Tag Archives: Oradea

Către Republica Socialistă Oradea

Dragi tovarăşi şi pretini orădeni,

Vreau să vă adresez dumneavoastră, tuturor locuitorilor municipiului Oradea un salut călduros împreună cu cele mai bune urări de succes în toate domeniile de activitate.

Doresc de asemenea să adresez tineretului falnic al acestui oraş că dacă vrea să prospere prin bun simţ, responsabilitate, respect şi hărnicie, trebuie să fie în pat până la ora 22, pentru că somnul şi odihna vor duce la minţi luminate şi la trupuri măreţe. Republica socialistă Oradea are nevoie de bărbaţi vânjoşi, de femei semeţe, de o gândire lucidă, care poate fi garantată doar după cel puţin 12 ore de somn.

Oazele nesimţite ale capitalismului, cum ar fi Blue Monday, Lord’s, Down Town, Escape, Columbus, Heat şi altele vor fi închise pe vecie, ele făcând parte dintr-o societate putredă, golită de valori, o societate pe care eu o voi dărâma din temelii. Vor urma apoi cafenelele gen Sky, Cafe Ole, Dominion etc.,  pizzeriile, Emporium, Queens, The Bridge şi restul, ele fiind de asemenea exponentele unei lumi capitaliste aflate în putrefacţie. Denumirile capitaliste vor fi aruncate, în locul Real, Carrefour, sau Tiago vor fi construite magazine gen Alimentară, Metalo-chimice sau Carne-Mezeluri-Lactate. Eu, Bolojan vă voi salva de mizeria acestor locuri de acum, vă voi curăţa minţile şi sufletele şi veţi creşte în spiritul doctrinei socialiste, un nou mod de viaţă care înalţă simţirile şi purifică inimile.

Circulaţia pe străzi după ora 23 va fi strict interzisă, iar pentru a garanta acest lucru voi angaja persoane specializate pentru a ţine străzile goale şi a îndepărta orice urmă a societăţii dezgustătoare, capitaliste. Îi voi numi miliţieni. Cine nu se va supune acestora va fi pedepsit pentru dispreţul afişat. Pedeapsa va putea merge de la o mustrare cu pulanul, până la obligativitatea lucrului la canalul Oradea-Budapesta. Graniţele spre Ungaria vor fi închise, tineretul fiind astfel protejat de decăderea capitalistă, de gunoiul din vest, fiind în schimb răsfăţat în opulenţa din urbea socialistă.

Vă mai comunic, dragi fii şi fiice a patriei, că în curând programul TVS va fi doar de două ore, între 19 şi 21, timp în care se vor difuza momente de adoraţie pentru preamăritul fiu al poporului, alături evident de alte programe conexe cum ar fi Telejurnal sau desene animate cu Mihaela. Timp de două ore, zilnic curentul va fi întrerupt, tineretul fiind sfătuit ca în acest timp să citească Scânteia, ziar care va fi repus pe piaţă în cel mai scurt timp. Exemplu de disciplină şi de respect, cozile la pâine, lapte, ouă şi alte cele de-ale gurii vor fi reintroduse, pentru ca valoarea muncii să fie corect apreciată şi preţuită. Banii munciţi, adică salariul fix de 1000 de lei indiferent de profesie, de performanţe, de pregătire, trebuie cheltuiţi chibzuit, cu bun simţ şi pricepere, nu pe distracţii capitaliste care înjosesc fiinţa umană.

Cel mai iubit fiu al urbei,

Ilie Bolojan

P.S. Acesta e un pamflet, dar eu sper din tot sufletul că şi Bolojan glumeşte cu asta.

RCS RDS, Buna ziua! Numele meu este …

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=18VfD0a57Ho]

Asta televizore nu merge. No.

–  Pe ce strada locuiti?

– A pirosco!

-Spuneti-mi va rog cum il cheama pe sotul dumneavoastra?

– Gyorgi

-Gyorgi si mai cum?

-Zoltan.

-Spuneti-mi va rog care e situatia cu semnalul la televzor.

-Fugit din televizor, no!

-Asta buguruze din alea, no!

-Deci se vede cu pureci, da?

-Alea, buburuze!

-Da’ vecina nu platit 6 luni si nu taiat! ( saracutza 😛 )

-Da la vecina a mers televizore si la mine nu! De ce? De ce la ea nu taiat? La ea sase luni nu fost si legat asa numa! (saracutza :P)

– Trimit sotul sa puste la dumneavoastra daca nu trimiteti acuma!!!!!!!

..

