Muzica a fost de mult percepută ca poezie care îţi încântă auzul. O alăturare mlădioasă şi plină de înţelesuri de rime care fac să vibreze nu doar senzorii sistemului auditiv, ci fac să vibreze toată fiinţa noastră. Cu timpul însă, muzica şi-a pierdut din aura magică pe care o avea înainte şi a devenit din ce în ce mai mult doar nişte cuvinte aruncate pe o linie melodică, mai mult sau mai puţin atractivă. Nu mai se poate vibra la auzul unor versuri, sau analiza ironiile fine din textele muzicale. Metaforele din versuri au devenit o raritate, totul este aşa cum este, fără acel iz poetic prezent odinioară.
În această stepă muzicală, a răsărit de curând un copac. Un copac atât de verde, atât de falnic încât face să pălească orice în jurul său. Industria muzicală va trebui să fie împărţită în perioada de dinainte de acest geniu artistic si perioada următoare. Pentru că, cu siguranţă va influenţa teribil tot ce ţine de muzică de acum încolo. Acest ilustru exponent al poeziei muzicale poartă numele de Fernando de la Caransebeş. E un român de-al nostru, un adevărat bărbat, prin forţă şi simţire. O fire de fier, cu o minte de trandafir. Cineva care pe măsura talentului său poate fi urcat pe un piedestal alături de alţi giganţi ai culturii autohtone, cum ar fi Blaga sau Titulescu, ca să-i numesc doar pe doi.
Pentru comentariul literar pe care, eu, umilul blogger voi încerca să-l fac, am ales o capodoperă, o melodie absolut desăvârşită în genialitatea ei: Piesa se numeşte „M-am căsătorit”, fiind o primă încercare, excepţională de altfel, de analiză a relaţiei bărbat femeie, în toată plenitudinea sa. Analiza porneşte de la momentul în care cei doi îşi unesc destinele, când aleg să facă pasul suprem al desăvârşirii amorului lor. Un amor sincer, pueril aş putea afirma, dar mai presus de toate un amor autentic românesc, aşa cum va rezulta şi din analiza pe text, ulterioară. Poetul (prin ceea ce a realizat merită să fie numit poet) Fernando (nume cu rezonantă sud americană, pentru a emfaza caracterul lipsit de inhibiţii al acestui genial artist) realizează prin această alegorie o analiză extrem de pertinentă dar în acelaşi timp plină de înţelesuri asupra divergenţelor dintr-un cuplu modern. Substituindu-se, fără a se citi printre rânduri, soţiei, Fernando face apologia superiorităţii feminine în relaţie cu partenerul său, în care aceasta vede numeroase metehne.
Prima strofă:
M-am casatorit -un barbat tampit
Eu ii spun sa-nchida usa
El se joaca cu papusa
Eu ii spun sa-nchida geamul
El se joaca cu ligheanul
Eu l-am trimis la piata
El imi matu’ in brata
M-am casatorit c-un barbat tampit
Aici tâmpit nu este folosit în sens peiorativ, ci mai degrabă duios, mustind de dragostea femeii pentru bărbatul său. Deşi îi spune să închidă uşa, metaforă genială pentru relaţie, acesta se joacă cu păpuşa, iar o alăturare de mare efect, deoarece păpuşa simbolizează dragostea primordială, înainte de căsătorie, pentru femeia pentru care a pătimit atât. Geamul simbolizează trecerea, trecerea într-o altă lume, care deşi arată mai bine de dinăuntru, este mai rece. În contrapunere, el se joacă cu ligheanul, simbol al autenticităţii româneşti. Piaţa e întruchiparea lumii acesteia, plină de oameni răi, de primejdii, de nelinişti, de pericole la tot pasul. Soţul se disociază de ele printr-o juxtapunere armonioasă: bărbatul şi mătura. Deci, bărbatul şi femeia, simbol al hărniciei, al muncii, dar şi al amorului. Strofa se încheie armonios cu repetarea primului vers, pentru a închide ciclic această alegorie sfâşietoare.
A doua strofă:
M-am casatorit c-un barbat tampit
Eu ii spun sa spele vana
El se joaca cu banana
Eu-i-spun sa spele masina
El o arde pa’ vecina
Eu l-am trimis dupa paine
El se joaca cu un caine
M-am casatorit c-un barbat tampit
Poetul reia tema primei stofe, ca o continuare în neantul acesta diabolic, dar totuşi plin de atractivitate. „Eu îi spun să spele vana”, arată dorinţa femeii pentru implicarea în rezolvarea vicisitudinilor vieţii, însă el, se disociază aducând un argument sexual, pe alocuri de libidinos, argumentul „banana”. Un argument valoros de altfel, un argument viabil şi inevitabil acceptat de parteneră. Maşina simbolizează abundenţă, bogăţie, care însă trebuie întreţinută. Bărbatul fuge iar de această responsabilitate, alegând opţiunea vecinei. Aici vecina reprezintă alegerea celeilalte opţiuni, o delimitare riguroasă între ceea ce trebuie şi ceea ce se petrece. Câinele, prietenul cel mai bun al omului e aici simbolul ispitei, pe care o întâlnim la tot pasul. E femeia mai drăguţă, maşina mai performantă, banii mai verzi. E tot ce atrage şi distruge, e mirajul unei vieţi mai bune, care apare când nu ştim să apreciem ce avem. Finalul readuce din nou acel „tâmpit”, de data asta parcă mai accentuat şi spus cu mai multă patimă.
A treia stofă:
M-am casatorit c-un barbat tampit
Eu vreau sa-l trimit la lucru
El se joaca cu papucu’
Eu il sarut pa’ vecinu’
El se uita ca cretinu’
Eu il intreb daca-s frumoasa
El face striptis pe masa
M-am casatorit c-un barbat tampït
Cifra 3 simbolizează perfecţiunea, întregul, simbolizează desăvârşirea. Cu adevărat avem de-a face cu un artist desăvârşit. În această strofă, se introduce motivul lucrului, ca singura îndeletnicire care înnobilează pe om. Pus în antiteză, papucul e simbolul obedienţei sau mai degrabă al lipsei acesteia, în această situaţie. Din nou observăm tema vecinului, adică a celeilalte opţiuni, accentuată mai pregnant în această strofă. Vecinul este sărutat, însă e vorba de un sărut plin de interese, în această lume de asemenea inundată de interese. Acum apare şi termenul pe care parcă îl aşteptam de la început, frumuseţea, acesteia opunându-se un neologism inteligent strecurat de autor, „striptis”. E contrastul frumos – sexy, blamat de toţi dar acceptat de toţi. Poezia se încheie magistral, ca o sferă, cu primul vers, probabil cel mai reuşit vers din muzica românească din ultimele 2 secole.
Pentru a savura şi feeria de imagini a videoclipului, click aici.
P.S. Pamflet.
