Category Archives: Tech

Orice are legatura cu tehnologia

Doar amintiri …

Posted on by
Reply

Nici nu ştiu cum să încep această scrisoare. Cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie ceea ce simt. Parcă e doar iarnă în viaţa mea de când ai plecat, însă nu acea iarnă albă, plină de copii veseli care se bat cu bulgări de nea de dimineaţa până seara sau de schi-uri care străbat falnice pârtiile staţiunilor. Nu, e o iarnă cenuşie fără tine, o iarnă fără speranţa unei primăveri viitoare. În aceste momente sunt sigur că aş fi o sursă de inspiraţie pentru Bacovia, care dacă ar compune o poezie în care să exprime starea mea, ar compune cu siguranţă cea mai tristă creaţie a sa.

De ce oare ai plecat? …

Îmi amintesc cât de mic erai, mic dar atât de drăguţ. Toţi doreau să te privească, să te atingă, dar eu te păstram doar pentru mine. Bijuteriile nu se împrumută. Mie îmi plăcea enorm, trebuie să recunosc când erai alb, un alb ca de scoică. Pentru că pentru mine ai fost o adevărată perlă. Dar şi albastrul de safir, sau maroniul asemănător unui apus de soare, sau poate rozul plin de viaţă, sau negrul elegant, sobru, dar sofisticat. Oamenii râdeau de tine, că eşti prea mic, că fiind aşa mic nu eşti, vezi Doamne, şi deştept. Le-ai râs în faţă şi aveai dreptate. Ce dacă ai doar 249 x 170 x 29 mm, ce dacă ai doar 0,99 Kg ? Eu ştiu că lucrurile preţioase se ţin în ambalaje mici. Aşa, ca să fie ferite de ochii curioşilor. Eu ştiu că un corp mic ascunde o inimă mare, iar inima ta era uriaşă. Fiind aşa uşor, îmi plăcea să te duc oriunde vroiam, era o delectare să mă plimb cu tine, nu ca şi cu „ex-ul”, care avea aproape 3 Kg, şi între noi fie vorba nu îi eşti cu nimic mai prejos. Şi ştii că nu mă comportam chiar ca un gentleman, când te aruncam în geantă alături de alte mărunţişuri, fără să îmi pese că vei păţi ceva. Dar tu nu păţeai nimic, pentru că ai fost construit să rezişti, sunt sigur că mii şi mii de alţi testeri te-au aruncat de ici-colo doar pentru a-ţi testa rezistenţa.

Îmi amintesc, că deşi erai atât de mic şi de drăgălaş, aveai o forţă imensă, generată şi de procesorul Intel Atom N270, la 1,6 Ghz, cu un cache de 512 KB, impresionant pentru căldura disipată şi pentru consumul de energie, de doar 2.5 Watts. Da, tehnologia de fabricaţie de 45nm şi-a spus cuvântul, iar FSB-ul de 533Mhz, chiar făcea minuni. Nu aveam nici o problemă să rulez Linux-ul Linpus, să ascult muzică cu Songbird-ul, să navighez cu Firefox-ul sau să-ţi scriu cât de mult te apreciez, folosind OpenOfice.org. Sunt sigur că la asta au contribuit şi cei 512 MB Memorie Ram DDR2 la 533Mhz. Totul rula atât de fin, fără cel mai mic efort. Credeam că îţi cer prea multe când te-am rugat să rulezi Half-Life la 640×480. Dar, nu, l-ai rulat şi mi-ai făcut o imensă bucurie să-l joc fără să sacadeze deloc. Placa video Intel GMA 950 s-a comportat mai mult decât decent. Când credeam că nu pot fi mai fericit, mi-ai propus şi un film, unul de acţiune, pe care mi l-ai redat fără probleme. Nu te oboseai pentru nimic, însă nici nu erai pretenţios la programele rulate. Tot ce ţi-am dat să faci ai făcut cu obedienţă, iar acum îmi dau seama cât de puţin te-am apreciat. Poate cine ştie, aceste rânduri ….

Cât de mult îmi plăcea să-ţi privesc ecranul CrystalBrite, de o calitate ireproşabilă. Parcă îmi zâmbeai în continuu prin cei 1024×600 de pixeli dispuşi pe doar 8,9 inch. Faptul că e luminat LED nu doar că ajută la menţinerea unui consum scăzut, pentru că noi ştim ce impact are display-ul asupra consumului, dar şi oferă o luminozitate şi un contrast care l-ar face invidios şi pe Monet. Ştiai că sunt obsedat de unghiurile de vizualizare, dar tu mi-ai îndeplinit şi chiar depăşit orice expectanţe. Chiar dacă ştiam că trebuie să te feresc de lumină, din cauza monitorului glosy, tu tot mă răsfăţai cu niveluri de culoare pe care le-am văzut doar la monitoare mai pretenţioase şi mult, mult mai scumpe. Dar şi tu ai fost un scump. Nu mă refer la bani, ci la ce emoţii mi-ai produs, la ce satisfacţii şi momente de neuitat mi-ai oferit.

Cât adoram să-ţi ating tastatura, cât de uşor tastam gândurile mele chiar dacă mulţi ar fi crezut că vei avea probleme în această privinţă. Nu ai, tastele sale sunt atât de moi, însă cu un feedback ferm, se pliază atât de bine pe modul de scris al unui utilizator, încât de multe ori mă trezeam scriind tâmpenii doar pentru plăcerea de a tasta. Chiar dacă, tu încercai să mă păcăleşti, să nu mai scriu, ci să folosesc webcam-ul de 0.3 MP când doream să vorbesc cu cineva. Şi chiar dacă nu-ţi plăcea să vorbeşti prea mult prin difuzoarele micuţe ale tale, mă lăsai, fără să protestezi, să montez căştile mele favorite. Şi microfonul meu favorit. Şi mai îmi ofereai şi 3 porturi USB, aşa ca să-mi aduc şi prietenii, că tu nu te supărai niciodată. Nu te-ai supărat nici când am venit acasă cu un card SD, mi-ai zis că ai loc şi pentru el, doar tu ai nu un cititor de carduri, ci chiar două. Unul îl foloseşti pentru a-ţi mări capacitatea unităţii SSD cu ajutorul unor carduri SD sau mai performantele SDHC. Iar cel de-al doilea e ca o casă pentru orice card de la camera foto, video, sau alte dispozitive. Te-ai gândit la toate nu? Mulţi te-au criticat pentru unitatea de stocare de tip flash, că e înceată, că durează prea mult bootarea, sau alte critici nefondate. Dar tu niciodată nu te supărai. Ştiai că nu au dreptate, iar dacă doresc pot oricând să monteze un hdd extern pe un usb 2.0 high-speed.

Şi ce dacă hdd NAND are doar 8GB? Nu e suficient pentru un ultraportabil ca tine? OK, e adevărat că nu există unitate optică, dar chiar e nevoie de una? Unitatea optică a rămas una dintre puţinele componente foarte vulnerabile ale PC-urilor, tocmai datorită faptului că are părţi în mişcare, iar fiabilitatea mecanică nu e tocmai cea mai strălucită. Tu ai redus la minim probabilitatea de defect prin renunţarea la unitatea optică şi folosirea SSD-ului. Erai atât de sociabil, de deschis, îţi plăcea să vorbeşti cu prietenii tăi folosind LAN-ul 10/100 sau modem-ul de 56k, sau de la distanţă, cum preferai tu, folosind wireless LAN-ul 802.11 b/g. Şi ştiu că îţi plăcea şi ţie compania mea. De fapt sunt sigur. Altfel de ce stăteai cu mine aproape 3 ore bazându-te pe bateria de 3 celule şi 2400mAH ? Oricum sunt puţin supărat că mi-ai promis că-ţi ataşezi bateria cu 6 celule şi o să putem să ne jucăm, să navigăm pe internet, să edităm, etc. timp de până la 7 ore. Ce satisfăcut aş fi fost …

Poate crezi că te-am lăudat mai sus, că fac asta doar pentru că te vreau înapoi. Da, te vreau, însă ce am scris în rândurile de mai sus e adevărata mea părere despre tine, Acer Aspire One. Oare ce aş mai putea face să te aduc la mine? Poate, cine ştie, soarta va fi măcar o dată sclava mea. Poate.

SuperBlog, 2008.

A way of life

Posted on by
1

Am observat că în ceea ce priveşte telefoanele mobile oamenii se împart în general în două mari şi late categorii. Gadget lovers şi Gadget Haters. Unii cred că un telefon este doar ceea ce şi numele îl defineşte: un aparat cu ajutorul căruia comunici vocal prietenilor, familiei, şefului, etc. tot ceea ce ai pe suflet (sau măcar ceea ce ai curajul să spui). Ei sunt de părere că orice are în plus un telefon este un accesoriu de cele mai multe ori inutil, că telefoanele au fost lăsate de Dumnezeu să fie telefoane şi nimic mai mult. Aceste persoane, fără să fie arhaice, au o concepţie oarecum învechită. De înţeles însă în anumite cazuri. Pornind de la o logică elementară este corect să afirmăm că orice creştere în complexitate creşte direct proporţional şi probabilitatea de defectare. Adepţii noţiunii KISS (Keep it so simple), au de partea lor de cele mai multe ori experienţa multora cu aparate complicate, alambicate, pline de tehnologie dar sărace în fiabilitate. Este din păcate un trend printre constructori să nu mai pună atât de mare accent pe creşterea duratei de utilizare a produselor lor. Iar această decizie este justificată de contextul economic. Când vezi că vânzările tale sunt drastic diminuate de chinezării de proastă calitate dar cu preţuri mult, mult mai mici, nu îţi mai vine să te mai gândeşti la calitate ci doar cum să cobori standardele ca să nu fii nevoit să cobori profitul. Este o realitate tristă, dar în ritmul acesta o să ajungem să vedem în curând „televizorul de unică folosinţă” sau garanţii măsurate în ore. Exagerez, însă direcţia nu e deloc cea bună.

Apoi sunt îndrăgostiţii de tehnologie, printre care recunosc că mă număr şi eu, cei care cred că dacă un telefon e doar un telefon atunci mai bine nu e. Cei pe care nu-i interesează că bateria ţine doar 2 ore (exagerez, din nou), atâta timp cât în cele 2 ore pot să facă 100 de poze, să vadă vreo două filmuleţe, să asculte nişte mp3-uri, să mai îşi verifice email-ul, eventual să mai schimbe câte un buzz pe messenger. Aceştia sunt genul de oameni care vor merge la cel mai nou James Bond nu pentru a o vedea pe noua fată Bond ci pentru a vedea noile gizmo-uri ale super-eroului lui Fleming. Pentru ei, tehnologia este un mod de viaţă. Am să fiu avocatul lor, arătând prin exemple, cum tehnologia poate schimba vieţi. Vom vedea mărturiile unor utilizatori a excepţionalului Nokia N95 8GB, a modului cum o alăturare ingenioasă de tranzistoare, de bucăţi de cod şi de un pic de noroc poate aduce momente preţioase.