– Razi de mine? Ha? Dumneavoastra razi de mine? Te spun la seful dumneavoastre! Cum razi de mine? Nu rusine la dumneavoastre?

-Chemat sheful ca daca nu scandal mare!!!!

– Trimit la seful sa spuna dat afara la dumneavoastra! Cum posibil asa ceva sa razi de mine?!? Ha?

Ok, cred ca e fake, dar totusi e destul de funny 😛

De pe eduard.ro.

P.S. RDS=Random Disconecting System

De ce nu-mi place Oradea

Iniţial vroiam să numesc acest post „10 motive pentru care detest Oradea”. Apoi am început să gândesc mai profund şi să nuanţez. In primul rând eu nu urăsc Oradea, însă pentru că are numeroase „defecte” am ajuns să detest să trăiesc aici. Apoi, sintagma „10 motive pentru …” e doar o strategie de atragere a cititorilor mai puţin inteligenţi, strategie folosită însă cu succes de o grămadă de tabloide. Iar eu nu sunt Libertatea. Pe lângă asta, ar fi şi greu de organizat un top 10, din moment ce cu siguranţă aş găsi mai multe motive iar cel mai corect e să le prezint pe toate câte-mi amintesc. Iar restul, restul poate o să completeze prin comentarii cititorii mei orădeni. O să expun motivele prioritizate după momentul când îmi apar în minte.

Parcurile. Nu pot să cred că un oraş care e puntea României spre Europa, nu se poate mândri cu parcuri întinse, aranjate, decente. Parcul 1 decembrie e super amenajat de parcă eşti într-o grădină de prost gust, parcul de lângă hotelul Continental e ok, însă nu e foarte mare. Alte aşa numite parcuri sunt de fapt glume. Parcul Magnolia e în principiu un conglomerat de … betoane, parcul de lângă liceul Lucian Blaga a devenit o amintire, în locul său ivindu-se un locaş al Domnului, de parcă altundeva nu se putea construi. O soartă similară au avut-o şi alte bucăţele de verdeaţă, distruse de jungla de betoane.

Lipsa investiţiilor străine de mare amploare. Parcă toţi marii investitori ne ocolesc şi autorităţile locale nu reuşesc să atragă mari investitori. Poate ar trebui mai multă transparenţă dar şi o politică bine pusă la punct la nivel local de oferire de beneficii investitorilor: de exemplu scutirea de anumite impozite pe o perioadă determinată pentru investiţii ce depăşesc un anumit cuantum sau realizarea infrastructurii. Parcul tehnologic ce sper că va deveni realitate cât de curând ar putea schimba această stare de fapt.

Oarecum legat de ce am spus mai sus, nu-mi place că Oradea a devenit doar o piaţă de desfacere. Real-urile sunt de cele mai multe ori pline ochi, orădenii cumpără foarte mult dar de proastă calitate, cele mai ieftine produse. Magazinele second hand sunt acum la tot pasul, chiar şi în centrul oraşului. Şi sunt pline de oameni, asta denotând starea financiară a orădenilor. Magazinele chinezeşti au apărut ca ciupercile după ploaie, din ce în ce mai mari şi mai aspectuoase. Mai multe aici şi aici.

Nu-mi place că nu se bagă bani deloc în infrastructură. Adică, na, să fiu total cinstit cu mine şi mai ales cu concetăţenii orădeni, s-a făcut acea centură la care acum se lucrează cu spor (da, ironie) pentru mărirea la mai multe benzi. Pentru că proiectul iniţial a fost prost gândit şi realizat, iar acum avem o şosea de centură direct prin oraş. O să mai trebuiască una, mai ocolitoare, dar mi-e greu să avansez o dată nu pentru terminarea ei ci pentru începerea lucrărilor. Tot legat de infrastructură (care este btw un fundament al dezvoltării economice, ştiu toţi asta, mai puţin cine trebuie) nu înţeleg de ce nu se modernizează aeroportul sau să se înceapă construcţia unui nou. Parteneriatul cu Debrecen ar fi o idee reuşită, mai ales că în jurul nostru Aradul,Clujul, Timişoara ne-au luat faţa de mult. Iar noi stăm ca fraierii şi privim cerul fără pic de avioane. O feerie.

