Tag Archives: superblog

Let's get ready to rumble!

Posted on by
Reply

Bătăliile mari dau naştere la eroi. Iar eroii duc la bătălii mari. Una dintre cele mai grandioase bătălii pe piaţa telefoanelor mobile se dă în sfera telefoanelor de tip touchscreen, cele care au preluat, din păcate şi statutul de telefoane de fiţe. Ştiţi, telefoanele acelora care fac tot posibilul să le admirăm „bijuteriile”. Genul de persoane la care le sună iPhone-ul în 3 roşu în timp ce îndreaptă spre garsoniera unde locuiesc împreună cu părinţii. Dar acest tip de telefoane nu e doar pentru „show-off”, calităţile acestora recomandându-le oricărei persoane pentru care tehnologia a devenit un mod de viaţă.

După succesul iPhone, concurenţa s-a grăbit să-i găsească competitori pe măsură, iar aparatele din ce în ce mai performante, mai aspectuoase dar şi mai scumpe s-au ivit ca ciupercile după furtună. Deşi deja foarte mulţi din marii producători au telefoane de acest tip, mă voi opri în acest articol pentru superblog 2008, doar la o comparaţie iPhone 3G, Samsung i900 Omnia şi HTC Touch Diamond. După părerea mea corect ar fi fost să intre în cadrul acestei comparaţii şi iPhone killer-ul celor de la Nokia, modelul 5800 XpressMusic. Finlandezii, care se pot mândri cu statutul de cel mai mare producător de telefoane mobile au reuşit prin acest prim telefon cu touchscreen al lor construit pe platforma S60 să ofere cel mai bun răspuns acestei adevărate iPhone-manii. Nokia va oferi gratuit la achiziţionarea telefonului un abonament pe un an la noul lor serviciu online de muzică mişcare prin care va atrage cu siguranţă pe unii utilizatori ai serviciului iTunes a celor de la Apple. Însă Steve Jobs & Co trebuie să se teamă în principal de preţul anunţat pentru 5800: 279 de euro, fără abonament. Să vedem ce va fi.

Sub pecetea dictonului „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului” e normal să încep cu iPhone 3G, care să recunoaştem a devenit referinţa în comparaţiile cu alte produse. Apple a reuşit să vândă în primele 3 zile de la lansare (lansarea oficială a fost pe 9 iunie, prima zi de distribuţie fiind 11 iulie), peste un milion de unităţi, vechea generaţie fiind de asemenea de un real succes. Cu toate neajunsurile sale, care rezultă şi din comparaţia cu modelele concurente, iPhone a fost un deschizător de drumuri, iar de cele mai multe ori primul venit e şi primul servit. De aceea, orice nou concurent se va raporta la telefonul minune al celor de la Apple şi se ştie că şi publicitatea negativă e tot o formă de publicitate. Succesul, aş spune eu imens, se datorează desigur şi imaginii Apple în ochii posibililor cumpărători. Apple, alături de Google sunt consideraţi „băieţii buni” ai IT-ului, în opoziţie cu imaginea de corporaţie care joacă incorect pe care şi-a creat-o Microsoft. Din vina gigantului american, care a considerat că orice nu e Windows, nu e. După ce iPod-ul era prezent deja în urechile majorităţii americanilor a fost de înţeles frenezia dinaintea lansării iPhone. Discipolii Apple au format cozi gigantice în faţa magazinelor care le comercializau cu multe ore înainte de începerea vânzărilor. Şi românii au fost fascinaţi de reputaţia telefonului încă nelansat, doar aşa putându-se explica cele 1250 de precomenzi primite de Orange, distribuitorul oficial în România, în doar şase ore de la activarea opţiunii.

High Tech Computer Corporation (HTC), o firmă taiwan-eză relativ nouă pe piaţa telefoanelor mobile (a fost fondată în 1997), însă cu o ascensiune demnă de basme, a fost primul care a dat replica iPhone, mişcându-se chiar mai repede decât Apple. Astfel Touch Diamond a fost primit cu entuziasm în Hong Kong la sfârşitul lui mai 2008, lansarea în Europa survenind undeva prin iunie acelaşi an, iar în State în septembrie. Recunoscuţi pentru PDA-urile performante însă cu un aspect nu tocmai strălucitor, HTC a reuşit cu acest telefon care este şi primul adus oficial în România să scape şi de acest complex.

Gigantul Korean Samsung nu putea fi doar spectator în această bătălie de ordinul miliardelor de dolari. De aceea a aruncat în luptă excelentul i900 Omnia („tot”, în limba latină). Acesta se dezvăluie într-un mod epic cumpărătorilor ( 🙂 ), fiind disponibil încă de la jumătatea lunii iunie, însă doar pe pieţele asiatice, lansarea mondială fiind ceva mai târziu.

Dacă ar fi să ne rezumăm doar la notorietate, iPhone ar fi declarat fără doar şi poate învingător. Începând cu puştii de 15 ani până la pensionari, foarte mulţi visează la telefonul monument al celor de la Apple. Însă când vine vorba de cei care chiar îşi permit achiziţionarea unui telefon touchscreen, lucrurile se schimbă niţel. Aceştia sunt de regulă oameni informaţi, care cercetează atent piaţa în căutarea celei mai bune oferte. În acest caz lupta se transferă de pe teritoriul imaginii în cel al specificaţiilor, al performanţei, dar, de ce să nu recunoaştem şi al designului. Un telefon trebuie să arate statutul social, să fie elegant, discret, dar în acelaşi timp să atragă priviri şi mai ales să stârnească invidii. Se spune că frumuseţea e în ochii privitorului, deci ar fi inutil să dau eu acum note pentru aspect. Am văzut „pe viu” doar iPhone-ul (cel 2G) şi Touch Diamond. Ambele mi s-au părut aspectuoase, trecând însă peste ciudăţenia prismată din spatele HTC-ului. E un efect de design interesant, însă mai puţin practic. Dacă ar fi să ne luăm după dimensiuni, telefonul celor de la HTC e cel mai slim, având şi cea mai mică greutate (sau masă pentru corectitudine deplină), de doar 110g. iPhone 3G pierde un pic la capitolul aspect faţă de vechea generaţie, nu doar prin creşterea minoră a dimensiunilor ci şi prin utilizarea plasticului în detrimentul aluminului, soluţie aleasă de inginerii Apple pentru a îmbunătăţi calitatea semnalului, mai ales pentru GPS.

Cel mai mare ecran îl are iPhone-ul, însă rezoluţia de 320×480 este inferioară celei de 480×640 a Touch Diamond-ului. Omnia deţine împarte cei 240×400 pixeli pe un ecran de 3.2 inch. Interfeţele celor 3 telefoane, cu multi-touch sunt superbe, fiind o adevărată delectare utilizarea lor. Fie că se numeşte TouchFLO 3D sau TouchWiz, fie că se foloseşte stylus sau nu, interacţiunea cu utilizatorul este la un alt nivel în comparaţie cu telefoanele obişnuite. Zoom-ul pozelor, redarea impecabilă a fişierelor media, accelerometrul şi alţi senzori încorporaţi (cum ar fi de exemplu senzorul de proximitate, care stinge ecranul când telefonul e la ureche), toate sunt demne de onomatopee de admiraţie.

La o comparaţie în domeniul specificaţiilor, iPhone-ul nu se simte prea bine. Astfel, ceea ce m-a uimeşte cel mai mult este lipsa MMS, standard prezent pe o grămadă de telefoane cu câteva clase sub iPhone. În mod surprinzător, nici iPhone, nici Touch Diamond nu dispun de slot pentru card, cel mai dezavantajat fiind telefonul celor de la HTC, care beneficiază doar de 4 GB de memorie. Omnia poate ajunge până la 16 GB, la fel ca iPhone, cu menţiunea că suportă carduri microSD de până la 8 GB. Camera foto a iPhone-ului pare doar o glumă în comparaţie cu senzaţionala cameră de 5MP cu autofocus şi filmare video (facilitate inexistentă pe iPhone) a Omniei. Contrar principiilor 3G, iPhone nu dispune de o a doua cameră, pentru conferinţe, o alegere cel puţin ciudată. În schimb are o funcţie interesantă, pentru poze, denumită geo-tagging. Aceasta foloseşte GPS-ul pentru a afla unde a fost făcută poza, iar datele suplimentare se salvează de asemenea. Deci nu o să vă mai puteţi lăuda cu o vacanţă în Grecia dacă tot ceea aţi pozat a fost doar litoralul mioritic. Că tot am amintit de GPS, toate trei telefoanele dispun de această facilitate, achiziţionarea unui aparat separat fiind inoportună în acest caz. În plus beneficiază şi de A-GPS. Această tehnologie, utilizată iniţial doar de către sistemul american de urgenţe 911, reprezintă o îmbunătăţire semnificativă faţă de GPS-ul tradiţional datorită folosirii unor servere dedicate pentru procesarea semnalelor de la telefon, ceea ce se traduce prin acurateţe sporită chiar şi atunci când puterea semnalului este scăzută. Şi cum GPS-ul, la fel ca redarea video sunt dependente de puterea de procesare, merită spus că cel mai leneş e HTC-ul, cu un procesor de doar 528 Mhz, comparativ cu vitezele de peste 600 Mhz ale procesoarelor concurenţilor. În schimb compensează oarecum prin memoria RAM mai mare, de 192 MB, faţă de cei doar 128 prezenţă pe iPhone şi pe Omnia.