Dale Ioana, 27 ani, manager: Mi-am luat telefonul acum 6 luni, de la Oktal.ro. Pe atunci lucram la o firmă din Oradea, destul de prost plătită, fără perspective de viitor. Am aplicat pentru un post în Suedia, iar ca prin noroc am primit un telefon de la cineva din conducere chiar când eram în sat, fără să am acces la internet şi webcam. Spun că prin noroc, pentru că norocul meu s-a numit N95. Acesta beneficiind de conectivitate 3G prin HSDPA, la o viteză impresionantă, precum şi de o cameră dedicată pentru video-conferinţe a fost tocmai de ce aveam nevoie pentru a-i arăta acelui director adevărata mea faţă, ca să mă exprim aşa. Am glumit, am râs, dar şi am fost serioşi când am prezentat cererea şi oferta fiecăruia. Am acceptat fără să clipesc, la fel şi el. Şi-a creat o impresie plăcută despre mine doar dintr-o convorbire 3G făcută cu acest minunat telefon. Ce frumos e Stockholm-ul.

Demian George, 38 ani, bucătar: Da sunt bucătar, însă printre Gordon Bleu sau Cassoulet, pasiunea mea e fotografia. Am un Canon profesional cu care fac poze superbe, însă adevărata satisfacţie a venit într-o zi când mergeam spre serviciu şi nu aveam aparatul la mine. Am observat un peisaj parcă căzut din rai, o îmbinare de culori de un contrast frapant. Nu aveam la mine decât telefonul Nokia N95. Desigur, are un aparat foto de o calitate impresionantă pentru un telefon, 5 MP, lentile Carl Zeiss, autofocus, dar totuşi e doar un telefon. Am zis să încerc şi au ieşit nişte cadre magnifice. Imediat cum am ajuns la lucru m-am conectat prin Wi-Fi-ul de care dispune telefonul la o reţea wireless din zonă, am descărcat de pe site-ul lor documentele office cu regulamentul şi fiindcă N95 cu al său Symbian le poate deschide m-am pus să le studiez. Am văzut că era ultima zi de concurs, însă mi-am zis să încerc. M-am consultat prin IM şi cu un coleg de la clubul de fotografie, iar el m-a sfătuit de asemenea să risc. Ce aveam de pierdut. Am câştigat premiul special al votanţilor de pe site, premiu care a constat într-o sesiune de fotografii … în Paris. Un vis devenit realitate.

Pantea Marius, 19 ani, student: Eram în drum spre cursul de Electrotehnică şi evident nu mă grăbeam. Ascultam ceva muzică pe telefon, un N95, comutând când pe radio, când pe lista mea de mp3-uri, wma-uri şi aac-uri, pe care N95-ul le redă fără să strâmbe din nas, la o calitate de auditoriu. Ca o paranteză, calitatea recepţiei radio la N95 este fantastică. Sunet stereo, clar, fără zgomot. O delectare. Bineînţeles un rol important îl au şi căştile conectate prin bluetooth, versiunea a 2-a, cu A2DP. La un moment dat îmi vine ideea de a particip la concursul „Ghiceşte melodia”. Am sunat încrezător, iar DJ-ul a ales o melodie. Am sărit în sus de bucurie când am auzit „Aicha” a celor de la Outlandish. Tocmai o ascultasem pe telefon. Nu e nici o coincidenţă. La cei 8 GB de memorie ai N95-ului pot să pun o tonă de melodii. Am câştigat un televizor LCD de 106 cm, full HD şi toate alea. Să vedeţi ce fericit am fost. De fapt o să vă arat, că prietenul meu Marcel a luat telefonul şi chiar m-a filmat în timp ce îmi manifestam zgomotos satisfacţia. Iar calitatea filmării, VGA, la 30 frame-uri pe secundă, foarte bună de altfel, e oarecum jenantă pentru mine :).

Crivaci Alexandra, 24 ani, designer vestimentar: Pentru mine, Nokia N95 a fost ca un Cupidon. Fără el nu-l mai cunoşteam pe Andrei, cel care nu e jumătatea mea, ci întreaga mea dorinţă. Eram la o festival de modă în Bucureşti, festival care s-a întins pe 2 săptămâni, el fiind de asemenea prezent acolo din partea Facultăţii de profil din Iaşi, unde era student. În prima zi, după ce s-a terminat defilarea modelelor şi ciocnirea şampaniei, trebuia să mergem fiecare la casa sa, adică pe unde stăteam fiecare cu chirie. Afară ploua infernal, iar când am ieşit afară l-am văzut pe Andrei stând descumpănit parcă sub picurii voluminoşi ai furtunii. Am zis să intru în vorbă cu el, poate îl pot ajuta. Mi-a spus că are maşină, ştie adresa, însă nu cunoaşte de loc Bucureştiul. Am zâmbit, deşi eu cunoşteam capitala doar de la gară la taxi. Am zâmbit şi m-am oferit să merg cu el, folosindu-mă de GPS-ul cu care e dotat N95-ul, precum şi de hărţile care acoperă mai mult de 100 de ţări. Evident şi România. Ne-a ghidat de minune printre străzile întortocheate ale micului Paris. Bateria a ţinut surprinzător de mult şi nu ne-a lăsat baltă. Din vorbă în vorbă, am ajuns să se cunoaştem mai bine, să ne dăm seama de compatibilitate şi … să ne îndrăgostim. Acum are şi el un N95. Încă un lucru care ne leagă.

P.S. Toate exemplele sunt fictive. Ceea ce e adevărat sunt calităţile impresionante ale acestui impresionat telefon. Scris pentru superblog 2008, etapa a 15-a.

Noul meu prieten

Posted on by
Reply

Niciodată nu m-am plâns de prietenii mei. Buni, răi, cu plusuri, cu minusuri, cu alte minusuri, sunt ai mei şi îi apreciez, îi suport, îi plac. Totuşi parcă doream mai mult, parcă doream altceva. Se spune că dacă cineva are 2-3 prieteni adevăraţi se poate considera un om fericit. Nu prea sunt de acord cu sintagma „prieteni adevăraţi”, după părerea mea prietenii falşi nu sunt prieteni. Sunt cel mult demni de mila. Insă …

Unul din amicii mei, Nod32 pe numele său, a început să mă dezamăgească din ce în ce mai mult. Profitând de bunăvoinţa şi răbdarea mea, îşi permitea să stea „agăţat” la pornirea Windows-ului, fără să fiu capabil să pornesc orice alt program. Dar, era prietenul meu, fiecare are calităţi şi defecte, iar puterea de a face compromisuri e o calitate, nu?. Apoi a început să îmi blocheze pur şi simplu CPU-ul, ţinându-l la 100% aparent fără motiv. E destul de bătrân, din 2006, mi-am zis. Se mai poate întâmpla să dea şi rateuri din când în când. Însă trebuie să recunosc şi meritul său esenţial. A reuşit să mă apere de toţi răuvoitorii, de toţi răufăcătorii pentru care avea competenţa să mă apere. Din păcate competenţele sale erau limitate. Mi-am zis că mai am nevoie de un amic care să mă apere şi de alte ameninţări (da, sunt pe interes), şi am ales unul pentru care să nu am alte obligaţii. Îl cheamă Comodo Firewall. Îmi plăcea mult pentru că nu mă deranja pentru orice mărunţiş. Însă, parcă era prea tăcut. Dacă oare, profitând de faptul că nu a beneficiat deloc de pe urma acestei prietenii, nu-şi face treaba cu profesionalism? Dacă unii răufăcători, mai abili, au reuşit să-i înşele vigilenţa, iar eu să nu ştiu nimic?

Trăim într-o lume din ce în ce mai nesigură. Ameninţările sunt din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai severe. Pericolul poate să apară de oriunde, de aceea şi protecţia trebuie să fie multiplă şi, cel mai important, de netrecut. Nod32 şi Comodo făceau o echipă bună, însă una cu multe lacune. Astfel, de exemplu, există anumiţi răufăcători numiţi spyware sau malware, ca să numim doar doi, pentru care acest tandem nu avea nici o soluţie. Era o prietenie inutilă, din acest punct de vedere. Eu sunt de principiul „give & get” (sunt balanţă, e de înţeles), iar acum simţeam că dau prea mult şi primesc prea puţin. Nu mai doream să îmi încarc timpul, memoria, procesorul, cu alţi prieteni, fiecare cu un anumit scop. Doream pe cineva multi-capabil, multi-prietenos, multi-util, însă single-cost. Apoi m-am întâlnit cu BitDefender Total Security 2009.

El mi-a spus că doreşte să fie prietenul meu, timp de o lună fără nici o obligaţie din partea mea, iar apoi dacă mă decid, el doreşte foarte mult să continuăm această relaţie. L-am întrebat ce oferă, iar el m-a invitat să încerc. Dacă voi fi mulţumit, va fi şi el, dacă nu, e bine şi aşa. Oricum eu nu am nimic de pierdut. Am acceptat. Puţin trist de despărţire, am dat disable la vechii mei amici, însă am refuzat să îi îndepărtez definitiv din viaţa mea şi de pe hdd meu. Asta chiar dacă BitDefender m-a avertizat încă de la început că s-ar putea să apară anumite conflicte generate de invidie şi m-a sfătuit să renunţ la vechile prietenii. Nu l-am ascultat pentru că sunt un nostalgic şi renunţ greu la ce o dată a fost al meu, chiar dacă înlocuitorul e de o calitate evident superioară. Urăsc să arunc lucruri, să mă despart de trecut, să nu mă uit în spate. Iar asta e un defect.

Şi a început să se instaleze, pas cu pas, etapă cu etapă. În spiritul meu de leneş cu diplomă, am dat „Înainte”, „Înainte” fără să citesc prea mult detaliile. Însă am fost atent să aleg modul avansat, că doar sunt IT-st de meserie. Unul care mai şi debitează câteodată inepţii pe wordpress. Eram nerăbdător să aflu ce poate şi ce ştie prietenul meu bun la toate. Mai puţin să facă de mâncare, dar pentru asta am nevoie de altcineva nu? Cred. De îndată ce am revenit în Windows, noul meu prieten, săritor în a mă ajuta, mi-a spus pe larg tot ce are pe suflet. Înainte de putea să vegheze la securitatea mea trebuia să iau unele măsuri urgente. De exemplu, să aduc la zi definiţiile cu toţi „infractorii” şi să fac o scanare completă a sistemului pentru a mă asigura că nici unul nu şi-a instalat deja catrafusele sau mai rău s-a şi reprodus cu neruşinare. M-a certat un pic pentru indolenţa mea. Cu un ton aspru şi un font roşu m-a avertizat că nu am făcut nici o operaţiune de curăţare a regiştrilor, că nu am curăţat sistemul de fişierele temporare, sau cele inutile, că nu am folosit programul de defragmentare şi apoi mă mai mir de ce se mişcă totul ca o ţestoasă somnambulă. Uite, mi-am zis, cineva căruia îi place să zică lucrurilor pe nume. Fără menajamente, cu autoritate, însă totuşi cu amabilitate. Asta doream: o mână forte care să-mi spună ce e bine, ce nu e bine şi ce e catastrofal.

Apoi, curios din fire cum sunt, am început să analizez, într-un mod cam scrupulos cei drept, ce îmi oferă acest nou prieten. Sau erau doar vorbe goale, fără un suport consistent? Am văzut că ţine morţiş să-mi arate, chiar la început cât va mai dura prietenia noastră în aceste condiţii. E dreptul lui nu? Am rămas impresionat când am văzut tabul SysInfo: Ce naiba e „Google Update” printre procesele active? Nu ştiam că eu fac update la Google 🙂 . Am văzut că-mi arată toate procesele, cu informaţii detaliate despre fiecare. Se ştie băiatul. Când am trecut pe tabul de „Antivirus” mi s-a luminat faţa, iar un zâmbet de satisfacţie mi s-a întipărit instantaneu. Bitdefender are Antiphishing. Când plăteam cu cardul sau îmi accesam Internet Banking-ul trebuia înainte să fac rugăciuni anti-fraudă sau să intru în Vista, acolo unde datorită faptului că poposesc atât de rar, lucrurile sunt mai în siguranţă. Acum sunt seif şi în XP, iar protecţia anti-phishing nu e doar în browsere ci şi în clienţii de IM. Wonderful.

