Lumea copiilor

Nu aţi observat că în ultimul timp, mă refer aici la ultimii ani, din ce în ce mai mult din ofertele magazinelor de pe la noi devin centrate pe copii? Că a devenit o strategie de marketing ca să se ofere din ce în ce mai multe produse pentru copii?

Am fost in PIC ieri. Pe lângă faptul că e plin de jucării (deşi mai puţine ca în alte locuri, totuşi), un raft întreg de cărţi care erau în trecut beletristică a devenit un raft plin de cărţi de copii. Am fost în zilele trecute la Technomarket. Acolo nu aveau jucării, în schimb un raft imens era doar cu dvd-uri cu Albă ca Zăpada, Aladin, Degeţica şi alte desene animate numai bune pentru distrarea copilului. Ce să zic de Real şi mai ales Carrefour. Acolo jucăriile sunt peste tot unde vezi cu ochii. De la toată colecţia de la Disney, până la celebrele personaje ale binecunoscutei animaţii Madagascar: Alex, Marty, Melman, Gloria şi preferaţii mei, pinguinii. Ce să mai zic de dvd-urile cu Scooby, Barbie, Winnie the Pooh şi alţii (nu mai zic mulţi că o să mă suspectaţi :P). Apoi, în Media galaxy, dar şi în Technomarket, sunt locuri speciale de încercat console, PS III, Wii, etc. Cu zeci de jocuri pentru fiecare tip de consolă. Şi în Carrefour Express, aproape de mine a apărut de câteva zile un stand cu animaţii Disney, pentru cei mici.

Am fost la Târgul Lifestyle desfăşurat în week-end la Oradea. Erau standuri întregi cu cărticele de copii, cd-uri cu muzică pentru copii, dulciuri, ce mai, o adevărată delectare pentru orice prichindel. Apoi am observat că au apărut magazine, din ce în ce mai numeroase care oferă doar produse pentru copii: de la haine, la jucării, la tot felul de chestii utile pentru un copil, cum ar fi de exemplu scaune speciale pentru ei sau alimente destinate lor. Iar numărul acestor magazine este într-o continuă expansiune. Trendul a început din online, unde numărul magazinelor focusate pe puşti e foarte mare. Deja nu mai este o nişă. Aş menţiona aici ca exemple: babyonline.ro, treiursuleti.ro, magazinul-copiilor.ro sau kiddy.ro.

Deci care ar fi explicaţiile? Una din ele ar fi că am ajuns şi noi cât de cât în rând cu statele europene în materie de oferte adresate copiilor. Şi nu doar pe partea privată ci în ceea ce priveşte administraţia locală. Au apărut orăşele ale copiilor, parcuri modernizate, spaţii de joacă destinate celor mici, patinoare, etc. Grija faţă de viitor este o preocupare din ce în ce mai prezentă.

Motivul principal însă este chiar firea copiilor. De fapt ei ne conduc. Dacă vor ceva, cu greu le mai scoţi asta din cap şi nu te vor lăsa până nu vor obţine. Iar marketerii ştiu asta. De exemplu, am văzut în Carrefour un băieţel care aşa se ţinea de mama sa să îi cumpere o carte de colorat şi un dvd cu scooby, încât era foarte greu să-l refuze şi să mai scape demnă de acolo. Aşa că i-a satisfăcut poftele. Eu mă tem ca în viitor aceşti copii să nu devină prade ale acestui sistem de consumerism. O societate bazată pe consum, pe satisfacţii materiale şi mai puţin pe afectivitate. Mi-e frică să nu devină marionete în mâinile celor care vor o îmbogăţire rapidă şi explozivă.

Voi ce ziceţi?

Regele a murit, trăiască regele!

