătesc pentru actul tău de eroism? Iar în acele momente se uită la mine de parcă ar vrea să mă bage într-o cameră şi să-mi mulţumească câteva zile non-stop. – Ştii, am putea … ştii tu … îmi zise ea, ştiind desigur că mi-am dat seama la ce se referea din prima. Să par puţin detaşat, îi răspund: – Da, ar fi ok, dar să termin înainte iaurtul. E aşa de bun!

După iaurt, business. Îmi ziceam eu în gând. Dar totuşi parcă ceva nu era în regulă. Era prea frumos să fie adevărat. Întreb eu temător: – Ela, câţi ani ai? – 18. E ok, mă gândesc eu, la limită. – 18 o să împlinesc în primăvară. – Hold your horses, am sărit eu ca de pe plita încinsă. Ela, o să iau mai mulţi la Jilava decât ani ai tu. – Thanks, but no thanks. – Se întristă la faţă. Şi eu. Arată aşa bine. – Atunci, nu vrei din bani? – Nu, sunt banii părinţilor tăi, munciţi cu trudă prin Senat. Nu pot să fac asta. – Ea se întristă şi mai mult, coborî privirea, iar o tăcere se lasă peste imensitatea casei. La un moment dat, însă tresare! Nu ai dori mai bine acest tablou de Grigorescu, Ţărăncuţa?

– Şi vă jur domn judecător că asta e povestea. Vroiam să duc tabloul la Artmat, pentru ca cineva care apreciază arta să se bucure de el, când poliţia mi l-a luat. Nu l-am furat, vă rog să mă credeţi. Am o familie mare, afacerea soacrei cu croşetat a dat faliment, doar eu mai hrănesc familia asta … vă rog …

Tabloul Nicolae Grigorescu, Tarancuta poate fi vazut in perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Aceasta poveste a fost scrisa pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration .

Sa fie doar un banc?

Într-o zi, plimbându-se pe stradă, un important şef de partid politic a fost accidentat de un camion şi a murit. Sufletul său s-a ridicat la cer şi iată-l faţă în faţă cu Sfântu’ Petru.
– Bine ai venit în Rai! zice Sfântu’ Petru. Înainte de a intra, ar fi o problemă…
Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici şi nu prea ştim ce să facem cu tine…Dar, vom face aşa: vei petrece o zi în Iad, apoi una în Rai, şi-ţi vom permite să alegi locul unde să-ţi petreci eternitatea.
Omul a fost condus la ascensor, care a coborat, pană în Iad.
Uşile s-au deschis şi omul s-a trezit drept în mijlocul unui teren de golf, elegant şi verde.
Ceva mai departe se vedea un club, iar in faţă, foştii colegi de partid şi parteneri de afaceri deja decedaţi, îmbrăcaţi în haine elegante şi foarte multumiţi.
Au alergat să-l salute, l-au imbrăţişat şi au inceput să-şi amintească de timpurile bune, când se îmbogăţeau pe spinarea poporului…Au jucat cu mare plăcere o partidă de golf, apoi au cinat împreună la club, delectându-se cu manguste şi caviar,iar noaptea- în compania unor tinerele frumoase şi libertine…

S-a întâlnit chiar cu Diavolul cel mare, care s-a dovedit a fi un tip simpatic, distractiv,care a spus glume şi a dansat. A fost atât de bine, că nici nu şi-a dat seama, când s-a făcut ora de plecare.Toţi l-au condus la ascensor…

A tot urcat, până la poarta Paradisului unde Sfântu’ Petru îl aştepta:
– Acum e momentul să intri în Paradis!.
Omul politic (fără scrupule, bine-nţeles), a petrecut următoarele ore de pe un norişor pe altul, atingând harpa şi cântând.
Cele 24 de ore au zburat, iar Sfântu’ Petru a venit:
-Ai petrecut o zi în Iad şi una în Rai, acum e momentul să alegi!
Omul s-a gândit un moment, apoi a spus:
Raiul este chiar frumos, dar cred că mai bine m-aş simţi în Iad.
Sfântu’ Petru l-a însoţit la ascensor şi l-a coborât în infern…..
Când s-au deschis uşile, s-a trezit în mijlocul unui teren uscat, acoperit cu tot felul de mizerii.
Şi-a văzut prietenii îmbrăcaţi în zdrenţe, scotocind prin gunoaie.
Diavolul cel mare a zâmbit şi a zis:

Ieri eram in campanie electorala!
Azi ai votat!

De aici.

Viata in cuplu

Stii ca ai o relatie serioasa atunci cand:

– bei Lipton Ice Tea pentru ca ei nu ii place mirosul de bere si daca nu ii place mirosul de bere tu nu pupi nimic actiune; oricum nu mai ai cu cine bea pentru ca nu te mai suna nimeni

– toate femeile din jurul tau sunt mai misto decat aia pe care o tii de mana

– in agenda din telefonul tau isi fac loc apelative precum “pui”, “pisoi”, “bubu”, “iubi”, “motanu’”

– ai 25 de ani si iti repeti obsesiv ca e normal sa ai o relatie stabila, ca trebuie sa te asezi si tu la casa ta, de parca nu ar lua oricum parintii ei si ai tai decizia in locul tau

– faceti o gramada de chestii “misto” in doi cum ar fi cumparaturile de vineri pentru casa, cumparaturile de sambata pentru ea, cumparaturile de duminica pentru tine facute de ea

– in loc sa o tii tu de maini, ai cumparat o pereche de catuse cu pompoane mov ca sa nu o zgarie la incheieturi, de care oricum ai uitat pentru ca nu ii plac porcariile in pat; iar de schimbat patul nici nu intra vorba pentru ca una ca ea sigur nu vei mai gasi

– v-ati luat canite fiecare reprezentand o jumatate de inimioara, iar jumatatea ta zace intr-un sertar de la birou, de altfel singurul loc in care deocamdata nu te poate verifica

– ai dobandit efecte Pavlov din categoria “te iubesc”, “da”, “ai dreptate”, “iarta-ma”, “iti promit ca…”

– nu mai poti iesi cu necunoscuti de teama sa nu se supere

– ai o sticla de vodca palmata dupa ficusul primit cadou de la ea, din care bei pe ascuns noaptea cand doarme

– ti-ai tuns bretonul, te barbieresti zilnic si porti una din camasile in nuante de somon fume 

– mergi la concerte Holograf si Directia 5 unde dai din cap ca mosnegii la nunti

– trebuie sa participi la mese cretine cu “ai ei” de Craciun, Paste si orice sfant care se nimereste in calendar

– iti faci vacanta la Eforie Nord multumit ca mananci la autoservire si iti ramane de doua Lipton Ice Tea, asta ca sa nu mai punem la socoteala ca nu mai dai bacsis

– te imbeti ca un porc daca ramai singur 2 zile si le povestesti prietenilor tai ca ai o relatie deschisa in care nu te bate nimeni la cap si dai ca exemplu betia respectiva

– trimiti sms-uri de cacat gen “Fie ca lumina Invierii…” sau “Magia Craciunului sa va aduca…”, iar la sfarsit scrii numele ei si al tau

– singura alegere pe care o mai faci este pozitia icoanelor din directorul pe care ti l-a facut ea pe desktop

Si sunt sigur ca Mehmetu’ de padure s-a mai gandit la cateva consecinte :P. De aici.