Mai jos, încă un motiv de zâmbete. Protecţia Antispam. Damn Spammers, take this!!! Se poate configura chiar o listă cu spammeri. I feel like I’m in heaven. Să vezi aici abuz de putere, mai ceva ca Băselu. Am văzut că foloseşte şi probabilitatea bayesiană precum şi filtre euristice avansate, deci chiar dacă Bitdefender nu ştie iniţial prea multe, învaţă. Controlul parental e inutil în cazul meu. Sunt propriul meu părinte şi nimeni nu îmi spune ce să fac. Na, deja m-am supărat. Controlul datelor personale, aşa cum este implementat de BitDefender e realmente ceva impresionant. Crearea de reguli în funcţie de cuvinte cheie, cum ar fi numărul cărţii de credit sau parole, precum şi accesul doar la site-uri web specificate clar pentru astfel de tranzacţii, fac din controlul identităţii ceva de domeniul WAW. Controlul regiştrilor este util în protecţia împotriva unor troieni, doar să nu devină ceva enervant să tot apeşi „Permite”, sau mai rău să devină obişnuinţă şi să permiţi ceva ce vei regreta ulterior. Controlul cookie-urilor şi al scripturilor sunt după părerea mea doar pentru cei obsedaţi de securitate. Cei care văd doar partea goală a paharului. Eu nu sunt aşa. Eu văd doar un pahar cu jumătate mai mare decât trebuie 🙂 .

Firewall-ul este sinonim în cazul meu cu „farewell Comodo”. Însă, trebuie să amintesc şi una din primele dezamăgiri pe care mi le-a provocat noul meu buddy. Am vrut să-mi bag Messenger, versiunea 9 ( aia cu :bz ), iar firewall-ul nu mi-a permis accesul. Nici măcar nu m-a întrebat. Dacă se mai întâmplă multe din astea, atunci o să mă gândesc la un „welcome back, Comodo”. Dar eu sper că nu. BitDefender mi-a enumerat şi vulnerabilităţile. Astfel, am aflat că parola pentru user-ul Pop Dan este slabă. Desigur. Nu am parolă. BitDefender se ocupă şi cu backup-ul datelor importante. Cred că, pe bună dreptate redefineşte conceptul de multi-rol. Parcă văd, prin 2020, BitDefender cu SO inclus, plus ceva FIFA sau NFS, pentru plictiseala din timpul scanărilor. Şi nu vorbesc la modul peiorativ, chiar o soluţie all-in-one propusă de BitDefender e de preferat în detrimentul unui mănunchi de progrămele şi progrămaşe care laolaltă adună mult mai mult RAM şi CPU.

Criptarea IM, eu am dezactivat-o, fiind utilă doar dacă interlocutorul are de asemenea BitDefender. Însă trebuie să recunosc, e ceva interesant, mai ales după ce auzeam de la un coleg cum „prindea” conversaţiile surorii sale de pe un calculator conectat în reţea. Iar, noi ştim că net-ul prin fibra RDS este de fapt o reţea, etc. Optimizarea PC-ului a venit ca o mană cerească pentru mine. La ce dezastru era pe acolo, mă chiar miram cum mai merge Windows-ul şi eu eram avocatul lui Bill în lupta cu fanii pinguinului. Când cineva zicea că trebuie reinstalat de câteva ori pe an, veneam eu cu contra-replica. Dude, eu îl am din 2006, deci. Deşi la câte s-a adunat pe el mergea parcă în reluare. Dar dacă ai prieteni ca BitDefender … Modul jocuri/laptop. Hmm … eu am desktop, iar de jucat, nici nu mai ţin minte cât a trecut de la ultima înfrângere severă pe FIFA. Dar e ok, când se joacă online şi trebuie specificată o nouă regulă de firewall, iar jocul este minimizat, de regulă se pierde conexiunea. Şi să vezi atunci nervi. Deci BitDefender poate acţiona şi ca un Diazepam.

Poate nu e cea mai bună soluţie, luată individual. Sunt cu siguranţă, de exemplu alte programe de optimizare PC mai performante, la fel pot spune şi despre soluţii de backup. Însă BitDefender face multe şi le face bine. Şi mai mult, le face ieftin. Oricine are nevoie de cineva care nu doar „stă de şase” ci şi acţionează cu promptitudine şi eficienţă se poate îndrepta cu încredere spre BitDefender Total Security. Mai am 13 zile de prietenie fără obligaţii. Însă ceva îmi spune că o să ne mai întâlnim. Iar intuiţia nu mă înşeală prea des.

Pentru SuperBlog 2008.

Poftim?

Posted on by
3

Soţia mea e deşteaptă. E atât de deşteaptă, încât orice aş zice găseşte o replică mai inteligentă, mai amuzantă, mai de bun gust, mai ironică,într-un cuvânt mai potrivită. Iar eu nu mă supăr, îmi place asta enorm la ea. Soţia mea e frumoasă. E blonda (na, vopsită, dar îi stă foarte bine), destul de înaltă, nu e nici prea prea nici foarte foarte (ştiţi la ce mă refer). Şi e aşa de drăguţă. Soţia mea are o prietenă, o nouă colegă de serviciu, Ana. Ana e blondă (pe bune, şi-i stă atât de bine), e înaltă, e foarte foarte (ştiţi la ce mă refer). Şi e aşa de drăguţă. Ana era atât de senzuală, atât de atrăgătoare, încât sunt sigur că dacă Manole o avea de soţie, în locul Mănăstirii Argeşului era de mult un mall, în care Ana era răsfăţată cu genţi Louis Vuitton, cristale Swarovski şi filme 3D la multiplex.

Da, mă uit insistent la Ana de fiecare dată când vine pe la noi. Nu, nu e un păcat. Menirea lucrurilor frumoase e să fie privite. Şi nu, prin asta nu o înşel pe soţia mea. Deşi o admir, e un proces de la distanţă. Nu am purtat nici o discuţie cu ea, doar soţia mea mi-a prezentat-o, şi atât. Asta până vinerea trecută. Eram la mine în cameră. Ana a venit puţin în vizită la soţia mea, girls stuff. În fine. Ela (da, aşa o cheamă) a uitat să cumpere ceva, pătrunjel, ruj, Ariel sau naiba ştie ce. Important e că a plecat , iar în casă am rămas doar eu şi divina creatură. Şi, prin nu ştiu ce întâmplare, după vreo jumătate de oră, a venit la mine în cameră.

Se pune pe canapea lângă mine şi fără nici un fel de complex, îşi pune mâna delicată pe hainele mele: – Te vreau acum, Dani! . Am rămas şocat, stană de piatră. Deci ea, superba Ana mă place pe mine. Dar eu sunt căsătorit, totuşi, cum arată Ana! E atât de suplă, atât de gingaşă, dar totuşi atât de puternică. E o zeiţă rătăcită pe Terra. Dar eu sunt căsătorit, revino-ţi Dan. Mâna ei e pe hainele mele, iar eu sunt în al 9-lea cer. Îmi zice cu vocea ei delicată: – În sfârşit fără Ela, nu mă săruţi? În acel moment tensiunea mea arterială a ajuns la valori demne de o internare în spital. Buzele ei de Angelina Jolie wannabe, parcă mă chemau. Căsătorit, Şmătătorit, nu pot rata şansa asta, mi-am zis, decis să-i fac pe plac. Şi mă îndrept spre buzele ei, când ….

… intră Ela pe uşa camerei.

Morala: Boxele Microlab SOLO 7C dăunează grav căsniciei. Le-am luat acum o lună şi pot să spun că se aud perfect. Dar din păcate erau să strice o căsnicie aşa frumoasă. De ce? Pentru că Ana chiar mă pipăia, de fapt îmi pipăia costumul cu care am fost la serviciu: – Ce costum „Armani”!, mi-a zis ea mai în glumă mai în serios. Însă cei 110W a acestor boxe , dacă nu distorsionează muzica deloc, au distorsionat cuvintele Anei. Nu ştiu cum ea a auzit uşa de la intrare: – A sosit Ela, te las, nu mă saluţi? a fost fraza originală, însă cele 2 woofere de 6.5”, sau poate tweeter-ul, sau poate incintele ecranate magnetic concepute profesionist de inginerii de la Microlab, m-au făcut să-mi pierd auzul, dar mai ales capul.

Sunt fericit însă că Ela a înţeles situaţia şi m-a iertat. Acum mă scuzaţi, trebuie să duc gunoiul, să spăl vasele, să bat 2 covoare şi să fac o ciorbiţă cum doar eu ştiu; şi asta până la 5. După aia ne uităm amândoi la „Sărmana Maria”. Ce-mi iubesc soţia!

Etapa 14, SuperBlog 2008

Let's get ready to rumble!

Posted on by
Reply

Bătăliile mari dau naştere la eroi. Iar eroii duc la bătălii mari. Una dintre cele mai grandioase bătălii pe piaţa telefoanelor mobile se dă în sfera telefoanelor de tip touchscreen, cele care au preluat, din păcate şi statutul de telefoane de fiţe. Ştiţi, telefoanele acelora care fac tot posibilul să le admirăm „bijuteriile”. Genul de persoane la care le sună iPhone-ul în 3 roşu în timp ce îndreaptă spre garsoniera unde locuiesc împreună cu părinţii. Dar acest tip de telefoane nu e doar pentru „show-off”, calităţile acestora recomandându-le oricărei persoane pentru care tehnologia a devenit un mod de viaţă.

După succesul iPhone, concurenţa s-a grăbit să-i găsească competitori pe măsură, iar aparatele din ce în ce mai performante, mai aspectuoase dar şi mai scumpe s-au ivit ca ciupercile după furtună. Deşi deja foarte mulţi din marii producători au telefoane de acest tip, mă voi opri în acest articol pentru superblog 2008, doar la o comparaţie iPhone 3G, Samsung i900 Omnia şi HTC Touch Diamond. După părerea mea corect ar fi fost să intre în cadrul acestei comparaţii şi iPhone killer-ul celor de la Nokia, modelul 5800 XpressMusic. Finlandezii, care se pot mândri cu statutul de cel mai mare producător de telefoane mobile au reuşit prin acest prim telefon cu touchscreen al lor construit pe platforma S60 să ofere cel mai bun răspuns acestei adevărate iPhone-manii. Nokia va oferi gratuit la achiziţionarea telefonului un abonament pe un an la noul lor serviciu online de muzică mişcare prin care va atrage cu siguranţă pe unii utilizatori ai serviciului iTunes a celor de la Apple. Însă Steve Jobs & Co trebuie să se teamă în principal de preţul anunţat pentru 5800: 279 de euro, fără abonament. Să vedem ce va fi.