Decedatul e clasicul DVD. Dacă e să fiu corect până la capăt, Măria Sa încă nu a trecut la cele veşnice, însă dă semne de oboseală. DVD-ul (Digital Video Disk sau Digital Versatile Disk sau niciuna din variante) a preluat tronul cam pe la mijlocul anilor ’90 de la deja matusalemicul VHS. Deşi versatil, DVD-ul nu a reuşit să se impună în lumea muzicii, acolo unde CD-ul a rămas suveran până în prezent (iTunes, magazinul online al celor de la Apple a reuşit performanţa ca să devină primul retailer american de muzică , stabilind un punct de cotitură care va marca ireversibil această industrie).

Ţin minte cât de impresionat am fost când am văzut primele filme pe DVD, comparativ cu calitatea casetelor video. Era ca de la cer la pământ. Imaginea, sunetul, subtitrările, faptul că era ceva compact şi nu ceva greoi ca o casetă, durabilitatea, faptul că nu necesita derulare („be kind, rewind” : ) ), plus multe alte calităţi au impus rapid DVD-ul, formatul fiind privit mai mult ca o revoluţie decât ca o evoluţie. Însă se pare că vorba „las-o că merge şi aşa” a funcţionat foarte bine printre consumatorii de entertaiment, deoarece DVD-ul a reuşit să preia tronul complet abia în 2001. Atunci pentru prima dată, vânzările de DVD-uri le-au depăşit pe cele de casete video.

Discul Roşu ( lungimea de undă a razei care este utilizată pentru citirea DVD-ului variază între 635 şi 650 nm, de unde şi culoarea roşie; la CD-uri, aceasta este între 770 şi 830 nm, deci spectrul infraroşu), a început să prindă putere în anul 1997, Titanic fiind printre primele blockbustere ce au beneficiat de pe urma noii tehnologii. De atunci încolo a fost doar o singură direcţie pentru noul format: în sus. Dar trecerea timpului a fost proporţionala cu creşterea exigenţei consumatorilor. După mijlocul anilor 2000, era clar că trebuia să se mai producă o revoluţie. Capacitatea DVD-urilor de a stoca 4.7 GB single-layer sau 8.4 dual-layer (eu mă gândeam pe atunci ca in veci nu o să am nevoie de mai mult) a început să-şi arate limitele. Rezoluţia de 720×480 era perfectă pentru televizoarele standard (ca ex Samsung-ul meu de 54 cm), dar odată cu apariţia LCD-urilor şi plasmelor de dimensiuni considerabil mai mari, imperfecţiunile deveneau din ce în mai evidente. Alte deficienţe ale DVD-ului apăreau pe zi ce trece: de la protecţia împotriva piratării (vezi DeCSS) până la alternativele care au început să taie din profitul adus de vânzările şi închirierile de DVD-uri (de ex TiVo).

Un japonez, pe numele său Shunji Nakamura a fost primul care a pus în practică diodele cu lumină albastră, cu o lungime de undă semnificativ mai mică decât cea folosită la DVD-uri. De aici încolo drumul către HD (High Definition) era deja asfaltat. Însă, interesele, banii mai precis şi faima au făcut ca acest drum să se bifurce. Şi aşa s-a născut un război între formate, război care nu a ajutat pe nimeni, iar pe termen lung consecinţele pot fi catastrofale. Este desigur vorba despre celebra înfruntare Blu-Ray – HD-DVD încheiată târziu, sper că nu prea târziu. Mutarea Sony de a introduce un player Blu-Ray în consola sa de succes PlayStation 3 a decis practic învingătorul. De ce am spus că poate fi prea târziu? Deoarece în timp ce unii îşi disputau supremaţia HD pe suport magnetic, alţii s-au gândit cum să facă totul mult mai comod pentru consumatori prin download HD. Broadband-ul a intrat puternic în toate locuinţele facilitând acest lucru. Deşi nu toţi văd o luptă HD Fizic – HD Downloads.

