Electoral

Ne aflăm în perioada alegerilor. Candidaţi şi candidaţi, partide şi uninominali, slogan şi Logan, speranţe şi decepţii. În luna aceasta, toţi vor să-i alegem, iar pentru asta sunt gata să pună la bătaie tot arsenalul lor electoral. Multe sunt minciuni servite cu miere, iluzii vândute ieftin, dar care duc în final la o realitate care costă, ne costă. Promisiunea cred că a devenit cel mai uzitat termen în această lună, în care mi se pare că stimabilii candidaţi fac tot posibilul de a smulge un vot, poate mai puţin să ia mâna alegătorului şi să pună ştampila în căsuţa care trebuie. Un vot care va însemna bunăstare, prosperitate, o viaţă sigură, luminoasă şi restul blablaurilor parcă obligatorii în fiecare cursă electorală.

În această atmosferă de incertitudini, de îndoieli, de neîncredere în promisiuni (care vorba vine, sunt deşarte), eu Asus M51SN-AP038C mă prezint în faţa dumneavoastră, stimaţi votanţi, cu o singură certitudine. Certitudinea că ceea ce spun, fac, că nu vă voi manipula cu promisiuni de domeniul basmelor cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Crezul meu, care nu e doar un crez electoral, este „Performanţă pe bune”. Adică fără înfloriri inutile, doar adevărul gol goluţ. Sinceritatea este arma mea şi nu ezit să o folosesc.

Să încep prin a mă prezenta. Sunt unul din fiii corporaţiei ASUS,  adoptat însă de familia marketonline.ro, cărora le mulţumesc pe această cale. E o familie iubitoare, protectoare şi mereu grijulie faţă de mine şi de restul fraţilor mei. Normal e să continui cu prezentarea procesorului, un Intel Core 2 DUO T9300. Vă voi enumera specificaţiile acestuia, însă ca să nu fie doar vorbe goale, vă recomand acest benchmark. Pentru o analiză extrem de detaliată vă rog să consultaţi acest link. Las faptele să vorbească. Veţi vedea, parcurgându-l că, deşi procesorul nu e chiar cel mai de top din familia sa, performanţele sale sunt excepţionale, cu atât mai mult cu cât ele vin cu un consum de doar 35Watts. Evident, pe oră. Procesorul este tactat la 2.5 Ghz, are nu mai puţin de 6MB Level 2 cache, precum şi un FSB de 800Mhz. Toate la pachet cu numeroasele tehnologii care au propulsat Intel în poziţia de lider pe segmentul procesoarelor pentru notebook, dar nu numai.

Memoria RAM, de 3GB DDR2 este suficientă pentru 99% din aplicaţiile curente, chiar dacă rulează pe însetatul Windows Vista. Pe lângă avantajul dimensiunii şi al vitezei de 667Mhz, există şi un dezavantaj. Deoarece există doar două sloturi de memorie şi ambele sunt ocupate cu cele două module, de 1GB respectiv 2 GB, completarea până la cei 4GB suportaţi se poate face doar prin renunţarea la modulul de 1GB. Însă sunt sigur că, cumpărătorii nu vor ezita să apară. Toată această putere de procesare şi toată această cantitate de memorie pot fi cel mai bine exploatate în cele mai moderne jocuri. Bineînţeles, pentru aceasta trebuie şi o placă video pe măsura lor. Ei bine, vă prezint Nvidia GeForce 9500, cu 512 VRAM dedicaţi.  Aceasta are 16 nuclee de procesare, ceea ce se traduce prin 60 GigaFlops (109 operaţii în virgulă flotantă / secundă). Impresionant nu? Suport Direct X 10, capabilităţi HD, toate cu un consum de putere cât mai redus. Cu aceste 3 caracteristici, procesor puternic, memorie multă şi rapidă, placă video performantă se va putea juca decent aproape orice joc de la ora actuală. Şi s-ar mai adăuga şi sunetul Intel High Definition Audio (Azalia), precum şi difuzoarele stereo. Pentru că, dacă vizual e excelent, partea audio nu se poate lăsa mai prejos.

Pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de dumneavoastră, pun la bătaie şi monitorul de 15,4 inch, la care cred că singurul lucru care ar trebui spus e că e făcut de Asus. Calitatea are un nume. Dar o să spun mai multe, pentru că un alegător informat e un vot înţelept. Astfel, monitorul are o rezoluţie de 1280×800 pixeli, tehnologia ColorShine aducând în faţa dumneavoastră cele mai realiste culori, cel mai puternic contrast, cea mai clară imagine. Ochii dumneavoastră vă vor mulţumi cu siguranţă. Din propria experienţă ştiu că oricât de mare ar fi un hard disk, acesta se umple repede, iar apoi căutăm cu disperare ce să mai ştergem. Eu voi încerca să măresc timpul de umplere şi să reduc din nervozitate prin oferirea unui hdd de 250 GB, cu interfaţă SATA, la 5400 rotaţii pe minut. E mult, e puţin, dumneavoastră decideţi. E exact cât vă ofer. Dar nu e doar asta; în materie de stocare se poate aminti DVD/RW SuperMulti Double Layer sau card-reader-ul 8 in 1.

Pentru că degeaba ştii multe dacă spui puţine, comunicarea este azi mai importantă ca oricând. Fie că este vorba de reţeaua prin cablu 10/100/1000 Base T, sau wireless 802.11 a/g/n, sau chiar bluetooth 2.0 cu EDR, canalele de comunicare sunt doar suportul pentru informaţia care circulă bidirecţional. Trăim în era când cel mai important nu e să deţii informaţia, ci să ştii să o filtrezi, după nevoi şi dorinţe.

Micile bucurii uneori fac diferenţa. De aceea vă ofer câteva mici, dar zic eu importante „detalii”: webcam de 1,3 MP, geantă şi mouse marca Asus, un slot de extensie pentru ExpressCard. Windows-ul Vista Home Premium sigur nu intră la categoria mici detalii, însă cu siguranţă intră la categoria mari satisfacţii. Nu pentru toţi, sunt unii care preferă Linux sau Mac, dar pentru majoritatea Vista este pasul (sau paşii) evident în faţă comparativ cu XP. Cireaşa de pe tort, o reprezintă bateria, un Li-Ion cu nici mai mult, nici mai puţin de 9 celule şi capacitate de 7200 mAh. Autonomie unsă pe pâine. Când restul oferă 4, hai să zicem 6 celule, eu ridic miza şi ofer aceste 9 celule pentru o experienţă de utilizare în afara celor 4 pereţi ai camerei.

În loc de concluzie, vreau doar să vă spun un lucru: fie ca cel mai bun notebook să câştige. Şi să nu uitaţi de alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii. Nu foarte des ni se dă şansa să-i schimbăm. Acum putem, şi chiar dacă nu ne obligă nimeni să punem ştampila pe vreun candidat, avem noi obligaţia intrinsecă să ne spunem părerea. Să fim, în 30 noiembrie, parlamentari pentru o zi.

Pentru SuperBlog2008.

Scrii şi câştigi

Vin de la lucru, obosit, foarte obosit. Încă o zi grea, multe de făcut, puţine făcute. Mănânc ceva, nu mai ţin minte ce, ştiu doar că nu a fost nici bun, nici rău, doar normal. Exact ca viaţa mea, fără nici un urcuş sau coborâş. O viaţă banală, asemenea scenariului unui serial plănuit a rula ani întregi. Îmi găsesc de multe ori refugiul în calculator, pierzând vremea pe internet, parcă fără orizont, însă complăcându-mă în această situaţie. Din păcate, calculatorul pe care îl am acasă nu l-aş recomanda deloc persoanelor suferinde de boli psihice. Pur şi simplu, fiind atât de vechi, de depăşit de viteza uneori supersonică de dezvoltare a soft-ului, nu mai face faţă. E un Athlon XP 2200+, cu 768 MB Ram, o placă video Radeon 9600 XT, un minuscul hdd de 60GB (care deşi e la 7200 rpm se mişcă ca un melc la 200 m garduri). Una peste alta o veritabilă piesă de muzeu.