Cred că ăsta e un aspect naţional, nu doar orădean, dar … cum se poate să fie atâtea bănci şi farmacii? Una lângă alta, sufocând orice spaţiu unde ar putea fi alte magazine, mai folositoare în opinia mea: un magazin cu electrice, o librărie, o cafenea sau o sală de bowling, ca să numesc doar câteva. Pe Decebal jumătate din stradă sunt bănci. Cred că am numărat vreo 6-7 consecutive. Centrul oraşului, pietonala care ar trebui să fie un loc dichisit cu cafenele şi magazine stilate începe să fie strada băncilor. M-am săturat. Dacă mă cobor din bloc dau peste 6 farmacii la 5 minute de mers pe jos. Chiar aşa bolnavi am ajuns? Iar săli de sport, cluburi sau distracţie foarte puţine, disipate în imensitatea de bănci şi farmacii. Trist.

Legat de ce am spus mai sus, municipalitatea e de vină pentru preţul chiriilor practicate şi pentru că permite orice. Aici nu mă refer la spaţiile particulare, acolo fiecare face ce vrea, dar până şi mall-urile îşi selectează magazinele, pentru că vor trafic. E o strategie din care Bolojan ar trebui să înveţe. Că am ajuns la „mult competentul” primar: să aud? Cine îl regretă? Toţi îl susţineau că ce va face, că va curăţa tot, că va face Oradea un pol de dezvoltare … da, s-a dovedit a fi un ecler stricat.

Legat de mall-uri … cum se poate ca un proiect început în 2007, destinat spre deschidere în noiembrie 2008, să fie amânat aproape un an până în septembrie 2009 doar pentru că se va mai face un patinoar? Este vorba desigur de Tiago Mall, care cică nu va fi terminat până la toamnă. Da, e o dovadă de maximă neseriozitate.

Parcările. Sau mai ales lipsa lor. Da, lipsa lor nu e doar frustrantă e de-a dreptul tragică. Pur şi simplu mă simt sufocat în orăşelul acesta cât o palmă de mulţimea de maşini încălecate fiecare peste tot. Spaţiul verde e o amintire verde, certurile pe locurile de parcare fac parte din piesa de teatru ce se joacă zilnic, iar căutarea unui loc de parcare e ca o ruletă rusească. Alo!!! Bolo!!! Aşteptăm proiectele de parcări.

Universitatea din Oradea. O fata morgana a oraşului, s-a vrut să fie un pol al dezvoltării bazate pe tineret, aşa cum a făcut cu succes Clujul sau Timişoara. Însă nivelul acestei universităţi (al cărei student „mă mândresc” a fi) e deplorabil. Cu toate investiţiile recente, cazarma, biblioteca, etc. dacă nu se va face ceva la nivel uman, mă refer la cadrele didactice, această universitate nu va reuşi decât să scoată pe bandă mediocrităţi. Sunt desigur mulţi studenţi şi profesori valoroşi, dar numărul lor raportat la total e infim.

Nu sunt un pesimist. Sunt sigur că dacă vom dori, dacă vom alege persoane care chiar merită să ne conducă, Oradea va putea deveni ceea ce merită. Nu doar o poartă spre civilizaţie ci chiar un locaş cu adevărat european.

P.S. Apel către orădeni! Aş vrea să comentaţi aici ce nu vă place la oraşul vostru şi ce vreţi să se schimbe.

De prin lume adunate

Capital ne dă o veste bună, aşa pentru sărbători liniştite. Oricum, noi ştiam deja că în 2009 o să fie nasol, frate, foarte nasol. Ştirile apocaliptice sunt peste tot şi deşi am putea să acuzăm ziariştii de goană pentru senzaţional, trebuie să acceptăm situaţia gravă care va veni, catastrofală aş putea afirma, iar acest nou guvern, plin de baroni şi păpuşari, nu ştiu dacă va avea competenţa de a face ceva.

Războiul între „Cel Dintâi Slujitor” , Traian Răzvan Ungureanu şi Doru „Spală rufele în public” Buscu continuă, lamentabil în Cotidianul. În această rundă, acest articol vs acest articol. Până la urmă, să fii penibil nu e aşa greu nu? Noi putem doar să ne amuzăm. În tot acest timp, restul presei e cam dezorientată, după cum ne luminează într-un editorial Iulian Comănescu, în Evenimentul Zilei. Sigur că e dezorientată, că nu mai are în cine să dea. Înainte, presa aservită lui Felix dădea în Băsescu, dar acum Felix e vicepreşedinte la Senat, deci cam gata cu Sinteza „Jos Băsescu” Zilei. În plus, tonomatele lui Băsescu vor trebui să înghită PSD-ul, că doar sunt parteneri, nu?. Şi aşa, dragi cititori veţi vedea doar articole în care orice rău se va întâmpla în România va fi din vina lui Tăriceanu (pe care btw, nu-l suport) şi a lui Patriciu. În rest, PDL şi PSD sunt imaculate şi ele s-au aliat în Parteneriatul pentru România, doar pentru noi, românii După părerea mea, acest slogan este cea mai tâmpită formă de adresare a mesajului către români: Băi, v-am fraierit.