Bun, ce aduce Blu-Ray-ul în plus. Doar un singur lucru în avantajul său. Capacitatea. De aici derivă toate celelalte avantaje. Un blu-ray are în standard 25 GB single layer şi 50 pe dual-layer. Dar se poate şi mai mult, mult mai mult. Ne demonstrează asta şi cei de la TDK care au ajuns până la 200 GB. Rezoluţia de până la 1920×1080 întreţesut sau progresiv e clar superioară celei DVD. Sunetul poate fi redat fără codare, ceea ce înseamnă un spor calitativ imens. Extrasele pot fi mai multe, mai mari, mai de calitate. Dezavantajul Blu-Ray e dezavantajul oricărei tehnologii noi. Preţul e prea mare, iar până nu se va ajunge la un preţ rezonabil, vor rămâne în urma dvd-ului standard. Recent a fost atins un record. Iron Man a vândut 20% de discuri blu-ray din totalul vânzărilor. Recordul precedent a fost dărâmat în doar două zile. Ceea ce înseamnă că blu-ray-ul începe să devină din ce în ce mai căutat.

La review-ul pentru film am rămas în ceaţă. Singurele filme la care am experimentat superioritatea blu-ray au fost X-men The Last Stand (X-men Ultima Infruntare) şi 300. Şi doar parţial. Am văzut că X-men 3 este distribuit de Prooptiki şi de aceea am decis să mă opresc la el. Am rămas frapat de frumuseţea unei imaginii HD pe o plasmă sau LCD (nu mai ţin exact minte), filmul rulând de pe un Playstation 3. Totul se petrecea primăvara 2007, în Franţa, când am rămas gură cască la efectele speciale însoţite de un sunet demenţial. Acest film l-aş recomanda tuturor care au acasă un player blu-ray şi nişte boxe pe măsură. Pentru că, credeţi-mă merită experienţa. Şi deşi după nume aţi crede că e ultimul în serie, nu e. Mai urmează, iar poate pe atunci când o să apară pe blu-ray o să am bani suficienţi pentru un sistem blu-ray de calitate. Până atunci vă recomand X-men 3, şi dacă doar pentru Halle Berry. Şi ce e mai frumos decât Halle Berry în HD.

Articol scris pentru Etapa a 5-a SuperBlog2008.

Notebook Asus Lamborghini – la gradul superlativ relativ

Pentru etapa a 3-a a concursului SuperBlog 2008 organizat de PCNews am decis să aleg pentru review minunăţia asta de laptop, pe numele lui complet: Asus Lamborghini VX2S-AK058G Core 2 Duo T7500, 2.2GHz, 2GB, 200GB, Vista Ultimate. Şi cum în numele său se află numele unei super-maşini, m-am gândit că poate, cine ştie, toate componentele sale sunt super. Haideţi să le luăm pe rând şi să vedem cu ce le putem asemui:

Procesor: Intel Core 2 Duo T7500, 2200Mhz, un Front Side Bus de 800 Mhz şi un cache de 4 MB. Chiar dacă nu e chiar ultima generaţie de la Intel, acest dual-core e rapid, frate. Dacă ar fi să-i găsesc un corespondent nici nu ar trebui să caut prea mult. Cred că acest procesor e într-adevăr un Lamborghini Gallardo (Viteza maximă : 309 Km/h, acceleraţie 0-100Km-h în 4.1 secunde). Nu e cel mai rapid model, aici sunt de acord, însă comparându-l cu concurenţa sa, AMD Turion 64 X2 TL-60 sau TL-62 e ca şi cum ai compara acest Gallardo cu un Mustang. Binenteles şi Mustang-ul e o maşină performantă, puternică, rapidă, însă la un head-to-head ar rămâne mult în urma Lamborghini-ului. În plus, un Mustang consumă mai mult.

Display şi Video: Ecranul e un TFT WSXGA+ (rezoluţie de 1680×1050 cu un aspect ratio de 16 : 10 ), Color Shine (aşa le place băieţilor de la ASUS să numească display-urile glossy). Şi cum ASUS sunt recunoscuţi pentru calitatea display-urilor, nici acesta nu face notă discordantă. Nu e pentru profesioniştii în ale graficii (pentru care display-urile mate sunt perfecte), însă pentru muritorii de rând e excelent. Placa grafică este un GeForce 8600M cu 512 MB de memorie dedicată şi încă 1 GB prin TurboCache (adică placa video poate să „împrumute” ceva memorie din RAM). Nu e chiar cea mai bună placă video de pe piată (Nvidia a scos seria 9 în februarie anul curent, urmată apoi în iunie de seria 200, unde GTX 280 e regele), dar cu siguranţă orice joc de anul acesta va rula lin cu ajutorul acestei plăci. Aş fi vrut să compar experienţa vizuală a acestui laptop cu frumuseţea Jessica-i. Însă acest notebook nu a atins perfecţiunea, de aceea cred că se potriveşte mai degrabă imaginii Evei. Dar până la urmă e o chestie de gusturi.