Mă îndrept agale spre arhaicul calculator. Apăs butonul de „Power”. Cu ochii pironiţi la monitor aştept. Şi aştept. Şi aştept. Apare Logo-ul de Windows. Iar aştept. În sfârşit apare locul unde să-mi bag parola (eu de fapt nu am parolă, însă de când aveam instalat Visual Studio şi a mai introdus un user, trebuie să trec şi peste acest pas). Hardul cârâie încontinuu, asemenea unei picături chinezeşti. Pornesc Chrome (FF a început să-mi dea rateuri inexplicabile, de aceia am încetat să-l folosesc temporar, ce fericire!), se pornesc încet toate paginile anterior deschise. Vreo 20. Nu mai rezist, Bitdefender dar şi dezactivatul Nod 32 încep ambele să lucreze. Parcă au ceva complot împotriva sănătăţii mele mintale. Îmi vine să dau cu tastatura jegoasă în şi mai jegosul CRT de 17”. Minimizez fereastra de Chrome, doar, doar îşi va reveni. Nici o speranţă. Sunt deja roşu. Somebody call a doctor.  Task managerul nu mai răspunde nici el. Îmi pierd minţile. Nu mai pot. Stai. Şi-a revenit. Ctrl+T: mail.yahoo.com. Să văd dacă am mai primit ceva în cele 40-45 de minute câte au trecut de când nu m-am mai verificat email-ul, la lucru. Alerta 9am, mda, X Y has sent you a hi5 Friend Request, ok, donotreply@wordpress.com , cineva mi-a mai pus un comment … hopa … PC NEWS. Deschid repede, repede: „În urma clasamentului intermediar, unul dintre sponsorii superblog 2008, arigo.ro a decis să vă acorde ca premiu pentru articolul referitor la sugestiile legate de site, un notebook ASUS M51VA-AS051. Felicitări!”. -AM CÂŞTIGAAAAAAAT.  Mami, mami, am câştigat un laptop. Vă fac cinste cu o pizza. Când iau salariul desigur. Deci n-am câştigat nimic în viaţa mea! Poate că a fost doar soarta care a adunat tot nenorocul de-a lungul timpului şi mi l-a dat tot AZI! Dar să nu credeţi că l-am câştigat aşa, printr-o pocnitură din degete. Nu, am muncit pentru acest premiu. A fost inspiraţie şi transpiraţie, iar în final răsplata cuvenită. ADIO calculator prost, tâmpit, idiot, vai de capu’ lui. De acum o să am un laptop nou nouţ şi încă ce laptop. Dar de fapt, ce laptop e? Hai să văd.

După ce îmi revin din euforia iniţială, poposesc la calculatorul prost, tâmpit, idiot şi vai de capu lui, cu gândul de a căuta informaţii despre acest laptop. Deşi ştiu foarte bine cum că, calul din dar nu se caută la dinţi. Dar pe de altă parte eu nu-s stomatolog, deci pot să mă documentez. Notebook-ul e un ASUS, deci în privinţa calităţii nu cred că există dubii. WOW, Intel Core 2 DUO, P8400. Înainte am avut un Cyrix, apoi acest AMD, cred că e timpul să încerc şi un Intel şi nu unul oarecare. Este binecunoscută deja superioritatea Intel în domeniul procesoarelor pentru notebook-uri, iar acesta nu are cum să facă notă discordantă. Nu la cei 2.26 Ghz, FSB 1066 Mhz, cache nivel 2 de 3 MB. Acest procesor având numele de cod Penryn, construit în tehnologia 45nm şi beneficiind de cele mai performante tehnologii marca Intel (virtualizare, SpeedStep pentru reducerea consumului, Execute Disable Bit pentru sporirea securităţii prin nerularea unui cod aflat într-o anumită zonă sau Trusted Execution Tehnology folositoare împotriva furtului de date, mai ales în domeniul business) este o adevărată bijuterie cu tranzistoare.  Chiar dacă scorul din acest benchmark este un pic dezamăgitor, ştiam că urma să primesc un procesor cu adevărat special.

De la procesor trec la memorie. Când văd numărul din dreptul memoriei, prima reacţie e să caut virgula din număr. 1 GB e ok pentru Vista, 2 GB merge lin, 3 GB sunt de vis însă acei 4GB cu care vine dotat laptopul nu e de domeniul normalului, nici măcar al anormalului, ci al paranormalului. Adio îngheţări aiurea, adio aşteptări. De fapt tot or să mai existe aşteptări. O să aştepte el după viteza mea de reacţie. Cei 4GB DDR 2 la 800 Mhz (spre deosebire cei 768 MB DDR 400 aflaţi în posesia viitorului răposat) vor face experienţa utilizării acestui notebook o experienţă regească. O lacrimă de fericire îşi face loc pe irisul ochilor. O lacrimă care se transformă repede într-un zâmbet de satisfacţie atunci când văd capacitatea hdd, 320GB, interfaţă SATA, 5400 rotaţii pe minut. Nu o să mai fiu nevoit să scriu vre-un dvd mult timp de acum încolo. Iar când o să fac asta, o să folosesc DVD/RW SuperMulti Dual Layer cu care este prevăzut notebook-ul. Deci o să pot scrie si conţinut de până la 8.5 GB pe un singur disc. Cred că problema spaţiului e pentru mine de acum înainte doar ceva ce voi citi în manualele de istorie.