Suportul Bluetooth pentru iPhone este limitat la folosirea căştilor, fără posibilitatea transferului de date. Toate trei beneficiază de conectivitate Wi-Fi, browserele Safari (pentru iPhone) şi Opera fiind excelente pentru vizualizarea pagilor web chiar şi pe un ecran mic. Youtube îşi dă măsura monopolului pe piaţa filmuleţelor video prin prezenţa aplicaţiilor care redau exclusiv video-uri de pe celebrul site. La capitolul conectivitate HTC oferă doar suport pentru două reţele, celelalte două telefoane fiind quad-band. iPhone nu suportă HSUPA, ceea ce limitează lăţimea de bandă în 3G la 3,6 Mbps, jumătate faţă de cea a concurenţilor.

La capitolul multimedia lupta se dă în principal între iPhone şi Omnia. Suportul DivX al telefonului Samsung oferă avantaje clare, însă în privinţa calităţii sunetului acest iPod deghizat într-un telefon dă măsura experienţei inginerilor Apple în materie de mp3 playere. Integrarea cu serviciul iTunes, atât de popular printre americani, este un atu pentru iPhone. Însă Radio 21 sau Europa FM veţi putea asculta doar pe HTC sau pe i900, iPhone-ul neavând radio. i900 şi iPhone au ambele tv-out, cea ce nu se întâmplă în cazul Touch Diamond.

În ceea ce priveşte sistemul de operare, se revine (pentru a câtă oară?) la veşnica bătălie Windows vs Mac OS. Omnia şi Touch Diamond au mers pe mâna gigantului din Redmond, implementând Windows Mobile 6.1 Professional. Însă MAC OS X a celor de la Apple reprezintă o concurenţă de temut. Vechiul iPhone era „renumit” pentru că nu permitea instalarea de aplicaţii third-party, fiind nevoie de mici „trucuri” pentru a pune altceva decât ceva gătit în bucătăria Apple. Cu noua versiune restricţiile au fost ridicate, ba chiar încă Apple a creat un loc denumit AppStore unde dezvoltatorii de software îşi pot pune aplicaţiile gratuite sau contra-cost.

HTC pierde puncte preţioase la durata bateriei, autonomia de doar 270 de minute în 3G fiind inferioară celor 300 ale iPhone, diferenţa fiind şi mai evidentă la comparaţia cu i900, acesta beneficiind de o durată a bateriei aproape dublă (500 minute). Acesta este preţul plătit pentru dimensiunile mai mici, ca o părere personală era mai bine să fi sacrificat din mărime pentru a oferi o autonomie decentă. Şi aşa, cifrele care dau autonomia tuturor telefoanelor sunt mici, amintind încă o dată progresul net inferior în această direcţie. Degeaba avem telefoane din ce în ce mai performante, dacă trebuie să le ţinem în priză în timp ce le folosim.

Ştiu că nu am făcut o comparaţie exhaustivă în ceea ce priveşte specificaţiile, însă orice doritor de astfel de dispozitiv sunt sigur că va căuta pe internet zeci sau chiar sute de review-uri, comparaţii, sau discuţii înainte de a face pasul decisiv. Pentru că înainte de toate un om bine informat are şansele cele mai mici să se înşele. Ca sursă sigură este site-ul gsmarena.com, o adevărată enciclopedie în materie de telefoane mobile.

Am lăsat la final preţul, deşi poate ar fi trebuit să-l amintesc prima şi prima dată. În România, iPhone costă între 179 şi 489 de euro, cu plata unor abonamente de 59 respectiv 39 de euro lunar. Cam scump pentru românul de rând, asta ar fi trebuit să ducă la o triere a cumpărătorilor. Se pare însă că nu s-a întâmplat asta. La Onestop, HTC Touch Diamond este la 1.717 Lei, iar Samsung i900 Omnia, varianta de 8 GB 1.870, iar cea de 16 GB la 2.174 LEI. Sincer, nu cred că o să-mi cumpăr unul dintre acestea prea curând 🙂

iPhone a dat startul unei revoluţii pe piaţa telefoanelor. Ceva s-a schimbat în modul în care telefonul este perceput. Şi anume ca un partener în viaţa de zi cu zi, un ajutor de nădejde prin suportul office, un instrument de entertaiment prin facilităţile video şi audio, un GPS pentru maşină, un aparat foto şi video performant, o unealtă de conectare la păienjenişul WWW şi multe altele. Şi care poate fi folosit şi pentru a-ţi chema prietenii la o ieşire seara. Viitorul chiar sună bine.

Vânzătorul

Posted on by
Reply

Ştiu că OneStop e un magazin online, însă aş dori să exprim în rândurile de mai jos o situaţie care se întâmplă în magazinele obişnuite şi anume un proces de vânzare a unui notebook. Pentru că mi-am dorit să fac asta, cu voia voastră o să mă plasez eu în postura vânzătorului. Mi-am dorit să fiu acel vânzător extrem de bine informat, cu vaste cunoştinţe în IT, cu reale abilităţi în comunicare, gata oricând să răspundă oricărei întrebări. Nu mi-aş dori să fiu acel tip de vânzător agasant, care te pândeşte de la intrare, te preia imediat cu acel „Vă putem ajuta cu ceva?”, iar apoi nu mai scapi de el, tu dorind doar să vezi ce oferă magazinul. Mai presus de toate însă aş dori să fiu acel vânzător corect, care nu înfloreşte calităţile produselor vândute, care este obiectiv în prezentarea calităţilor dar şi neajunsurilor produselor. Care oferă sfaturi nu doar de dragul de a vinde ce are mai scump, care vorbeşte cu posibilul client în speranţa găsirii celei mai bune soluţii pentru el. În plus, trebuie să aibă acea calitate de a se mula pe caracterul şi cunoştinţele fiecărui client. Dacă clientul e un bun cunoscător în domeniu să prezinte produsele mai tehnic, dacă nu, să încerce să prezinte pe limbajul acestuia, fără însă să profite de naivitatea sau lacuna de cunoştinţe IT a acestuia.

Era in jur de 16:30, deci încă o jumătate de oră din program, apoi plec acasă. Să nu uit să trec pe la piaţă, să iau nişte fructe. Tocmai am vândut un 5005 unei domnişoare. Toată explicaţia mea cu banda de frecvenţă, cu RMS-ul, cu acustica incintelor de lemn sau cu distorsiunile au fost în zadar. Dar apoi am legat sistemul la calculator, iar vânzarea practic a decurs de la sine. Hitul lui Dj David, „Sexy Thing” i-a explicat mult mai bine teoria înaltelor, mediilor şi joaselor decât aş fi putut să o fac eu vreodată. Sunetul impecabil generat de aceste boxe au făcut-o chiar să şi danseze, ce să mai zic de achiziţionare. Aştept încheierea programului de azi. Uşa magazinului se deschide însă încetişor şi intră un bărbat, cam pe la vreo 40-45 de ani, îmbrăcat decent, însă deloc în ton cum moda şi părând extrem de grăbit. Ştiu că nu e bine să faci portrete şi să emiţi judecăţi bazate pe aspect, însă natura omului e să ne lăsăm „păcăliţi” de prima impresie. Am folosit ghilimelele deoarece cred, doar ca o opinie personală, că această primă impresie e şi cea mai aproape de adevăr. Poate suntem dotaţi cu simţul acesta, nu ştiu, însă cred că ne dăm seama de multe după doar câteva priviri.

– Bună ziua, zise imediat ce a intrat în magazin. Am ieşit mai repede de la serviciu doar să vă pot prinde deschişi. Programul dumneavoastră se suprapune exact cu cel al meu, de aceea nu am reuşit până acum să trec pe aici.

– Bună ziua, bucuros să vă pot ajuta.

– Ceea ce m-ar interesa ar fi un laptop. Sa nu fie ceva exagerat de scump, iar din câte văd dumneavoastră aveţi şi o soluţie de creditare extrem de avantajoasă.

– Da, sigur, o să vă explic şi detaliile legate de creditare. Dar înainte de toate, aş dori să ştiu la ce veţi folosi laptop-ul ca să vă pot face o recomandare.

– În special pentru lucru. Va fi o informatizare totală a domeniului unde lucrez, vom fi nevoiţi să ne pregătim şi acasă pe programele folosite. Avem acasă un calculator, dar deja are 5 ani, iar eu mi-aş dori ceva mobil ca să-l pot utiliza şi la serviciu şi acasă.

– Şi programele folosite sunt ceva profesioniste, ştiinţifice?