Sub pecetea dictonului „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului” e normal să încep cu iPhone 3G, care să recunoaştem a devenit referinţa în comparaţiile cu alte produse. Apple a reuşit să vândă în primele 3 zile de la lansare (lansarea oficială a fost pe 9 iunie, prima zi de distribuţie fiind 11 iulie), peste un milion de unităţi, vechea generaţie fiind de asemenea de un real succes. Cu toate neajunsurile sale, care rezultă şi din comparaţia cu modelele concurente, iPhone a fost un deschizător de drumuri, iar de cele mai multe ori primul venit e şi primul servit. De aceea, orice nou concurent se va raporta la telefonul minune al celor de la Apple şi se ştie că şi publicitatea negativă e tot o formă de publicitate. Succesul, aş spune eu imens, se datorează desigur şi imaginii Apple în ochii posibililor cumpărători. Apple, alături de Google sunt consideraţi „băieţii buni” ai IT-ului, în opoziţie cu imaginea de corporaţie care joacă incorect pe care şi-a creat-o Microsoft. Din vina gigantului american, care a considerat că orice nu e Windows, nu e. După ce iPod-ul era prezent deja în urechile majorităţii americanilor a fost de înţeles frenezia dinaintea lansării iPhone. Discipolii Apple au format cozi gigantice în faţa magazinelor care le comercializau cu multe ore înainte de începerea vânzărilor. Şi românii au fost fascinaţi de reputaţia telefonului încă nelansat, doar aşa putându-se explica cele 1250 de precomenzi primite de Orange, distribuitorul oficial în România, în doar şase ore de la activarea opţiunii.

High Tech Computer Corporation (HTC), o firmă taiwan-eză relativ nouă pe piaţa telefoanelor mobile (a fost fondată în 1997), însă cu o ascensiune demnă de basme, a fost primul care a dat replica iPhone, mişcându-se chiar mai repede decât Apple. Astfel Touch Diamond a fost primit cu entuziasm în Hong Kong la sfârşitul lui mai 2008, lansarea în Europa survenind undeva prin iunie acelaşi an, iar în State în septembrie. Recunoscuţi pentru PDA-urile performante însă cu un aspect nu tocmai strălucitor, HTC a reuşit cu acest telefon care este şi primul adus oficial în România să scape şi de acest complex.

Gigantul Korean Samsung nu putea fi doar spectator în această bătălie de ordinul miliardelor de dolari. De aceea a aruncat în luptă excelentul i900 Omnia („tot”, în limba latină). Acesta se dezvăluie într-un mod epic cumpărătorilor ( 🙂 ), fiind disponibil încă de la jumătatea lunii iunie, însă doar pe pieţele asiatice, lansarea mondială fiind ceva mai târziu.

Dacă ar fi să ne rezumăm doar la notorietate, iPhone ar fi declarat fără doar şi poate învingător. Începând cu puştii de 15 ani până la pensionari, foarte mulţi visează la telefonul monument al celor de la Apple. Însă când vine vorba de cei care chiar îşi permit achiziţionarea unui telefon touchscreen, lucrurile se schimbă niţel. Aceştia sunt de regulă oameni informaţi, care cercetează atent piaţa în căutarea celei mai bune oferte. În acest caz lupta se transferă de pe teritoriul imaginii în cel al specificaţiilor, al performanţei, dar, de ce să nu recunoaştem şi al designului. Un telefon trebuie să arate statutul social, să fie elegant, discret, dar în acelaşi timp să atragă priviri şi mai ales să stârnească invidii. Se spune că frumuseţea e în ochii privitorului, deci ar fi inutil să dau eu acum note pentru aspect. Am văzut „pe viu” doar iPhone-ul (cel 2G) şi Touch Diamond. Ambele mi s-au părut aspectuoase, trecând însă peste ciudăţenia prismată din spatele HTC-ului. E un efect de design interesant, însă mai puţin practic. Dacă ar fi să ne luăm după dimensiuni, telefonul celor de la HTC e cel mai slim, având şi cea mai mică greutate (sau masă pentru corectitudine deplină), de doar 110g. iPhone 3G pierde un pic la capitolul aspect faţă de vechea generaţie, nu doar prin creşterea minoră a dimensiunilor ci şi prin utilizarea plasticului în detrimentul aluminului, soluţie aleasă de inginerii Apple pentru a îmbunătăţi calitatea semnalului, mai ales pentru GPS.

Cel mai mare ecran îl are iPhone-ul, însă rezoluţia de 320×480 este inferioară celei de 480×640 a Touch Diamond-ului. Omnia deţine împarte cei 240×400 pixeli pe un ecran de 3.2 inch. Interfeţele celor 3 telefoane, cu multi-touch sunt superbe, fiind o adevărată delectare utilizarea lor. Fie că se numeşte TouchFLO 3D sau TouchWiz, fie că se foloseşte stylus sau nu, interacţiunea cu utilizatorul este la un alt nivel în comparaţie cu telefoanele obişnuite. Zoom-ul pozelor, redarea impecabilă a fişierelor media, accelerometrul şi alţi senzori încorporaţi (cum ar fi de exemplu senzorul de proximitate, care stinge ecranul când telefonul e la ureche), toate sunt demne de onomatopee de admiraţie.

La o comparaţie în domeniul specificaţiilor, iPhone-ul nu se simte prea bine. Astfel, ceea ce m-a uimeşte cel mai mult este lipsa MMS, standard prezent pe o grămadă de telefoane cu câteva clase sub iPhone. În mod surprinzător, nici iPhone, nici Touch Diamond nu dispun de slot pentru card, cel mai dezavantajat fiind telefonul celor de la HTC, care beneficiază doar de 4 GB de memorie. Omnia poate ajunge până la 16 GB, la fel ca iPhone, cu menţiunea că suportă carduri microSD de până la 8 GB. Camera foto a iPhone-ului pare doar o glumă în comparaţie cu senzaţionala cameră de 5MP cu autofocus şi filmare video (facilitate inexistentă pe iPhone) a Omniei. Contrar principiilor 3G, iPhone nu dispune de o a doua cameră, pentru conferinţe, o alegere cel puţin ciudată. În schimb are o funcţie interesantă, pentru poze, denumită geo-tagging. Aceasta foloseşte GPS-ul pentru a afla unde a fost făcută poza, iar datele suplimentare se salvează de asemenea. Deci nu o să vă mai puteţi lăuda cu o vacanţă în Grecia dacă tot ceea aţi pozat a fost doar litoralul mioritic. Că tot am amintit de GPS, toate trei telefoanele dispun de această facilitate, achiziţionarea unui aparat separat fiind inoportună în acest caz. În plus beneficiază şi de A-GPS. Această tehnologie, utilizată iniţial doar de către sistemul american de urgenţe 911, reprezintă o îmbunătăţire semnificativă faţă de GPS-ul tradiţional datorită folosirii unor servere dedicate pentru procesarea semnalelor de la telefon, ceea ce se traduce prin acurateţe sporită chiar şi atunci când puterea semnalului este scăzută. Şi cum GPS-ul, la fel ca redarea video sunt dependente de puterea de procesare, merită spus că cel mai leneş e HTC-ul, cu un procesor de doar 528 Mhz, comparativ cu vitezele de peste 600 Mhz ale procesoarelor concurenţilor. În schimb compensează oarecum prin memoria RAM mai mare, de 192 MB, faţă de cei doar 128 prezenţă pe iPhone şi pe Omnia.

Suportul Bluetooth pentru iPhone este limitat la folosirea căştilor, fără posibilitatea transferului de date. Toate trei beneficiază de conectivitate Wi-Fi, browserele Safari (pentru iPhone) şi Opera fiind excelente pentru vizualizarea pagilor web chiar şi pe un ecran mic. Youtube îşi dă măsura monopolului pe piaţa filmuleţelor video prin prezenţa aplicaţiilor care redau exclusiv video-uri de pe celebrul site. La capitolul conectivitate HTC oferă doar suport pentru două reţele, celelalte două telefoane fiind quad-band. iPhone nu suportă HSUPA, ceea ce limitează lăţimea de bandă în 3G la 3,6 Mbps, jumătate faţă de cea a concurenţilor.

La capitolul multimedia lupta se dă în principal între iPhone şi Omnia. Suportul DivX al telefonului Samsung oferă avantaje clare, însă în privinţa calităţii sunetului acest iPod deghizat într-un telefon dă măsura experienţei inginerilor Apple în materie de mp3 playere. Integrarea cu serviciul iTunes, atât de popular printre americani, este un atu pentru iPhone. Însă Radio 21 sau Europa FM veţi putea asculta doar pe HTC sau pe i900, iPhone-ul neavând radio. i900 şi iPhone au ambele tv-out, cea ce nu se întâmplă în cazul Touch Diamond.

În ceea ce priveşte sistemul de operare, se revine (pentru a câtă oară?) la veşnica bătălie Windows vs Mac OS. Omnia şi Touch Diamond au mers pe mâna gigantului din Redmond, implementând Windows Mobile 6.1 Professional. Însă MAC OS X a celor de la Apple reprezintă o concurenţă de temut. Vechiul iPhone era „renumit” pentru că nu permitea instalarea de aplicaţii third-party, fiind nevoie de mici „trucuri” pentru a pune altceva decât ceva gătit în bucătăria Apple. Cu noua versiune restricţiile au fost ridicate, ba chiar încă Apple a creat un loc denumit AppStore unde dezvoltatorii de software îşi pot pune aplicaţiile gratuite sau contra-cost.

HTC pierde puncte preţioase la durata bateriei, autonomia de doar 270 de minute în 3G fiind inferioară celor 300 ale iPhone, diferenţa fiind şi mai evidentă la comparaţia cu i900, acesta beneficiind de o durată a bateriei aproape dublă (500 minute). Acesta este preţul plătit pentru dimensiunile mai mici, ca o părere personală era mai bine să fi sacrificat din mărime pentru a oferi o autonomie decentă. Şi aşa, cifrele care dau autonomia tuturor telefoanelor sunt mici, amintind încă o dată progresul net inferior în această direcţie. Degeaba avem telefoane din ce în ce mai performante, dacă trebuie să le ţinem în priză în timp ce le folosim.

Ştiu că nu am făcut o comparaţie exhaustivă în ceea ce priveşte specificaţiile, însă orice doritor de astfel de dispozitiv sunt sigur că va căuta pe internet zeci sau chiar sute de review-uri, comparaţii, sau discuţii înainte de a face pasul decisiv. Pentru că înainte de toate un om bine informat are şansele cele mai mici să se înşele. Ca sursă sigură este site-ul gsmarena.com, o adevărată enciclopedie în materie de telefoane mobile.

Am lăsat la final preţul, deşi poate ar fi trebuit să-l amintesc prima şi prima dată. În România, iPhone costă între 179 şi 489 de euro, cu plata unor abonamente de 59 respectiv 39 de euro lunar. Cam scump pentru românul de rând, asta ar fi trebuit să ducă la o triere a cumpărătorilor. Se pare însă că nu s-a întâmplat asta. La Onestop, HTC Touch Diamond este la 1.717 Lei, iar Samsung i900 Omnia, varianta de 8 GB 1.870, iar cea de 16 GB la 2.174 LEI. Sincer, nu cred că o să-mi cumpăr unul dintre acestea prea curând 🙂

iPhone a dat startul unei revoluţii pe piaţa telefoanelor. Ceva s-a schimbat în modul în care telefonul este perceput. Şi anume ca un partener în viaţa de zi cu zi, un ajutor de nădejde prin suportul office, un instrument de entertaiment prin facilităţile video şi audio, un GPS pentru maşină, un aparat foto şi video performant, o unealtă de conectare la păienjenişul WWW şi multe altele. Şi care poate fi folosit şi pentru a-ţi chema prietenii la o ieşire seara. Viitorul chiar sună bine.