Ce am uitat!!! FIFA 2009 … acum nici nu mă gândesc să încerc să îl instalez pe epava asta. Însă sunt sigur că pe noul meu copilaş va rula fără cea mai mică problemă, fără cea mai mică sacadare, fără nici un fir alb produs în părul meu brunet. Verific specificaţiile jocului. Din partea procesorului, e clar, va merge, din partea memorie RAM, nici nu încape în discuţie. Ar mai rămâne în discuţie doar performanţa plăcii video. Aceasta este un ATI Mobility Radeon HD 3650 având 512MB de memorie dedicată. După ce citesc câteva review-uri mă liniştesc. Chiar dacă nu e cea mai dotată placă video pentru notebook-uri de pe piaţă, performanţele sunt destul de solide, deci … welcome FIFA 2009. Chiar dacă nu o să mă uit eu la prea multe filme pe monitorul de 15,4 inch, 1400×900, ColorShine, merită menţionat suportul HD direct înglobat în placa video, ceea ce ajută mult procesorul, care nu mai trebuie să facă mare lucru. Conectivitatea HDMI înseamnă că, la un moment dat în viaţa mea, când voi avea şi un LCD pe măsură, voi putea urmări conţinut High Definition direct de pe calculator. Fără pierderi de calitate, aşa cum mi se întâmplă în prezent când cablul compozit face imaginea de pe calculator să pară foarte neclară pe televizor. Adio calitate îndoielnică, un nou şerif e în oraş. Şi sunetul e de asemenea High Definition, în completarea unei capabilităţi multimedia de excepţie. Poate doar boxele nu se ridică la măsura celorlalte componente, dar oricând se pot monta altele, când se doreşte răzbunarea pe vecini.

Apropo de vecini, o să mă pot „servi” cu internet de la ei, prin wireles-ul 802.11 a/g/n. Suportă deci Draftul n, versiunea a 2-a, ceea se traduce prin viteze imense pentru o conexiune fără fir, de până la 300 Mbps. Ce să mai vorbesc de acoperire, care este de până la dublul acoperirii celui mai nou standard, 802.11g. Totul cu un consum redus de electricitate, însemnând o durată mai marea bateriei.  În plus, pot să mă conectez direct cu K750i-ul prin bluetooth, fără să mai fie nevoie să folosesc cablurile enervante. Reţeaua Gigabit este cea mai rapidă cu fir, nici aici neexistând probleme în ceea ce priveşte viteza.

Citesc uimit specificaţiile acestui minunat laptop. Parcă divinitatea şi-a întors faţa şi înspre mine. Nu pot să nu-mi manifest satisfacţia atunci când descopăr noi şi noi caracteristici de top: camera web de 1,3 MP rotativă, cititorul de amprente, geanta oferită cadou(deja obişnuinţă pentru ASUS) sau bateria de 6 celule, ceea ce-i oferă cu siguranţă o autonomie de invidiat. Nu are sistem de operare, dar acesta e doar un mic inconvenient comparabil cu ceea ce oferă, la preţul la care este oferit, 3.805, 60 LEI. Ştiu că sunt slab (atât de slab încât, după ce au montat becuri cu senzori de mişcare pe scară, când eu intru nu se sesizează mişcare şi trebuie să-mi caut cheile pe întuneric), însă cele 2,95 Kg ale sale nu sunt deloc multe pentru spatele meu.

E feeric, fantastic, magic! Aş mai căuta adjective, dar nu-mi găsesc cuvintele în faţa a ceea ce mi se întâmplă. Sar în sus pe covor, nu-mi pasă că vecinul de jos dă cu mătura în tavan, doar nu el a câţtigat un notebook. Şi nu orice notebook, repet. Hai să mai caut pe mail, cine ştie poate am mai câştigat ceva, îmi zic eu fără însă a mă crede. Totuşi. Iar până îmi intră în email durează o veşnicie, dar acum chiar nu mai îmi pasă. Peste câteva zile o să fiu regele PC-urilor. Dar stai. Un nou email de la pcnews.ro? Ciudat: „În urma evaluării a încă două articole trimise, echipa noastră a decis să vă acorde premiul special pcnews, o cină într-un restaurant parizian cu Jessica Alba. Felicitări!”. Stai puţin. Pare prea frumos să fie adevă…..-Dani, Dani, trezeşte-te, trezeşte-te. Iar ai adormit pe canapea. Îţi spun, eşti prea stresat la serviciu, ai nevoie de odihnă. – Da, mami, ştiu, de săptămâna viitoare o să dorm mai mult. Am aţipit şi eu un pic … Totuşi, ce vis frumos…

Mă îndrept agale spre arhaicul calculator. Apăs butonul de „Power”. Cu ochii pironiţi la monitor aştept. Şi aştept. Şi aştept. ….