Revenind pe plaiurile locale, aflăm că Nemeş, popa Nemeş, însufleţit de spiritul sărbătorilor, uns cu alifie divină, a zidit ferestrele vecinilor. Aleluia. În timp ce politicienii, la nivel local sau central îşi umplu traista de Crăciun, în timp ce Bolojan acordă prime pentru angajaţii din primărie, în timp ce bugetul a fost rectificat în jos, în timp ce o giraţie cam inutilă a apărut pe bulevardul Dacia, aflăm din ContrastOnline o ştire pe care nici nu ştiu cum să o cataloghez: La Spitalul Judeţean, chirurgii orbăcăie în sala de operaţie. Se pare că nu mai sunt bani nici pentru becuri. Eu ştiam că Oradea e unul dintre cele mai „vai si amar” oraşe cel puţin din vestul ţării, dacă nu din întreaga Românie, dar nu credeam că totuşi am ajuns aşa jos. Uite că am ajuns. Am aflat de la televiziunea Transilvania, că pe anul 2009 bugetul local va fi aşa de mic, încât municipalitatea s-a gândit să scoată bani din orice obiectiv sportiv sau de agrement. Orăşelul Copiilor, Bazinul Olimpic, terenurile sintetice de fotbal, toate vor costa. Eu mă gândesc cu groază la momentul când îl voi regreta pe Filip. Doamne Fereşte!

Alte informaţii, care contează: În preajma sfintelor sărbători, poţi să ajuţi şi tu pe cei care au nevoie de ajutor. Un caz trist, pe blogul Alinei: Denisa are nevoie de sprijinul nostru. De remarcat şi iniţiativa lui Orlando şi a Tomatei. După părerea mea, promovarea acestor cazuri tragice prin internet este o soluţie evidentă, Internetul devenind încet, încet, dar sigur o adevărată putere în stat. Puterea oamenilor de a face ceva. Deviind puţin de la subiect, am convingerea că în timp, dacă se va păstra neutralitatea internetului, acesta va deveni singura noastră scăpare în faţa manipulărilor care vor deveni din ce în ce mai prezente şi mai stridente. Constatarea cum că Obama nu ar fi fost ales fără promovarea de pe internet, e una cât de poate de corectă. Dacă ar fi candidat acum 8-10 ani, când Internetul, chiar şi în SUA, era încă la pubertate, sigur nu era ales. Politicienii vor trebui să înţeleagă că, acum au în faţă un fenomen de masă, care nu mai poate fi ignorat. Am observat că, începând cu aceste alegeri, promovarea pe acest canal a devenit una dintre priorităţi, însă aici e şi un dezavantaj: nu prea poţi să nu fii cinstit. Adică poţi, dar vei fi taxat rapid şi cu putere. Aştept ziua când un candidat la noi va fi propulsat în funcţie de Internet, dar mai mult aştept ziua când un politician, director, etc. va fi dat jos datorită Internetului. Datorită vocilor noastre, în primul rând.

Cu toate acestea spuse, de ce să nu râdem un pic? Iată lista miniştrilor necorupţi din guvernul României: link.

Lumea copiilor

Nu aţi observat că în ultimul timp, mă refer aici la ultimii ani, din ce în ce mai mult din ofertele magazinelor de pe la noi devin centrate pe copii? Că a devenit o strategie de marketing ca să se ofere din ce în ce mai multe produse pentru copii?

Am fost in PIC ieri. Pe lângă faptul că e plin de jucării (deşi mai puţine ca în alte locuri, totuşi), un raft întreg de cărţi care erau în trecut beletristică a devenit un raft plin de cărţi de copii. Am fost în zilele trecute la Technomarket. Acolo nu aveau jucării, în schimb un raft imens era doar cu dvd-uri cu Albă ca Zăpada, Aladin, Degeţica şi alte desene animate numai bune pentru distrarea copilului. Ce să zic de Real şi mai ales Carrefour. Acolo jucăriile sunt peste tot unde vezi cu ochii. De la toată colecţia de la Disney, până la celebrele personaje ale binecunoscutei animaţii Madagascar: Alex, Marty, Melman, Gloria şi preferaţii mei, pinguinii. Ce să mai zic de dvd-urile cu Scooby, Barbie, Winnie the Pooh şi alţii (nu mai zic mulţi că o să mă suspectaţi :P). Apoi, în Media galaxy, dar şi în Technomarket, sunt locuri speciale de încercat console, PS III, Wii, etc. Cu zeci de jocuri pentru fiecare tip de consolă. Şi în Carrefour Express, aproape de mine a apărut de câteva zile un stand cu animaţii Disney, pentru cei mici.