– Da, ştiu că la lucru au fost nevoiţi să ne schimbe calculatoarele fiindcă nu mai făceau faţă. Tot felul de programe de proiectare, de calcule ştiinţifice, de simulări. Doar recent introduse, a început să ni se facă pregătire la locul de muncă, însă trebuie să exersez şi acasă dacă vreau să prind ceva. În plus, aş mai vrea să dau laptopul din când în când şi băiatului meu de 14 ani. E pasionat de jocuri, deşi eu nu aş vrea să devină o obsesie pentru el.

– Iar la un preţ maxim v-aţi gândit?

– Să nu depăşească 4000 Lei, că şi aşa aş dori să-l iau pe credit. Îl vreau cât mai urgent şi nu am acum banii necesari.

– Am înţeles. Recomandarea mea este acest laptop, care e la preţul 3.749,78 Lei. Este marca Asus, una dintre cele mai profesioniste companii existente pe piaţa IT: Am să explic detaliat de ce vi-l recomand. Să vă dau şi acest pliant cu specificaţiile tehnice.

– Ştiţi, eu sincer nu mă prea pricep, dacă aţi putea să-mi explicaţi mai pe înţelesul meu de ce mi-l recomandaţi.

– Desigur. În primul rând, recomandarea mea a pornit de la procesorul cu care este dotat acest laptop. Este un produs Intel, care în materie de procesoare mobile a luat faţa de câţiva ani buni concurenţilor de la AMD. Chiar dacă nu este cea mai nouă generaţie de procesoare mobile de la Intel, totuşi este un produs de top. Are o frecvenţă de lucru mare pentru laptop-uri, însă nu de mult nu doar asta mai contează pentru un procesor. Şunt multe altele care adunate laolaltă fac din acest procesor unul foarte performant. Iar în domeniul dumneavoastră trebuie o putere de calcul semnificativă. De asemenea, programele ştiinţifice cer resurse imense de memorie. Acest laptop are 2 giga de memorie, detaliu care îmbunătăţeşte semnificativ performanţele.

– Asta se vede doar când pornesc programele nu? Adică pornesc mai repede. Că nu mă supăr să aştept.

– Nu doar în acel moment. Windows-ul, mai ales Vista cu care vine echipat acest laptop consumă multă memorie, nu doar programele pornite de dumneavoastră se vor afla în memorie. Apoi când memoria se termină, Windows-ul mai ia din spaţiul de pe hard-disk pentru a o completa, însă hard-disk-ul e mult mai lent, deci sistemul în general se va mişca mai încet. După părerea mea 2 giga e o valoare rezonabilă pentru orice sistem modern al zilelor noastre. Fiindcă vi-am amintit de hard-disk trebuie să vă spun că acesta este de 250 GB, deci foarte încăpător, iar în plus există şi o unitate pentru citirea şi scrierea DVD-urilor. Acest laptop este dotat şi cu un cititor de carduri.

– Asta înseamnă că pot să pun direct pozele de pe aparat pe calculator nu?

– Exact. Citeşte 8 tipuri de carduri, deci este puţin probabil ca să aveţi la aparatul foto un card incompatibil. Ce fel de aparat aveţi?

– Un Sony, de vreo 2 ani.

– Da, tipul de carduri folosite de aceste aparate este suportat, eventual necesitând un adaptor. Dar acesta nu este scump deloc.

– Înţeleg. Văd aici pe specificaţii Cache şi FSB. La ce se referă astea? Cu cât sunt mai mari cu atât mai bine?

– Da, aşa e. Cache-ul se referă tot la o memorie, dar de data aceasta mult mai mică însă mult, mult mai rapidă ca memoria RAM. Acest cache este situat pe procesor sau uneori pe placa de bază, fiind conectat prin legături extrem de rapide, la procesor. Rolul ei este de a păstra cele mai accesate date, deci procesorul caută prima şi prima dată după date, acolo. E evident că o valoare mai mare duce la performanţe mai mari. FSB se referă la legătura dintre procesor şi placa de bază, deci în final legătura cu celelalte componente. Performanţa procesorului este direct proporţională cu lăţimea de bandă a acestei legături.

– Vă mulţumesc. Ce îmi puteţi spune despre placa video? Cred că este de asemenea o componentă importantă.

– Este esenţială, mai ales că mi-aţi spus că lucraţi cu tot felul de simulări şi reprezentări. Placa video este încă un motiv pentru care vi-am recomandat acest laptop şi nu unul mai ieftin, dar cu o placă video mai slabă. Placa video este una într-adevăr de calitate, adecvată domeniului dumneavoastră, iar băieţelul dumneavoastră va putea juca orice joc existent la ora actuală, chiar dacă nu la setările maxime. La laptopuri este greu să se monteze plăci video extrem de performante, deoarece pe lângă faptul că consumă extrem de mult, se mai şi încălzesc repede. Există desigur unele laptop-uri construite special pentru pasionaţii de jocuri, însă acelea sunt foarte scumpe. Ecranul acestui laptop este din nou unul de calitate, Asus fiind recunoscuţi pentru calitatea monitoarelor de laptop-uri. Calitatea sunetului va fi din nou una foarte bună, însă doar dacă veţi monta alte boxe. Este recunoscut că boxele de laptop nu au o calitate foarte bună a sunetului produs, însă în acest caz placa de sunet este foarte performantă, iar cu alte boxe se va vedea acest lucru. Tot legat de asta, laptopul mai are şi un webcam, care este de o calitate bunicică.

– Am şi eu unul acasă, îl folosesc ca să văd pe fratele meu care e plecat de câteva luni în Portugalia.

– Acum veţi putea vorbi cu el şi de la lucru.

– Are wireless, nu? Că am înţeles că la firmă se va trece pe utilizarea acestuia.

– Desigur, acest laptop beneficiază de conectivitate wireless, însă pe lângă aceasta mai are şi bluetooth, deci puteţi descărca de pe un telefon cu bluetooth poze, melodii sau orice altceva, fără să mai fie nevoie de cabluri. În plus laptopul are şi un modem, în caz că veţi dori să vă conectaţi la internet în acest mod.

– Windows e versiunea cea mai nouă?

– Da, Windows Vista, însă nu e varianta cea mai de top. Cu toate acestea, această variantă este suficientă pentru un utilizator obişnuit. Ar mai fi de menţionat bateria cu 6 celule, ce îi conferă o autonomie de aproximativ 2 ore. Se poate achiziţiona ulterior şi baterie cu 9 celule ce duce la creşterea acestei autonomii. Oricum, în timp veţi fi nevoit să vă cumpăraţi o baterie nouă, această componentă având cea mai pronunţată uzură.

– Da, din ce mi-aţi prezentat dumneavoastră aici, pare într-adevăr cea mai bună alegere.

– Ah, era să uit încă o caracteristică deosebit de utilă. Laptopul este prevăzut cu un cititor de amprentă, de aceea datele dumneavoastră vor putea fi păstrate în siguranţă fără teama că ar putea fi sustrase.

– Excelent, chiar îmi era teamă să îmi duc din muncă acasă tocmai din cauza unui posibil furt al datelor de la firmă. M-aţi convins, îl cumpăr. Acum v-aş ruga să-mi prezentaţi oferta de creditare…

Am stat până pe la vreo ora 5 jumătate, până am terminat toate formalităţile. Însă am fost mulţumit, asta deoarece am văzut încă un client mulţumit după o achiziţie. Mai poftiţi pe la noi.

Articol scris pentru SuperBlog 2008.

Love Story

Posted on by
7

Eram fericiţi împreună. Extrem de fericiţi. De fapt aş fi vrut să folosesc alt termen, însă încă nu am găsit în dicţionar unul care să fie pe măsura a ceea ce simţeam. Zâmbete în fiecare dimineaţă la plecarea la serviciu. Zâmbete şi pupici. Odată ajunşi acolo ne sunam atât de des încât aveam senzaţia că e lângă mine, vorbea atât de duios încât fiecare cuvânt părea o îmbrăţişare caldă. Când ieşeam de la job eram atât de dornic să o revăd încât aş fi plătit toţi şoferii de pe traseu doar să se dea la o parte şi să-mi lase liberă calea către puiul meu. Seara era ca o clipă ruptă din rai. Trecea atât de repede, dar era divină. Ce frumos era!