Pentru Superblog 2008

Vânzătorul

Ştiu că OneStop e un magazin online, însă aş dori să exprim în rândurile de mai jos o situaţie care se întâmplă în magazinele obişnuite şi anume un proces de vânzare a unui notebook. Pentru că mi-am dorit să fac asta, cu voia voastră o să mă plasez eu în postura vânzătorului. Mi-am dorit să fiu acel vânzător extrem de bine informat, cu vaste cunoştinţe în IT, cu reale abilităţi în comunicare, gata oricând să răspundă oricărei întrebări. Nu mi-aş dori să fiu acel tip de vânzător agasant, care te pândeşte de la intrare, te preia imediat cu acel „Vă putem ajuta cu ceva?”, iar apoi nu mai scapi de el, tu dorind doar să vezi ce oferă magazinul. Mai presus de toate însă aş dori să fiu acel vânzător corect, care nu înfloreşte calităţile produselor vândute, care este obiectiv în prezentarea calităţilor dar şi neajunsurilor produselor. Care oferă sfaturi nu doar de dragul de a vinde ce are mai scump, care vorbeşte cu posibilul client în speranţa găsirii celei mai bune soluţii pentru el. În plus, trebuie să aibă acea calitate de a se mula pe caracterul şi cunoştinţele fiecărui client. Dacă clientul e un bun cunoscător în domeniu să prezinte produsele mai tehnic, dacă nu, să încerce să prezinte pe limbajul acestuia, fără însă să profite de naivitatea sau lacuna de cunoştinţe IT a acestuia.

Era in jur de 16:30, deci încă o jumătate de oră din program, apoi plec acasă. Să nu uit să trec pe la piaţă, să iau nişte fructe. Tocmai am vândut un 5005 unei domnişoare. Toată explicaţia mea cu banda de frecvenţă, cu RMS-ul, cu acustica incintelor de lemn sau cu distorsiunile au fost în zadar. Dar apoi am legat sistemul la calculator, iar vânzarea practic a decurs de la sine. Hitul lui Dj David, „Sexy Thing” i-a explicat mult mai bine teoria înaltelor, mediilor şi joaselor decât aş fi putut să o fac eu vreodată. Sunetul impecabil generat de aceste boxe au făcut-o chiar să şi danseze, ce să mai zic de achiziţionare. Aştept încheierea programului de azi. Uşa magazinului se deschide însă încetişor şi intră un bărbat, cam pe la vreo 40-45 de ani, îmbrăcat decent, însă deloc în ton cum moda şi părând extrem de grăbit. Ştiu că nu e bine să faci portrete şi să emiţi judecăţi bazate pe aspect, însă natura omului e să ne lăsăm „păcăliţi” de prima impresie. Am folosit ghilimelele deoarece cred, doar ca o opinie personală, că această primă impresie e şi cea mai aproape de adevăr. Poate suntem dotaţi cu simţul acesta, nu ştiu, însă cred că ne dăm seama de multe după doar câteva priviri.

– Bună ziua, zise imediat ce a intrat în magazin. Am ieşit mai repede de la serviciu doar să vă pot prinde deschişi. Programul dumneavoastră se suprapune exact cu cel al meu, de aceea nu am reuşit până acum să trec pe aici.

– Bună ziua, bucuros să vă pot ajuta.

– Ceea ce m-ar interesa ar fi un laptop. Sa nu fie ceva exagerat de scump, iar din câte văd dumneavoastră aveţi şi o soluţie de creditare extrem de avantajoasă.

– Da, sigur, o să vă explic şi detaliile legate de creditare. Dar înainte de toate, aş dori să ştiu la ce veţi folosi laptop-ul ca să vă pot face o recomandare.

– În special pentru lucru. Va fi o informatizare totală a domeniului unde lucrez, vom fi nevoiţi să ne pregătim şi acasă pe programele folosite. Avem acasă un calculator, dar deja are 5 ani, iar eu mi-aş dori ceva mobil ca să-l pot utiliza şi la serviciu şi acasă.

– Şi programele folosite sunt ceva profesioniste, ştiinţifice?