Am fost la Târgul Lifestyle desfăşurat în week-end la Oradea. Erau standuri întregi cu cărticele de copii, cd-uri cu muzică pentru copii, dulciuri, ce mai, o adevărată delectare pentru orice prichindel. Apoi am observat că au apărut magazine, din ce în ce mai numeroase care oferă doar produse pentru copii: de la haine, la jucării, la tot felul de chestii utile pentru un copil, cum ar fi de exemplu scaune speciale pentru ei sau alimente destinate lor. Iar numărul acestor magazine este într-o continuă expansiune. Trendul a început din online, unde numărul magazinelor focusate pe puşti e foarte mare. Deja nu mai este o nişă. Aş menţiona aici ca exemple: babyonline.ro, treiursuleti.ro, magazinul-copiilor.ro sau kiddy.ro.

Deci care ar fi explicaţiile? Una din ele ar fi că am ajuns şi noi cât de cât în rând cu statele europene în materie de oferte adresate copiilor. Şi nu doar pe partea privată ci în ceea ce priveşte administraţia locală. Au apărut orăşele ale copiilor, parcuri modernizate, spaţii de joacă destinate celor mici, patinoare, etc. Grija faţă de viitor este o preocupare din ce în ce mai prezentă.

Motivul principal însă este chiar firea copiilor. De fapt ei ne conduc. Dacă vor ceva, cu greu le mai scoţi asta din cap şi nu te vor lăsa până nu vor obţine. Iar marketerii ştiu asta. De exemplu, am văzut în Carrefour un băieţel care aşa se ţinea de mama sa să îi cumpere o carte de colorat şi un dvd cu scooby, încât era foarte greu să-l refuze şi să mai scape demnă de acolo. Aşa că i-a satisfăcut poftele. Eu mă tem ca în viitor aceşti copii să nu devină prade ale acestui sistem de consumerism. O societate bazată pe consum, pe satisfacţii materiale şi mai puţin pe afectivitate. Mi-e frică să nu devină marionete în mâinile celor care vor o îmbogăţire rapidă şi explozivă.

Voi ce ziceţi?

Technomarket în Real 2 Oradea

Ieri, în timp ce doream să vizitez magazinul Takko din incinta Real 2 (situat pe şoseaua înspre Satu Mare), am dat peste magazinul Technomarket, care e cu adevărat gigant. Ca o paranteză, magazinul Takko din Real 2 incă nu şi-a deschis porţile, fiind doar un afiş cu „Deschidem în curând”.

Revenind la Technomarket, am rămas surprins că o asemenea deschidere a rămas fără ecou în presa locală, eu sincer nu am ştiut nimic, deşi magazinul s-a deschis în 4 decembrie, odată cu Real. Campania publicitară a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârşire. Nici un afiş, nici un spot în paginile ziarelor sau pe net, în ediţiile online. Cei de pe partea de marketing şi-au luat salariul degeaba, iar efectul l-am observat chiar după 9 zile de la deschidere. Când am ajuns acolo, era aşa de puţină lume, încât eu am crezut că e închis. Doar nişte angajaţi plictisiţi aranjau nişte dvd-uri. Am zis să compar cu campania de promovare a magazinului Media Galaxy din Lotus Market, dar nu are rost. Afişele şi bannerele cu Media Galaxy au fost peste tot, iar deschiderea a fost cu promoţii ( vezi celebrul notebook Asus ), cu înghesuiala specifică, cu tot tacâmul. La Technomarket linişte. S-a mai dovedit încă odată ce putere are reclama.

Impresii despre magazin. E mare. Foarte mare, cam cât Media Galaxy. Produse multe, dar nu atât de bine aranjat ca magazinul concurent. Angajaţii. Mai bine un exemplu. Mă uitam la notebook-uri, vine un angajat şi mă întreabă cu ce mă poate ajuta. Îi explic cam ce m-ar interesa, notebook-uri cu Core 2 DUO, iar el mă întreabă: „Dar ce diferenţă este între dual core şi core 2?”. No comment. Lăsând la o parte neajunsurile, calităţile sunt evidente, preţul fiind cel mai important. Preţurile sunt foarte bune, merită să mergeţi acolo să vedeţi. Oarecum e explicabil, deoarece Technomarket e o marcă Domo, la fel cum Media galaxy e o marcă Altex. Iar Domo are în general preţuri mai mici ca Altex. Varietatea de produse e încă un punct în plus. Găseşti orice, de la laptop-uri, plasme, filme, jocuri, muzică, monitoare, boxe, etc. orice legat de IT.