Dar …

O zi de toamnă târzie, o vreme sumbră, bacoviană. Aveam nevoie de glasul ei mlădios, o sun. –Pusiii Ela!. – Bună, Dan. Am rămas blocat. Glasul ei era schimbat. Se auzea atât de clar încât m-am întors crezând că-mi şopteşte la ureche. Dar nu era doar asta. Ea niciodată nu îmi zicea Dan, niciodată. Şi atât de mult îmi plăcea că nu folosea numele acesta, mi se pare prea impersonal, prea rece, prea insensibil. Am trecut însă repede peste şocul iniţial. –Ce mai faci, iubi? O întrebai sperând că totul va reveni la normal. – Bine … Dan, mă scuzi te rog, am de lucru, vorbim noi mai încolo. Pa. Mi-a închis telefonul. Ea niciodată nu era prea ocupată pentru mine. Încă ea era cea care suna cel mai des. În ziua aceea nu m-a mai sunat. Într-un final, nu mai rezist. O sun, disperat. – Bună Ela, ce faci? –Mai am de lucru, vin mai târziu acasă, nu te superi nu? –Nu, draga mea, i-am dat replica eu, dar doar cu o pătrime din vocea mea masculină. –Dar Ela, tu în job-ul tău ai nevoie de internet, iar din câte ştiu eu firma se închide la 5, ce o să faci? –Lasă dragule, că mă descurc eu, doar ştii bine că sunt descurcăreaţă. –Dar poţi să vii şi acasă, avem internet. –Nu-ţi fă griji Dani, totul e ok. Pa!. A închis!. Simţeam că explodez. Calmează-te Dan! Pe unde umblă??? Totuşi, de ce se aude aşa de clar?

Am mâncat cartofi cu pâine. Altceva nu era, iar în casă doar ea găteşte, eu habar n-am să-mi fac nici ouă. Am mai fost nevoit o dată să-mi fac singur de mâncare. După aia a trebuit să stau două zile acasă. Indigestie. De aceea am mâncat doar puţin. Cu stomacul gol, dar plin de nervozitate, m-am decis să o aştept pe canapea. Când va veni o să-i zic eu câteva. Sunt sigur că a fost pe la cineva. Ora 23. Se aude uşa, sar de pe canapea ca ars. –Ela, bună. Bine ai venit acasă, îi zic eu pe un ton sarcastic. – Pe unde ai umblat? –Am lucrat, Dani, nu mai fi aşa de suspicios. Când s-a apropiat de mine, o „mireasmă” de tutun mi-a agresat senzorii olfactivi. –Ela, miroşi a ţigară, zi-mi acum unde ai fost. –Am lucrat, nu te mint, Dan. Acum te rog să mă scuzi, mă schimb şi merg să citesc ceva. –Bine, dar să ştii că eu o să dorm în cealaltă cameră. –Bine. Auzi la ea, merge să citească. Să citească ce? Că încă nu am mutat cărţile din biblioteca părinţilor. În fine, se pare că-i face plăcere să mă mintă. Să citească, auzi la ea! Nici nu mai intru în camera ei. Sunt sigur că e ceva putred în Danemarca!

Dimineaţă. Plouă mărunt, agasant. Se pare că Ela nu e deranjată. Iese din cameră vioaie, fredonând „Beautiful life” a celor de la Ace Of Base. –Aşa îmi place melodia asta, îmi zise ea. Am ascultat-o toată dimineaţa asta, de vreo 10 ori. -Poftim? zic eu stupefiat. –Da, Dani, îmi răspunde scurt. Crap de nervi. Se joacă cu mintea mea. Cum se poate ca să difuzeze MTV-ul melodia asta antică de atâtea ori într-o dimineaţă? De ce mă minte aşa? Ce i-am făcut oare? –Dani, să vezi ce fimuleţ funny am văzut pe youtube acum dimineaţa. Lasă că o să-ţi dau linkul de la serviciu, era să cad din pat de râs. Acum chiar că explodez. Visează filmuleţe pe youtube, când calculatorul e în cealaltă cameră. Iar eu sunt sigur că nu am auzit-o intrând. Sau poate mă înşel? În fine, sigur e ceva la mijloc.

Nu mai rezist, fug spre lucru, fără mic dejun, fără nici măcar un pupic. Mi-am luat pe drum un hamburger. Acum am aflat de ce i se zice fast food. E viteza cu care vreau să îl arunc, atât de dezgustător e. Beau un pahar cu apă şi iau un Orbit să se estompeze gustul. Ajung la lucru şi urmez ritualul consacrat. Adică pornesc Messengerul. Ela e deja online!. Cum se poate? Nu a plecat încă la lucru? –Bună Ela. –Bună scumpi. –Aşa de repede la lucru? –Acum ajung, îmi răspunde ea. Cât de nonşalant poate minţi. Deja bănuiam ce e mai rău. O fi la vreun vecin. Dar atunci de ce a intrat online? Doar nu e tâmpită. Dar ştiu că e la un vecin, însă putea găsi o minciună mai credibilă. Ştiu, e vecinul de la 4, Costel Am văzut cum se uita la el de fiecare dată când se nimerea în lift. Cum el, galant îi deschidea uşa, cum ea râdea la fiecare banc al lui, iar eu tot îl uzez pe săracul Bulă fără succes. Eram gata să merg la Ernest. Am ajuns mai roşu la faţă decât semaforul. Ceva trebuie făcut. –Ok, scumpo, zisei eu abia nimerind tastele. Am ieşit de pe Messenger. Bineînţeles însă, gelos din fire, nu am putut să nu ştiu ce e cu ea şi am intrat din nou peste vreo oră. Ea era tot online, cu statusul „Micul meu tovarăş”. Ce naiba vrea să însemne asta? Şi vecinul de la 4 e scund, adică mai scund ca mine. Dar Ela nu e aşa naivă să pună un status dedicat lui. Nu mi-ar face ea una ca asta, nu. Revino-ţi Dane. Dar dacă totuşi?. În timp ce îmi frecam eu mâinile, picioarele, tastatura, orice găseam acolo, de nervi, intră ea. –Iubi, vrei să vezi nişte poze? –Da, sigur Ela, gândindu-mă oare ce poze, Doamne!. Îmi trimite nişte poze cu ea şi colegii ei de lucru, poze recente. Atât de clare, culori vii, contrast perfect, ce mai, o delectare. M-au mai liniştit puţin. Dar doar puţin. –Ela, pozele astea sunt superbe. Felicitări colegului care le-a făcut, dar mai ales aparatului foto. – Ha ha ha … îmi scrise ea. Oare de ce râde?

Ziua a mers ca naiba, scenariile se creau, se destrămau, se suprapuneau în mintea mea. Mă consumam ca un idiot. I-am zis şi la şefu’ să mă pupe undeva unde nu mă vede soarele. Cum îmi zice el mie să respect deadline-ul? Bine că şeful a fost rezonabil şi m-a trimis acasă doar pentru o zi. –Du-te şi te odihneşte puţin Dane, cred că eşti prea stresat. Am ajuns acasă şi mai furios. Toate au mers anapoda. Mi-e foame, deschid frigiderul. Ura, este lapte. Of, dar e expirat de 2 zile şi eu nu risc nimic. Asta nu e ziua mea cu siguranţă. Sună telefonul. Ela. –Scumpiii, ceau. –Bună Ela. –Te-am sunat să-ţi zic că azi o să întârzii un pic. Merg cu o prietenă să o ghidez până undeva. Şi de ce nu mai eşti online? –Să o ghidezi?!? De ce mă minţi Ela, spune-mi ce se petrece!. Nu mai suport. Cine e? –Dani, suferi de paranoia. Nu mai fi gelos degeaba. Ne vedem acasă. Pa.

Nu mai rezist. Toată lumea se prăbuşeşte parcă peste mine. Mă înşeală. Şi ştiu că e Costel de la 4. Cobor repede până la el. Sun la uşă. Răspunde soţia sa. –Bună Ioana! Costel e acasă? Vreau să vorbesc ceva cu el. –Nu, nu e, nu ştiu unde a plecat. Bine că ai venit. Ela şi-a uitat la noi o chitanţă. Era să cad pe jos. Nici nu am luat bucata de hârtie, am urcat repede până în apartament şi am stat acolo gândindu-mă la ce o să urmeze. E clar, îmi ziceam eu. O să încheiem totul între noi. Cum mi-a făcut una ca asta? Sunt chair cârpa ei? O să-i cer explicaţii după care o să mă despart de ea. Mă pun să o aştept.

Ora 23. Se aude uşa, sar de pe canapea ca ars. –Unde ai fost Ela? Vreau explicaţii şi nu minciuni ca până acum! –Nu te-am minţit nici o clipă Dani, te rog să mă scuzi un minut, fug până la baie. Intră grăbită la baie aruncându-şi poşeta pe canapea. Dane, asta e şansa ta să afli amănunte. Şi fac un gest care nu mă caracterizează deloc. Îi iau poşeta şi caut în ea. Atunci îl văd. Totul devine brusc atât de clar! Sunt un DOBITOC.