– Da, ştiu că la lucru au fost nevoiţi să ne schimbe calculatoarele fiindcă nu mai făceau faţă. Tot felul de programe de proiectare, de calcule ştiinţifice, de simulări. Doar recent introduse, a început să ni se facă pregătire la locul de muncă, însă trebuie să exersez şi acasă dacă vreau să prind ceva. În plus, aş mai vrea să dau laptopul din când în când şi băiatului meu de 14 ani. E pasionat de jocuri, deşi eu nu aş vrea să devină o obsesie pentru el.

– Iar la un preţ maxim v-aţi gândit?

– Să nu depăşească 4000 Lei, că şi aşa aş dori să-l iau pe credit. Îl vreau cât mai urgent şi nu am acum banii necesari.

– Am înţeles. Recomandarea mea este acest laptop, care e la preţul 3.749,78 Lei. Este marca Asus, una dintre cele mai profesioniste companii existente pe piaţa IT: Am să explic detaliat de ce vi-l recomand. Să vă dau şi acest pliant cu specificaţiile tehnice.

– Ştiţi, eu sincer nu mă prea pricep, dacă aţi putea să-mi explicaţi mai pe înţelesul meu de ce mi-l recomandaţi.

– Desigur. În primul rând, recomandarea mea a pornit de la procesorul cu care este dotat acest laptop. Este un produs Intel, care în materie de procesoare mobile a luat faţa de câţiva ani buni concurenţilor de la AMD. Chiar dacă nu este cea mai nouă generaţie de procesoare mobile de la Intel, totuşi este un produs de top. Are o frecvenţă de lucru mare pentru laptop-uri, însă nu de mult nu doar asta mai contează pentru un procesor. Şunt multe altele care adunate laolaltă fac din acest procesor unul foarte performant. Iar în domeniul dumneavoastră trebuie o putere de calcul semnificativă. De asemenea, programele ştiinţifice cer resurse imense de memorie. Acest laptop are 2 giga de memorie, detaliu care îmbunătăţeşte semnificativ performanţele.

– Asta se vede doar când pornesc programele nu? Adică pornesc mai repede. Că nu mă supăr să aştept.

– Nu doar în acel moment. Windows-ul, mai ales Vista cu care vine echipat acest laptop consumă multă memorie, nu doar programele pornite de dumneavoastră se vor afla în memorie. Apoi când memoria se termină, Windows-ul mai ia din spaţiul de pe hard-disk pentru a o completa, însă hard-disk-ul e mult mai lent, deci sistemul în general se va mişca mai încet. După părerea mea 2 giga e o valoare rezonabilă pentru orice sistem modern al zilelor noastre. Fiindcă vi-am amintit de hard-disk trebuie să vă spun că acesta este de 250 GB, deci foarte încăpător, iar în plus există şi o unitate pentru citirea şi scrierea DVD-urilor. Acest laptop este dotat şi cu un cititor de carduri.

– Asta înseamnă că pot să pun direct pozele de pe aparat pe calculator nu?

– Exact. Citeşte 8 tipuri de carduri, deci este puţin probabil ca să aveţi la aparatul foto un card incompatibil. Ce fel de aparat aveţi?

– Un Sony, de vreo 2 ani.

– Da, tipul de carduri folosite de aceste aparate este suportat, eventual necesitând un adaptor. Dar acesta nu este scump deloc.

– Înţeleg. Văd aici pe specificaţii Cache şi FSB. La ce se referă astea? Cu cât sunt mai mari cu atât mai bine?

– Da, aşa e. Cache-ul se referă tot la o memorie, dar de data aceasta mult mai mică însă mult, mult mai rapidă ca memoria RAM. Acest cache este situat pe procesor sau uneori pe placa de bază, fiind conectat prin legături extrem de rapide, la procesor. Rolul ei este de a păstra cele mai accesate date, deci procesorul caută prima şi prima dată după date, acolo. E evident că o valoare mai mare duce la performanţe mai mari. FSB se referă la legătura dintre procesor şi placa de bază, deci în final legătura cu celelalte componente. Performanţa procesorului este direct proporţională cu lăţimea de bandă a acestei legături.

– Vă mulţumesc. Ce îmi puteţi spune despre placa video? Cred că este de asemenea o componentă importantă.