Ajuns acasă am găsit pe net doar două însemnări despre deschidere, iar alea în presa centrală de specialitate: Wall-Street şi Financiarul. Astfel am aflat că magazinul are o suprafaţă de 3000 metrii pătraţi şi cam atât. Foarte slăbuţă promovare şi e păcat. Eu personal recomand magazinul, e variat, preţurile sunt bune, iar poziţionarea de asemenea. E interesant de urmărit duelul cu Media Galaxy, care are avantajul marketingului, a brandului mai bine promovat dar şi a vizibilităţii, fiind într-un mall. Technomarket are de partea sa avantajul preţurilor, în general mai mici şi lipsa concurenţei, în această locaţie, fiind singurul magazin IT. Să vedem ce va fi.

Între staţii

În Oradea, circulă tramvaie pe 5 linii: 1 roşu, 1 negru, 3 roşu, 3 negru şi 2. Există un loc, unde se intersectează liniile 3 şi cele două linii 1, lângă cimitirul Olosig. Însă staţiile nu-s comune pentru liniile 3 şi 1. Sunt depărtate puţin, suficient însă ca, de multe ori, cineva care se dă jos din tramvaiul 3 să rateze tramvaiul 1. Iar, din proprie experienţă, cei mai mulţi călători care circulă cu 3 merg doar până la cimitir, unde se dau jos pentru a lua 1-le. Însă, mai există o şansă pentru unii. Pentru ca tramvaiul 3 negru să poată coti la dreapta, pe linia asignată, vatmanul trebuie să coboare cu o bucată de fier şi să facă oarecum o schimbare de macaz. Atunci, el deschide prima uşă din primul vagon, iese din cabină, face modificarea necesară şi se urcă înapoi în tramvai. În tot acest timp, unii călători au posibilitatea să coboare şi să se îndrepte spre staţia tramvaiului 1. De multe ori, această mişcare înseamnă prinderea tramvaiului 1, care e în staţie sau aşteptarea unui alt tramvai, pentru cei care nu se coboară. Asta deoarece, intervalul de timp necesar tramvaiului 3 negru pentru a ajunge în staţie împreună cu timpul necesar străbaterii distanţei până la staţia tramvaiului 1 este de multe ori insuficient pentru ca tramvaiul 1 sa mai fie ajuns.

Aşa e şi în viaţă. Suntem călători în tramvaiul vieţii, în rutina presată cu staţii, cu oameni care coboară şi oameni care urcă. Însă în tot acest drum parcă predestinat, în care parcă nu avem dreptul de a alege, apar uneori oportunităţi. Oportunităţi să prindem un alt tramvai, poate mai bun. Atunci când vatmanul deschide uşa pentru a schimba macazul, atunci este şansa noastră. Putem alege să ne coborâm atunci, să riscăm, sau putem aştepta staţia, dar poate e prea târziu să mai prindem celălalt tramvai. Oportunităţi de acest fel nu apar pentru toţi. Cei din al doilea vagon nu vor avea o uşă deschisă între staţii, ei nu se vor putea coborî mai repede în speranţa că vor prinde celălalt tramvai. Poate situaţia economică, socială, poate norocul sau mai bine zis lipsa lui, poate alegerile greşite din trecut (de ce au ales vagonul 2 şi nu primul ?), fac ca unii să nu aibă şansa să schimbe ceva, lor să nu le surâdă soarele oportunităţilor.