Ela îşi luase un HTC Touch Pro. Când reveni de la baie mă văzu stând cu el în mână, cu ochii ca cepele şi cu o faţă de idiot. –Văd că l-ai găsit. Atât de mult îmi place micul meu tovarăş. Ştii cât de mult îmi doream aşa ceva. Am fost la Costel, că ştii că el lucrează la Onsite.ro. M-a ajutat cu formalităţile într-o clipă. Însă cred că am pierdut chitanţa la el. Nu-i nimic, mi-o înapoiază. Să ştii că viaţa mea a devenit o plăcere datorită noului meu HTC. Este un PDA atât de performant. Pot să citesc sau să scriu documente office sau pdf, ceea ce mă ajută enorm în munca mea. Are Wi-Fi, am fost într-o cafenea să mai lucrez peste program. Singurul lucru care nu mi-a plăcut acolo a fost fumul. Are 3G prin HSPDA şi WCDMA, mă pot conecta online din maşină. Chiar şi pe Messenger. Are aplicaţie de youtube integrată, deci pot să mă uit la filme fără să fiu nevoită să intru în browser. Cred că ai auzit calitatea ireproşabilă a sunetului. Îl ador. Are şi un mp3 player de o calitate ireproşabilă, la fel cum e şi redarea video mulţumită procesorului de 528Mhz şi a memoriei RAM de 288MB, cea ROM fiind de 512MB. Însă momentan am doar o piesă pe el, „Beautiful life”, ştii tu, preferata mea. Asta deşi suportă card microSD până la vreo 16GB, poate şi mai mult. Are GPS, cu A-GPS. Să vezi ce mult m-a ajutat azi când am ghidat-o pe colega mea Claudia pe nişte străzi atât de lăturalnice încât nici nu ştiam că există. Iubesc pozele făcute cu camera de 3,15 MP, cu autofocus, parcă sunt poze făcute de o cameră foto scumpă. Şi e atât de uşor, doar 165 de grame. Mai puţin ca un hamburger. Vrei să luăm cina în oraş?

Articol scris pentru etapa 11, superblog 2008.

Natural Born Winner

Posted on by
6

Ştiu, nu e cel mai potrivit titlu. Ştiu, nu sunt cele mai bune plăci video de pe piaţă la ora actuală. Dar, cu toate acestea, plăcile ATI din familia Radeon HD 4800 au cu adevărat stofă de învingător. Am să explic mai jos de ce afirm asta. De fapt, puteţi nici să nu mai citiţi ce am scris mai jos. „Profesorul” Google (nu e termenul meu 🙂 ) vă poate lămuri mult mai la obiect decât voi încerca eu în cele câteva paragrafe.

Complet unrelated cu tema acestui post, trebuie să vă spun că am acasă un ATI. Un vechi 9600XT, care însă îşi face treaba de minune. Fără ajutor de la leneşul Athlon XP 2200+ (pe care şi cooler-ul s-a supărat, altfel nu-mi explic de ce de fiecare dată când pornesc PC-ul face un scandal că se aude până la vecini). Îmi place să fiu bătut măr la FIFA 2007, fără să sacadeze, iar mulţumită ATI pot să privesc în linişte, pe 800×600 sau chiar 1024×768 bijuteriile de goluri pe care le primesc constant. Înainte să săriţi toţi: Băh, da’ schimbă-ţi troaca, că e bună doar de REMAT, trebuie să vă spun că, PC-ul meu e acum exact ca o femeie de 30 de ani. Aţi zice că-i în vârstă, însă e frumoasă, cochetă, harnică, are succes, face o supă de nota 10, şi ce e mai important nu te lasă la greu.

Hai că deviez. De la subiect. Vorbeam despre plăcile din seria HD 4800, cu un GPU denumit RV770. Acestea oferă după părerea mea definiţia expresiei „great value for money”. Nu mă refer aici la acest monstru, cu un preţ aproape egal cu salariul mediu brut prognosticat pentru 2009. Chiar dacă la performanţe brute e sub GTX-ul 280 al celor de la nVidia, totuşi la capitolul performanţă/dolar avem în faţă un câştigător. Dovada: 4870 vs gtx 280 la emag.ro. Preţ dublu, performanţe nu chiar duble. nVidia a început să-şi de-a seama că nu toţi suntem Paris Hilton (ca avere, nu ca materie cenuşie) şi a început să micşoreze un pic din preţuri. Însă se pare această reducere încă nu a înotat peste Atlantic, până pe plaiurile dacice. Însă ştiu că gamerii aşteaptă asta cu sufletul la mouse.

După seria 9800 (vezi mai sus), ATI a reînceput numărătoarea, cu 1800, 2800, iar apoi seria 3800. De fiecare dată când credea că a devenit lider incontestabil, nVidia îşi lua avânt şi scotea ceva şi mai bun. Cei de la ATI (apoi AMD) şi-au dat seama că ceva e putred prin Danemarca. Şi stând ei aşa la o cafea (aka bere), şi-au zis: De ce să ne chinuim noi să facem plăci video scumpe, pe care le pot folosi doar cei cu mulţi Benjamini. Şi oricum o să stăm în frunte doar până trece efectul şampaniei. Nu mai bine facem plăci video bune, chiar foarte bune, însă nu cele mai bune, însă cele mai atractive ca raport preţ / performanţă? Iar cei cu adevărat nebuni (a se citi entuziaşti) pot plăti preţul pentru o soluţie multi chip, X2. Sau pot întinde coarda şi mai mult prin folosirea CrossFire, pentru legarea împreună a plăcilor video.

Din această gândire practică s-au născut plăcile HD 4800, iniţial HD 4870 şi HD 4850, cu preţuri care cu adevărat te lasă tablou (mă refer la americani doar): $199 pentru HD 4850 şi $299 pentru HD 4870. Pentru 4870 obţinerea unui preţ aşa scăzut e chiar o realizare ce merită menţionată deoarece această placă foloseşte memorie GDDR5, cea mai rapidă existentă actual, oferind o lăţime de bandă de …. de …. 3,6 GB/s. Acum 2 ani nici nu visam la aşa ceva. Sau poate visam, dar îmi dădeam repede o palmă să mă trezesc la realitate.

O excelentă prezentare a serie HD 4800 de la ATI o fac cei de la xbitlabs aici. Lectură plăcută. Iar eu ce să mai zic? Avantajul ATI (AMD) e unul, dar mare. Oferă exact ce doreşte majoritatea. Cât mai mult pentru cât mai puţin. Un pic cinic, pot afirma că poate şi criza mondiala e în favoarea ATI. Pentru că, la urma urmei, când nu ai bani de cereale, cine se mai gândeşte la plăci video scumpe. Sau poate jocurile video sunt o sursă bună de fibre şi proteine.

Pentru SuperBlog 2008.

AMD = Ieftin. Dar doar atât.

Posted on by
2

Iar trebuie să scriu despre AMD. Pentru etapa a 7-a SuperBlog 2008. Am mai făcut un review pentru vârful lor de gamă în materie de procesoare cu 3 core-uri, Phenom X3 8750. Atunci am ajuns la concluzia că e destul de bun relativ la cât costă, însă în termeni absoluţi ai performanţei e clar depăşit de Intel. Tot în articolul mai sus menţionat făceam referire la perioada cenuşie prin care trece AMD, perioadă caracterizată prin produse care nici cum nu reuşesc să fie cu adevărat competitive ca performanţă cu produsele Intel. De aceea trebuie să se mobilizeze în a oferi procesoare bune la preţuri excelente.

Deci, în ceea ce priveşte procesoarele AMD, mă uit iniţial la preţ, apoi să fie cât de cât ok în ceea ce priveşte caracteristicile tehnice. La plăcile video, AMD stă mai bine, achiziţia ATI în 2006, tranzacţie evaluată la 5,4 miliarde de dolari, fiind o mişcare inteligentă. Plăcile video produse de ATI sunt de top, fiind competitoare de temut pentru omoloagele de la nVidia. Dovadă stă şi acest test făcut de X-bit Labs.

Revenind la meseria principală a celor de la AMD, fabricarea de procesoare, m-am oprit la analiza Athlon-ului 64 X2 5200+. De ce acesta? Pentru că este un entry-level cel puţin în materie de preţ, fiind o alegere cel puţin interesantă pentru cei cu buget limitat. Acesta este un procesor din familia X2, deci dual-core (minimum în orice alegere, opţiunea single-core fiind deja depăşită), pe 64 de biţi (din nou, opţiunile pe 32 de biţi nu mai sunt de actualitate), fiind pretabil pentru plăcile cu socket AM2. Puterea consumată este una relativ mică pentru ce ne-a obişnuit în trecut AMD-ul, de doar 65 W. Procesorul dispune de un cache level 1 de 128 KB (64 pentru date şi 64 pentru instrucţiuni), precum şi de un cache level 2 de 1 MB. BUS-ul este unul de tip serial, HyperTransport, la 2 GHz, ceea ce se traduce printr-o lăţime de bandă totală de până la 20.8 GB/s, ceea ce în teorie sună excelent.

Caracteristica principală a acestui procesor e preţul. Deci să vedem comparativ, preţul la diferite magazine online. La emag.ro e 237,33 RON, la PCFun e 254,67 RON, iar la cel.ro e 272 RON. Cei de la marketonline.ro au acest produs la 269,43 RON, iar la intend.ro e 252.10 RON. Dintre marile magazine online de calculatoare, se pare că emag afişează cel mai bun preţ, însă înainte de a face achiziţia e bine să verificaţi condiţiile de transport, garanţie, returnare, etc. Pentru că poate coroborate toate aceste aspecte vor da ca oportunitate mai bună un alt magazin online.