Vânzătorul

Posted on by
Reply

Ştiu că OneStop e un magazin online, însă aş dori să exprim în rândurile de mai jos o situaţie care se întâmplă în magazinele obişnuite şi anume un proces de vânzare a unui notebook. Pentru că mi-am dorit să fac asta, cu voia voastră o să mă plasez eu în postura vânzătorului. Mi-am dorit să fiu acel vânzător extrem de bine informat, cu vaste cunoştinţe în IT, cu reale abilităţi în comunicare, gata oricând să răspundă oricărei întrebări. Nu mi-aş dori să fiu acel tip de vânzător agasant, care te pândeşte de la intrare, te preia imediat cu acel „Vă putem ajuta cu ceva?”, iar apoi nu mai scapi de el, tu dorind doar să vezi ce oferă magazinul. Mai presus de toate însă aş dori să fiu acel vânzător corect, care nu înfloreşte calităţile produselor vândute, care este obiectiv în prezentarea calităţilor dar şi neajunsurilor produselor. Care oferă sfaturi nu doar de dragul de a vinde ce are mai scump, care vorbeşte cu posibilul client în speranţa găsirii celei mai bune soluţii pentru el. În plus, trebuie să aibă acea calitate de a se mula pe caracterul şi cunoştinţele fiecărui client. Dacă clientul e un bun cunoscător în domeniu să prezinte produsele mai tehnic, dacă nu, să încerce să prezinte pe limbajul acestuia, fără însă să profite de naivitatea sau lacuna de cunoştinţe IT a acestuia.

Era in jur de 16:30, deci încă o jumătate de oră din program, apoi plec acasă. Să nu uit să trec pe la piaţă, să iau nişte fructe. Tocmai am vândut un 5005 unei domnişoare. Toată explicaţia mea cu banda de frecvenţă, cu RMS-ul, cu acustica incintelor de lemn sau cu distorsiunile au fost în zadar. Dar apoi am legat sistemul la calculator, iar vânzarea practic a decurs de la sine. Hitul lui Dj David, „Sexy Thing” i-a explicat mult mai bine teoria înaltelor, mediilor şi joaselor decât aş fi putut să o fac eu vreodată. Sunetul impecabil generat de aceste boxe au făcut-o chiar să şi danseze, ce să mai zic de achiziţionare. Aştept încheierea programului de azi. Uşa magazinului se deschide însă încetişor şi intră un bărbat, cam pe la vreo 40-45 de ani, îmbrăcat decent, însă deloc în ton cum moda şi părând extrem de grăbit. Ştiu că nu e bine să faci portrete şi să emiţi judecăţi bazate pe aspect, însă natura omului e să ne lăsăm „păcăliţi” de prima impresie. Am folosit ghilimelele deoarece cred, doar ca o opinie personală, că această primă impresie e şi cea mai aproape de adevăr. Poate suntem dotaţi cu simţul acesta, nu ştiu, însă cred că ne dăm seama de multe după doar câteva priviri.

– Bună ziua, zise imediat ce a intrat în magazin. Am ieşit mai repede de la serviciu doar să vă pot prinde deschişi. Programul dumneavoastră se suprapune exact cu cel al meu, de aceea nu am reuşit până acum să trec pe aici.

– Bună ziua, bucuros să vă pot ajuta.

– Ceea ce m-ar interesa ar fi un laptop. Sa nu fie ceva exagerat de scump, iar din câte văd dumneavoastră aveţi şi o soluţie de creditare extrem de avantajoasă.

– Da, sigur, o să vă explic şi detaliile legate de creditare. Dar înainte de toate, aş dori să ştiu la ce veţi folosi laptop-ul ca să vă pot face o recomandare.

– În special pentru lucru. Va fi o informatizare totală a domeniului unde lucrez, vom fi nevoiţi să ne pregătim şi acasă pe programele folosite. Avem acasă un calculator, dar deja are 5 ani, iar eu mi-aş dori ceva mobil ca să-l pot utiliza şi la serviciu şi acasă.

– Şi programele folosite sunt ceva profesioniste, ştiinţifice?

– Da, ştiu că la lucru au fost nevoiţi să ne schimbe calculatoarele fiindcă nu mai făceau faţă. Tot felul de programe de proiectare, de calcule ştiinţifice, de simulări. Doar recent introduse, a început să ni se facă pregătire la locul de muncă, însă trebuie să exersez şi acasă dacă vreau să prind ceva. În plus, aş mai vrea să dau laptopul din când în când şi băiatului meu de 14 ani. E pasionat de jocuri, deşi eu nu aş vrea să devină o obsesie pentru el.

– Iar la un preţ maxim v-aţi gândit?

– Să nu depăşească 4000 Lei, că şi aşa aş dori să-l iau pe credit. Îl vreau cât mai urgent şi nu am acum banii necesari.

– Am înţeles. Recomandarea mea este acest laptop, care e la preţul 3.749,78 Lei. Este marca Asus, una dintre cele mai profesioniste companii existente pe piaţa IT: Am să explic detaliat de ce vi-l recomand. Să vă dau şi acest pliant cu specificaţiile tehnice.

– Ştiţi, eu sincer nu mă prea pricep, dacă aţi putea să-mi explicaţi mai pe înţelesul meu de ce mi-l recomandaţi.

– Desigur. În primul rând, recomandarea mea a pornit de la procesorul cu care este dotat acest laptop. Este un produs Intel, care în materie de procesoare mobile a luat faţa de câţiva ani buni concurenţilor de la AMD. Chiar dacă nu este cea mai nouă generaţie de procesoare mobile de la Intel, totuşi este un produs de top. Are o frecvenţă de lucru mare pentru laptop-uri, însă nu de mult nu doar asta mai contează pentru un procesor. Şunt multe altele care adunate laolaltă fac din acest procesor unul foarte performant. Iar în domeniul dumneavoastră trebuie o putere de calcul semnificativă. De asemenea, programele ştiinţifice cer resurse imense de memorie. Acest laptop are 2 giga de memorie, detaliu care îmbunătăţeşte semnificativ performanţele.

– Asta se vede doar când pornesc programele nu? Adică pornesc mai repede. Că nu mă supăr să aştept.

– Nu doar în acel moment. Windows-ul, mai ales Vista cu care vine echipat acest laptop consumă multă memorie, nu doar programele pornite de dumneavoastră se vor afla în memorie. Apoi când memoria se termină, Windows-ul mai ia din spaţiul de pe hard-disk pentru a o completa, însă hard-disk-ul e mult mai lent, deci sistemul în general se va mişca mai încet. După părerea mea 2 giga e o valoare rezonabilă pentru orice sistem modern al zilelor noastre. Fiindcă vi-am amintit de hard-disk trebuie să vă spun că acesta este de 250 GB, deci foarte încăpător, iar în plus există şi o unitate pentru citirea şi scrierea DVD-urilor. Acest laptop este dotat şi cu un cititor de carduri.

– Asta înseamnă că pot să pun direct pozele de pe aparat pe calculator nu?

– Exact. Citeşte 8 tipuri de carduri, deci este puţin probabil ca să aveţi la aparatul foto un card incompatibil. Ce fel de aparat aveţi?

– Un Sony, de vreo 2 ani.

– Da, tipul de carduri folosite de aceste aparate este suportat, eventual necesitând un adaptor. Dar acesta nu este scump deloc.

– Înţeleg. Văd aici pe specificaţii Cache şi FSB. La ce se referă astea? Cu cât sunt mai mari cu atât mai bine?

– Da, aşa e. Cache-ul se referă tot la o memorie, dar de data aceasta mult mai mică însă mult, mult mai rapidă ca memoria RAM. Acest cache este situat pe procesor sau uneori pe placa de bază, fiind conectat prin legături extrem de rapide, la procesor. Rolul ei este de a păstra cele mai accesate date, deci procesorul caută prima şi prima dată după date, acolo. E evident că o valoare mai mare duce la performanţe mai mari. FSB se referă la legătura dintre procesor şi placa de bază, deci în final legătura cu celelalte componente. Performanţa procesorului este direct proporţională cu lăţimea de bandă a acestei legături.

– Vă mulţumesc. Ce îmi puteţi spune despre placa video? Cred că este de asemenea o componentă importantă.

– Este esenţială, mai ales că mi-aţi spus că lucraţi cu tot felul de simulări şi reprezentări. Placa video este încă un motiv pentru care vi-am recomandat acest laptop şi nu unul mai ieftin, dar cu o placă video mai slabă. Placa video este una într-adevăr de calitate, adecvată domeniului dumneavoastră, iar băieţelul dumneavoastră va putea juca orice joc existent la ora actuală, chiar dacă nu la setările maxime. La laptopuri este greu să se monteze plăci video extrem de performante, deoarece pe lângă faptul că consumă extrem de mult, se mai şi încălzesc repede. Există desigur unele laptop-uri construite special pentru pasionaţii de jocuri, însă acelea sunt foarte scumpe. Ecranul acestui laptop este din nou unul de calitate, Asus fiind recunoscuţi pentru calitatea monitoarelor de laptop-uri. Calitatea sunetului va fi din nou una foarte bună, însă doar dacă veţi monta alte boxe. Este recunoscut că boxele de laptop nu au o calitate foarte bună a sunetului produs, însă în acest caz placa de sunet este foarte performantă, iar cu alte boxe se va vedea acest lucru. Tot legat de asta, laptopul mai are şi un webcam, care este de o calitate bunicică.

– Am şi eu unul acasă, îl folosesc ca să văd pe fratele meu care e plecat de câteva luni în Portugalia.

– Acum veţi putea vorbi cu el şi de la lucru.

– Are wireless, nu? Că am înţeles că la firmă se va trece pe utilizarea acestuia.

– Desigur, acest laptop beneficiază de conectivitate wireless, însă pe lângă aceasta mai are şi bluetooth, deci puteţi descărca de pe un telefon cu bluetooth poze, melodii sau orice altceva, fără să mai fie nevoie de cabluri. În plus laptopul are şi un modem, în caz că veţi dori să vă conectaţi la internet în acest mod.

– Windows e versiunea cea mai nouă?

– Da, Windows Vista, însă nu e varianta cea mai de top. Cu toate acestea, această variantă este suficientă pentru un utilizator obişnuit. Ar mai fi de menţionat bateria cu 6 celule, ce îi conferă o autonomie de aproximativ 2 ore. Se poate achiziţiona ulterior şi baterie cu 9 celule ce duce la creşterea acestei autonomii. Oricum, în timp veţi fi nevoit să vă cumpăraţi o baterie nouă, această componentă având cea mai pronunţată uzură.

– Da, din ce mi-aţi prezentat dumneavoastră aici, pare într-adevăr cea mai bună alegere.

– Ah, era să uit încă o caracteristică deosebit de utilă. Laptopul este prevăzut cu un cititor de amprentă, de aceea datele dumneavoastră vor putea fi păstrate în siguranţă fără teama că ar putea fi sustrase.

– Excelent, chiar îmi era teamă să îmi duc din muncă acasă tocmai din cauza unui posibil furt al datelor de la firmă. M-aţi convins, îl cumpăr. Acum v-aş ruga să-mi prezentaţi oferta de creditare…

Am stat până pe la vreo ora 5 jumătate, până am terminat toate formalităţile. Însă am fost mulţumit, asta deoarece am văzut încă un client mulţumit după o achiziţie. Mai poftiţi pe la noi.

Articol scris pentru SuperBlog 2008.