Însă nici cei din primul vagon nu sunt egali în faţa şansei. Pentru că vatmanul nu stă foarte mult în afara tramvaiului, iar uşa nu rămâne mult timp deschisă, trebuie să te grăbeşti dacă vrei să cobori. Cei din capăt trebuie să pornească cel mai devreme, să nu aştepte nici un moment în plus, să fructifice imediat şansa dăruită. Cei din faţă, au mai mult timp de gândire, ei pot analiza mai îndelung dacă merită riscul sau nu, ei pot lua o decizie fiind mai informaţi. Uşa nu e mare, iar de multe ori mulţi se înghesuie să iasă, iar unii nu reuşesc, pentru că trebuie să facă loc vatmanului să urce. E cazul oportunităţilor râvnite de mulţi, în care doar cei mai rapizi câştigă, cei care ştiu ce vor şi sunt decişi să-şi ducă la îndeplinire dorinţa. Aceia sunt oamenii puternici, cei pentru care fiecare uşă deschisă înseamnă o nouă încăpere de vizitat, iar o uşă închisă nu înseamnă neapărat că nu vor face rost de cheie în viitor. Poate că cei care se dau jos între staţii nu vor avea norocul să prindă tramvaiul celălalt, sau poate nu e nici unul în staţie, dar ce au pierdut? Doar câteva secunde în plus de stat pe un scaun? Dacă crezi cu adevărat în ceva, dacă îţi doreşti mult ceva, chiar simplul fapt că ai încercat să-l obţii te face un învingător. Pentru că, se spune pe bună dreptate că mai bine să-ţi pară rău pentru ce ai făcut decât pentru ce nu ai făcut.

În final, vreau doar să dau mai departe un sfat primit de la o persoană foarte dragă mie: Dani, nu trebuie să rişti, doar să fructifici oportunităţile.

Şi votul meu merge la …

Fiindcă soarta a decis să trăiesc în cartierul Rogerius, în „mirobolantul” (da, cu ghilimele) oraş Oradea, trebuie să aleg dintre candidaţii Colegiului 9 deputaţi şi Colegiului 4 senatori la alegerile din 30 noiembrie. Sarcină grea, frate, pentru că, pe lângă faptul că, mea culpa, nu m-am prea interesat de ceea ce promit, am rămas tributar şi zicalei, de multe ori ridicată la rang de axiomă, „toţi o apă şi-un pământ”. Sub sloganul „Feriţi-vă de măgăruş”, cei de la Academia Caţavencu au dat o lisă a pătaţilor bihoreni. Decât dacă îmi alunecă ştampila din mână, fapt puţin probabil deoarece o să beau lapte în dimineaţa de 30.11, nu-i voi vota pe aceşti stimabili. Doar Octavian Bot e eligibil în colegiul din care fac parte şi oricum nu doream, nici măcar în coşmarurile mele cele mai atroce, să-i dau votul. Un om care acum este coleg cu cei pe care mai înainte îi împroşca cu noroi, mai bine s-ar împuşca, politic desigur (să nu mă acuzaţi de violenţă, daţi click pe link).

Haideţi să vedem combatanţii. În Colegiul 9, camera deputaţilor. Bot Octavian, PD-L. Nota 2. Te rugăm să părăseşti sala. Csuzi István, UDMR. Dacă intraţi pe pagina sa, vă redirectează la limba maghiară. Dumnealui candidează pentru un post în parlamentul ROMÂNIEI. Următorul. Mircea Mălan, PNL. Căsătorit cu Stela (aşa ne zice pe pagina lui, aşa o fi), domnul Mălan, de altfel un candidat cel puţin interesant, pe lângă expunerea proiectelor personale, tot la fiecare 2 cuvinte mai aruncă vreo două în direcţia lui Bot sau a lui Pop Claudiu, principalii contracandidaţi. Iar asta e o politică de piaţă de vechituri. Iar mie îmi place să-mi fac cumpărăturile din supermarket. Pare un tip deştept, dar şi un bulldog bine dresat. Pe site nu prea are prezentată platforma sa, proiectele concrete, dar la unele emisiuni electorale şi le-a făcut auzite. Intră în opţiunile mele. Păcală Dan Nicolae, PNG-CD, un candidat obscur, cu un nume celebru. Sub imperiul celui mai iubit cioban al ţării, şansele sale pentru un fotoliu cald sunt minime. Fără să cunosc prea multe despre respectivul, mă rezum doar la un pronostic sub 2%. Şi sunt optimist. Pop Claudiu Adrian, PSD+PC. Hai sa-l lăsăm deocamdată pe acest candidat şi să vă spun ceva despre relaţia PSD şi PC. E ca o căsătorie pe interes, cu soţul un mare mahăr hrebesciunian, patronul unei afaceri cu sfori, prospere, care de asemenea mai are afaceri într-o firmă de termopane, iar în timpul liber numără ouă. Soţia, curăţătoare de antene, 1, 2 sau chiar 3, a acceptat s-o ţie mahărului, doar, doar o va duce şi pe ea prin lume, pe la Casa Poporului, prin delegaţii sau evenimente de asemenea gen. În schimb, mahărul, profită de pe urma acestei uniuni PUR şi simplu idioate pentru a obţine imagine. Vrea să fie văzut, adorat, preaslăvit, iar restul să fie făcuţi cu ou, oţet şi ketchup Tomi. Asemenea alianţei Dick & Ass (DA), eu îi dau alianţei PSD+PC= LOVE, maxim 6 luni. Atunci mahărul îşi va da seama că e mai bine să o faci singur. Guvernarea, desigur.