Preţul e ok, să vedem performanţele. Un review interesant, scote la iveală unele lucruri interesante. Astfel, în general performanţa 5200+ este doar puţin sub cea a lui Athlon 64 FX-62, procesor cu un preţ cu mult mai mare. În schimb, procesoarele de la Intel cuprinse în benchmark, Core 2 DUO E6600 şi Core 2 DUO E6700 „îl fac” pe 5200+ cam la toate testele. E clar, lupta cu performanţele Intel e pierdută. Cel puţin acum. Sper ca inginerii AMD să vină cu ceva nou, benefic nu doar pentru ei ci pentru întreaga industrie a procesoarelor. Monopolul nu face bine inovaţiei. Un alt review scoate în evidenţă cam acelaşi lucru, adică supremaţia Intel concretizată prin excelentele procesoare Core 2 DUO.

Recomand acest procesor pentru oricine doreşte să nu investească prea mult în calculator, dar totuşi doreşte performanţe decente. Pentru ceva mai mult, din păcate pentru AMD, recomand Intel. Cu speranţa că totuşi va răsări soarele şi în Sunnyvale 🙂 .

Vă Mulţumim!

Posted on by
Reply

Iată-mă ajuns la etapa a 6-a SuperBlog2008. Mă tot gândeam şi speculam … oare ce o să-mi dea de făcut etapa asta? Oare un review la ceva procesor cool? Sau poate să scriu despre „Din Dragoste”, bre. Din fericire, nu. Şi nu că nu aş avea ce scrie despre Mircea Radu şi caravana lui Cupidon, dar parcă vreau altceva. Oricum, dragoste găsim la tot pasul. Şi, revenind la mioriţele noastre, văd că trebuie să-mi expun o părere despre un site, despre care nu am auzit, sincer, până acum.

Încep: Ctrl+T (adică nou tab în firefox, pentru cei ce nu ştiu), w, w,w, arigo, .ro. Adică http://www.arigo.ro. Enter. Primul lucru care mi se întipăreşte pe retină: Va multumim!. Prima pagină de internet care îmi mulţumeşte pentru că îi ofer onoarea unei vizite. Mă simt flatat, din partea mea primeşte o bulină mare, mare şi roşie, roşie. Apoi observ logo-ul, şi nişte chineze stuff :-S. În fine, mă gândesc, sper totuşi să nu aibă chinezării pe site, pentru că ştim deja ce recunoscuţi sunt pentru fiabilitate. Apoi observ meniul de sus, biluţă neagră. Pare prea asemănător cu sute de template-uri pe care le luam eu de pe net în vremurile de instruire în ale web-design-ului. Dar nu arată rău. Inevitabil intru în meniul „Despre noi”. Acolo văd că m-am înşelat în privinţa ţării, site-ul fiind inspirat din cultura altor asiatici, şi anume samuraii japonezi. Mă scuz: niciodată nu am făcut diferenţa între ei deşi dacă aş fi în locul lor nici pe mine nu m-ar încânta această confuzie. Deci mea culpa. Nu citesc întreaga filozofie de viaţă înşiruită acolo. Am alte lucruri de analizat.

Meniul stânga. Oh, nu !!! Iar un magazin online de calculatoare. Al câtelea? Oare conceptul de afacere de nişă e SF în Romania? Totuşi hai să vedem ce aduce diferit arigo.ro. Mă uit din nou pe pcnews.ro la etapa a 6-a. Trebuie să fac o analiză relativ la produsele comercializate pe site. Şi ca să fac totul mai interesant m-am gândit să fac o comparaţie cu etalonul în domeniu, emag.ro: Ctrl + T, w,w,w emag, . , ro, Enter. Da, nici site-ul ăstora nu e chiar Frumoasa din pădurea adormită. Dar ei fac bani la tonă, în acest caz o comparaţie fiind interesanta, chiar dacă nu foarte relevantă, recunosc.

Încep cu Notebook-urile, că oricum doresc să-mi procur unul în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat. Arigo.ro are 164, emag.ro 452 deci de 2,75 ori mai multe posibilităţi de alegere. Dar cantitatea nu e tot. Mă gândesc să fac o comparaţie de preţ. Văd la arigo primul notebook, Asus Eee PC la 900 Mhz, fiind la reducere: 874,21 RON. Merg să-l caut şi la emag şi pauză. Îl găsesc într-un târziu la categoria Mini Laptop (să zicem). Preţul e mai mic decât la arigo: 828, 86 RON. În plus un dezavantaj la arigo e că nu e specificat modelul de Eee PC, chestiune importantă pentru cineva care se va pune pe net să caute la review-uri până va adormi pe tastatură. Însă dacă intru pe detalii apare şi codul produsului, eu observând că diferă totuşi de cel de la emag. Eu aş fi ales soluţia să prezint mai multe caracteristici în listă, aşa cum fac cei de la emag, deoarece nu doresc ca de fiecare dată să întru pe pagina produselor pentru a compara două produse cu preţuri asemănătoare. Butonul de căutare a produselor ar trebui să fie aşezat mai jos, undeva lângă lista de produse, mie luându-mi o bună bucată de timp să îl găsesc, mai ales că am un monitor jalnic de 17 inch.

Am trecut mai departe, la sistemele desktop, unde am rămas dezamăgit de faptul că cei de la arigo.ro nu au sisteme ne-brand, cu două excepţii, pe când emag are mai multe opţiuni. Ar fi de dorit să existe sisteme desktop ieftine, pentru că nu toţi îşi permit un laptop scump, iar ceva între 6-8 milioane ar fi suportabil. Ştiu chiar un caz, un unchi, aproape pensionar, îşi caută un PC care să nu fie scump dar să-şi facă treaba. Un sistem desktop ieftin e exact ce i s-ar potrivi, el nedorind mobilitate ci doar un sistem decent pentru acasă.

Mi-am continuat apoi periplul în păienjenişul reprezentat de meniuri, submeniuri, categorii, filtre şi alte asemenea minunăţii, remarcând că arigo.ro încearcă şi de multe ori reuşeşte să copieze sistemul implementat de emag. Copierea modului de interacţiune cu utilizatorul nu e ceva greşit, imoral sau mai ştiu eu cum. E în avantajul utilizatorului, care fiind deja familiarizat cu un mod de navigare pe site se va descurca mult mai uşor şi pe altul cu acelaşi schelet. Ceea ce neapărat trebuie să facă cei de la arigo.ro e să micşoreze preţurile, fiind multe produse unde emag.ro are preţuri mult mai competitive. De exemplu: acesta vs acesta, acesta vs acesta sau acesta vs acesta. Numărul de produse ar trebui mărit considerabil, de exemplu la camere video existând doar 3 modele de la Sony. Iar dacă vreau să văd produsele de la Apple, mi se înfăţişează o minunăţie de #FFFFFF (alb). Producătorii, deşi mulţi, nu sunt ceva diferit, ceva nou. Aş vrea să văd de exemplu notebook-uri Alienware sau boxe JBL sau bijuteriile de scule Bang & Olufen.

Am intrat să văd modalitatea de cumpărare de pe site. E facilă, firească, cum mă aşteptam. Când dau să văd modalităţile de plată, rămân neplăcut surprins de faptul că nu se poate cumpăra cu cardul. Eu am cumpărat aşa de pe emag şi mi se pare de departe ce-a mai convenabilă modalitate de plată. Când mi-am cumpărat multifuncţionalul, nu eram acasă, totul era plătit de dinainte, cu transport cu tot, curierul doar lăsând coletul la mama mea, care nu a mai trebuit să facă nimic. Floare la ureche. Chiar dacă ştiu că procesarea plăţii cu cardul costă, această metodă după părerea mea ar trebui să fie o opţiune de plată în orice magazin online şi nu numai. Am constatat însă că costul livrării este mai mic, de doar 15 RON comparativ cu cei 17,5 percepuţi de emag pentru livrări în afara Bucureştiului, cu precizarea că nu se face nici o diferenţiere în ceea ce priveşte valoarea comenzii.

Ca o concluzie, mi se pare că cei de la arigo.ro au riscat mult cu acest business, însă dacă dau dovadă de seriozitate, fără numeroase plângeri din partea clienţilor nemulţumiţi, clienţi care pot împrăştia o imagine negativă în toate părţile, au şanse să reuşească. Eu însă aş recomanda să devină un pic altfel decât ceilalţi, poate prin aducerea de branduri mai puţin prezente în România, poate prin promoţii atractive şi pline de inedit. Un mod sigur de a câştiga clienţii e prin practicarea de preţuri mici, mai mici decât ai concurenţei. Profitul ar trebui să vină din volume şi nu din marjă. Eu tot am rămas cu mesajul de întâmpinare: „Vă mulţumim!”. Eu sper să fie mesajul clienţilor, a multor clienţi, către ei.

Regele a murit, trăiască regele!