Love Story

Posted on by
7

Eram fericiţi împreună. Extrem de fericiţi. De fapt aş fi vrut să folosesc alt termen, însă încă nu am găsit în dicţionar unul care să fie pe măsura a ceea ce simţeam. Zâmbete în fiecare dimineaţă la plecarea la serviciu. Zâmbete şi pupici. Odată ajunşi acolo ne sunam atât de des încât aveam senzaţia că e lângă mine, vorbea atât de duios încât fiecare cuvânt părea o îmbrăţişare caldă. Când ieşeam de la job eram atât de dornic să o revăd încât aş fi plătit toţi şoferii de pe traseu doar să se dea la o parte şi să-mi lase liberă calea către puiul meu. Seara era ca o clipă ruptă din rai. Trecea atât de repede, dar era divină. Ce frumos era!

Dar …

O zi de toamnă târzie, o vreme sumbră, bacoviană. Aveam nevoie de glasul ei mlădios, o sun. –Pusiii Ela!. – Bună, Dan. Am rămas blocat. Glasul ei era schimbat. Se auzea atât de clar încât m-am întors crezând că-mi şopteşte la ureche. Dar nu era doar asta. Ea niciodată nu îmi zicea Dan, niciodată. Şi atât de mult îmi plăcea că nu folosea numele acesta, mi se pare prea impersonal, prea rece, prea insensibil. Am trecut însă repede peste şocul iniţial. –Ce mai faci, iubi? O întrebai sperând că totul va reveni la normal. – Bine … Dan, mă scuzi te rog, am de lucru, vorbim noi mai încolo. Pa. Mi-a închis telefonul. Ea niciodată nu era prea ocupată pentru mine. Încă ea era cea care suna cel mai des. În ziua aceea nu m-a mai sunat. Într-un final, nu mai rezist. O sun, disperat. – Bună Ela, ce faci? –Mai am de lucru, vin mai târziu acasă, nu te superi nu? –Nu, draga mea, i-am dat replica eu, dar doar cu o pătrime din vocea mea masculină. –Dar Ela, tu în job-ul tău ai nevoie de internet, iar din câte ştiu eu firma se închide la 5, ce o să faci? –Lasă dragule, că mă descurc eu, doar ştii bine că sunt descurcăreaţă. –Dar poţi să vii şi acasă, avem internet. –Nu-ţi fă griji Dani, totul e ok. Pa!. A închis!. Simţeam că explodez. Calmează-te Dan! Pe unde umblă??? Totuşi, de ce se aude aşa de clar?

Am mâncat cartofi cu pâine. Altceva nu era, iar în casă doar ea găteşte, eu habar n-am să-mi fac nici ouă. Am mai fost nevoit o dată să-mi fac singur de mâncare. După aia a trebuit să stau două zile acasă. Indigestie. De aceea am mâncat doar puţin. Cu stomacul gol, dar plin de nervozitate, m-am decis să o aştept pe canapea. Când va veni o să-i zic eu câteva. Sunt sigur că a fost pe la cineva. Ora 23. Se aude uşa, sar de pe canapea ca ars. –Ela, bună. Bine ai venit acasă, îi zic eu pe un ton sarcastic. – Pe unde ai umblat? –Am lucrat, Dani, nu mai fi aşa de suspicios. Când s-a apropiat de mine, o „mireasmă” de tutun mi-a agresat senzorii olfactivi. –Ela, miroşi a ţigară, zi-mi acum unde ai fost. –Am lucrat, nu te mint, Dan. Acum te rog să mă scuzi, mă schimb şi merg să citesc ceva. –Bine, dar să ştii că eu o să dorm în cealaltă cameră. –Bine. Auzi la ea, merge să citească. Să citească ce? Că încă nu am mutat cărţile din biblioteca părinţilor. În fine, se pare că-i face plăcere să mă mintă. Să citească, auzi la ea! Nici nu mai intru în camera ei. Sunt sigur că e ceva putred în Danemarca!

Dimineaţă. Plouă mărunt, agasant. Se pare că Ela nu e deranjată. Iese din cameră vioaie, fredonând „Beautiful life” a celor de la Ace Of Base. –Aşa îmi place melodia asta, îmi zise ea. Am ascultat-o toată dimineaţa asta, de vreo 10 ori. -Poftim? zic eu stupefiat. –Da, Dani, îmi răspunde scurt. Crap de nervi. Se joacă cu mintea mea. Cum se poate ca să difuzeze MTV-ul melodia asta antică de atâtea ori într-o dimineaţă? De ce mă minte aşa? Ce i-am făcut oare? –Dani, să vezi ce fimuleţ funny am văzut pe youtube acum dimineaţa. Lasă că o să-ţi dau linkul de la serviciu, era să cad din pat de râs. Acum chiar că explodez. Visează filmuleţe pe youtube, când calculatorul e în cealaltă cameră. Iar eu sunt sigur că nu am auzit-o intrând. Sau poate mă înşel? În fine, sigur e ceva la mijloc.

Nu mai rezist, fug spre lucru, fără mic dejun, fără nici măcar un pupic. Mi-am luat pe drum un hamburger. Acum am aflat de ce i se zice fast food. E viteza cu care vreau să îl arunc, atât de dezgustător e. Beau un pahar cu apă şi iau un Orbit să se estompeze gustul. Ajung la lucru şi urmez ritualul consacrat. Adică pornesc Messengerul. Ela e deja online!. Cum se poate? Nu a plecat încă la lucru? –Bună Ela. –Bună scumpi. –Aşa de repede la lucru? –Acum ajung, îmi răspunde ea. Cât de nonşalant poate minţi. Deja bănuiam ce e mai rău. O fi la vreun vecin. Dar atunci de ce a intrat online? Doar nu e tâmpită. Dar ştiu că e la un vecin, însă putea găsi o minciună mai credibilă. Ştiu, e vecinul de la 4, Costel Am văzut cum se uita la el de fiecare dată când se nimerea în lift. Cum el, galant îi deschidea uşa, cum ea râdea la fiecare banc al lui, iar eu tot îl uzez pe săracul Bulă fără succes. Eram gata să merg la Ernest. Am ajuns mai roşu la faţă decât semaforul. Ceva trebuie făcut. –Ok, scumpo, zisei eu abia nimerind tastele. Am ieşit de pe Messenger. Bineînţeles însă, gelos din fire, nu am putut să nu ştiu ce e cu ea şi am intrat din nou peste vreo oră. Ea era tot online, cu statusul „Micul meu tovarăş”. Ce naiba vrea să însemne asta? Şi vecinul de la 4 e scund, adică mai scund ca mine. Dar Ela nu e aşa naivă să pună un status dedicat lui. Nu mi-ar face ea una ca asta, nu. Revino-ţi Dane. Dar dacă totuşi?. În timp ce îmi frecam eu mâinile, picioarele, tastatura, orice găseam acolo, de nervi, intră ea. –Iubi, vrei să vezi nişte poze? –Da, sigur Ela, gândindu-mă oare ce poze, Doamne!. Îmi trimite nişte poze cu ea şi colegii ei de lucru, poze recente. Atât de clare, culori vii, contrast perfect, ce mai, o delectare. M-au mai liniştit puţin. Dar doar puţin. –Ela, pozele astea sunt superbe. Felicitări colegului care le-a făcut, dar mai ales aparatului foto. – Ha ha ha … îmi scrise ea. Oare de ce râde?

Ziua a mers ca naiba, scenariile se creau, se destrămau, se suprapuneau în mintea mea. Mă consumam ca un idiot. I-am zis şi la şefu’ să mă pupe undeva unde nu mă vede soarele. Cum îmi zice el mie să respect deadline-ul? Bine că şeful a fost rezonabil şi m-a trimis acasă doar pentru o zi. –Du-te şi te odihneşte puţin Dane, cred că eşti prea stresat. Am ajuns acasă şi mai furios. Toate au mers anapoda. Mi-e foame, deschid frigiderul. Ura, este lapte. Of, dar e expirat de 2 zile şi eu nu risc nimic. Asta nu e ziua mea cu siguranţă. Sună telefonul. Ela. –Scumpiii, ceau. –Bună Ela. –Te-am sunat să-ţi zic că azi o să întârzii un pic. Merg cu o prietenă să o ghidez până undeva. Şi de ce nu mai eşti online? –Să o ghidezi?!? De ce mă minţi Ela, spune-mi ce se petrece!. Nu mai suport. Cine e? –Dani, suferi de paranoia. Nu mai fi gelos degeaba. Ne vedem acasă. Pa.

Nu mai rezist. Toată lumea se prăbuşeşte parcă peste mine. Mă înşeală. Şi ştiu că e Costel de la 4. Cobor repede până la el. Sun la uşă. Răspunde soţia sa. –Bună Ioana! Costel e acasă? Vreau să vorbesc ceva cu el. –Nu, nu e, nu ştiu unde a plecat. Bine că ai venit. Ela şi-a uitat la noi o chitanţă. Era să cad pe jos. Nici nu am luat bucata de hârtie, am urcat repede până în apartament şi am stat acolo gândindu-mă la ce o să urmeze. E clar, îmi ziceam eu. O să încheiem totul între noi. Cum mi-a făcut una ca asta? Sunt chair cârpa ei? O să-i cer explicaţii după care o să mă despart de ea. Mă pun să o aştept.

Ora 23. Se aude uşa, sar de pe canapea ca ars. –Unde ai fost Ela? Vreau explicaţii şi nu minciuni ca până acum! –Nu te-am minţit nici o clipă Dani, te rog să mă scuzi un minut, fug până la baie. Intră grăbită la baie aruncându-şi poşeta pe canapea. Dane, asta e şansa ta să afli amănunte. Şi fac un gest care nu mă caracterizează deloc. Îi iau poşeta şi caut în ea. Atunci îl văd. Totul devine brusc atât de clar! Sunt un DOBITOC.

Ela îşi luase un HTC Touch Pro. Când reveni de la baie mă văzu stând cu el în mână, cu ochii ca cepele şi cu o faţă de idiot. –Văd că l-ai găsit. Atât de mult îmi place micul meu tovarăş. Ştii cât de mult îmi doream aşa ceva. Am fost la Costel, că ştii că el lucrează la Onsite.ro. M-a ajutat cu formalităţile într-o clipă. Însă cred că am pierdut chitanţa la el. Nu-i nimic, mi-o înapoiază. Să ştii că viaţa mea a devenit o plăcere datorită noului meu HTC. Este un PDA atât de performant. Pot să citesc sau să scriu documente office sau pdf, ceea ce mă ajută enorm în munca mea. Are Wi-Fi, am fost într-o cafenea să mai lucrez peste program. Singurul lucru care nu mi-a plăcut acolo a fost fumul. Are 3G prin HSPDA şi WCDMA, mă pot conecta online din maşină. Chiar şi pe Messenger. Are aplicaţie de youtube integrată, deci pot să mă uit la filme fără să fiu nevoită să intru în browser. Cred că ai auzit calitatea ireproşabilă a sunetului. Îl ador. Are şi un mp3 player de o calitate ireproşabilă, la fel cum e şi redarea video mulţumită procesorului de 528Mhz şi a memoriei RAM de 288MB, cea ROM fiind de 512MB. Însă momentan am doar o piesă pe el, „Beautiful life”, ştii tu, preferata mea. Asta deşi suportă card microSD până la vreo 16GB, poate şi mai mult. Are GPS, cu A-GPS. Să vezi ce mult m-a ajutat azi când am ghidat-o pe colega mea Claudia pe nişte străzi atât de lăturalnice încât nici nu ştiam că există. Iubesc pozele făcute cu camera de 3,15 MP, cu autofocus, parcă sunt poze făcute de o cameră foto scumpă. Şi e atât de uşor, doar 165 de grame. Mai puţin ca un hamburger. Vrei să luăm cina în oraş?