– Este esenţială, mai ales că mi-aţi spus că lucraţi cu tot felul de simulări şi reprezentări. Placa video este încă un motiv pentru care vi-am recomandat acest laptop şi nu unul mai ieftin, dar cu o placă video mai slabă. Placa video este una într-adevăr de calitate, adecvată domeniului dumneavoastră, iar băieţelul dumneavoastră va putea juca orice joc existent la ora actuală, chiar dacă nu la setările maxime. La laptopuri este greu să se monteze plăci video extrem de performante, deoarece pe lângă faptul că consumă extrem de mult, se mai şi încălzesc repede. Există desigur unele laptop-uri construite special pentru pasionaţii de jocuri, însă acelea sunt foarte scumpe. Ecranul acestui laptop este din nou unul de calitate, Asus fiind recunoscuţi pentru calitatea monitoarelor de laptop-uri. Calitatea sunetului va fi din nou una foarte bună, însă doar dacă veţi monta alte boxe. Este recunoscut că boxele de laptop nu au o calitate foarte bună a sunetului produs, însă în acest caz placa de sunet este foarte performantă, iar cu alte boxe se va vedea acest lucru. Tot legat de asta, laptopul mai are şi un webcam, care este de o calitate bunicică.

– Am şi eu unul acasă, îl folosesc ca să văd pe fratele meu care e plecat de câteva luni în Portugalia.

– Acum veţi putea vorbi cu el şi de la lucru.

– Are wireless, nu? Că am înţeles că la firmă se va trece pe utilizarea acestuia.

– Desigur, acest laptop beneficiază de conectivitate wireless, însă pe lângă aceasta mai are şi bluetooth, deci puteţi descărca de pe un telefon cu bluetooth poze, melodii sau orice altceva, fără să mai fie nevoie de cabluri. În plus laptopul are şi un modem, în caz că veţi dori să vă conectaţi la internet în acest mod.

– Windows e versiunea cea mai nouă?

– Da, Windows Vista, însă nu e varianta cea mai de top. Cu toate acestea, această variantă este suficientă pentru un utilizator obişnuit. Ar mai fi de menţionat bateria cu 6 celule, ce îi conferă o autonomie de aproximativ 2 ore. Se poate achiziţiona ulterior şi baterie cu 9 celule ce duce la creşterea acestei autonomii. Oricum, în timp veţi fi nevoit să vă cumpăraţi o baterie nouă, această componentă având cea mai pronunţată uzură.

– Da, din ce mi-aţi prezentat dumneavoastră aici, pare într-adevăr cea mai bună alegere.

– Ah, era să uit încă o caracteristică deosebit de utilă. Laptopul este prevăzut cu un cititor de amprentă, de aceea datele dumneavoastră vor putea fi păstrate în siguranţă fără teama că ar putea fi sustrase.

– Excelent, chiar îmi era teamă să îmi duc din muncă acasă tocmai din cauza unui posibil furt al datelor de la firmă. M-aţi convins, îl cumpăr. Acum v-aş ruga să-mi prezentaţi oferta de creditare…

Am stat până pe la vreo ora 5 jumătate, până am terminat toate formalităţile. Însă am fost mulţumit, asta deoarece am văzut încă un client mulţumit după o achiziţie. Mai poftiţi pe la noi.

Articol scris pentru SuperBlog 2008.

Notebook Asus Lamborghini – la gradul superlativ relativ

Pentru etapa a 3-a a concursului SuperBlog 2008 organizat de PCNews am decis să aleg pentru review minunăţia asta de laptop, pe numele lui complet: Asus Lamborghini VX2S-AK058G Core 2 Duo T7500, 2.2GHz, 2GB, 200GB, Vista Ultimate. Şi cum în numele său se află numele unei super-maşini, m-am gândit că poate, cine ştie, toate componentele sale sunt super. Haideţi să le luăm pe rând şi să vedem cu ce le putem asemui:

Procesor: Intel Core 2 Duo T7500, 2200Mhz, un Front Side Bus de 800 Mhz şi un cache de 4 MB. Chiar dacă nu e chiar ultima generaţie de la Intel, acest dual-core e rapid, frate. Dacă ar fi să-i găsesc un corespondent nici nu ar trebui să caut prea mult. Cred că acest procesor e într-adevăr un Lamborghini Gallardo (Viteza maximă : 309 Km/h, acceleraţie 0-100Km-h în 4.1 secunde). Nu e cel mai rapid model, aici sunt de acord, însă comparându-l cu concurenţa sa, AMD Turion 64 X2 TL-60 sau TL-62 e ca şi cum ai compara acest Gallardo cu un Mustang. Binenteles şi Mustang-ul e o maşină performantă, puternică, rapidă, însă la un head-to-head ar rămâne mult în urma Lamborghini-ului. În plus, un Mustang consumă mai mult.