Posted on by
Reply

Decedatul e clasicul DVD. Dacă e să fiu corect până la capăt, Măria Sa încă nu a trecut la cele veşnice, însă dă semne de oboseală. DVD-ul (Digital Video Disk sau Digital Versatile Disk sau niciuna din variante) a preluat tronul cam pe la mijlocul anilor ’90 de la deja matusalemicul VHS. Deşi versatil, DVD-ul nu a reuşit să se impună în lumea muzicii, acolo unde CD-ul a rămas suveran până în prezent (iTunes, magazinul online al celor de la Apple a reuşit performanţa ca să devină primul retailer american de muzică , stabilind un punct de cotitură care va marca ireversibil această industrie).

Ţin minte cât de impresionat am fost când am văzut primele filme pe DVD, comparativ cu calitatea casetelor video. Era ca de la cer la pământ. Imaginea, sunetul, subtitrările, faptul că era ceva compact şi nu ceva greoi ca o casetă, durabilitatea, faptul că nu necesita derulare („be kind, rewind” : ) ), plus multe alte calităţi au impus rapid DVD-ul, formatul fiind privit mai mult ca o revoluţie decât ca o evoluţie. Însă se pare că vorba „las-o că merge şi aşa” a funcţionat foarte bine printre consumatorii de entertaiment, deoarece DVD-ul a reuşit să preia tronul complet abia în 2001. Atunci pentru prima dată, vânzările de DVD-uri le-au depăşit pe cele de casete video.

Discul Roşu ( lungimea de undă a razei care este utilizată pentru citirea DVD-ului variază între 635 şi 650 nm, de unde şi culoarea roşie; la CD-uri, aceasta este între 770 şi 830 nm, deci spectrul infraroşu), a început să prindă putere în anul 1997, Titanic fiind printre primele blockbustere ce au beneficiat de pe urma noii tehnologii. De atunci încolo a fost doar o singură direcţie pentru noul format: în sus. Dar trecerea timpului a fost proporţionala cu creşterea exigenţei consumatorilor. După mijlocul anilor 2000, era clar că trebuia să se mai producă o revoluţie. Capacitatea DVD-urilor de a stoca 4.7 GB single-layer sau 8.4 dual-layer (eu mă gândeam pe atunci ca in veci nu o să am nevoie de mai mult) a început să-şi arate limitele. Rezoluţia de 720×480 era perfectă pentru televizoarele standard (ca ex Samsung-ul meu de 54 cm), dar odată cu apariţia LCD-urilor şi plasmelor de dimensiuni considerabil mai mari, imperfecţiunile deveneau din ce în mai evidente. Alte deficienţe ale DVD-ului apăreau pe zi ce trece: de la protecţia împotriva piratării (vezi DeCSS) până la alternativele care au început să taie din profitul adus de vânzările şi închirierile de DVD-uri (de ex TiVo).

Un japonez, pe numele său Shunji Nakamura a fost primul care a pus în practică diodele cu lumină albastră, cu o lungime de undă semnificativ mai mică decât cea folosită la DVD-uri. De aici încolo drumul către HD (High Definition) era deja asfaltat. Însă, interesele, banii mai precis şi faima au făcut ca acest drum să se bifurce. Şi aşa s-a născut un război între formate, război care nu a ajutat pe nimeni, iar pe termen lung consecinţele pot fi catastrofale. Este desigur vorba despre celebra înfruntare Blu-Ray – HD-DVD încheiată târziu, sper că nu prea târziu. Mutarea Sony de a introduce un player Blu-Ray în consola sa de succes PlayStation 3 a decis practic învingătorul. De ce am spus că poate fi prea târziu? Deoarece în timp ce unii îşi disputau supremaţia HD pe suport magnetic, alţii s-au gândit cum să facă totul mult mai comod pentru consumatori prin download HD. Broadband-ul a intrat puternic în toate locuinţele facilitând acest lucru. Deşi nu toţi văd o luptă HD Fizic – HD Downloads.

Bun, ce aduce Blu-Ray-ul în plus. Doar un singur lucru în avantajul său. Capacitatea. De aici derivă toate celelalte avantaje. Un blu-ray are în standard 25 GB single layer şi 50 pe dual-layer. Dar se poate şi mai mult, mult mai mult. Ne demonstrează asta şi cei de la TDK care au ajuns până la 200 GB. Rezoluţia de până la 1920×1080 întreţesut sau progresiv e clar superioară celei DVD. Sunetul poate fi redat fără codare, ceea ce înseamnă un spor calitativ imens. Extrasele pot fi mai multe, mai mari, mai de calitate. Dezavantajul Blu-Ray e dezavantajul oricărei tehnologii noi. Preţul e prea mare, iar până nu se va ajunge la un preţ rezonabil, vor rămâne în urma dvd-ului standard. Recent a fost atins un record. Iron Man a vândut 20% de discuri blu-ray din totalul vânzărilor. Recordul precedent a fost dărâmat în doar două zile. Ceea ce înseamnă că blu-ray-ul începe să devină din ce în ce mai căutat.

La review-ul pentru film am rămas în ceaţă. Singurele filme la care am experimentat superioritatea blu-ray au fost X-men The Last Stand (X-men Ultima Infruntare) şi 300. Şi doar parţial. Am văzut că X-men 3 este distribuit de Prooptiki şi de aceea am decis să mă opresc la el. Am rămas frapat de frumuseţea unei imaginii HD pe o plasmă sau LCD (nu mai ţin exact minte), filmul rulând de pe un Playstation 3. Totul se petrecea primăvara 2007, în Franţa, când am rămas gură cască la efectele speciale însoţite de un sunet demenţial. Acest film l-aş recomanda tuturor care au acasă un player blu-ray şi nişte boxe pe măsură. Pentru că, credeţi-mă merită experienţa. Şi deşi după nume aţi crede că e ultimul în serie, nu e. Mai urmează, iar poate pe atunci când o să apară pe blu-ray o să am bani suficienţi pentru un sistem blu-ray de calitate. Până atunci vă recomand X-men 3, şi dacă doar pentru Halle Berry. Şi ce e mai frumos decât Halle Berry în HD.

Articol scris pentru Etapa a 5-a SuperBlog2008.

Notebook Asus Lamborghini – la gradul superlativ relativ

Posted on by
6

Pentru etapa a 3-a a concursului SuperBlog 2008 organizat de PCNews am decis să aleg pentru review minunăţia asta de laptop, pe numele lui complet: Asus Lamborghini VX2S-AK058G Core 2 Duo T7500, 2.2GHz, 2GB, 200GB, Vista Ultimate. Şi cum în numele său se află numele unei super-maşini, m-am gândit că poate, cine ştie, toate componentele sale sunt super. Haideţi să le luăm pe rând şi să vedem cu ce le putem asemui:

Procesor: Intel Core 2 Duo T7500, 2200Mhz, un Front Side Bus de 800 Mhz şi un cache de 4 MB. Chiar dacă nu e chiar ultima generaţie de la Intel, acest dual-core e rapid, frate. Dacă ar fi să-i găsesc un corespondent nici nu ar trebui să caut prea mult. Cred că acest procesor e într-adevăr un Lamborghini Gallardo (Viteza maximă : 309 Km/h, acceleraţie 0-100Km-h în 4.1 secunde). Nu e cel mai rapid model, aici sunt de acord, însă comparându-l cu concurenţa sa, AMD Turion 64 X2 TL-60 sau TL-62 e ca şi cum ai compara acest Gallardo cu un Mustang. Binenteles şi Mustang-ul e o maşină performantă, puternică, rapidă, însă la un head-to-head ar rămâne mult în urma Lamborghini-ului. În plus, un Mustang consumă mai mult.

Display şi Video: Ecranul e un TFT WSXGA+ (rezoluţie de 1680×1050 cu un aspect ratio de 16 : 10 ), Color Shine (aşa le place băieţilor de la ASUS să numească display-urile glossy). Şi cum ASUS sunt recunoscuţi pentru calitatea display-urilor, nici acesta nu face notă discordantă. Nu e pentru profesioniştii în ale graficii (pentru care display-urile mate sunt perfecte), însă pentru muritorii de rând e excelent. Placa grafică este un GeForce 8600M cu 512 MB de memorie dedicată şi încă 1 GB prin TurboCache (adică placa video poate să „împrumute” ceva memorie din RAM). Nu e chiar cea mai bună placă video de pe piată (Nvidia a scos seria 9 în februarie anul curent, urmată apoi în iunie de seria 200, unde GTX 280 e regele), dar cu siguranţă orice joc de anul acesta va rula lin cu ajutorul acestei plăci. Aş fi vrut să compar experienţa vizuală a acestui laptop cu frumuseţea Jessica-i. Însă acest notebook nu a atins perfecţiunea, de aceea cred că se potriveşte mai degrabă imaginii Evei. Dar până la urmă e o chestie de gusturi.