Articol scris pentru etapa 11, superblog 2008.

iPhone 3G – Nu doar un telefon!…

Posted on by
Reply

[articol publicat în Student Fun, octombrie 2008]

(Vă recomand această revistă, pe care o gasiţi în toate locaţiile unde se distribuie 24-FUN. Pe langă acest articol veţi găsi alte articole şi relatări foarte interesante scrise de Florin Marincaş (excepţională relatare), Laura Gavriluţ, Laura Ciobanu, Alina Gâdoiu, Oana Pop şi alţii. Chiar merită!!!)

Doar cine a trăit într-o peşteră în ultimii ani nu a auzit de iPhone, telefonul minune al celor de la Apple. Aşteptat de fanii din întreaga lume (poate mai puţin din Polonia, unde operatorul de telefonie mobilă Orange a recunoscut că a plătit oameni care să formeze cozi false în faţa magazinelor sale – mă întreb cum au stat lucrurile pe plaiurile mioritice?), mult mediatizatul telefon a ajuns anul acesta, mai precis pe 9 iunie (prima zi de distribuţie a fost 11 iulie), la cea de-a doua versiune, cea 3G.

Trecerea era necesară deoarece cererea pentru viteze mai mari de transfer a devenit din ce în ce mai acută şi nu doar de la europenii şi asiaticii deja familiarizaţi cu noua tehnologie ci chiar şi americanii îşi doreau acest upgrade. Trebuie menţionat că primele telefoane 3G şi-au făcut apariţia pe piaţă încă de la începutul secolului, iar Apple nu mai putea să rămână codaş. Modelul precedent beneficia de conectivitate Wi-Fi, preferată iniţial în detrimentul 3G datorită popularităţii sale printre americani. Totuşi, acoperirea wireless e încă destul de scăzută mai ales pe bătrânul continent, o piaţă pe care gigantul american dorea să o cucerească de asemenea.

De la vechiul la noul iPhone

Să vedem diferenţele. Prima şi cea mai importantă e desigur viteza 3G, o îmbunătăţire semnificativă faţă de tehnologia EDGE (Enhanced Data Rates for Global Evolution) prezentă la primul model. La un test practic, noul iPhone a reuşit o viteză medie de transfer de 215 Kbps faţă de doar 104 Kbps obţinuţi de vechiul model. O altă îmbunătăţire majoră se referă la integrarea receptorului GPS, nemaifiind nevoie de achiziţionarea unui dispozitiv separat. În plus, iPhone ridică miza prin utilizarea A-GPS-ului (Assisted GPS). Această tehnologie, utilizată iniţial doar de către sistemul american de urgenţe 911, reprezintă o îmbunătăţire semnificativă faţă de GPS-ul tradiţional datorită folosirii unor servere dedicate pentru procesarea semnalelor de la telefon, ceea ce se traduce prin acurateţe sporită chiar şi atunci când puterea semnalului este scăzută. O noutate interesantă o reprezintă suportul pentru geotagging. Această funcţie salvează împreună cu fiecare fotografie făcută şi coordonatele geografice preluate de la GPS, alături de alte date cum ar fi oraşul sau altitudinea. Pe lângă numeroasele avantaje aduse de această nouă funcţie sunt sigur că, dacă vă gândiţi mai profund, veţi găsi şi dezavantaje.

Utilizarea GPS-ului a dus din păcate şi la unele modificări de ordin estetic ale telefonului care, spun unii, l-au făcut mai urât ca primul. Este vorba de utilizarea plasticului în detrimentul aluminiului, opţiune argumentată prin necesitatea îmbunătăţirii semnalului. Doar că acest plastic este extrem de greu de curăţat şi în plus urmele degetelor sunt mult mai vizibile ca în cazul generaţiei precedente. O problemă des discutată a vechiului iPhone a fost că nu permitea instalarea de aplicaţii third-party (adică făcute de alţii). Acum nu doar că acest lucru este posibil, ba chiar încă Apple a creat un loc denumit AppStore unde dezvoltatorii de software îşi pot pune aplicaţiile gratuite sau contra-cost, utilizatorul iPhone având acces facil la ele. Autonomia bateriei a fost şi ea îmbunătăţită, cei de la Apple promiţând 5 ore de convorbiri utilizând reţeaua 3G. Testele practice au măsurat însă durata bateriei în cazul acestor convorbiri la doar 3 ore, cu precizarea că în teste nu a fost vorba de o utilizare normală ci una la limită. La o comparaţie cu parametri identici, noul iPhone a demonstrat o autonomie cu o jumătate de oră mai mare ca cea a dispozitivului de primă generaţie. Toate noile îmbunătăţiri au avut o repercusiune, minoră totuşi, asupra dimensiunilor noului dispozitiv, care este un pic mai mare ca cel precedent.

E justificată iPhone-mania?

În primele 3 zile de la lansare Apple a reuşit să vândă peste 1 milion de iPhone 3G. Vechea generaţie a fost şi ea una de succes, bucurându-se de 8 milioane de unităţi vândute doar în anul 2007 (primul iPhone s-a lansat în 29 iunie 2007). E logic să ne întrebăm de unde vine acest succes? Răspunsul stă în imaginea Apple în ochii cumpărătorilor. Produsele Apple, de la iPod, la MacBook sau sistemul de operare Mac OX au fost considerate ca fiind ceva special, cu multe inovaţii şi mai mult ceva diferit faţă de ce exista în acel moment pe piaţă. Apple (la fel ca Google) au reuşit să-şi creeze o imagine de „băieţi buni” ai IT-ului, singurii care pot să combată hegemonia Microsoft. De aceea produsele Apple au avut parte de recenzii eminamente pozitive, imperfecţiunile şi neajunsurile fiind tratate cu blândeţe. Tocmai de aceea publicul consumator a fost involuntar manipulat să creadă că noul telefon de la Apple va fi ceva cu totul special. Ei bine, specificaţiile tehnice infirmă cu vârf şi îndesat toate aceste supoziţii. iPhone 3G nu are implementat standardul MMS, standard prezent la o mulţime de telefoane încă din anul 2002. Nu există posibilitatea de extindere a memoriei prin card-uri, facilitate ce s-ar fi dovedit utilă mai ales la modelul de 8GB. Camera foto de 2MP este de mult depăşită, iar înregistrarea video nu este posibilă decât după instalarea unor programe adiţionale. Lipsa camerei secundare face aproape imposibile conferinţele 3G. Funcţionalitatea Bluetooth este limitată doar la căştile wireless, nefiind posibil transferul de fişiere. Legat de fişiere un alt mare inconvenient este lipsa funcţiei de copy/paste, însă se pare că acest neajuns va fi remediat în următoarele update-uri de software.

Nu este corect însă să enumerăm doar dezavantajele acestui telefon. Dincolo de frenezia media, iPhone are totuşi multe puncte forte care îl diferenţiază de concurenţă. Prima şi prima dată frapează aspectul. iPhone e foarte reuşit din punct de vedere al design-ului, lucru care nu mai miră când este vorba de Apple. Ecranul touch-screen (cu multi-touch) îl face nu doar uşor de folosit ci oferă o plăcere în utilizare rar întâlnită la alte telefoane. Acesta are înglobaţi senzori de lumină şi de proximitate ceea ce nu doar îmbunătăţeşte calitatea imaginilor afişate ci şi ajută la economisirea bateriei (când telefonul e la ureche senzorul de proximitate stinge ecranul). Efectele grafice precum şi beneficiile date de prezenţa accelerometrului (de exemplu rotirea pozelor la rotirea telefonului) atrag priviri şi stârnesc invidii. Modul de interacţionare cu telefonul e complet diferit faţă de ce eram obişnuiţi. La capitolul calitatea sunetului, experienţa iPod este evidentă, din acest punct de vedere avem de a face cu un etalon. Nici redarea video nu este mai prejos, iPhone fiind „propulsat” de un procesor la 620Mhz care îşi face cu prisosinţă treaba. Aplicaţiile cu care este dotat din fabrică ca de exemplu Bursa, Meteo, Calendar sau Calculator sunt foarte utile oricărui utilizator. La aceste avantaje se pot adăuga şi cele enumerate mai sus: GPS, Wi-Fi, App Store sau 3G.

Concurenţa nu a stat cu mâinile în sân

Competitorul cel mai de seamă al telefonului de la Apple este HTC Touch Diamond, telefon disponibil din mai 2008 în Hong Kong, iar din iunie în restul lumii. Competiţia este chiar mai acerbă pe piaţa românească, Vodafone oferind acest telefon la preţuri cu adevărat competitive (există chiar şi posibilitatea achiziţionării gratuite a telefonului, la anumite planuri tarifare). În lupta cu iPhone 3G, HTC Touch Diamond punctează la capitolul dimensiuni, fiind mai subţire şi mai uşor, la calitatea ecranului care beneficiază de o rezoluţie 640×480 în opoziţie cu cei 480×320 ai iPhone-ului sau la performanţele camerei foto de 3,2 MP cu autofocus şi posibilitatea de înregistrare video. Totodată, telefonul celor de la HTC beneficiază de o cameră frontală utilă pentru conferinţe video. Sistemul de operare Windows Mobile 6.1 Professional este considerat de unii superior celui de pe iPhone, MAC OS X. Viteza de download prin 3G a telefonului de la HTC este de 7,2 Mbps, dublu faţă de cei 3,6 Mbps ai iPhone-ului. Punctele forte ale telefonului Apple în lupta cu Touch Diamond sunt: designul mai reuşit (însă aici e o chestie de gusturi), durata bateriei superioară, capacitatea memoriei (8 sau 16 GB la iPhone comparativ cu cei doar 4GB cu care este dotat Touch Diamond, ambele telefoane neavând slot pentru carduri de memorie), calitatea ireproşabilă a sunetului, puterea superioară a procesorului ceea ce duce la o performanţă multimedia şi a GPS-ului peste cea a telefonului celor de la HTC.

În categoria telefoanelor cu touchscreen care încearcă sa-i dea replica vestitului iPhone, se numără şi Samsung i900, cunoscut sub numele de Omnia. Lansat în iunie 2008 în Singapore şi în august în Europa, răspunsul Samsung la mania iPhone se poate impune prin calităţile superioare în ceea ce priveşte camera foto de 5 MP cu autofocus şi înregistrare video sau dotarea cu un slot pentru carduri microSD de până la 8 GB. LG s-au aruncat şi ei în această bătălie a titanilor cu modelul KC910 Renoir care ridică ştacheta în ceea ce priveşte camera foto la nu mai puţin de 8MP (care face sa pară camera iPhone-ului de doar 2MP o jucărie).