Revenind la Pop Claudiu. Pare, sincer, un tip de treabă. Însă cam … jucabil pe degete. Nu emană forţă, personalitate, un păpuşar bun l-ar putea folosi după bunul plac. Iar sloganul său demn de divizia A, Burger („fără blat, m-am săturat” sau versiunea 2.0, „fără blat, pentru tine mă bat”) denotă şi un staff de campanie cam neinspirat. Deşi cu iz de mentă, această candidatură este una de luat în seamă. E pe lista mea. Vac Mircea-Teofil, PRM. Din nou, o prezenţă discretă, la fel cu numărul voturilor pe care le va aduna. Un Pre-PS: Ce optimist e băiatul …

La Senat, bătălia e mai serioasă, părerea mea. Deşi, paradoxal, banii se învârt de obicei în cealaltă cameră de odihnă a hotelului de 5 stele, uneori denumit şi Parlamentul României. Carp Gheorghe, PNL, actualmente viceprimar. O platformă interesantă, un site bine pus la punct, iar la blog o singură postare, cea de prezentare. Iar acolo, surpriză, doar comentarii pozitive. Ce frumos. Bleah. Cenzura salvează România, nu?. E adevărat că a făcut lucruri de lăudat la spitalul de copii, care începe să arate ca unul decent şi nu ca acum vreo 10 ani când copii dormeau cu becurile aprinse de teama şobolanilor care îşi făceau siesta prin saloane. E o realizare şi merită menţionată. Cu câteva idei demne de scenarii de succes (vezi ideea de a muta orele elevilor de la Eminescu cu o jumătate de oră mai devreme), totuşi Carp e un candidat cu şanse mari. Cutuş Lazăr, PNG-CD. Traseist de meserie, avocatul Cutuş Lazăr va face doar act de prezenţă la aceste alegeri. Am dubii serioase că va fi votat de rude. Pentru că gargara electorală nu e un sport, iar românii încă apreciază caracterul. Sau cel puţin sper.

Delorean Gyula, UDMR. Sau Ion-Iulius Delorean, în funcţie de etnia cu care stă de vorbă. Pentru o porţie de râs pe seama afişelor acestui candidat vizitaţi post-ul acesta. Eu am râs la greu. Va primi votul majorităţii maghiarilor, deci are şanse serioase. Groza Mihai-Dan, PD-L. După ce a fost bolojenit la alegerile pentru primărie, acest Neo al politicii locale se întoarce cu forţe proaspete. Cu un CV interesant, dar fără o campanie susţinută, Mihai Groza se bazează, cred eu, pe voturile anti-Bolojan. Adică aceia care l-au votat pe actualul primar, iar acum le pare rău. Poate o să aibă succes, însă, o lecţie importantă pe care nu a învăţat-o e că politica se ţine pentru oameni, alături de oameni şi prin oameni. Are şanse, puţine, dar are. Mang Ioan, PSD-PC. De departe cel mai activ candidat, cu numeroase întâlniri cu posibilii alegători, cu o campanie zic eu destul de reuşită. Păcătuieşte însă prin prisma trecutului său universitar. Cine nu mai ţine minte calculatoarele Keysys aflate în toate sălile? Nişte afaceri profitabile. Nu pentru Universitate. Se spune să nu întrebi niciodată pe cineva cum a făcut primul milion de dolari. Dar eu vreau să întreb. Oare cum a făcut domnul Mang primul milion de dolari?. Ca şi puncte pozitive, Mang Ioan e cel mai aproape de orădeni, a dus o campanie bine gândită, multe participări la TV, şi-a spus răspicat programul şi acum aşteaptă recompensa alegătorilor. Are în vocea sa convingerea că ceea ce spune chiar crede, nu ca şi alţi colegi de partid, de exemplu Lia Pop. Dar ea nu e în raza ştampilei mele. Dacă nu ar fi de la PSD, cred că ar avea mai multe de câştigat. Dar şi aşa, are foarte mari şanse.

În loc de concluzie, să vă zic sloganul meu electoral: „Toţi avem nevoie de odihnă. Unii au nevoie de 4 ani. Ajutaţi-i. Votaţi-i”.

Orice asemănare cu personaje şi întâmplări reale este absolut intenţionată.