Hdd & RAM : Memoria RAM e de 2 GB, extensibilă la 4. E un DDR2 la 667 Mhz (oare rotunjirea e din superstiţie?). Nici aici nu a fost atinsă perfecţiunea, DDR3 fiind succesorul care se impune rapid prin viteza sa superioară (Se ajunge şi la 1800Mhz, adică de aproape 3 ori viteza memorie notebook-ului la care se face referire aici). Însă cei 4 giga de memorie la care se poate ajunge sunt arhisuficienţi pentru cerinţele de acum şi mult timp în viitor. Oricât de lacom ar fi Vista şi alte aplicaţii, cantitatea e realmente impresionantă. Hard Disk-ul e de 200GB. Nu e mult, dar nici puţin. E destul. Şi oricând se poate suplimenta prin HDD externe. Etalonul? Teo. Nu e un foarte suplă, însă nici nu e rotofeie. Mai ales după cura urmată.

Multimedia : Notebook-ul dispune de player Blu-Ray, înlocuitorul DVD-urilor clasice. Era şi timpul deoarece DVD-ul e deja un bătrânel şi trebuie să intre în pensie după ce a servit cu onoare încă din anii ’90. Pe un blu-ray putem pune 25 GB (single layer ) sau 50 GB (dual layer). Pe un dvd normal cifrele erau de 4,7 respectiv 8,5. Diferenţa se vede de la o poştă (Când am văzut anul trecut în primăvară, în Franţa, X-Men 3 rulat pe o plasmă de pe un Blu-Ray am rămas tablou. Experienţa e incomparabilă cu cea a unui DVD normal). La capitolul audio notebook-ul stă excelent, calitatea fiind High Definition Audio. Comparabilă cu vocea Aliciei Keys.

Comunicaţii: Notebook-ul dispune de o reţea 10/100/1000 la care puteţi lega ţeava de net, de wireless 802.11a/b/g/n în caz că nu aveţi ţeavă dar aveţi vecini „binevoitori”, un modem 56K dacă mergeţi la bunici sau vă place tortura dial-up precum şi de Bluetooth pentru conectare cu telefonul şi descărcare de poze pentru hi5. Deci are de toate pentru toţi. Din punctul acesta de vedere l-aş compara cu Mircea Badea la emisiunea În gura presei . Pentru că vorbeşte mult, dar cu folos.

Alimentarea se face, atunci când nu aveţi o priză la îndemână, cu ajutorul acumulatorilor Li-Ion cu 8 celule. Acele 8 celule fac diferenţa. E o greutate în plus, dar beneficiul este o autonomie sporită. Tine mult, aproape cât o călătorie cu CFR. Cu deosebirea că în cazul notebook-urilor chiar dorim să dureze cât mai mult.

Sistemul de operare: Windows Vista Ultimate. Cel mai deştept Windows creat până acum. E Einstein-ul sistemelor de operare. Acum susţinătorii Linux sau Mac o să-mi sară în cap, însă aceştia nu fac împreună decât 9% din totalul utilizatorilor de calculatoare. De acea mă pun bine cu majoritatea.

Preţul: 11.267,54 LEI la emag. Adică 4036.8 X 1 verzişor. E doar pentru cei care chiar nu au ce face cu banii, mai ales că la doar 64% din preţ luaţi acest ASUS cu specificaţii clar superioare. Dar uneori marca face toţi banii. Eu îl recomand doar pentru cei care vor să se laude cu el.