Display şi Video: Ecranul e un TFT WSXGA+ (rezoluţie de 1680×1050 cu un aspect ratio de 16 : 10 ), Color Shine (aşa le place băieţilor de la ASUS să numească display-urile glossy). Şi cum ASUS sunt recunoscuţi pentru calitatea display-urilor, nici acesta nu face notă discordantă. Nu e pentru profesioniştii în ale graficii (pentru care display-urile mate sunt perfecte), însă pentru muritorii de rând e excelent. Placa grafică este un GeForce 8600M cu 512 MB de memorie dedicată şi încă 1 GB prin TurboCache (adică placa video poate să „împrumute” ceva memorie din RAM). Nu e chiar cea mai bună placă video de pe piată (Nvidia a scos seria 9 în februarie anul curent, urmată apoi în iunie de seria 200, unde GTX 280 e regele), dar cu siguranţă orice joc de anul acesta va rula lin cu ajutorul acestei plăci. Aş fi vrut să compar experienţa vizuală a acestui laptop cu frumuseţea Jessica-i. Însă acest notebook nu a atins perfecţiunea, de aceea cred că se potriveşte mai degrabă imaginii Evei. Dar până la urmă e o chestie de gusturi.

Hdd & RAM : Memoria RAM e de 2 GB, extensibilă la 4. E un DDR2 la 667 Mhz (oare rotunjirea e din superstiţie?). Nici aici nu a fost atinsă perfecţiunea, DDR3 fiind succesorul care se impune rapid prin viteza sa superioară (Se ajunge şi la 1800Mhz, adică de aproape 3 ori viteza memorie notebook-ului la care se face referire aici). Însă cei 4 giga de memorie la care se poate ajunge sunt arhisuficienţi pentru cerinţele de acum şi mult timp în viitor. Oricât de lacom ar fi Vista şi alte aplicaţii, cantitatea e realmente impresionantă. Hard Disk-ul e de 200GB. Nu e mult, dar nici puţin. E destul. Şi oricând se poate suplimenta prin HDD externe. Etalonul? Teo. Nu e un foarte suplă, însă nici nu e rotofeie. Mai ales după cura urmată.

Multimedia : Notebook-ul dispune de player Blu-Ray, înlocuitorul DVD-urilor clasice. Era şi timpul deoarece DVD-ul e deja un bătrânel şi trebuie să intre în pensie după ce a servit cu onoare încă din anii ’90. Pe un blu-ray putem pune 25 GB (single layer ) sau 50 GB (dual layer). Pe un dvd normal cifrele erau de 4,7 respectiv 8,5. Diferenţa se vede de la o poştă (Când am văzut anul trecut în primăvară, în Franţa, X-Men 3 rulat pe o plasmă de pe un Blu-Ray am rămas tablou. Experienţa e incomparabilă cu cea a unui DVD normal). La capitolul audio notebook-ul stă excelent, calitatea fiind High Definition Audio. Comparabilă cu vocea Aliciei Keys.

Comunicaţii: Notebook-ul dispune de o reţea 10/100/1000 la care puteţi lega ţeava de net, de wireless 802.11a/b/g/n în caz că nu aveţi ţeavă dar aveţi vecini „binevoitori”, un modem 56K dacă mergeţi la bunici sau vă place tortura dial-up precum şi de Bluetooth pentru conectare cu telefonul şi descărcare de poze pentru hi5. Deci are de toate pentru toţi. Din punctul acesta de vedere l-aş compara cu Mircea Badea la emisiunea În gura presei . Pentru că vorbeşte mult, dar cu folos.

Alimentarea se face, atunci când nu aveţi o priză la îndemână, cu ajutorul acumulatorilor Li-Ion cu 8 celule. Acele 8 celule fac diferenţa. E o greutate în plus, dar beneficiul este o autonomie sporită. Tine mult, aproape cât o călătorie cu CFR. Cu deosebirea că în cazul notebook-urilor chiar dorim să dureze cât mai mult.

Sistemul de operare: Windows Vista Ultimate. Cel mai deştept Windows creat până acum. E Einstein-ul sistemelor de operare. Acum susţinătorii Linux sau Mac o să-mi sară în cap, însă aceştia nu fac împreună decât 9% din totalul utilizatorilor de calculatoare. De acea mă pun bine cu majoritatea.

Preţul: 11.267,54 LEI la emag. Adică 4036.8 X 1 verzişor. E doar pentru cei care chiar nu au ce face cu banii, mai ales că la doar 64% din preţ luaţi acest ASUS cu specificaţii clar superioare. Dar uneori marca face toţi banii. Eu îl recomand doar pentru cei care vor să se laude cu el.