Hdd & RAM : Memoria RAM e de 2 GB, extensibilă la 4. E un DDR2 la 667 Mhz (oare rotunjirea e din superstiţie?). Nici aici nu a fost atinsă perfecţiunea, DDR3 fiind succesorul care se impune rapid prin viteza sa superioară (Se ajunge şi la 1800Mhz, adică de aproape 3 ori viteza memorie notebook-ului la care se face referire aici). Însă cei 4 giga de memorie la care se poate ajunge sunt arhisuficienţi pentru cerinţele de acum şi mult timp în viitor. Oricât de lacom ar fi Vista şi alte aplicaţii, cantitatea e realmente impresionantă. Hard Disk-ul e de 200GB. Nu e mult, dar nici puţin. E destul. Şi oricând se poate suplimenta prin HDD externe. Etalonul? Teo. Nu e un foarte suplă, însă nici nu e rotofeie. Mai ales după cura urmată.

Multimedia : Notebook-ul dispune de player Blu-Ray, înlocuitorul DVD-urilor clasice. Era şi timpul deoarece DVD-ul e deja un bătrânel şi trebuie să intre în pensie după ce a servit cu onoare încă din anii ’90. Pe un blu-ray putem pune 25 GB (single layer ) sau 50 GB (dual layer). Pe un dvd normal cifrele erau de 4,7 respectiv 8,5. Diferenţa se vede de la o poştă (Când am văzut anul trecut în primăvară, în Franţa, X-Men 3 rulat pe o plasmă de pe un Blu-Ray am rămas tablou. Experienţa e incomparabilă cu cea a unui DVD normal). La capitolul audio notebook-ul stă excelent, calitatea fiind High Definition Audio. Comparabilă cu vocea Aliciei Keys.

Comunicaţii: Notebook-ul dispune de o reţea 10/100/1000 la care puteţi lega ţeava de net, de wireless 802.11a/b/g/n în caz că nu aveţi ţeavă dar aveţi vecini „binevoitori”, un modem 56K dacă mergeţi la bunici sau vă place tortura dial-up precum şi de Bluetooth pentru conectare cu telefonul şi descărcare de poze pentru hi5. Deci are de toate pentru toţi. Din punctul acesta de vedere l-aş compara cu Mircea Badea la emisiunea În gura presei . Pentru că vorbeşte mult, dar cu folos.

Alimentarea se face, atunci când nu aveţi o priză la îndemână, cu ajutorul acumulatorilor Li-Ion cu 8 celule. Acele 8 celule fac diferenţa. E o greutate în plus, dar beneficiul este o autonomie sporită. Tine mult, aproape cât o călătorie cu CFR. Cu deosebirea că în cazul notebook-urilor chiar dorim să dureze cât mai mult.

Sistemul de operare: Windows Vista Ultimate. Cel mai deştept Windows creat până acum. E Einstein-ul sistemelor de operare. Acum susţinătorii Linux sau Mac o să-mi sară în cap, însă aceştia nu fac împreună decât 9% din totalul utilizatorilor de calculatoare. De acea mă pun bine cu majoritatea.

Preţul: 11.267,54 LEI la emag. Adică 4036.8 X 1 verzişor. E doar pentru cei care chiar nu au ce face cu banii, mai ales că la doar 64% din preţ luaţi acest ASUS cu specificaţii clar superioare. Dar uneori marca face toţi banii. Eu îl recomand doar pentru cei care vor să se laude cu el.

Trădaţi din dragoste

Posted on by
1

Sau cum să-ţi speli rufele în public şi să foloseşti prea mult detergent.

Sub sloganul „WE LOVE (Somebody else)” pe Prima TV, emisiunea „Trădaţi din dragoste” aduce în faţa televizoarelor pe toţi aceea care, îngrădiţi de o viată monotonă, centrată pe muncă urmată de mica cutiuţă cu entertaiment,.simt acea plăcere descătuşătoare : Băi, ce i-a zis-o, mama ei de zdreanţă. E o formă de patetism, de distracţie ieftină, dar şi cu o calitate pe măsură. Lăsând la o parte latura morală, pe care o voi detalia mai jos, după părerea mea e chiar jenant să cauţi şi mai ales să obţii plăcere vizionând astfel de emisiuni.

Însă „ideea” nu e de la noi. Emisiunea este copiată (da, acesta este termenul) după Cheaters . Exact ca şi fratele de peste ocean, emisiunea urmează aceeaşi paşi:

1. El si ea erau doi porumbei. S-au plăcut din Prima, a urmat apoi o idilă frumoasă, plină de clipe de neuitat.

2. De la o vreme, parcă ea se comportă ciudat. Nu mai răspunde întotdeauna la telefoane, e evazivă în relaţia lor, pleacă de multe ori de acasă fără să spună unde, iar dacă e sunată găseşte repede scuza că e la o prietenă, care săraca, deprimată fiind, are nevoie de un umăr pe care să plângă. Asta în timp ce el, masculul, face bani fiind mai mereu plecat. Parcă nici sexul nu mai era ce a fost. Adică nu mai e.

3. Îngrijorat din cale afară de comportamentul iubitei, dar si un pic suspicios, el se hotărăşte să apeleze la Ernest & Co.

4. Prima zi de filare. Nici un rezultat.

5. A doua zi. Nimic.

…

10. Suspecta ( J ) este văzută în compania unui alt bărbat – îi voim zice Antonio – ( mai bine făcut, dar fără maşina ). Cei doi se întâlnesc, ea îi cumpără o îngheţată, termină îngheţata şi apoi se sărută pasional.

11. Suspectul intră în blocul unde locuieşte ea. Trece o jumătate de oră. Trece o oră. Antonio şi ea ies fumând. Ea nu e fumătoare.

12. E evident ce se întâmplă. El vede caseta: – Curva naibii, după câte am făcut pentru ea!!!! Şi ce o iubeam, ce o iubeam Doamne şi ea ticăloasa. Nenorocita. Mizerabila. Nemerica. Bip. Bip. Bip măsii. Ernest: – Acum ea este cu el. Vrei să mergem pentru o confruntare? (Întrebare retorică). El: Of course.

13. Detectivii, 20 de gărzi de corp, Ernest (the One) şi el. În parc, ea, Antonio şi o bancă formau un întreg. El fuge spre Antonio: Băh Bip Bip Bip. Te omor măh. Jbang, apucă să-i aplice un metatarsian. Intervin bodyguardzii.

14. Fuge spre ea: Ce faci fă aici cu ăsta? Cine e playboy-ul ăsta fă ? (Urmează o serie de bip-uri, în care el îşi exprimă anumite gânduri despre jumătate din arborele genealogic al ei, urmat de păreri pertinente despre anumite părţi ale corpului lui şi al ei). Cu el mă înşeli? De ce? De ce? Pentru ce?

15. Ea: Pentru că el mă face fericită, doar Antonito meu. În acest timp, Antonito a fugit la mămica. Ea: Tu eşti tot timpul plecat, nu eşti lângă mine, mă ignori, iar eu ca femeie am nevoi, nevoi pe care Antonito mi le-a satisfăcut. Ernest, calm as usual: Explică-mi te rog motivele pentru care l-ai înşelat pe el? Ea: De aia!

16. Toţi pleacă. Ernest către el: O vei mai ierta vreodată? El : Nu, în veci. Greşit, o va ierta. Bărbaţii-s fraieri. Tare fraieri.

17. Ernest: În emisiunea viitoare, încă un cuplu pe cale să se destrame. Până atunci, fiţi fideli.

Aspectul moral. Moralitatea e în mintea fiecăruia un concept diferit. Ce pentru unii li se pare în regulă, pe alţii îi dezgustă profund. La fel e şi cu această emisiune. Pot exista păreri pro dar şi contra. În opinia mea a-ţi înşela partenerul e dovada cea mai puternică a laşităţii, fuga de adevăr, asumarea propriilor sentimente şi comunicarea deschisă a acestora. Cel ce înşeală e un om slab, care nu mai merită aprecierea celui înşelat. Cu toate acestea, a dezvălui viaţa privată a celor implicaţi pe un post de televiziune, în faţa altor mii de oameni e o încălcare gravă a dreptului la intimitate. Şi chiar şi fraierii care înşeală au acest drept.

Până la urmă telespectatorii decid. Dacă emisiunea are rating, va continua, dacă nu, se va opri. Iar Ernest va merge în „Casă”.

Articol participant la SuperBlog 2008.

Mare concurs, mare!!!

Posted on by
Reply

Sa se dea anunt in tara, cu surle si trambite, cu cai si calareti, cu ilene cosanzene si feti frumosi. 

Toti bloggerii sunt anuntati sa-si ascuta creioanele, sa-si antreneze falangele si metacarpienele, sa-si procure cea mai buna cafea si sa-si trimita copii in siguranta.  Maria sa PC NEWS anunta un concurs pe numele sau SuperBlog 2008. Vitejii mei, sunteti asteptati cu totii. In joc nu e doar premiul de 10000 (zece mii) de dolari, e in joc reputatia, prestanta, inventivitatea, inteligenta voastra. Nu poate fi decat un castigator. Restul vor pleca cu capetele plecate.

Fie ca cel mai bun blogger sa castige. 

Mai multe detalii aici.

P.S. Cu voia dumneavoastra, eu, Dan Pop mi-am anuntat intentia de a participa.