Cel mai mare producător mondial de telefoane, Nokia s-a decis în sfârşit să scoată pe piaţă primul lor telefon touchscreen bazat pe platforma S60, Nokia 5800 XpressMusic, dorinţa finlandezilor fiind să facă din acest telefon un adevărat iPhone Killer. Şi au motive să-şi dorească asta. Specificaţiile acestui telefon lansat în 2 octombrie 2008 ne dau măsura războiului care va veni. 5800-le dispune de un ecran tactil cu o rezoluţie de 360×640 pixeli, deşi cu dimensiuni mai mici decât cele ale iPhone-ului. Însă dimensiunile telefonului de la Nokia sunt în general mai mici (exceptând grosimea) decât cele ale telefonului Apple. 5800 XpressMusic dispune de o camera foto de 3.15 MP cu lentile Carl Zeiss, un etalon în domeniu. Din punct de vedere al memoriei, Nokia a optat pentru utilizarea cardurilor micro SD (8 GB standard) în defavoarea memoriei interne preferate de Apple. În ceea ce priveşte durata bateriei, experienţa Nokia şi-a spus cuvântul, oficialii finlandezi susţinând că telefonul lor poate reda muzică 35 de ore fără reîncărcare, cifră evident superioară celor 24 de ore atinse de iPhone. Nokia inovează experienţa de navigare prin meniul Media Bar şi modulul Contacts Bar, optimizate pentru interacţiunea tactilă. iPhone a impresionat prin interfaţa grafică, însă se pare că acum a apărut un concurent redutabil din acest punct de vedere. Nokia doreşte să promoveze prin acest telefon noul lor magazin online de muzică, oferind un abonament gratuit de un an odată cu cumpărarea telefonului. Este o mişcare inteligentă prin care îşi va populariza acest serviciu şi va duce în final chiar la atragerea unor clienţi iTunes. Nokia 5800 XpressMusic va ajunge în magazine la sfârşitul anului 2008, la un preţ fără taxe de doar 279 de euro, fără abonament.

Dintre toţi concurenţii iPhone, Nokia a reuşit să producă cel mai bun rezultat. Impactul iPhone poate fi judecat şi prin prisma înverşunării cu care competitorii s-au grăbit să scoată modele concurente. Însă noi trebuie să ne bucurăm deoarece această competiţie e doar în avantajul nostru.

iPhone în Romania

Dacă în State iPhone costă de la 199$ (varianta de 8GB, contract pe minim doi ani), la noi preţul e cam piperat. Astfel Orange, distribuitorul iPhone în Romania, a stabilit preţul acestui telefon între 179 şi 489 de euro. Însă trebuie să vă aşteptaţi la plata lunară a unui abonament consistent, de 59 respectiv 39 de euro. Cu toate acestea, noua minunăţie a prins la români, înregistrându-se 1250 de precomenzi în primele şase ore de la activarea opţiunii, deci peste 200 pe oră sau mai mult de 3 pe minut. Poate că românii au fost captivaţi de calităţile iPhone, sau poate suntem un popor cărora ne place „să ne dăm mare”. Să mergem pe o terasă şi să punem iPhone-ul pe masă rugându-ne ca cineva să ne sune pentru ca toate privirile să se îndrepte către noi. Nu contează dacă stăm cu părinţii şi nu avem bani decât pentru o apă plată, importantă e moda. Unii îl consideră un telefon de fiţe, alţii în schimb apreciază calitatea şi inovaţiile aduse. Un lucru e sigur: iPhone a produs un impact major pe piaţă, iar orice nou venit va suferi inevitabil o comparaţie cu deja consacratul telefon.

Natural Born Winner

Posted on by
6

Ştiu, nu e cel mai potrivit titlu. Ştiu, nu sunt cele mai bune plăci video de pe piaţă la ora actuală. Dar, cu toate acestea, plăcile ATI din familia Radeon HD 4800 au cu adevărat stofă de învingător. Am să explic mai jos de ce afirm asta. De fapt, puteţi nici să nu mai citiţi ce am scris mai jos. „Profesorul” Google (nu e termenul meu 🙂 ) vă poate lămuri mult mai la obiect decât voi încerca eu în cele câteva paragrafe.

Complet unrelated cu tema acestui post, trebuie să vă spun că am acasă un ATI. Un vechi 9600XT, care însă îşi face treaba de minune. Fără ajutor de la leneşul Athlon XP 2200+ (pe care şi cooler-ul s-a supărat, altfel nu-mi explic de ce de fiecare dată când pornesc PC-ul face un scandal că se aude până la vecini). Îmi place să fiu bătut măr la FIFA 2007, fără să sacadeze, iar mulţumită ATI pot să privesc în linişte, pe 800×600 sau chiar 1024×768 bijuteriile de goluri pe care le primesc constant. Înainte să săriţi toţi: Băh, da’ schimbă-ţi troaca, că e bună doar de REMAT, trebuie să vă spun că, PC-ul meu e acum exact ca o femeie de 30 de ani. Aţi zice că-i în vârstă, însă e frumoasă, cochetă, harnică, are succes, face o supă de nota 10, şi ce e mai important nu te lasă la greu.

Hai că deviez. De la subiect. Vorbeam despre plăcile din seria HD 4800, cu un GPU denumit RV770. Acestea oferă după părerea mea definiţia expresiei „great value for money”. Nu mă refer aici la acest monstru, cu un preţ aproape egal cu salariul mediu brut prognosticat pentru 2009. Chiar dacă la performanţe brute e sub GTX-ul 280 al celor de la nVidia, totuşi la capitolul performanţă/dolar avem în faţă un câştigător. Dovada: 4870 vs gtx 280 la emag.ro. Preţ dublu, performanţe nu chiar duble. nVidia a început să-şi de-a seama că nu toţi suntem Paris Hilton (ca avere, nu ca materie cenuşie) şi a început să micşoreze un pic din preţuri. Însă se pare această reducere încă nu a înotat peste Atlantic, până pe plaiurile dacice. Însă ştiu că gamerii aşteaptă asta cu sufletul la mouse.

După seria 9800 (vezi mai sus), ATI a reînceput numărătoarea, cu 1800, 2800, iar apoi seria 3800. De fiecare dată când credea că a devenit lider incontestabil, nVidia îşi lua avânt şi scotea ceva şi mai bun. Cei de la ATI (apoi AMD) şi-au dat seama că ceva e putred prin Danemarca. Şi stând ei aşa la o cafea (aka bere), şi-au zis: De ce să ne chinuim noi să facem plăci video scumpe, pe care le pot folosi doar cei cu mulţi Benjamini. Şi oricum o să stăm în frunte doar până trece efectul şampaniei. Nu mai bine facem plăci video bune, chiar foarte bune, însă nu cele mai bune, însă cele mai atractive ca raport preţ / performanţă? Iar cei cu adevărat nebuni (a se citi entuziaşti) pot plăti preţul pentru o soluţie multi chip, X2. Sau pot întinde coarda şi mai mult prin folosirea CrossFire, pentru legarea împreună a plăcilor video.

Din această gândire practică s-au născut plăcile HD 4800, iniţial HD 4870 şi HD 4850, cu preţuri care cu adevărat te lasă tablou (mă refer la americani doar): $199 pentru HD 4850 şi $299 pentru HD 4870. Pentru 4870 obţinerea unui preţ aşa scăzut e chiar o realizare ce merită menţionată deoarece această placă foloseşte memorie GDDR5, cea mai rapidă existentă actual, oferind o lăţime de bandă de …. de …. 3,6 GB/s. Acum 2 ani nici nu visam la aşa ceva. Sau poate visam, dar îmi dădeam repede o palmă să mă trezesc la realitate.

O excelentă prezentare a serie HD 4800 de la ATI o fac cei de la xbitlabs aici. Lectură plăcută. Iar eu ce să mai zic? Avantajul ATI (AMD) e unul, dar mare. Oferă exact ce doreşte majoritatea. Cât mai mult pentru cât mai puţin. Un pic cinic, pot afirma că poate şi criza mondiala e în favoarea ATI. Pentru că, la urma urmei, când nu ai bani de cereale, cine se mai gândeşte la plăci video scumpe. Sau poate jocurile video sunt o sursă bună de fibre şi proteine.

Pentru SuperBlog 2008.

AMD = Ieftin. Dar doar atât.

Posted on by
2

Iar trebuie să scriu despre AMD. Pentru etapa a 7-a SuperBlog 2008. Am mai făcut un review pentru vârful lor de gamă în materie de procesoare cu 3 core-uri, Phenom X3 8750. Atunci am ajuns la concluzia că e destul de bun relativ la cât costă, însă în termeni absoluţi ai performanţei e clar depăşit de Intel. Tot în articolul mai sus menţionat făceam referire la perioada cenuşie prin care trece AMD, perioadă caracterizată prin produse care nici cum nu reuşesc să fie cu adevărat competitive ca performanţă cu produsele Intel. De aceea trebuie să se mobilizeze în a oferi procesoare bune la preţuri excelente.

Deci, în ceea ce priveşte procesoarele AMD, mă uit iniţial la preţ, apoi să fie cât de cât ok în ceea ce priveşte caracteristicile tehnice. La plăcile video, AMD stă mai bine, achiziţia ATI în 2006, tranzacţie evaluată la 5,4 miliarde de dolari, fiind o mişcare inteligentă. Plăcile video produse de ATI sunt de top, fiind competitoare de temut pentru omoloagele de la nVidia. Dovadă stă şi acest test făcut de X-bit Labs.

Revenind la meseria principală a celor de la AMD, fabricarea de procesoare, m-am oprit la analiza Athlon-ului 64 X2 5200+. De ce acesta? Pentru că este un entry-level cel puţin în materie de preţ, fiind o alegere cel puţin interesantă pentru cei cu buget limitat. Acesta este un procesor din familia X2, deci dual-core (minimum în orice alegere, opţiunea single-core fiind deja depăşită), pe 64 de biţi (din nou, opţiunile pe 32 de biţi nu mai sunt de actualitate), fiind pretabil pentru plăcile cu socket AM2. Puterea consumată este una relativ mică pentru ce ne-a obişnuit în trecut AMD-ul, de doar 65 W. Procesorul dispune de un cache level 1 de 128 KB (64 pentru date şi 64 pentru instrucţiuni), precum şi de un cache level 2 de 1 MB. BUS-ul este unul de tip serial, HyperTransport, la 2 GHz, ceea ce se traduce printr-o lăţime de bandă totală de până la 20.8 GB/s, ceea ce în teorie sună excelent.

Caracteristica principală a acestui procesor e preţul. Deci să vedem comparativ, preţul la diferite magazine online. La emag.ro e 237,33 RON, la PCFun e 254,67 RON, iar la cel.ro e 272 RON. Cei de la marketonline.ro au acest produs la 269,43 RON, iar la intend.ro e 252.10 RON. Dintre marile magazine online de calculatoare, se pare că emag afişează cel mai bun preţ, însă înainte de a face achiziţia e bine să verificaţi condiţiile de transport, garanţie, returnare, etc. Pentru că poate coroborate toate aceste aspecte vor da ca oportunitate mai bună un alt magazin online.

Preţul e ok, să vedem performanţele. Un review interesant, scote la iveală unele lucruri interesante. Astfel, în general performanţa 5200+ este doar puţin sub cea a lui Athlon 64 FX-62, procesor cu un preţ cu mult mai mare. În schimb, procesoarele de la Intel cuprinse în benchmark, Core 2 DUO E6600 şi Core 2 DUO E6700 „îl fac” pe 5200+ cam la toate testele. E clar, lupta cu performanţele Intel e pierdută. Cel puţin acum. Sper ca inginerii AMD să vină cu ceva nou, benefic nu doar pentru ei ci pentru întreaga industrie a procesoarelor. Monopolul nu face bine inovaţiei. Un alt review scoate în evidenţă cam acelaşi lucru, adică supremaţia Intel concretizată prin excelentele procesoare Core 2 DUO.

Recomand acest procesor pentru oricine doreşte să nu investească prea mult în calculator, dar totuşi doreşte performanţe decente. Pentru ceva mai mult, din păcate pentru AMD, recomand Intel. Cu speranţa că totuşi va răsări soarele şi în Sunnyvale 🙂 .